Trezește-te, Popor Român!

Un vis de iubire, un vis înlănțuit,

În ochii tăi, o mare de dor mi-ai dăruit,

Sub cerul de safire, în nopțile de mai,

Am găsit glasul iubirii, ce mă chemai.

Cu inima rănită, încerc să te găsesc,

Un freamăt de iubire în suflet îmi tresare,

Dar tu rămâi departe, o stea ce o privesc,

Glasul tău e vântul ce-aleargă-n depărtare.

Pe maluri de tăcere, am scris povești cu noi,

Cu gânduri și speranțe ce nu s-au împlinit,

Un dans al amintirii pe aripi de-amândoi,

Și visele noastre-n noapte pe veci s-au risipit.

Un vis de iubire, un ceas de fericire,

Un paradis pierdut, dar veșnic neuitat,

În universul rece, doar tu mi-ești alinare,

Iar chipul tău rămâne în inima-mi gravat.

Aș vrea să rup tăcerea, să strig în întuneric,

Să spulber tot amarul ce-n suflet am strâns,

Fără tine, sunt doar un trecător stingheric,

Cu dorul pe buze și lacrimile ce s-au scurs.

Un freamăt de iubire, un ultim dans al verii,

Te port în gând pe veci, iubirea mea curată,

Și chiar de n-ai să vii, în clipa-ngemănării,

Eu te voi iubi mereu, până la ultimata soartă.

Pe marginea tăcerii stau,

Cu gândul prins în cerc de stele,

Și mă întreb: ce sunt „eu”?

Un fir de fum printre mărgele.

Trec clipele pierdute în zori,

Și mor tăcuți în fiecare seară,

Dar cine țese din fiori,

Țesătura asta atât de rară?

E timpul o iluzie pură,

Ori doar o rană ce se-nchide,

Pe trupul lumii, în arsură,

Și-n noi adânc se răspândește.

Ce-i viața, dacă nu o umbră,

Ce-n dansul focului s-a prins,

Un vis din care lumea s-aruncă,

Spre-un adevăr ce n-a fost scris.

Și totuși, din nimicul rece,

Un rost pâlpâie, vag, tăcut,

Poate că sensul vieții, nu se zice,

Ci doar se simte, fiind mut.

Te-am zărit prin ceața nopți,

Dans nebun în cerc de vânt,

Părul tău, lumina apei,

Pasu-ți, umbră pe pământ.

Știam bine, nu-i aievea,

Nu-i al meu, dar m-ai chemat.

Glasul tău era frumusețea,

Și privirea, un vis curat.

M-a cuprins un fior rece,

M-a orbit ați ochilor lucire,

Și-am iubit o zână, amorezat,

Ce-ntr-o clipă m-a uitat.

Când m-am trezit, nu eram același,

Un suflet stins de dor străin,

Prins pe veci în dragostea zânei,

Și pierdut în amintiri, pe deplin.

Nu dormi, popor cu frunte arsă,

Căci somnul tău e jug și lanț,

Pe harta lumii ești o farsă,

Ești căzut într-un mare șanț.

Ți-au frânt coloana în tăcere,

Și ți-au vândut pământul sfânt,

Iar tu priveai, fără putere,

Cum se topea al tău cuvânt.

Ți-au pus icoane la ferestre,

Dar ți-au luat grâul din hambar,

Ți-au zis că-s „patrioți” aceste,

Hiene-n haine de primar.

Ai fost mințit cu pâine caldă,

Și ți-au furat și mâna care,

Muncea de zori, cu inima albă,

Iar azi trăiești doar din răbdare.

Îți spun că ești mic și nevrednic,

Să nu visezi la ce-i al tău,

Dar uită că-n pieptul demn și harnic,

Mai bate-un foc, tăcut și greu.

Trezirea nu e-n gloanțe crunte,

Ci-n ochii care văd curat,

În mâna care dă să-nfrunte,

În glasul care stă-n dreptat.

Nu moștenim doar lut și case,

Ci lupta celor ce-au căzut,

Să nu ne vindem pe mătase,

Tot ce străbunii ne-au făcut.

