OMUL SĂPTĂMÂNII: Igor Guzun SCRIITOR, JURNALIST

„Bunelul meu avea o căciulă pe care, din când în când, o întorcea pe dos, o scutura și apoi o întorcea pe față. Probabil, ca să fie mai curată și ca să țină mai mult. Cărțile care mă inspiră au făcut cu mine ceea ce făcea bunelul cu căciula – m-au întors pe dos, m-au scuturat, m-au întors înapoi pe față. Poate ca să fiu apoi mai curat. Poate ca să țin mai mult. Să țin mai mult la oamenii dragi și la prieteni, ca să-i pun în cărți.”

Atât de sincer poate să scrie doar Igor Guzun, omul care zilele trecute a împlinit o vârstă frumoasă. Dar până atunci s-a născut mai întâi la 12 septembrie 1968, în s. Recea, r-nul Râșcani. După ce a crescut mare și a absolvit Facultatea de Jurnalism si Sttiințe ale Comunicării a Universității de Stat, a lucrat timp de zece ani în presa de la Chișinău. Alți zece ani, în perioada 2002-2012, a fost profesor la aceeași facultate. Este autor și coautor al mai multor cărţi de specialitate şi manuale: „Un ziar în şapte zile” (2007), „Jurnalismul în situaţii de criză” (2010), „Interpretarea datelor statistice în jurnalism” (2013).

Totodată, este fondator al Agenției de PR și publicitate „URMA ta” și al portalului Stiripozitive.eu. Are și un blog, Aiciscriu.eu. A debutat literar în 1997, cu volumul „De azi într-o săptămână”. În 2014, a publicat cartea „LA BLOG”, scrisă împreună cu Sergiu Beznițchi. Însă prima sa carte de răsunet a fost „VINIL”, numită de „Revista Literară” drept „una dintre marile cărți ale generației noastre”. În 2017, și-a scos cartea „BINE”, care conține 69 de texte scurte și opt cărți poștale despre oameni și obiecte, despre dragoste și acasă.

În acest an, i-au apărut deja două cărți: „VINIL COLLECTION” - o colecție de texte scurte axate pe lucruri emoționante și fundamentale din viața unui om, dar și volumul de poeme „Adio, lucruri”, editat la „Cartier”. „Poezia sa, o probă de orchestră – camerală, de coarde & instrumente de suflat din lemn – în timpul căreia mai răsună, în buzunarul unui sau altui interpret, câte-un telefon mobil, dar și asta face parte din spectacolul muzical”, spunea Emilian Galaicu-Păun despre poemele autorului nostru.

În afară de aceasta, Igor Guzun este inclus în antologia „Literatura din Basarabia. Început de secol XXI. Proză scurtă” (2017) și e autorul textului pentru hit-ul formaţiei „FurioSnails” „Oameni şi locuri dragi” (2011).

Pentru că a ajuns la jumătate de secol de viață și de literatură, redacția TIMPUL îi dorește lui Igor Guzun să-l sune cât mai des copiii, să fie iertat și iubit, să se simtă cel mai bine acasă, să se bucure de revederea cu oamenii dragi, să fie fericit nu numai de Crăciun, și cât mai mult timp să-i citim în pomelnic numele la vii. Si pentru că „dragostea este atunci când accepți necondiționat ca cel de alături de sub plapumă să pună tălpile lui mereu reci pe picioarele tale întotdeauna calde”, le dorim și picioarelor acelea să nu se încălzească. Dar mai întâi de toate să nu dispară zâmbetul de pe fața lui Igor Guzun, ca să ne molipsească pe toți de BINE!

Preluat de la: Timpul.md

Posted 14 September 2018 All news

Random creations :)

De ce?

De ce mă uiți în ale tale gânduri multe?

De ce-ntre noi tu iar ai pus o punte?

De ce nu vrei să vezi a mea durere?

De ce azi tu nu mai vrei o revedere?

De ce mă lași sa zac atât de singură-n tăcere?

De ce acum tu nu-mi oferi o ultimă-ntelegere?

De ce m-arunci rapid în marea agitată?

Oare ne vom mai vedea vreodată?

De ce-i atât de mare aceasta suferință

Ce inima străpuns-a-mi ca o suliță?

De ce nu-mi mai privești ai mei ochi pribegi,

Ce ieri nu te lăsau deloc să pleci?

De ce mă dai la schimb cu a ei strălucire

Și-arunci a mea tristă năucire?

De ce iubești acum acei ochi căprui,

În schimbul alor mei ochi albăstrui?

Eu astăzi o să plec în lumea largă și amară,

Dar voi mai sta aici, cu tine, la o ultimă țigară,

Știu că nu-ți place acest fum intens,

Dar nu vreau să-mi vezi acest zâmbet șters.

Valiza-mi este gata de trei zile-ncoace,

Și-mi tot spune adânc “nu te mai întoarce”,

Dar ce contează o valiză obosită ,

Când inima îmi este,oh,atât de ponosită.

More ...

De dorul tău .

