SECUNDE SUNTEM

I-am văzut mergând pe stradă,

Cu priviri atente la ceru-nourat,

El i-a arătat pe stâlp o barză,

Ea a zâmbit, că pasărea-zburat

Sunt de ceva timp împreună,

Și noi am vrea să fim bunici,

Și ne dorim ca ei să spună,

Că vom avea de crescut prunci

Noi ne dorim să educăm nepoți,

Simțind că timpul nostru trece,

Iar să-l oprești pe loc nu poți,

Și știm că fiecare trebuie să plece

Dar nu e zor și nici o grabă mare,

Și știm că toate vin la timpul lor,

Iar când e dată binecuvântare,

Și așteptarea trece mult mai ușor!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

sunt zile când ard mocnit, fără fum,
ca o țigară uitată alături, pe masă
şi zile când mă adun din frunze şi
resturi de scrum – şi-mi umblu prin cuget
aşa cum umblu prin casă

sunt zile când ochii dinăuntru mă dor
iar spaima pe iris se-aşază ca o pânză
de gheaţă – sunt zile când simt moartea
rece în fiecare por – şi zile când uit totul
sufocat de excesul de viaţă

sunt zile când ard mocnit, efemer,
aşa cum arde focu-n bătrâna mea sobă
de teracotă – sunt zile când sfredelesc
cu privirea neliniștită în cer – şi zile când
mă ferec disperat înăuntru-mi
ca într-o grotă...

neliniști-

sculpturi de vânt

vârtejuri rotite

de brațele de oțel ale unei

caracatițe solare-

oglindesc

în oglinda brixel

siluete feminine

temătoare

Unui creștin

De sărbătorile Pascale,

Servește-ntruna vin și bere,

Și apoi constată cu durere,

Că-i mort în seara de Înviere.

Colegelor de facultate

Am studiat organica voit,

Colegelor chiar le plăcea chimia,

Privind ades la ele năucit,

A început să-mi placă anatomia.

Întâlnirea de 20 ani a promoției

Mi-am revăzut frumoasele colege,

Dar și-au schimbat fizionomia,

Și am decis…se înțelege,

Să studiez din nou chimia.

Unui chimist

În breaslă vrea să dovedească,

Că-i alchimist de teapă,

Că atunci când bea Fetească,

El urinează apă.

Cărții mele ʺEpigrameʺ

Epigrame am scris sute,

Pe teme vrute și nevrute...

Despre carte a spus experta,

Că-i frumoasă doar coperta!

Colegului meu Cornel

De când frumoasa lui soție,

Îl înșela pe amicul meu Cornel,

Eu îl dezmierd fără să știe,

Și-i spun zâmbind, Coarne-l.

Cuplu

L-am luat ca soț să-mi fie,

C-avea multe dependințe,

După-un an de căsnicie,

Este plin de dependențe.

Punctele cardinale

Patru puncte cardinale,

Cu reperele normale,

Însă am rămas uimit,

Că Est-ul e mai răsărit!

Prietenul la nevoie se cunoaște

Acest proverb de mult folos,

La mine a lucrat pe dos,

Că acea vorbă... la nevoie,

A fost mereu doar: anevoie!

Metamorfoză

Am cunoscut-o la concert,

Avea o slabă cotă,

Apoi încet, încet, discret,

A devenit cocotă.

Subtilitate - la doctor

Fiind la el în cabinet,

Mi-a spus c-un ton discret:

-Pe fișă scrie foarte clar,

Matale ai un Nume-rar!

La doctor

Întreba-i pe asistentă,

La doctor cum e, și cât?

Ea îmi spuse foarte atentă,

Vindecare ai, și atât!

Unui astrolog

Cu telescopu înspre vecina,

Se holba în după-amiezi,

Dar îl surprinse concubina,

Și văzu, și stele verzi.

Indecizie

Alesese varianta,

Să-și înșele și amanta,

Regretându-și nebunia,

A-nșelat-o cu soția.

Unui rugbist

Când are munca separat,

Eșecului îi cade pradă,

Că atâția ani a învățat,

S-o facă la grămadă.