Când mor copiii de foame-n școală,

Iar hoții dorm pe saci cu banii,

Tăcerea noastră e o otravă,

Răbdarea e cumplită în acești anii.

O țară nu se schimbă-n vorbe,

Ci-n pașii grei pe drumul drept,

Când omul poartă cu demnitate,

Dreptatea-n fapte, nu-n regret.

Să nu mai cerem de la alții,

Ce nu ne dăm noi niciodat’,

Să ne iubim pământul, frații,

Și să fim drepți cu-adevărat.

Căci nu mai vine nimeni, frate,

Să-ți spele sângele de jos,

Națiunea ori se ridică în picioare,

Ori piere-n somnul dureros.

Ridică-te, din umilință,

Cu fruntea sus, cu pasul drept,

Căci cea mai sfântă biruință,

E să devii din nou complet.

Durere, te-am rugat să nu vii,

În viața mea să nu apari,

Și totuși tu ai venit, grăbit,

Ca înăuntru meu, tu să fii, 

Deși niciodată nu te-am dorit,

Ți-am reproșat, starea mea,

Și de atâtea ori îmi venea,

Să te scot din viața mea în șuturi,

Căci mintea mea gândea,

Și dorea mereu noi începuturi.

Dar acum recunoscător îți sunt,

Și nu încerc să te mai confrunt,

Acum te cunosc, îți știu firea.

Prin tine durere, am cunoscut,

Cât de importantă-i fericirea.

Curge adânc printre stânci tăcute,

Chiar și cu trecerea vremurilor,

Cu inima plină de istorii uitate.

Poartă pe spate negura veacurilor.

Prin sate cu nume de pe vremuri,

Împarte poveștile marinarilor.

Ca un ecou venit din timpuri domnești.

Răsună în poveștile bătrânilor.

Pădurea se uită cu privire oarbă, 

Salciile își pleacă fruntea în tăcere.

Ea trece foarte repede, în grabă,

Dar totul în jurul ei o recunoaște.

Aduse de ape, străine gânduri 

Se opresc uneori pe maluri.

Câte o barcă uitată în stufuri,

Este plimbată ușor de valuri.

Când răsare luna pe cer, la Dunăre se uită,

Chiar dacă este regina stelelor din noapte,

Admiră frumusețea râului, complet mirată,

Căci există asemenea priveliști binecuvântate.

Dunăre, regina fluviilor din lumea-ntreagă,

Cu Delta, un miracol al creației lui Dumnezeu,

Ce curge atât de frumos, minunăția propagă,

Duce frumusețea și noblețea la un alt apogeu.

(Ediția Sicrii de Sticlă cu Trupuri de Abajur)

În țara-n care râsul ține loc de pâine,

Și gluma tristă-ți cade greu în minte,

Românul zice: „Nu murim de foame,

Murim de râs, că-i gratis... până la taxe!”

Avem asfalt cât să-ți rupi două glezne,

Și autostrăzi doar măsurate-n promisiuni mărețe,

Pensionaru’ face yoga la cozi de medicamente,

Iar tinerii „evoluează” doar prin rente.

La spital iei bon, apoi un parastas,

Doctorii fug că jurământu-i doar un pas.

Pe hârtie-i sacru, în real business pur,

Te vindecă mai bine-un gurist dintr-un „live tour”.

Dar stăm drepți, chiar și cu burta goală,

Și facem haz cât mai avem o fală.

Suntem români —și asta nu-i o scuză,

E doar un titlu... într-o comedie confuză.

Împamantat prin timp ca si

o dovada a regalității,

Cuceritorul impunător domnea

veșnic si etern!

Pe chipul sau zaream semne

ale imortalității,

Statuia capturând-i sufletul intern.

Glorios si încălecat pe sălbatică bestie,

Coroana din frunze ruginii,neclintită.

Cu sabia-i rece,inamicii ii mistuie!

De diavolii întunericului

parea a fi otrăvită.

Inconjurat de soldați loiali,

dădeau dovada de cruzime!

Varsare de sânge ce in

istorie nu se uita!

