OMUL SĂPTĂMÂNII: Igor Guzun SCRIITOR, JURNALIST

„Bunelul meu avea o căciulă pe care, din când în când, o întorcea pe dos, o scutura și apoi o întorcea pe față. Probabil, ca să fie mai curată și ca să țină mai mult. Cărțile care mă inspiră au făcut cu mine ceea ce făcea bunelul cu căciula – m-au întors pe dos, m-au scuturat, m-au întors înapoi pe față. Poate ca să fiu apoi mai curat. Poate ca să țin mai mult. Să țin mai mult la oamenii dragi și la prieteni, ca să-i pun în cărți.”

Atât de sincer poate să scrie doar Igor Guzun, omul care zilele trecute a împlinit o vârstă frumoasă. Dar până atunci s-a născut mai întâi la 12 septembrie 1968, în s. Recea, r-nul Râșcani. După ce a crescut mare și a absolvit Facultatea de Jurnalism si Sttiințe ale Comunicării a Universității de Stat, a lucrat timp de zece ani în presa de la Chișinău. Alți zece ani, în perioada 2002-2012, a fost profesor la aceeași facultate. Este autor și coautor al mai multor cărţi de specialitate şi manuale: „Un ziar în şapte zile” (2007), „Jurnalismul în situaţii de criză” (2010), „Interpretarea datelor statistice în jurnalism” (2013).

Totodată, este fondator al Agenției de PR și publicitate „URMA ta” și al portalului Stiripozitive.eu. Are și un blog, Aiciscriu.eu. A debutat literar în 1997, cu volumul „De azi într-o săptămână”. În 2014, a publicat cartea „LA BLOG”, scrisă împreună cu Sergiu Beznițchi. Însă prima sa carte de răsunet a fost „VINIL”, numită de „Revista Literară” drept „una dintre marile cărți ale generației noastre”. În 2017, și-a scos cartea „BINE”, care conține 69 de texte scurte și opt cărți poștale despre oameni și obiecte, despre dragoste și acasă.


În acest an, i-au apărut deja două cărți: „VINIL COLLECTION” - o colecție de texte scurte axate pe lucruri emoționante și fundamentale din viața unui om, dar și volumul de poeme „Adio, lucruri”, editat la „Cartier”. „Poezia sa, o probă de orchestră – camerală, de coarde & instrumente de suflat din lemn – în timpul căreia mai răsună, în buzunarul unui sau altui interpret, câte-un telefon mobil, dar și asta face parte din spectacolul muzical”, spunea Emilian Galaicu-Păun despre poemele autorului nostru.

În afară de aceasta, Igor Guzun este inclus în antologia „Literatura din Basarabia. Început de secol XXI. Proză scurtă” (2017) și e autorul textului pentru hit-ul formaţiei „FurioSnails” „Oameni şi locuri dragi” (2011).

Pentru că a ajuns la jumătate de secol de viață și de literatură, redacția TIMPUL îi dorește lui Igor Guzun să-l sune cât mai des copiii, să fie iertat și iubit, să se simtă cel mai bine acasă, să se bucure de revederea cu oamenii dragi, să fie fericit nu numai de Crăciun, și cât mai mult timp să-i citim în pomelnic numele la vii. Si pentru că „dragostea este atunci când accepți necondiționat ca cel de alături de sub plapumă să pună tălpile lui mereu reci pe picioarele tale întotdeauna calde”, le dorim și picioarelor acelea să nu se încălzească. Dar mai întâi de toate să nu dispară zâmbetul de pe fața lui Igor Guzun, ca să ne molipsească pe toți de BINE!



Preluat de la: Timpul.md

Случайные публикации :)

Vată de zahăr

În laboratorul numit bucătărie, vom face experimente,

Din unele raționamente,

Cum că ar fi interesant să mâncăm ce n-am gustat de două decenii,

Da, fix de două decenii, nu spun tâmpenii,

Fără prea multe ezitări

Sau orice alte amânări,

Ne apucăm să facem vată de zahăr,

Ce altceva ar putea pofti un suflet tânăr?

Așadar, ne trebuie zahăr, 

Nu mult, doar 250 de grame,

Dacă vreau să o fac mai dulce, nu strică alte câteva micrograme,

Adăugăm 30 de grame se sirop de glucoză,

Mă străduiesc să nu mai depășesc această doză,

O jumătate de linguriță de oțet alb și 120 de mililitri de apă,

Presimt că vata să prindă contur o să înceapă,

Mai punem și 500 de grame de amidon de porumb,

Opțional, mai folosim și bomboane colorate, nu doar albastre, că începe să capete culoare de plumb,

Mai punem și roșii și obținem violet,

Chiar arată ca în poza de pe acel bilet

Lăsat pe masă,

Fără de care vata nu ar fi putut să-mi iasă.

Poftă bună vă urez,

În timp ce vata cu bucățele minuscule de ciocolată mi-o decorez.

Еще ...

De-aș fi Dumnezeu pentru o zi

De-aș fi Dumnezeu pentru o zi

Aș aduna mulțimea-n zori de zi

In ochi să-i privesc și să le spun

Războiul e zadarnic, 

Mor oameni și mor copii.

 

Durerea mă apasă

Și lacrimi curg pe față

Am tot sperat că ei vor fi

Și blinzi și buni iubindu-se în viața.

 

Le-am dat suflare,le-am dat și viata

Le-am dat frumos in lume,

Sa fie fericiți cu toții

In pace și armonie.

 

Nu prețuiesc nimic

Sint rai își poartă ură

Se dușmănesc și se rănesc

Ei nu mai au măsură.