Mi ai stropit amar

Pe cristalul din pahar,

Udă ploaia cenușie

Odaia mea pustie

Ai dispărut in zori

Pe norii curgatori,

Te ai risipit in ceață

In frânturi de gheață.

Pradă uriii sau iubirii,

Pe valul amintirii

Curgeau Pe buze

Cuvinte confuze..

Chipul tău se prelinge,

Ma nfioara ,ma atinge;

Vocea ta răsună

Sub un clar de lună

De dorul tău Ma frâng

Sub râuri care plâng;

E beznă si e frig

Si nopțile te strig

Vreau ușa s o deschizi,

Lampa s o aprinzi,

Galeș sa mi zâmbești,

Din somn sa ma trezești..

Sa fie ca pe vremuri,

In ochii mei sa tremuri,

Caci ma arde lipsa ta

Si gândul de a mai exista!...

More ...

🎤 Exista

Eu știu că și tu știi, dar nu vrei să știi.

Eu știu ce gândești și tu o știi.

Știi că nu are durată, dar tot te ții

De forța mea interioară.

Ca un magnet sustragi

Și ultima mea suflare

Înainte de a mă lăsa pradă

Chemării cerului cel mare.

Aș aluneca așa de lin,

M-aș lăsa în bătaia vântului,

Aș întinde brațele, aș închide ochii,

Aș asculta cum sunetul apare,

Cum se simte adierea dulce

A libertății ce o poți atinge.

Și atunci realizezi și-ți dai seama

Că totul nu a fost în van,

Totul nu s-a năruit, nici nu s-a sfârșit,

Nu a fost doar un plan țicnit

De a sta cuminte și smerit,

Cât timp va fi necesar,

Până gustul cel amar

Dispare și nu a fost în zadar.

Acum mă predau, privește!

Îmi dau aripile jos și sar.

Nu am nevoie de tine să mă prinzi,

Căci asta ar însemna închisoare,

Iar eu, la libertate, am chemare.

Să nu tresari când sar, să nu clipesti,

Să nu mă prinzi, am spus!

Plutesc, mă vezi? Nu-ți cer nimic,

Îți resping ajutorul!

Arunc corsetul și pot respira

Pentru prima oară,

Mai mult de un deceniu

Fără tine în preajma mea.

Crezi că nu voi reuși?

Nu mai e treaba ta să afli.

Așa că sar și mă arunc,

Ramuri mă prind și mă lasă

Ușor să cad pe acest pământ.

Ating ușor nisipul și iarba,

Miros frunzele și creanga.

Natura mă primește

Și nu mă izgoneste.

Acasă! Ești acasă!

Asta-mi șoptește pădurea.

Lasă-te pe spate și adulmecă,

Ce simți în aer?

Simt? Da! Simt!

Ce? Răspunde ușor!

FERICIREA! O pierdusem!

Am crezut că m-a abandonat,

Într-un colț că m-a uitat!

Doamne... iar m-am înșelat!

Sufletul tu mi l-ai redat!

Eu nu sunt om, ci sunt pământ!

Trupul, sufletul și vocea

Se contopesc cu spiritul

Ce dăinuie în preajma

Naturii veșnic nemuritoare!

Asta sunt eu, de fapt...

Nemuritoare!

More ...

Clipe

M-am trezit abrupt, amorțită de alcool și de tutun

"Lăsând deoparte poezia, ca un scriitor nebun"

Nu mai știu, nu mai cânt, nu mai scriu și nu mai spun

Oamenilor mă impun, iar Universului mă supun

Dar mi-amintesc de vremuri, și de bune, și de rele

De cum priveam luna și de cum strălucea soarele

De plânsete și râsete, de fapte și de jurăminte

Și de portrete și de secrete, de cuvinte și de regrete

Și-mi amintesc de parcuri, de cărări și de persoane

De cum citeam romane, și mergeam și la examene

Și cum stăteam și povesteam, nu dormeam și doar glumeam

Și trăiam, și sufeream, și ne uneam și continuam

Și-au fost atâtea, atât de multe, un etern în niște clipe

Sunt prea multe să-ți mai spun, încât să le poți percepe

Am nevoie și de pace, și de timp să mai obțin

Și mă-ntorc, și o să scriu, și promit c-o să revin!

More ...

UN OCEAN DE TĂCERE...

Eu m-am uitat către voi, înspre înalt,
Îndatorat că pot să fac acest mitic salt,
Mi-ați dăruit din umbra voastră, adâncă,
Aceste rădăcini crescute-n neclintită stâncă...

C-ați fost și încă sunteți pentru mine,
Oceanul meu de șoapte în cuvinte puține,
Pe care, doar cu sufletul îl mai ascult,
Regăsindu-mă din nou pe țărmul vostru, desculț...

Din simfonia voastră de culori înmiresmate,
Am adunat, în timp, aceste nestemate,
Din roua limpede, culeasă cu migală,
Ofrandă plămădită, cu dor și cu sfială...

Cu ochii minții vă caut și mereu vă găsesc,
Un ocean de tăcere pe care încă-l privesc,
Locul unde am aflat adevărul complet:
Voi, salcâmii mei, m-ați dăinuit cu suflet...