Cucerirea teritoriilor justificau

aceste crime,

Iesind învingători după fiecare lupta!

Pazind secrete sculptate-n

piatra si vitralii,

O biserica asemenea unui castel

era al lor lăcaș.

Noaptea dezvăluie cunoștințe

ascunse din ierarhii,

Instiintand din timp pe oricine

avea sa-i fie urmaș.

Moderni pe vremea lor,

ei priveau de sus pământul!

Istorie scrisă cu sânge dulce acrișor.

Numai imaginația poate tine

in frâu masacrul!

Domnitorul Transilvaniei era cu

adevărat un visător.

Facandu-si planuri pentru viața

de după moarte,

Taramul celor adormiți e cu

adevărat un labirint.

Printul intunericului a prevestit

a morții soarte,

Mituri si legende îl tin

legat cu juramant!

Dand dovada de putere e si

un romantic incurabil!

El așteaptă veacuri după cea

care i-a fost scrisă.

Amor e morte poate fi

ceva real,palpabil!

Nu poți da înapoi după ce dragostea

a fost aprinsa!

Între cer și între pământ

am făcut un legământ

l-am făcut pentru vecie

pentru neam și pentru glie.

Pe o palmă de pământ,

de două maluri scăldată

e meleagul meu cel sfânt
Basarabia mea dragă.

Ai trecut prin sabie și foc,

ți-au tăiat și din moșii

dar tu te-ai ținut în loc

cât strămoșii ți-au fost vii.

Au trecut ani peste tine

care  amprenta și-au lăsat

Ai știut ce-i rău, ce-i bine

și în timp mândră ai stat.

Acum, câte secole la rând

meleagurile tale plâng

fiindcă generația de-acum

tot ce au, din tot fac scrum.

Livezi și vii în buruian,

lăsate din an în an

Case prin sat părăsite

și inimi săcătuite. 

Credința mea este mare

că veni-va ziua-n care

tu vei fi înfloritoare

scăldată de-naltul soare.

Cânt de mierlă e graiul tău

 binecuvântat de Dumnezeu

Doar în limba cea română

DORU își are rădăcină.

N-avem intelectuali

Dar avem generali

N-avem inteligenti

Dar avem repetenti  

N-avem destepti

Dar avem inepti

N-avem profesionisti

Dar avem securisti

N-avem cinstiti

Dar avem banditi

N-avemm luminati

Dar avem retardati

N-avem poligloti

Dar avem hoti

N-avem universitari

Dar avem bisnitari

N-avem onemie

Dar avem tiganie

N-avem cultura

Dar avem impostura

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Açık kırmızı şarap iyidir

Açık kırmızı şarap iyidir,

Sonbahar sonlarında hasat edilir,

Daha çok don hakkında, daha çok adam hakkında,

Daha çok içiyorum ve sarhoş olmuyorum.

Bir daha asla içmeyeceğime yemin ettim

Ama kendimi tutamıyorum

İyi şarap, güzel hoşuma gitti

Ona ne yapacaklarını bilmiyorum.

Nadir elma şarabı

Merdiven olmadan kafasına tırmanıyor,

Yeşil bojilerin asması

Adamı görünmez yap.

Şarap güzel ve lezzetli,

Yakışıklı bir adamla içtiğinde.

Ama eğer onu çirkin bir adamla içersen,

Şarap boğazda durur.

Dac-ai uitat ce-nsemni române..

Te-ntoarce-n timp și-ntreabă-ti dacii

De rădăcini,istorii,nume

Din vatra sfânt-a vechii Tracii.

Dac-ai uitat sa lupti ,române..

Te du la codrul ce-ți fu frate,

Întreaba-l cum să strigi in lume

Că neamul tău vrea libertate.

Daca ți-e greu să rămâi demn

Când nori străini ți-aduc durere…

Te du la Sfinx și cere-un semn.

Lumină vei primi!Putere!

Și de-ai uitat că-ți curg în vine

Puteri și vise strămoșești,

Trezește-ți spiritul , Române!

Și-nvață, iarăși, să trăiești!