Noaptea cu stele !

Copacii au întrat în alertă, fuguța,

Frunzele  se desprind...lasă crenguța,

Au plecat în bejenie, suflate de vânt,

Lunca, îmi pare tristă, lipsită de cânt.

Toamna, mai sunt ici ,colo și flori

Trandafirii roșii, se întrec în culori

Toamna, triază cu tristețe și viața,

Atunci când devine subțire ca ața.

Toamna, îmi pare tristă numai mie ?

E mult,,,,până primăvara să vie,

Gândurile o să înghețe de ger,

Ne vom găsi și o casă în cer?

Pe cerul singurătății mele

N0rii,ca niște pescăruși

Iele ale  nopții

Trec fără să-și miște aripele,

Pe sub cerul  care-și adună stelele,

Ca o cloșcă, când vine uliul.

Ulcioare de lut ,semne pe piatră

Mușcate de timp ,mușcate de daltă

Vorbesc despre trecerea noastră

Pe acest pământ.

Ca într-o poveste minunată

Caut un drum,prin noaptea înstelată

Și râd și  plâng,

Nu vreau să mă mint,

Cu a fost odată

Uitând să mai spun -ca niciodată-

Doar că vreau să mai cânt.

Te știu  de mult din anii de liceu

Cu  părul strâns într-un fileu

Cu ochii plecați în depărtare

Ce fel de castele î-ți construiai oare?

Adolescentă  cu ochii mari căprui

Prin vorba-ți dulce tu plăceai oricui

Cu agera -ți privire căutai un răspuns

Dar tragicul destin se păstra ascuns...

Sufletul tău avea altă chemare

Și-n  slova scrisă ai răsădit o floare

Ți ai pus iubirea și simțirea în rimă

Deși plecată ești ,ceva tot să rămână...

NOPȚI  FĂRĂ  SOMN  ȘI  VISE

SE ȚES  ADES , ANOMALII

PE  UNDA  VISELOR  ,TRIMISE .

SE  SPARGE  ZIUA  ÎNTR-UN  CEAS ,

CLEPSIDRA  ÎȘI  PIERDE  PLINUL ,

MĂ  LAS  PIERDUT ,CĂCI  UNDEVA

ÎMI  VOI  GĂSI  DESTINUL!...

Robert mă priyește mirat,neînțelegând care îmi sunt intențiile. Din grămada de frunze

le aleg pe cele mai mari.Din ele alcătuiesc dou cupe.Ne apropiem unul de celălant să ciocnim.

-Stai să îmi pun o dorință ,spun eu.

-Pentru ce vrei să bem?mă întreabă el.

--Pentru prietenie,spn în șoaptă.

--Atunci  să fie pentru ,Ana,spune Robert ,întrând în jocul cuvintelor.

  Nu știu  cum, dar se leagă  o punte între noi,o punte pe care ne place să fim alături.

Îmi vine un chef de vorbă,poate de la gura de vin dulce.Vorbeam cu ușurință despre roate.

--Aș fi vrut să spun că beau pentru dragoste,șoptește la rândul lui Robert.--

--Din toate relațiile  ce se înfiripă  între o femeie și un bărbat ,eu aleg prietenia.

--De ce?

--Cred în ea, deoarece se bazează doar pe sentimente pure, curate,nevinovate.

--Ana ai fost îndrăgostită vreodată?

--Până acum am avut doar prieteni,dar adesea prietenia pregătește drumlmul spre dragoste.

--Dragostea aduce cu ea și fericire și durere.O vâd  mereu,la prietenii mei.Se aș terne  o tăcere

   caldă.Privim amândoi  cerul încărcat de stele.Lumina lor parcă  ne intra în suflet .E un moment 

   unic până acum  în viața mea,când văd și ascult liniștea nopții,stăpână peste tot.            

Urma pașilor a rămas 

Pe cărări bine știute ,

De plouă, le sterge ploaia,

De ninge, le acoperă neaua,

De îți este dor de cineva,

Îi găsăști urma in inima ta !

Iarna rece tu gheata

Printe amintiri trec

Iarna rece tu viața

Mi as dori sa mai petrec

Iarna rece tu ninsoare

Printe poezii te pierd

Iarna rece tu arzătoare

Fa ma te rog sa mai cred

Iarna calda tu foc

Da mi ceva mai rece

Iarna calda,nu poți?

A fii a mea feblețe

Iarna soare tu rece

Ai sa vezi intr o zi?

Iarna nu mai poate trece

Cât te iubeam de mici copii.

Am mers acasă să culeg mere

Până nu vine frigul cu zăpadă,

Să le adun pe toate în panere

Pe jos n-aș vrea nimic să cadă.

Pe ramuri atârnă destule fructe

Chiar dacă anul a fost secetos,

De rod văd multe ramuri rupte

Iar vântul le-a doborât pe jos.

S-ajung la ele mă urc pe scară

Și-n mână am găleată și cârlig,

Ramul îl trag ușor să nu se rupă

Adun și-apoi un ajutor îmi strig.

