1  

Prea multă sensibilitate în spaniolă

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Demasiada sensibilidad

 

 

La sensibilidad es buena a su manera. Es bueno ser sensible, expresar nuestro pesar cuando alguien ha vivido acontecimientos menos agradables, estar con él, escucharlo, tranquilizarlo, comprenderlo, aliviar sus sufrimientos, suspirar con él, llorar con él. ellos, envolverlos cuando tienen frío, vendarlos cuando el gato los arañó (que también fue su culpa que los arañó, porque no saben jugar con él), ponerles una bolsa de hielo del frigorífico por un esguince de tobillo, secarles las lágrimas, darles medicina para bajarles la fiebre, bálsamo labial para que no se agrieten tanto, desinfectarles las cutículas sangrantes cuando no sabían hacerse la manicura, querían hacerse la manicura. uñas más largas de lo que naturalmente tenían, porque esa es la moda, y ahora solo tienen sangre, pongamos mosquiteros, para que no los piquen tanto, les chupen la sangre, no les transmitan malaria ni fiebre amarilla, llevemos insecticidas, si todavía insisten en entrar a la casa, consigamos también un ventilador para difundir el olor a insecticida, mantengamos la ventana entreabierta para que no entren mosquitos y salga olor a insecticida. Ajustemos la caldera para que dé también agua caliente, no sólo fría, porque entonces habrá que tener aún más cuidado. Las economías realmente no toman en cuenta las necesidades individuales de las personas, son más bien la necesidad egoísta de un solo hombre.

Tampoco escatimemos en suplementos que mejoren el sistema inmunológico, como la vitamina C, que tiene un delicioso sabor a limón y no cuesta demasiado, es asequible, se puede obtener con una simple limonada, así que ¿no tenemos motivos para abstenernos de comprarla? .

Consigámosles blusas gruesas y esponjosas, que sólo sirven para quedarse en casa. Cogemos su mascarilla para el cuidado del rostro, mascarilla que previene la aparición prematura de patas de gallo y líneas de expresión. ¡Somos demasiado jóvenes para tener arrugas!

En general, la sensibilidad es hermana de la generosidad y el cuidado, pero ¿qué hacemos cuando se sale de control, alcanza nuevas alturas, no tiene límites? ¿Sigue siendo ésa una sensibilidad beneficiosa, saludable y bien comprendida? No claro que no. Ya algo en nuestra forma de ser chirría y esta sensibilidad es el síntoma principal. Sería apropiado hacernos preguntas: "¿Por qué soy así?", "¿Estoy exagerando?", "¿Qué me lleva a tener reacciones tan intensas ante cosas esencialmente triviales?"

Encontrarás la respuesta perdida en algún lugar de tu pasado. ¿La sensibilidad de la que hablamos proviene de un episodio traumático de la vida? ¿No tardaste todo el tiempo que esperabas en un examen y desde entonces has decidido dejarlo todo pensando que ya no tiene sentido? ¿No se le dieron las oportunidades que esperaba? ¿No pudiste, debido a las circunstancias, hacer algo que te propusiste? Si la respuesta es "sí" a al menos la mitad de ellas, entonces no estamos hablando exactamente de sensibilidad, sino de una reacción adversa a cosas que sucedieron, que nos lastimaron momentáneamente y dejaron una herida sin cicatrizar por completo. Si hubiera algunas normas objetivas, entonces sí, vale la pena adherirse a ellas, tratar de alcanzarlas, porque de esa manera el progreso realmente puede medirse y observarse. Mientras que, si son metas que sólo una persona quiere, el resto no las quiere, no tiene sentido compararnos, de todos modos no podemos valorar ni sopesar nada de lo que escuchamos. Es cierto que quien humilla a los estudiantes por no saber perfectamente tiene el corazón de un forestal que tala árboles en una cinta transportadora sin mirar lo que deja atrás. Sí, los criterios de evaluación son muy objetivos, ¿cómo puedes tú, una mujer de 58 años, que toda tu vida se ha rodeado únicamente de sueco, considerar que una estudiante de 19 años debe ser tu igual en dominio, en habilidad? ? Estamos para aprender, si naciéramos dispuestos a aprender no nos matricularíamos en ninguna especialización y listo, ¿qué necesitaríamos si ya supiéramos? ¿No era más barato, sin alquiler, sin viajes en tren, sin dormitorios, sin membresía en la biblioteca, sin comida y muchos otros servicios públicos? Es curioso lo que sucede cuando una mujer de 58 años te juzga por su propio conjunto de valores. Es como el estudiante que le da meditación a un niño de 8 años. Apenas puede escribir en su propio idioma a esos años, y mucho menos en inglés, francés... ¿No sería traumatizante empezar a regañarlo por no tener tiempo para dominar el contenido a la perfección? ¿Mientras? ¿Que la persona que da clases particulares se vuelve vaga en su expresión? Tiempo, es decir, podría haber negociado con su madre para pedirle que le diera a luz a los 5 meses, no a los 9 meses, como es normal, para aparecer antes en el mundo, para aprender antes, sólo porque eso es lo que la persona quiere quien da lecciones. También está la cuestión del tiempo terrestre. Mientras vivamos en el mismo planeta, todos tenemos la misma cantidad de tiempo, 24 horas, no más.

