Cinșpe ani de vreme
Un sentiment rar întâlnit vârstei mele îmi cutremură trupul.
Mă face să mă arunc ,să-mi dau drumul în abisul inimii
Mai că…Aș vrea să renunț la responsabilități
Doamne, ce aș vrea să fiu din nou copil…
Vreau să nu mai știu ce-nseamnă aia durere
Ceea ce e de mirare,fiindcă am o vârstă neasemănătoare cu chestiile astea
Am doar cinșpe ani de vreme.
Cinșpe ani…Cam puțini, știu…N-am știut că va apărea așa devreme.
Simt că am îmbătrânit deja,
Simt că nu mai am putere în ale mele mâine.
Oare de ce m-am hrănit cu otrava asta
Care e toxică, care îmi ia tinerețea , care nu îmi aparține ?
Regret acum, dar care-i farmecul regretului?
Dacă fapta-i consumată, dacă timpul s-a dus, s-a scurs
Dacă părerea de rău nu schimbă niciun curs
Nu schimbă nici cursul inimii și nici cursul sufletului.
Tot ce știu e că regretul poate schimba ceva ce nu s-a stins, acel ceva ce încă n-a apus.
Стихи из этой категории
Culorile Sufletului
M-am săturat de priviri ce doar mă măsoară,
De oameni ce mă vor doar ca pe-o imagine,
Cu ochii lor setoși, doar de formă și splendoare,
Fără a știi ce se-ascunde în sufletul ce plânge.
Mă forțează să dau numere de telefon,
Mă caută în multimea ce nu mă vede,
Dar nu mă întreabă ce iubiri am în gând,
Nici ce muzică îmi atinge inimile de tăcere.
Mă vor, dar nu mă cunosc cu adevărat,
Nu mă întreabă ce culori îmi dansează pe cer,
Nu mă întreabă ce am iubit când am plâns,
Sau ce fel de raze mă încălzesc într-un aer prea rece.
Sufletul meu e un tablou fără semnătura lor,
O pânză de umbre, un peisaj de dor,
Unde fiecare trăsătură e tăcută, dar vie,
Și am nevoie de cei ce mă vor pentru ce am în mine, nu doar ca un decor.
Cum de ai o voce atât de lină, îmi spun,
Și nu mă întrebi ce melodii îmi fac inima să vibreze,
Nu mă întrebi dacă în versuri mă pierd,
Sau ce simt când în tăcere un cântec în mine răsună, căci doar el mă îmbrățișează, mă încălzește.
Cum te simți, mă întrebi cu ochi rătăciți,
Dar doar la suprafață, la ce e vizibil dintr-o viață de culoare,
Nu știi că iubesc să pictez, că în fiecare nuanță
E o lume întreagă, un univers de simțuri, de fiori în tăcere.
Pictez cu alb de neputință, cu albastru de dor,
Cu verde de iarbă ce se plimbă în vânt,
Roșu de foc ce arde în pieptul meu,
Și gri-ul umbrelor ce mă caută și mă pierd în pământ.
Să mă întrebi ce îmi place, ce ador în viața mea,
Să-mi simt iubirea în ochii tăi ce mă vor vedea,
Să fiu o floare ce în zori răsare, nu doar un corp ce trece,
Să mă întrebi, să mă cunoști, să mă știi, nu doar să mă privești ca pe-un obiect ce dispare.
Dar în fața mea rămân doar chipuri goale,
Ce nu văd decât haina mea, nu ceea ce sunt eu,
Și în tăcerea mea, eu mă pierd în detalii,
Căci dacă mă vei întreba, voi fi o poveste întreaga, între stele și cerul meu.
Aș vrea să fii mai mult decât o privire rece,
Aș vrea să simți ce simt și eu, să îmi cunoști lumea,
Să mă întrebi, „Cum te simți, ce culoare iubești?”
Căci doar atunci când mă întrebi, simt că sunt mai mult decât o adiere în vântul ce mă poartă.