As vrea sa coboare un înger pe pământ

Să-mi vindece rana din suflet

Să șteargă cuvintele grele,indiferenta oamenilor,rămase in gând,

Sa mă îmbrățișeze risipind toata neiubirea lumii,

Și să-mi imprime pe inima un gând:

Ești un om frumos,strălucește,

S-apoi,sa privim împreună salcâmii,

Cu lacrimi cristaline in ochi,

Scriind pe cer un minunat rand:

Omule,meriti sa fii iubit,ești o stea,sa nu uiți asta nicicând...

respiram și credeam că trăiesc

îmi auzeam sângele curgând

căzând cu vuet în cascadele trupului

văzusem cândva o moară de apă

și-mi imaginam că eram o moară de apă

la capătul unei roți

măcinându-mi singur zilele

zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase

ale timpului

mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase

cernându-le

îndepărtând tărâțele existenței

de bosonii lui Higgs

( pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii! )

respirând ca o pasăre albă în vid

dezintegrându-mă…

Bate firul de lumină

Ușurel la mine-n geam

Mă trezește și mă cheamă

Să-mi arate sus în deal

Covorașul de petale

Ale florilor de măr

Unduind  pe iarba verde,

Nu departe de pritvor.

Timorat mă atinge vântul

Călător însingurat

Șoptind vorbe de iubire

Mesage din sat în sat.

Inimioară îmi zice 

Și-s plină de sânge

Sunt rană ,flacără și foc 

Sunt toate acestea la un loc.

Iubesc ,sștept,mă zbat ,mă înfurii

Doresc ,te chem și te blestem,

Sunt caldă ,plină și bogată 

Îndrăgostită-s de o-fată

Cu suflet de vrăjitoare.

Nici nu știe c-o iubesc

Nici nu știe că-am murit

Ca un soare în asfințit

Blestemând pe-un vechi altar 

C-am iubit-o în zadar.

Neînfricat m-aș duce în luptă

Deși viața-i așa scurtă...

Acolo-n câmp îmi văd dușmanul

Și știu de ce-s chemat să lupt.

Dar cum să lupt cu putregaiul

Cu nedreptatea cum să lupt?

O ceată de huligani 

Au destabilizat o țară.

A terminat un popor

O, sărman popor român ...

Cu cine ne luprăm acum?

Soartă grea și mult venin.

                 IDOL DE VIAȚĂ

Cu mama să seamăn 

Să seamăn cu tata?

Să  caut prin vremuri

Rădăciinile neamuli meu?

Obârșii vechi ce se adapă

Din ascunse izvoare?

Să caut ființa-mi  fragilă

În strat de pământ,de argilă

Că-s amestec de apă și lut

Ideal de viață și scut?

Că  pe o vatră stropită cu sânge

Un neam e hărăzit pe vecie

Să fie stăpân pe destin și pe glie.

               - continuare-

       Poate că tata nu a fost  dragostea adevărată  a mamei,poate că

nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea  mamei era umbrită  de o  trIs-

tețe  ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine

Bunicilor  li s-a rupt  firul vieții în mod  neașteptat și brutal. După moartea

mamei, ei  umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și

grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-

tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de

bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din

partea tatălui meu.

           Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un

mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul

cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.

Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-

tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară

imlorând cerul să-l  mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.

              Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și

lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în

inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente

se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își

căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat

de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul

puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.

              Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile

alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul

alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-

noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.

Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul

cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure

că mama era încă acolo.

                 Mai târziu ,am  realizat că alături în alt sicriu  era și tata,care părea străin de tot

ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult

petrecusem  zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând

mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.

Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie

se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două

nume scrise  pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei  și al tatălui meu

pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile

de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă  preoții

făceau slujba de înmormântare.

               În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare

pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și

arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet

mare de flori  care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar

bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum

își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp

Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,

lumânări și tămâie.

                   Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-

burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe

cineva  care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.

A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.

         -EU SUNT-

Sunt  un foc,un foc  mocnit

De speranțe și iubire

Sunt nisipul fin mărunt 

Călcat în picioare

Mângâiat de valul mării 

Pe drumul înserării.