Esta perfección subjetiva de los demás da lugar a sensibilidades de todo tipo. Tampoco tiene sentido aspirar a tocarlo. No sabemos qué quiere la persona que no está contenta con nosotros. No sabemos qué piensa, cómo piensa, qué prefiere, qué no prefiere, cuánto, qué, cómo y en qué medida.

La perfección subjetiva de los demás es paralizante, tanto emocional como objetivamente. Si la estudiante es humillada cada vez que abre la boca, ¿aún tendrá confianza en que tiene posibilidades de convertirse en una buena hablante de sueco? ¿Encontrará todavía la fuerza, en el fondo de su alma, para seguir adelante, para querer practicar, leer, mejorar, hasta obtener la fluidez, la cadencia y la musicalidad del idioma? No, no hay forma. Tenía buenas intenciones que se desmoronaron en el camino.

La perfección subjetiva de los demás frena, reprime. Como pedirle a tu maestro que planifique cada sonido, cuándo decirlo y cómo decirlo. ¿No te intimidaría esta técnica de aprendizaje? ¿Dónde está la pasión, el encanto, la belleza más irregular y versátil del lenguaje? ¿Cuándo tendrás tiempo para concentrarte en el vocabulario, la gramática, la sintaxis y lo que ella quiere cuando la atención se centra siempre en cómo hablas? ¿No se convierte en un obstáculo que no puedes superar? Se corrigió como con las pruebas de opción múltiple. Has llegado a una pregunta de la que no sabes la respuesta correcta, aunque ya la has respondido bien. ¿Qué estás haciendo? ¿Te quedas atascado allí y no avanzas, sólo porque no lo sabes? Sería una gran pérdida, tanto para el tasador como para usted (en primer lugar).

Como respuesta a la perfección subjetiva de los demás, debemos construir nuestro propio conjunto de valores, nuestra propia perfección, la cual, atención, debe ser objetiva, por varias razones: no llegar a esa sensibilidad que nos impide hacer lo que queremos y sentir incluso eso. evolucionamos, tanto como es humanamente posible, sin estar limitados por otros, por otros aspectos y por otras circunstancias.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă poezii.online Prea multă sensibilitate în spaniolă

Data postării: 11 noiembrie 2023

Timp de citire: ~25 min.

Vizualizări: 1384

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în germană

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

 

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

 

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

 

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

 

Heller Rotwein ist gut

 

Heller Rotwein ist gut,

Im Spätherbst geerntet,

Mehr über den Frost, mehr über den Mann,

Ich trinke viel mehr und betrinke mich nicht.

 

Ich habe geschworen, nie wieder zu trinken

Aber ich kann mich nicht zurückhalten

Guter Wein, gut, ich mag ihn,

Ich weiß nicht, was sie mit ihm machen werden.

 

Seltener Apfelwein

Er klettert ohne Leiter in seinen Kopf,

Weinrebe aus grünen Drehgestellen

Machen Sie den Mann unsichtbar.

 

Der Wein ist gut und lecker,

Wenn man es mit einem gutaussehenden Mann trinkt.

Aber wenn du es mit einem hässlichen Mann trinkst,

Der Wein bleibt im Hals stehen.

Mai mult...

Începutul contează în portugheză

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

 

O começo importa

 

O começo, tão difícil quanto emocionante. Você carrega em seu coração uma ampla gama de experiências, emoções, humores, sensações. Muitos deles talvez sejam expressos e expressos de maneira muito desajeitada, é assim que é agora. É um período de formação de habilidades, de buscas, de descobertas, de revelações, de aprendizado com erros e fracassos, momentos em que você testa mais, não tem convicção de que quer continuar o que começou. Outras vezes sabemos que se inicia uma nova etapa da vida, que procuramos tanto para nós como para quem nos rodeia.