Pictam
Ea picta doar în nuanțe triste ,
Și poezii doar sumbre scria ,
Se ascundea mereu printre umbre ,
În a sa inimă se ascundea .
Prietenii , străini îi deveneau ,
Căci toți din jur înșeală.
Ea zâmbetul , păcat îl considera,
Iar lacrimile cea ce o salva.
Cu vopsele gri picta ,
Iar în mâini ,pensula îi tremura .
La culori mai deschise visa ,
Și în viața și pe pânză.
Nebulozități
toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți
e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani
și e mai mic decât mine
nu știu cum s-a întâmplat
el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani
iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul
eu am mai umblu cu capul prin nori
dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul
pesemne că și-a băgat coada între noi timpul
altfel nu-mi explic
i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri
o „pasăre muscă”
( pe etichetă scria Archilochus colubris
cum îi plăcea lui!)
toata viața a omorât păsări
încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției
i se trăgea de la prima lecție de anatomie
acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului
știe aproape totul despre păsări
mănâncă păsări la micul dejun
iar în amurg trage cu praștia după grauri
.
nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta
rotundă:
„la mulți ani”
ar semăna cu o glumă proastă
„ gata!”
nici atât
ar putea crede că-i doresc moartea…
My forgotten dreams
I sit in my bed every night,
Wondering “when did i ever do something right?”
Then, a thought corsses my mind.
“You did great, you did just fine.”
I sit there through the whole night,
In silence thinking“is this all i can do in life?”
I had dreams, and hopes.
I wanted to dance, i hopped,
I would be a star, shining on the stage,
A bird, free of its cage.
Flying on the way, to succes
I hoped to reach one day.
Im here now,no dance no bird.
Just me with my portraits of hope.
I just paint, my sadness my dreams,
Thiking “wow, is this really me?”.
It is,actually.
I used to wish for one day to make friends,
I used to socialize, it was great.
I wanted to have a group of friends,
A group i thought never had an end.
I have friends, but like the word says, evey single one has an end within it.
They go, they pass by when they please,
But im always left hanging on seen.
Im left wondering and hoping, for them to finaly answer my texts.
Full of love and respect.
All i get in the end, is just a thank you, next.
All these thoughts and truths cross my mind,
When i lay in my bed,with my eyes coevered,blind.
Epigrame!
Ieri am fost un pic cam prost,
Când am prins un pește mare,
Dar pe mal, eu nu l-am scos,
Că n-avea....bunăstare!
Stau la casă-n într-un oraș,
Și cresc porci în bătătură,
Vreau să-i vând eu mintenaș,
Că n-am bani...de beutură!
Aș veni și azi la lucru,
Să câștig un ban în plus,
Dar am fost la bar cu socru,
Și sunt cred un pic.. cam dus!
Am văzut pe strada-o fată,
Și i-am zâmbit pe deplin,
S-a uitat prelung la mine,
Și m-antrebat...de buletin!
Suntem amandoi de-o seamă,
Și-o iubesc pe-a mea Marie,
Dar când fac vreo nebunie,
Îmi șoptește...vei da samă!
Am cea mai bună soție,
Mă iubește cu ardoare,
Dar când am geșit mai tare,
Nimeni nu poate...s-o ție!
Azi am fost la Mall, măi frate,
Să mancăm tot ce se poate,
Marce m-a trimis la casă,
Nu știa..c-am cardu' acasă!
Mi-am luat mașină bună,
Și mănâncă motorină,
Cănd la pompă alimentez,
Eu tot cardul...lichidez!
Stau la masă, totu-i gol,
Marce e la shopping-n mall,
Aș mânca ceva măi vere,
Dar n-am bani...nici de o bere!
Nu am fost atent la scară,
Și mi-am fracturat piciorul,
Totul s-antâmplat aseară,
Când beam vinul...cu ulciorul!
Sunt veterinar cu diplomă,
Și tratez tot ce găsesc,
Dar nu animal în comă,
Frică-mi e...să nu plătesc!
