Căutarea vinii

Când omul a fost pus pe teren

Și a devenit parte din desen

Cerul a fost cu omul de la începuturi

Omul s-a exprimat prin lovituri și șuturi

Când omul a fost parte din decor

Și a pretins tot ce era ispititor

Cerul i-a dat omului tot ce a cerut

Omul a mulțumit prin a cere mai mult

Când omul a ieșit din joc

Și alt om a venit în loc

Cerul i-a arătat omului tavanul

Omul a spart concepte cu ciocanul

Când omul a murit

Și s-a făcut balanța la sfârșit

Cerul a ținut omului scorul

Omul a tăiat cuvinte cu toporul

Când omul a încetat să existe

Și rugăciunile au fost respinse

Cerul l-a măsurat pe om în mod egal

Omul a crezut că este special.

Nu caut a nimănui aprobare

Îmi cunosc propriile măsuri 

Dă-mi mai degrabă o întrebare

Nu am nevoie de răspunsuri

Lasă-mă în perpetua modificare

Un farmec în necunoscut găsesc

Dă-mi mai degrabă încă o întrebare

Dă-mi șansa să mă depășesc

Prin cercetare eu mă realizez

Și îmi dezvolt capacitatea de a creea 

Da-mi o întrebare, să o analizez

Și voi vedea, ce fac cu ea

Dă-mi cât mai multe întrebări

Și puține răspunsuri

Să pot sa fiu imun la perturbări

Și să disting feluri și sensuri.