Seja como for, o começo conta, imagine um bom atleta, que teria participado de várias competições e não sei o quê, ainda chegaria lá se não tivesse apoio, se não tivesse o sorte em encontrar o treinador de acordo com seu estilo de aprendizagem e suas necessidades? Não, absolutamente não.

Da mesma forma, talvez imaginemos uma marca, ela teria feito sucesso, tanta gente teria comprado ali se não tivesse suporte, publicidade, promoções em não sei quantos canais de redes sociais? Não, claro que não, o mundo nem saberia que essa marca existia.

O começo significa o desapego do que era antes. Pode ser planejado ou não com antecedência, depende do que queremos começar. Se, por exemplo, quisermos matricular-nos em aulas de balé, sim, podemos planejar o início, mesmo assim não é realmente planejável, se a instrutora não retornar da licença maternidade na data marcada. Se estivermos em licença maternidade o parto não pode ser agendado, não podemos escolher o mês que vamos dar à luz e muito menos o dia, a hora. Isso acontece momentaneamente. Então nós e a criança temos um começo, um novo caminho que percorreremos juntos. Importa como queremos que a criança comece sua vida. Como pais, podemos escolher o que queremos que o filho tenha. Só expressamos nosso amor enviando-lhe dinheiro e pacotes de não sei que brinquedo do país em que trabalhamos, mas enquanto isso um estranho está cuidando do nosso filho? Não nos surpreendamos mais tarde que haja barreiras, restrições entre nós e a criança. A falta de proximidade com a criança e de comunicação com ela impacta no seu desenvolvimento, pois ela nunca teria se sentido desejada por eles. Ele se lembrará apenas de seus pais biológicos, mas não os reconhecerá como pais no verdadeiro sentido da palavra.

No pólo oposto estão os pais que optam por permanecer no país. O amanhã dá origem às incertezas, esse estresse gerado pelas incertezas, que nos imaginamos, transborda para a criança, se não soubermos nos controlar e deixar que ela faça o que quiser. Aí os pais ficam irascíveis, falam bobagens, na verdade bobagens, para a criança, do nada. Prestamos muita atenção à criança na primeira parte da infância, porque a mente dela é como uma esponja. Absorva tudo, cada palavra, gesto, tom de voz. Involuntariamente, ele se apropriará desse começo. Ele assumirá o controle de humores, pensamentos, impressões, atitudes. Seria uma pena se isso acontecesse. Ele deve crescer lindamente sob todos os pontos de vista, porque seus pais o teriam levado pelas melhores escolas, pelos melhores colégios, pela tão sonhada faculdade e não sei onde, seria em vão que ele chegaria à altura de 1,90, bem desenvolvido, atlético e não sei como, se por dentro encontramos uma mistura de traumas, guardados em nós mesmos, não percebidos no tempo, não expressos, não curados. Por fora pareceria bom, mas por dentro ver-se-ia que nenhuma alma foi colocada no seu crescimento, porque definitivamente lhe faltaria o que seria mais valioso, a compaixão e a humanidade. Que família ele encontrará por sua vez? Que gerações resultarão dessa família e assim por diante.

Ela precisa do calor da alma, assim como a árvore, quando a plantamos, além de regá-la, fazemos com que ela cresça reta e grossa, ela também precisa do calor do sol para se desenvolver bem em todos os sentidos.

Às vezes, o início pode significar praticar um esporte, andar de bicicleta, aprender a preparar novas receitas e assim por diante. Porém, tenha cuidado, se você optar por aprender algo que não pode ser aprendido apenas assistindo a vídeos no YouTube e pronto, você precisa de instrutores ou professores para esse trabalho, procure procurar uma pessoa que tenha pelo menos a disposição mínima de querer. entenda seu desejo de aprender essa habilidade, sua motivação intrínseca para se tornar mais independente desse ponto de vista, seus medos, para apoiá-lo onde você não consegue, para superar esse obstáculo juntos. Caso contrário, você também vai sofrer, também vai ficar cheio de frustrações, de nervosismo por ter pago aquele curso e o instrutor não ter tempo para você, ele sempre tem outros, ele sempre prioriza eles contra você, com tudo isso você também pagou a mesma quantia de dinheiro que os favorecidos.