Fac control la alimente,
Calculez valoarea nutritivă,
Chiar gramajul...condimente,
Instrument...papila gustativă!
S-a intrat de ieri în postul mare,
Gata cu măncărurile-nfruptate,
Am acasă oala cu sarmale,
Aș mânca, dar...nu se poate!
Cresc la țară niște porci,
Și i-aș vinde azi, pe toți,
Dar sunt negri, slabi, păroși,
Și n-au carne și doar...colți!
Stau parcat aici la Mall,
Marce întârzie-năuntru,
Simt în stomac un mare gol,
Dac-o fi ea..sub sechestru!
Culorile Sufletului
M-am săturat de priviri ce doar mă măsoară,
De oameni ce mă vor doar ca pe-o imagine,
Cu ochii lor setoși, doar de formă și splendoare,
Fără a știi ce se-ascunde în sufletul ce plânge.
Mă forțează să dau numere de telefon,
Mă caută în multimea ce nu mă vede,
Dar nu mă întreabă ce iubiri am în gând,
Nici ce muzică îmi atinge inimile de tăcere.
Mă vor, dar nu mă cunosc cu adevărat,
Nu mă întreabă ce culori îmi dansează pe cer,
Nu mă întreabă ce am iubit când am plâns,
Sau ce fel de raze mă încălzesc într-un aer prea rece.
Sufletul meu e un tablou fără semnătura lor,
O pânză de umbre, un peisaj de dor,
Unde fiecare trăsătură e tăcută, dar vie,
Și am nevoie de cei ce mă vor pentru ce am în mine, nu doar ca un decor.
Cum de ai o voce atât de lină, îmi spun,
Și nu mă întrebi ce melodii îmi fac inima să vibreze,
Nu mă întrebi dacă în versuri mă pierd,
Sau ce simt când în tăcere un cântec în mine răsună, căci doar el mă îmbrățișează, mă încălzește.
Cum te simți, mă întrebi cu ochi rătăciți,
Dar doar la suprafață, la ce e vizibil dintr-o viață de culoare,
Nu știi că iubesc să pictez, că în fiecare nuanță
E o lume întreagă, un univers de simțuri, de fiori în tăcere.
Pictez cu alb de neputință, cu albastru de dor,
Cu verde de iarbă ce se plimbă în vânt,
Roșu de foc ce arde în pieptul meu,
Și gri-ul umbrelor ce mă caută și mă pierd în pământ.
Să mă întrebi ce îmi place, ce ador în viața mea,
Să-mi simt iubirea în ochii tăi ce mă vor vedea,
Să fiu o floare ce în zori răsare, nu doar un corp ce trece,
Să mă întrebi, să mă cunoști, să mă știi, nu doar să mă privești ca pe-un obiect ce dispare.
Dar în fața mea rămân doar chipuri goale,
Ce nu văd decât haina mea, nu ceea ce sunt eu,
Și în tăcerea mea, eu mă pierd în detalii,
Căci dacă mă vei întreba, voi fi o poveste întreaga, între stele și cerul meu.
Aș vrea să fii mai mult decât o privire rece,
Aș vrea să simți ce simt și eu, să îmi cunoști lumea,
Să mă întrebi, „Cum te simți, ce culoare iubești?”
Căci doar atunci când mă întrebi, simt că sunt mai mult decât o adiere în vântul ce mă poartă.
Pictam
Ea picta doar în nuanțe triste ,
Și poezii doar sumbre scria ,
Se ascundea mereu printre umbre ,
În a sa inimă se ascundea .
Prietenii , străini îi deveneau ,
Căci toți din jur înșeală.
Ea zâmbetul , păcat îl considera,
Iar lacrimile cea ce o salva.
Cu vopsele gri picta ,
Iar în mâini ,pensula îi tremura .
La culori mai deschise visa ,
Și în viața și pe pânză.