Observ te-a părăsit sinestezia

Și-mi vine să îți dau în cap cu poezia

Să îți aplic croșee spirituale

În plexul identității virtuale

Observ te-ai cufundat în amnezie

Pixelii îți corectează orice erezie

Și-mi vine să îți dau în cap cu pixul

Să scot din tine sufixul și prefixul

Observ te-ai spânzurat de atmosferă

Și-mi vine să te izbesc de geosferă

Să-ți activezi astfel simțurile firii

Să te legi de povara amintirii

Observ te-ai înecat în propria ta mană

Oglinda peste tine a devenit stăpână

Și-mi vine să-ți exprim câțiva pumni de cuvinte

Algoritmul să nu te mai reprezinte

Observ te-a părăsit simțul realului latent

Și te confunzi cu idealul cel mai impotent

Și-mi vine să te clatin cu un adjectiv

Și să te dobor în planul perceptiv

Observ te-ai ancorat la porturi ireale

Ce îți oferă securități condiționale

Și-mi vine să arunc după tine cu filozofie

Să-ți dezmorțească a identității atrofie

A asculta înseamnă

Să-ți folosești cugetul în mod util

Și să te lași lovit

De silogismul proiectil

Să construiești pe o fundație de rocă

A vieții sinecdocă

A asculta înseamnă

Să te dezlegi de grămadă

Și să te lași lovit

De-a adevărului tornadă

Să fi victorios prin a obține pace

În mintea fugace

A asculta înseamnă

Să nu adopți postura curmeziș

Și să te lași lovit

De-a revelației tăiș

Să descoperi alte unghiuri congruente

Și noi argumente

A asculta înseamnă

Să riști să pierzi ceea ce prețuiești

Și să te lași ucis

Astfel să poți să trăiești

Nu putem ști cum e să simțim

Ceea ce niciodată nu am simțit 

Doar când ne vom fi despărțit

Vom duce dorul a ceea ce a pierit

Nu putem ști cum e să ne lipsească

Ceea ce niciodată nu am avut

Cum putem să știm ce am pierdut

Când totul în jur a fost tăcut

Nu putem ști cum e să fim

Când niciodată nu am existat

Am fost aici, dar nu am contat

Intalnirea cu viața am tot evitat

Nu putem ști ce e mandria

Când nimic nu am realizat

Și mediocritate am cultivat

Iluzii și himere la final am recoltat

Nu putem ști ce e iubirea

Când ea a fost mereu absentă

De mult diluată în apa timpului curentă

Ne-am mințit că este evidentă

Nu putem ști ce ne-a scăpat

Când niciodată nu am fost atenți

Ne-am amăgit că suntem suficienți

La schimbare mereu indiferenți 

Nu putem ști cum este să trăim

Când liberi niciodată nu am fost 

Ascunși în a timpului adăpost

Fugiți de răspundere cu orice cost

Nu putem ști ceea ce nu știm

Când divorțați suntem de înțelepciune

Iar întreaga noastră narațiune 

A început și a sfârșit prin ficțiune

Dăm lumii înapoi ce am primit

Ne modelăm după limbaje

Dac-am mințim, pe noi ne-am amăgit

Captivi in reciprocele mulaje

Cuvintele rostite nu dispar în vid

Și afirmațiile vibrează tot în om

Sunt recepționate de alt individ

Fuzionează cu un alt atom

Cuvintele cu grea încărcătură 

Tind sa reducă balansul diplomatic

Și cresc a dialogului temperatură 

Prin oscilări de tip dogmatic

În astfel peisaj om de om se ferește

Cârpeala se aplică peste orice fisură

Și nici atom, și nici idee nu se cântărește

Ura devine unitatea de măsură

Iar dacă vrem cumva să creștem

Țelul comun să regăsim

Încrederea în noi să o renaștem

În ochi va trebui să ne privim

Va trebui reflexul să ne temperăm

Diferențele dintre noi să ne inspire 

Imaginea celuilalt să o redesenăm

Și să lucrăm cu toții spre unire

Proiect la care toți contribuim

Uniți în gând, în scopul clădirii

Să ne dăm o șansă să restabilim

Unitatea de măsură a iubirii.

Prefer să tac când alţii spun

Poveşti şi snoave, fel de fel,

Cu zmei cu aripi de oţel,

Cu puşti, din bâtă de alun...

Nu-i felul meu să zic ceva

Numai de dragul de-a fi zis;

Căci vorba este un zapis

În stare a te obliga

Să faci ce n-ai fi vrut să faci,

Să fii ce nu ai vrea să fii.

Cuvintele, dacă nu ştii,

Sunt nemiloşii tăi ortaci!

La începutu-acestui veac

Atât de multă vorbărie,

E-o nemiloasă pandemie

Ce pare să nu aibă leac!

Şi, în sfârşit, un glas în plus

De ce aş face să răsune?

De ce să pun şi pasiune

Când nu se-aude ce am spus?

Nu sunt absurd şi nici posac

Dar, cum am spus-o mai devreme,

Ca rezumat acestei teme:

Când toţi vorbesc, prefer să tac.

Macar am luna

Desi sint un spin de ciulin negru ,uscat

Macar am ploaia

Desi sint un mal de lut galben, surpat

Macar am vintul

Desi sint doar amintirea unei soapte stinse

Macar am avut un ciine

Desi m-a muscat la sfirsit

Macar am avut un cal

Desi m-a sfarimat in nisip

Macar am avut iubirea

Desi e doar o lama care taie adinc si doare

Mi’e frica de moarte sau mi-e frica sa traiesc?
Obosesc cautand siguranță, e omenesc.
Calculez pas cu pas , cu toate astea esuez,
Fara control la ce se intampla, doar reactionez.
Reacția îmi e supusă, asta de cand am inteles
Ca fără filmul din cap nu exista nici un stres.
Ce mai ramane din frica fara o poveste?
Fara toate gandurile ce o fac sa manifeste
Dar inima bate tare, impinge sange’n vene
Si uite asa din nimic, deodata am probleme
Trag aer in piept, frica e doar o senzatie
Si realizez ca iar pun botul la imaginatie
Mie frica de moarte sau de necunoscut?
De murit mor odata, in viata multe de stiut
Credeam ca informatia e pentru frica inamic
Insa cu cat invat mai mult, aflu ca nu stiu nimic

Singurătatea ta
e legată cu fir invizibil
de toți cei care n-au avut timp
să stea cu tine.

Această zi, de Sfântul Valentin,

Este împrumutată, de la un popor străin.

La noi România, iubirea e pecete,

Seducătorul şi faimosul Dragobete.

Acel fecior, român mereu el este,

Iubitul acela, ce visele le încălzeşte.

Cu al său năucitor mereu surâs,

Pentru el, Valentin e doar un fâs.

De-ar fi să am, chiar multe fete,

Şi toate doamnele, să mă răsfeţe.

Pe toate, le-aş iubi din plin,

Azi, chiar de Sfântul Valentin.

Azi, în această zi de Sfântul Valentin,

Bărbaţii toţi, sărută fetele din plin.

Fie brunetă, blondă sau roşcată,

La toate le oferă cadouri ei îndată.

Ineca-tu-m-am de parfumul morbid,

Desele crengi, in sicriu' de molid...

Infrigurat e universul lui Saturn,

Hercul' infrange, eu nu curm.

Parfumul efemer, al dragostei etern,

Legatura rupta a materialului tern.

Ura, desparte numeroase turme,

Iubirea despica ale inimii urme...