Mâna de lucru e foarte scumpă

Iar uneori treaba-i de mântuială,

Așa că mă ajut cu-a mea soție

Și mai scăpăm puțin de cheltuială.

Nimic nu este greu când ai plăcere

Și vrei cămara plină pentru iarnă,

Să guști un fruct și poate-o țuică

Când ceru-ncepe fulgi să..cearnă!

Se simte  mireasma verii

Cand noaptea canta greierii

Cand frunzele inverzesc-ingalbenesc

Si culorile lor se contopesc

Cand seara s-a lasat

Cerul roz-portocaliu se lasa imbinat

Dupa se lasa cu stele

De care se minuneaza fetele

In jurul focului danseaza ele

Cine-or fi ? decat ielele

Se simte mireasma verii

Cand soarele apune tarziu

Si incep a canta greierii

Cand rasete de copii se aud afara

Si mingi batute pana-n seara

Se simte mireasma verii

Cand dispare mirosul primaverii

Se dizolva ea cumva

Si se contopeste cu vara

Se simte mireasma verii

Cand pe la poarta vin rosierii

Cu rosii coapte,dulci

De te dor maselele pan' te culci

Se simte mireasma verii

Cand toti revenim la simple lucruri ale vietii...

De orice toamnă mă răneşte,
nu-i vina vântului tembel
şi nici a ploii ce tot creşte,
cat vină-n timpul infidel.

Cobori peste visele mele,
tu, toamnă ce iar m-ai găsit,
din ceruri năvalnic rebele
îmi dărui un gând răzvrătit.

Îmi intri în casă cu mină
de doamnă gătită cu stil,
tu pari fără pată şi vină,
dar frigul îl semeni tiptil.

Mă prinde un dor de plecare
când mantia-ţi gri o privesc,
tu crezi că eşti dură şi-ţi pare
că-n tine sunt doruri ce cresc.

Mi-e vremea rămasă o goană
de zile mărunte şi reci,
iar tu eşti aceeaşi icoană,
m-arunci în tristeţe şi pleci.

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Vinter

--- 1 ---

Från luften sållar den fruktansvärda vintern snömolnen,

Långa resande trojaner samlade i en hög på himlen;

Flingor flyger, svävar i luften som en svärm av vita fjärilar,

Sprider frossa på landets bleka axlar.

Det snöar på dagen, det snöar på natten, det snöar igen på morgonen!

Med en silverkedja klär sig de stolta landet;

Den runda, bleka solen förutses bland molnen

Som en dröm om ungdomar bland de gångna åren.

--- R ---

Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,

Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,

Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,

Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.

--- 2 ---

Men snön slutar, molnen flyr, den önskade solen

Det lyser och skingra havet av snö.

Här är en lätt släde som går över dalarna...

Det klirrade av skallror i den glada luften.

--- R ---

Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,

Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,

Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,

Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.

Uneori mă eliberez, dar adeseori sunt întemnițată

în închisoarea sufletului meu, o închisoare cu

pereți invizibili și, aparent, inexistenți, atunci

când plâng. Și doar atunci când plâng, eu

simt cum spiritul îmi îmbrățișează materia;

apartenenţă; tristețe incurabilă. O realitate

înspăimântătoare și asemănătoare apocalipsei

mă forțează să privesc; imagini stocate pe retină;

atunci când pericolul este prea mare pentru a fi

conștientizat; ne mințim singuri atunci când credem că

nimic nu se crapă în interior; atunci când, de fapt, totul

se crapă; Africa se crapă, India se crapă, Turcia se crapă;

se crapă pământul și înghite tot; și ape, și case, și dealuri,

și munți, și drumuri, și poduri, și flori, și animale, și oameni,

dar și lăcuste, și broaște, și șerpi, chiar și morminte. Doar

ochii pot vorbi împotriva acestei tăceri maligne. Tăcerea

devine un sarcom Ewing al durerii. Ea este, de fapt, un țipăt

intern si se poate transforma intr-un cântec cosmic, atunci când

este forțată să iasă printre dinți fracturați; un cântec sfâșiat,

care pătrunde într-o realitate ciudată pentru a se înălța

la un cer sfâșiat; meteoriți, asteroizi, nave spațiale

sfărâmate, unde radio, bioxid de carbon, și raze gamma;

dar și epifanii, care se înalță printre limbile de foc

ale vulcanilor aprinși; hipertensivi în rugăciune, care

nu mai știu ce se întâmplă cu ei; cutremure după

cutremure și poluri care se balansează; Siberia, Islanda.

Cu ceva timp în urmă, această realitate era doar umbra

unui vis de neînțeles, în zori. Această realitate aluneca

atunci când mă trezeam singură pentru a-mi hrăni

libertatea mea dureroasă. Acum persistă, iar visul

poate deveni o evadare din acest coșmar real;vise lucide

precum sunt razboaiele pentru obtinerea de teritorii

in scopul salvarii, atunci cand nimic nu este sigur;

si absolut nimic nu este sigur, cu exceptia lui 

Dumnezeu; doar Dumnezeu poate deveni

realitatea noastra certa, daca noi dorim .

Poezie de Marieta Maglas

Notă; această poezie este publicată.