Nebulozități
toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți
e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani
și e mai mic decât mine
nu știu cum s-a întâmplat
el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani
iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul
eu am mai umblu cu capul prin nori
dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul
pesemne că și-a băgat coada între noi timpul
altfel nu-mi explic
i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri
o „pasăre muscă”
( pe etichetă scria Archilochus colubris
cum îi plăcea lui!)
toata viața a omorât păsări
încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției
i se trăgea de la prima lecție de anatomie
acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului
știe aproape totul despre păsări
mănâncă păsări la micul dejun
iar în amurg trage cu praștia după grauri
.
nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta
rotundă:
„la mulți ani”
ar semăna cu o glumă proastă
„ gata!”
nici atât
ar putea crede că-i doresc moartea…
My forgotten dreams
I sit in my bed every night,
Wondering “when did i ever do something right?”
Then, a thought corsses my mind.
“You did great, you did just fine.”
I sit there through the whole night,
In silence thinking“is this all i can do in life?”
I had dreams, and hopes.
I wanted to dance, i hopped,
I would be a star, shining on the stage,
A bird, free of its cage.
Flying on the way, to succes
I hoped to reach one day.
Im here now,no dance no bird.
Just me with my portraits of hope.
I just paint, my sadness my dreams,
Thiking “wow, is this really me?”.
It is,actually.
I used to wish for one day to make friends,
I used to socialize, it was great.
I wanted to have a group of friends,
A group i thought never had an end.
I have friends, but like the word says, evey single one has an end within it.
They go, they pass by when they please,
But im always left hanging on seen.
Im left wondering and hoping, for them to finaly answer my texts.
Full of love and respect.
All i get in the end, is just a thank you, next.
All these thoughts and truths cross my mind,
When i lay in my bed,with my eyes coevered,blind.
Epigrame!
Ieri am fost un pic cam prost,
Când am prins un pește mare,
Dar pe mal, eu nu l-am scos,
Că n-avea....bunăstare!
Stau la casă-n într-un oraș,
Și cresc porci în bătătură,
Vreau să-i vând eu mintenaș,
Că n-am bani...de beutură!
Aș veni și azi la lucru,
Să câștig un ban în plus,
Dar am fost la bar cu socru,
Și sunt cred un pic.. cam dus!
Am văzut pe strada-o fată,
Și i-am zâmbit pe deplin,
S-a uitat prelung la mine,
Și m-antrebat...de buletin!
Suntem amandoi de-o seamă,
Și-o iubesc pe-a mea Marie,
Dar când fac vreo nebunie,
Îmi șoptește...vei da samă!
Am cea mai bună soție,
Mă iubește cu ardoare,
Dar când am geșit mai tare,
Nimeni nu poate...s-o ție!
Azi am fost la Mall, măi frate,
Să mancăm tot ce se poate,
Marce m-a trimis la casă,
Nu știa..c-am cardu' acasă!
Mi-am luat mașină bună,
Și mănâncă motorină,
Cănd la pompă alimentez,
Eu tot cardul...lichidez!
Stau la masă, totu-i gol,
Marce e la shopping-n mall,
Aș mânca ceva măi vere,
Dar n-am bani...nici de o bere!
Nu am fost atent la scară,
Și mi-am fracturat piciorul,
Totul s-antâmplat aseară,
Când beam vinul...cu ulciorul!
Sunt veterinar cu diplomă,
Și tratez tot ce găsesc,
Dar nu animal în comă,
Frică-mi e...să nu plătesc!
Fac control la alimente,
Calculez valoarea nutritivă,
Chiar gramajul...condimente,
Instrument...papila gustativă!
S-a intrat de ieri în postul mare,
Gata cu măncărurile-nfruptate,
Am acasă oala cu sarmale,
Aș mânca, dar...nu se poate!
Cresc la țară niște porci,
Și i-aș vinde azi, pe toți,
Dar sunt negri, slabi, păroși,
Și n-au carne și doar...colți!
Stau parcat aici la Mall,
Marce întârzie-năuntru,
Simt în stomac un mare gol,
Dac-o fi ea..sub sechestru!