Assim como nas aulas escolares, existe a teoria das inteligências múltiplas segundo a qual existem 9 tipos de inteligência. Não sei por que alguns professores ainda pensam que seus alunos devem ser bons nas matérias. Se ele decidir humilhá-lo publicamente na frente da turma pelo pouco que sabe de matemática, então seria justo para ele, depois daquela aula, financiá-lo, dar-lhe dinheiro para ir às sessões de terapia, para se curar do seu medo. de fracasso, ansiedade que leva a hemorragias nasais, náuseas, tonturas, perturbações do sono e do ritmo cardíaco. Se ele não é bom em matemática, não tem problema, talvez ele seja mais expressivo, melhor em pintura, percussão, línguas, esportes, outras matérias. Não seria de forma alguma justo rotulá-lo de que ele não pode fazer nada, que ele não saberia e não entenderia de qualquer maneira, que nada pode ser feito por ele e com ele, que nada terá valor na vida e todos os tipos de cenários como este. Cada homem é único, possui qualidades próprias que devem ser praticadas, trabalhadas, aprimoradas. Isso é o que deveriam fazer os pais e professores que têm esse pensamento ultrapassado de que se ele não consegue aprender matemática, então não pode fazer nada. Por curiosidade, os formandos da faculdade de matemática ficam satisfeitos ao concluí-la, quantos acabam realmente ensinando matemática quando o caminho para se tornarem o que queriam está repleto de obstáculos a cada passo, e até mesmo os méritos e o conhecimento não importam mais? Quando de uma lista de 10 critérios ele não atendia a apenas um, caso contrário ele tinha todos e nunca foi aceito? Que sentido faz forçá-los a seguir um caminho que mesmo aqueles que amam a matemática não seguiriam? Deixemos que as crianças, os alunos, os alunos de todos os tipos escolham o seu próprio caminho, por mais ou pouco que lhes seja conveniente! Não se coloque no lugar dos outros pensando que os conhece melhor, que intui o que eles querem, o que aspiram. Erros cometidos por você mesmo são muito mais fáceis de corrigir do que aqueles cometidos porque outros o aconselharam a cometer um erro.

Depende do caso, se for uma criança mais dócil aceitará a situação e tentará lidar com ela, embora fique deprimido, sem paz consigo mesmo, cheio de raiva e acumulando frustrações ocultas. Mas se falamos de uma natureza que não obedece, que quer ser independente nas suas próprias decisões e preferências, corremos o risco de atingir uma taxa crescente de abandono escolar. Ele consideraria por que ir para aquela aula de mate-info, quando de qualquer forma ele não é encontrado em nada do que é discutido lá, nada se aplica a ele e não lhe convém. É por isso que é recomendável que os pais compreendam os seus filhos e os apoiem em todas as fases importantes da vida.

Mesmo tendo focado nos aspectos menos agradáveis, eles fazem parte da realidade de todo começo, afinal o começo é o mais complicado. Ao longo do caminho, as coisas ficam mais simples, mais fluidas, e tudo se torna uma experiência muito mais digna de ser vivida, vivenciada e sentida. É claro que as pessoas encontradas em todas as fases da vida de qualquer jovem têm os seus méritos.

Então vamos agradecer aos nossos pais que nos apoiaram o máximo que puderam, até certa idade nos deram oportunidades, roupas, acessórios, gadgets e tudo mais, nos alimentaram, tanto com comida quanto com sentimentos positivos, que nos deram um comprimido, que faziam curativos em nossas feridas após cada queda, que aliviavam nossa depressão quando achávamos que era inútil, que tinham paciência para nos estudar, nos analisar e nos dizer o que nos convinha melhor na maioria das situações, que caminhavam nos passaram pelos parques, pelas galerias de arte, gelaterias e confeitarias, que cultivaram alguns gostos pela música e pelas artes plásticas, que nos deram as primeiras instruções, o primeiro manual de instruções da vida.

Agradecemos também aos educadores, professores e professoras, porque também passaram boa parte do tempo connosco, e podem ter vivido o que vivemos, as emoções dos exames não foram só nossas, foram também deles. Agradecemos cada bom pensamento, cada vez que nos deixaram sair da aula se não nos sentíamos bem, quando nos corrigiram, quando nos obrigaram a não sei que competição, quando nos explicaram, quando soletrámos, lemos com eles, quando nos ensinaram coisas novas, quando mudaram destinos, quando trouxeram sentido às nossas vidas, quando nos ajudaram a gerir melhor o nosso tempo, a deixarmos de ser tão dispersos como éramos.