 

Stau și privesc la ei

Cum frații își omoară

Copii, bunici și mamă și tată într-o doară. 

 

Sunt vremuri de răscruce

Nu-s bune cum am vrut

Nici lumea nu e lume așa cum mi-am dorit.

 

As vrea să închei odată să nu mai pot vedea,

Atîta dușmănie ce traieste-n ea.

 

De-aș fi Dumnezeu pentru o noua zi

Nu i-aș mai crește mari

Ci, i-aș lăsa copii.

 

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Balada pentru cel ce n-a mai fost

Baladă pentru cel ce n-a mai fost

(cu dor care nu mai întreabă și iubire care nu mai cere)

 

Nu ți-am scris când tăcerile strigau,

Când umbrele tale dansau prin perdele —

Doar am învățat să respir lipsa ta,

Să iubesc tăcerea — ca pe tine, în stele.

 

A venit aseară vântul, o umbră,

Să mă-ntrebe cu glasul tău stins:

„Mai plângi?” Iar eu am zâmbit amar,

Cum zâmbești când durerea s-a prins.

 

Și am lăsat lacrimile să curgă cu ploaia,

Să le poarte pe drumuri străine,

Să nu mai știe nimeni că dor,

Că încă port numele tău în mine.

 

N-am cerut să te-ntorci. Nici nu mai sper.

Pașii tăi s-au pierdut ca-n vis —

Dar port în mine un cântec fără glas,

Un ecou de tine, nedescris.

 

Noaptea s-a așternut peste mine ca o rană,

Blândă, dar adâncă, ca un legământ,

Și i-am spus: „E-n altă lume iubirea mea,

Una fără întoarceri, fără cuvânt.”

 

Stelele – candele oarbe, fără foc,

Luna – o corabie ce-și plânge drumul,

Și cerul e gol, fără tine-n el,

Ca un templu părăsit ce-și uită rostul.

 

Frunza tremură pe ram ca dorul meu,

Sub fiecare bătaie de vânt —

Tremură, dar nu cade…

Așa cum nici eu nu renunț.

 

Am păstrat locul tău la fereastra vieții,

De parcă te-ai fi întors vreodată,

Dar știu — nu mai ești nici în zare, nici în vis,

Doar în mine… ca o rană niciodată coaptă.

 

Și dacă vreodată vei trece prin gând,

Ca o umbră de frunză în visul tăcut,

Să știi că aici, în inima mea care tace,

Ești încă… neșters, netrecut, neminut.

 

Iar când adorm, te văd ca pe-o icoană —

Într-un colț de cer, prăfuit, neuitat,

Și mă sting câte puțin cu fiecare noapte,

Cu fiecare „te iubesc” nerostit, îngropat.

A.Turcanu

Еще ...

RUGĂMINȚI

Vorbeste-mi..

Simt teamă să-ti ascult tăcerea

Sufletu-i plin de tainice vorbiri

Cu înțelesuri șterse și confuze

Ce-mi nasc doar lacrimi în priviri.

Lasă-mă..

Vreau să-ți pătrund în gânduri

Să îmi arăți ce nu am înteles

Nu-mi lăsa sufletu-ntre scânduri

Nu-I pedepsi.. să-ți ducă dorul a ales...

Privește-mă..

Vreau să-ți ridici din nou privirea

Ultima nu am știut să ti-o traduc

Poate așa voi vedea nepotrivirea

Ce in trecut nu am știut să o deduc.

Vreau...dar mi-e teamă ce ai devenit

Un personaj pierdut dintr-o poveste

Ce zadarnic caut dar nu-i găsesc sfârşit

..și din păcate, nici prezentul nu mai este.

Asculta-ma ..desi știu că nu ai întelege

Din drumul tău nu ai să te întorci

Și-mi las cuvintele să lege, să dezlege

Iluzia că într-o zi ... te reîntorc..

#unpahardepoezie 2024-10-18

Еще ...

...punct...iubire

Iubire simt cand te vad

Iubire strig cand te aud

Iubire te chem cand te vreau

Iubire te am cand te ating

 

 

Еще ...

Din când în când

faci totul aluziv și-acum depind,
în mare măsură de contrastul
pe care îl are o idee, cu odrasla unui gând,
oribil, etern și nonșalant, din când în când...

faci dinadins să pară că nu merg împreună plângând,
nici unduiri de vânt și nici apusuri cu strigoi,
chiar dacă pânza pe care o ungi, lasă dâre colorate
neinteligibil, într-o poveste cu tâlc...

și, de când s-au scurs, mai demult,
clepsidre-ntregi de plaje,
ne-am cuprins într-o îmbrățișare
pe care statuile au plâns-o și atât...

cu toate că doare, hoinăresc profund,
de mână, sub soare, cu ode zise
scurt, concis unor metafore răsfățate
și privirilor mirate, care-și caută retina...

uit diverse amănunte cu care, dacă aș vrea,
fără explicație m-aș întoarce
spre partea din care răsare tot timpul,
aceeași explozie de lumină, mereu!

ai spune ca aceasta discutie nu duce nicăieri
altundeva decât, concentric, în simetria
ce imită fildeșul colorat optimist,
în spirala unui scâncet viu.

parcă ai vrea să revii de dincolo de
gestul infantil, care, cu ochiul albastru,
l-ai dăruit florilor de cireș înfumurate,
cu gust asurzitor de cheie sol.

și-atunci răspunsul la întrebare,
mereu în gând, din când în când,
ideea că prăpastiile au flori de colț
cu catifea perenă, e înspăimântătoare!

Еще ...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live