Другие стихотворения автора
Protectorul meu orb
Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă
Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,
Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,
Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.
Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă
Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează
Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel
Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.
Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine
Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?
Oare mă iubești,oare ai vrea să
te-ndrăgostești,oare mă auzi?
Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.
-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!
-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?
Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!
-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.
-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?
Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?
Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?
Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe
În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe
Și am stat așa în ale lui mâine mult timp
Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.
Mama mea
Of...Mama mea cu ochii blânzi
Un foc profund în mine-aprinzi.
Mă tem că vei îmbătrâni?
Că într-o zi nu vei mai fi.
Mergi doar pe unde vrei
Și știu că ai alte idei,
Dar vreau să-ți dăruiesc
Un simplu te iubesc...
Aștepți să mă căiesc ,
Să nu mă-npotmolesc.
Am să-ți cer ceva
Ce nu vei observa.
Știu c-am greșit mereu,
Dar uneori e greu
Și vreau să-ți cer acum
Iertare oarecum.
Doar tu știi tot despre mine ,
Mereu mă vei susține ,
Pentru asta-ți mulțumesc
Și copilul tău eu mă numesc.
Ai încercat, te-ai străduit
Pentru-n viitor mai strălucit
Și-ai salvat viețile noastre
Trecând pe mările albastre.
Mor,fiindcă te iubesc
Privesc la malul unui râu
Și brusc te văd pe tine
Observ că apa-i pân' la brâu
Şi ceva în cap îmi vine.
Mi-aduc aminte în trecut
Când încă ne iubeam
C-aici mereu am petrecut
Și-aici mereu zâmbeam.
Curând nu voi mai fi
Voi pune capăt sorții
Cât pot mă voi jertfi
Și voi ține pactul morții.
Sfârșitul
În 2020 te-am cunoscut
Și știu că într-o iarnă te-am plăcut
Ți-am dat în dar un tablou mic
Să știi că ești un mic pitic...
Dar oricum tot mi-e dor de tine
Respectul meu îți aparține
Și nu te-ai mai gândit...
Să-mi ceri iar un edit?
Acum te-ai dus devreme
O să-ți tot scriu poeme
Și știu că nu le poți vedea
Dar totuși eu le voi crea ...
Aveai ochii blând căprui, chiar negri
Vedeai prin ei multe structuri
Și acea îmbrățișare caldă
Îmi făcea inima să ardă...
Atâtea amintiri s-au dus
Și-acum tu ești acolo sus
Mulți dintre noi ne-am întrebat
De ce așa s-a încheiat?
Răni și amintiri
De ce se numește trecut?
De ce,fiindcă simt că nu mai trece.
Simt că rămâne înfipt în șale
Rămâne mai rău ca la-nceput
Chiar dacă vrei sau nu ai vrut.
De ce trebuie să te descrie
Niște vorbe vechi ca mama?
Vechi,încă din copilărie.
Greșeli făcute de un om necunoscător
De un om care doar se plimba seara.
Urăsc acest trecut netrecător
Dar defapt îl iubesc pentru acele minunate amintiri
Îl simt ca și cum ar fi Yin și Yang
Bine și rău, plin de oștiri.
Uneori mă aleargă în cele mai bune momente.
Neașteptându-mă,
Așteaptă după mine.
Pândește,mă sună,
Mă cheamă la el ca să îmi dea testamente…
Gânduri
"gânduri"...un cuvânt des întâlnit .
N-are niciun sens,
nu știu de unde e provenit ,
dar m-a schimbat intens.
Oare chiar gândesc?
Oare...oare chiar așa am fost creat?
Dacă a mea minte vede ce privesc
și simte cum am fost vegheat.
Poate-s doar gânduri
sau poate nu-s nici atât.
Toate se așează în rânduri,
încât mă fac să mă simt hotărât.
Stai... stai! Crezi că tot e-așa cum știi?
Nu tot ce zboară se mănâncă.
Nu e ca și cum ai fi ca specialiștii
care pe oameni îi aruncă....