Obrigado do fundo do coração a todos que nos ajudaram a evoluir, a passar por mudanças benéficas, nos colocaram sob sua proteção.

Mai mult...

Melancolie de George Bacovia în engleză

Melancolie

 

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

 

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

 

Melancholy

 

What shouting, what groaning in autumn ...

And how wildly the forest hums -

A horn resounds in the hollows,

And a sadder lament begins.

 

- Listen carefully now, my darling,

Don't be alarmed and don't weep -

Listen and hear how the hard earth

Is calling to us, from deep.

Mai mult...

Iarna de Stela Enache în germană

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

 

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

 

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

 

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

 

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

 

Winter

--- 1 ---

Aus der Luft siebt der schreckliche Winter die Schneewolken,

Lange reisende Trojaner versammelten sich auf einem Haufen am Himmel;

Flocken fliegen, schweben in der Luft wie ein Schwarm weißer Schmetterlinge,

Verbreitet Gänsehaut auf den blassen Schultern des Landes.

 

Es schneit tagsüber, es schneit nachts, es schneit wieder am Morgen!

Mit einer Silberkette kleidet sich der stolze Landmann;

Die runde, blasse Sonne wird zwischen den Wolken vorhergesagt

Wie ein Traum der Jugend im Laufe der Jahre.

 

--- R ---

Es ist alles weiß auf den Feldern, auf den Hügeln, in der Ferne,

Wie weiße Geister verlieren sich die aufgereihten Pappeln in der Butter,

Und auf der einsamen Strecke, ohne Gleise, ohne Straße,

Unter den weißen Rauchwolken sieht man die verlorenen Dörfer.

 

--- 2 ---

Doch der Schnee hört auf, die Wolken fliehen, die ersehnte Sonne

Es leuchtet und vertreibt das Schneemeer.

Hier ist ein leichter Schlitten, der über die Täler fährt…

Das Klirren von Rasseln hallte durch die fröhliche Luft.

 

--- R ---

Es ist alles weiß auf den Feldern, auf den Hügeln, in der Ferne,

Wie weiße Geister verlieren sich die aufgereihten Pappeln in der Butter,

Und auf der einsamen Strecke, ohne Gleise, ohne Straße,

Unter den weißen Rauchwolken sieht man die verlorenen Dörfer.

Mai mult...

Iarna de Stela Enache în franceză

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

 

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

 

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

 

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

 

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

 

Hiver

--- 1 ---

Du haut des airs, le terrible hiver tamise les nuages de neige,

Les chevaux de Troie qui voyageaient depuis longtemps se rassemblaient en tas dans le ciel ;

Les flocons volent, flottent dans les airs comme un essaim de papillons blancs,

Répandre des frissons sur les épaules pâles du pays.

 

Il neige le jour, il neige la nuit, il neige encore le matin !

Avec une chaîne d'argent, le fier pays s'habille ;

Le soleil rond et pâle est annoncé parmi les nuages

Comme un rêve de jeunesse parmi les années qui passent.

 

--- R ---

C'est tout blanc dans les champs, sur les collines, autour, au loin,

Comme des fantômes blancs, les peupliers enfilés se perdent dans le beurre,

Et sur le tronçon désolé, sans pistes, sans route,

On aperçoit les villages perdus sous les nuages blancs de fumée.

 

--- 2 ---

Mais la neige s'arrête, les nuages fuient, le soleil désiré

Il brille et dissipe l'océan de neige.

Voici un traîneau léger qui sillonne les vallées…

Le tintement des hochets résonnait dans l’air joyeux.

 

--- R ---

C'est tout blanc dans les champs, sur les collines, autour, au loin,

Comme des fantômes blancs, les peupliers enfilés se perdent dans le beurre,

Et sur le tronçon désolé, sans pistes, sans route,

On aperçoit les villages perdus sous les nuages blancs de fumée.

Mai mult...

"I love Paris" în română

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

 

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

 

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

 

Iubesc Parisul 

 

De fiecare dată când privesc în jos,

La acest oraș etern,

Fie că cerul lui e albastru sau cenușiu,

Fie că-i sunt zgomotoase uralele

Sau liniștite lacrimile lui,

Din ce în ce mai mult îmi dau seama că...

 

Iubesc Parisul primăvara,

Iubesc Parisul toamna,

Iubesc Parisul iarna, când burnițează,

Iubesc Parisul vara, când e caniculă.

Iubesc Parisul în orice moment,

Orice moment al anului.

Iubesc Parisul, de ce oh, de ce iubesc Parisul?

Pentru că iubirea mea e aproape 

 

Iubesc Parisul primăvara,

Iubesc Parisul toamna,

Iubesc Parisul iarna, când burnițează,

Iubesc Parisul vara, când e caniculă.

Iubesc Parisul în orice moment,

Orice moment al anului.

Iubesc parisul, de ce oh, de ce iubesc Parisul?

Pentru că iubirea mea e aproape.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

O, sufletul meu sincer

O, sufletul meu sincer 

Căci tu mi-ai colorat visele pe cer,

Și lumea m-a lăsat plângând,

La culmea mea tristă, cântând.

 

Chipul revărsat ce se topește în mine, 

Și lacrima de lumină curge în tine,

Și pleacă în stoluri departe, 

Cu speranța uitată ce n-o mai împarte. 

 

Acum liniștește-te pe o rază de floare,

Ce o luminează și o dezgheață blândul soare,

Cu ochii tăi de potir și cu chipul răspicat,

Se înalță în văzduhul ceresc, plecat. 

Mai mult...

Sunt singur

 

 

Sunt singur și așa trăiesc, 

Ca un pietroi în fund de lac, 

Doar cerului tăcut zâmbesc, 

Și tot cu el durerea mi-o împac. 

 

Sunt singur și așa mă știu, 

Ca vulturul în pisc de munte, 

Mi-e zborul lin și ochiul viu, 

Și vântul gheara îmi ascute. 

 

Sunt singur și așa rămân,

Cu gânduri ce nu cer răspuns,

Le port cu mine strânse-n sân, 

Și tot în ele stau ascuns.

 

Sunt singur și nu mă dezic,

De liniștea ce mă cuprinde,

În ea mă-ntorc ca-ntr-un nimic, 

Nimic ce din nimic se-aprinde. 

 

Sunt singur și mă năpădește, 

Un dor de foc fără cenușă,

Să văd cum umbra-mi se topește, 

Să nu mai stau legat de ea-n cătușă.

 

Sunt singur… și în vidul meu, 

Un clopot fără limbă bate,

Iar moartea șade în antreu, 

Și suntem singuri în singurătate.

Mai mult...

EU NU MĂ TEM...

Eu nu mă tem de soare, vânt sau ploi,
De cuvintele în grabă rostite între noi...
Cum nu mă tem de primăvară sau de iarnă,
Aștept ca timpul, pe toate să le cearnă...

Căci știu că el e singurul vindecător,
Uitare așternând pe rănile ce încă dor,
Și am ales ca unele cuvinte rostite cu amar,
Să uit că le-am zidit în umbră de hotar...

Căci m-am împotrivit cu toată forța urii,
Cu zâmbetul abia schițat în colțul gurii,
Eu nu m-am risipit și nu mă tem,
Curat, cuvintele în rime să le chem...

Mai mult...

Când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii

Trăirile minţii
prin labirintul vieţii
să treci te învaţă
când vorbele tac

Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii

Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul
biet singuratic
când vorbele tac

Când vorbele tac
în gând se-nfiripă
cu greu stăpânite
trăirile minţii

Trăirile minţii
în vise se schimbă
la apusul cel dulce
când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii

Mai mult...

BILET CĂTRE NEMURIRE

Privesc, din când în când, străinul din oglindă,
Și-l mint sublim și cu senină sinceritate,
Că mai sunt inimi și brațe calde să-l cuprindă,
Că nu e singurul ce-și cară viața-n spate...

Trăiesc, de-atâta vreme, în această piele,
Că nu mă recunosc, nu mai sunt eu demult,
În ochi fără lumină, pe buze fără miere,
Drept, frânt, cum sunt, eu încă mă ascult...

Voi toți care mi-ați curs cândva prin vene, 
Lăsând în urma voastră aceste rime-adânci,
Cu rănile deschise și aripi fără pene,
Fi-vom înalți, spre cer albastru, stânci...

Pe drumul greu al vieții, de capăt întrerupt,
Purtăm cu noi, întreaga noastră fire,
Și-avem înscris pe frunte, în inimă, pe trup,
Ca pe-un halou, biletul către nemurire...

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