Protectorul meu orb
Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă
Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,
Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,
Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.
Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă
Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează
Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel
Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.
Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine
Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?
Oare mă iubești,oare ai vrea să
te-ndrăgostești,oare mă auzi?
Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.
-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!
-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?
Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!
-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.
-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?
Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?
Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?
Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe
În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe
Și am stat așa în ale lui mâine mult timp
Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.
Mama mea
Of...Mama mea cu ochii blânzi
Un foc profund în mine-aprinzi.
Mă tem că vei îmbătrâni?
Că într-o zi nu vei mai fi.
Mergi doar pe unde vrei
Și știu că ai alte idei,
Dar vreau să-ți dăruiesc
Un simplu te iubesc...
Aștepți să mă căiesc ,
Să nu mă-npotmolesc.
Am să-ți cer ceva
Ce nu vei observa.
Știu c-am greșit mereu,
Dar uneori e greu
Și vreau să-ți cer acum
Iertare oarecum.
Doar tu știi tot despre mine ,
Mereu mă vei susține ,
Pentru asta-ți mulțumesc
Și copilul tău eu mă numesc.
Ai încercat, te-ai străduit
Pentru-n viitor mai strălucit
Și-ai salvat viețile noastre
Trecând pe mările albastre.
Mor,fiindcă te iubesc
Privesc la malul unui râu
Și brusc te văd pe tine
Observ că apa-i pân' la brâu
Şi ceva în cap îmi vine.
Mi-aduc aminte în trecut
Când încă ne iubeam
C-aici mereu am petrecut
Și-aici mereu zâmbeam.
Curând nu voi mai fi
Voi pune capăt sorții
Cât pot mă voi jertfi
Și voi ține pactul morții.
Sfârșitul
În 2020 te-am cunoscut
Și știu că într-o iarnă te-am plăcut
Ți-am dat în dar un tablou mic
Să știi că ești un mic pitic...
Dar oricum tot mi-e dor de tine
Respectul meu îți aparține
Și nu te-ai mai gândit...
Să-mi ceri iar un edit?
Acum te-ai dus devreme
O să-ți tot scriu poeme
Și știu că nu le poți vedea
Dar totuși eu le voi crea ...
Aveai ochii blând căprui, chiar negri
Vedeai prin ei multe structuri
Și acea îmbrățișare caldă
Îmi făcea inima să ardă...
Atâtea amintiri s-au dus
Și-acum tu ești acolo sus
Mulți dintre noi ne-am întrebat
De ce așa s-a încheiat?
Răni și amintiri
De ce se numește trecut?
De ce,fiindcă simt că nu mai trece.
Simt că rămâne înfipt în șale
Rămâne mai rău ca la-nceput
Chiar dacă vrei sau nu ai vrut.
De ce trebuie să te descrie
Niște vorbe vechi ca mama?
Vechi,încă din copilărie.
Greșeli făcute de un om necunoscător
De un om care doar se plimba seara.
Urăsc acest trecut netrecător
Dar defapt îl iubesc pentru acele minunate amintiri
Îl simt ca și cum ar fi Yin și Yang
Bine și rău, plin de oștiri.
Uneori mă aleargă în cele mai bune momente.
Neașteptându-mă,
Așteaptă după mine.
Pândește,mă sună,
Mă cheamă la el ca să îmi dea testamente…
Gânduri
"gânduri"...un cuvânt des întâlnit .
N-are niciun sens,
nu știu de unde e provenit ,
dar m-a schimbat intens.
Oare chiar gândesc?
Oare...oare chiar așa am fost creat?
Dacă a mea minte vede ce privesc
și simte cum am fost vegheat.
Poate-s doar gânduri
sau poate nu-s nici atât.
Toate se așează în rânduri,
încât mă fac să mă simt hotărât.
Stai... stai! Crezi că tot e-așa cum știi?
Nu tot ce zboară se mănâncă.
Nu e ca și cum ai fi ca specialiștii
care pe oameni îi aruncă....