Poem Zen pentru sunet
Păstrarea lucrurilor în amintire este o provocare ~
gunoiul sinelui; cântând la pian;
lacrimi precum picăturile de sânge, în ploaia țipătoare.
Sunetul este doar percepția minții ~
vibrații contorsionate pentru propria lor conversie.
Picăturile de ploaie cad peste toate florile libere, fără excepție.
Mistralul nu poate spulbera suferințele sau sentimentele.
O petală care alunecă în aer poate nuanța poezia unui cântec;
mormintele secrete; erorile grave, ascunse; ghețarii dismorfici;
ferestrele mate; și lucrătorii fără de adăpost;
dorința de a vedea soarele în diminețile mohorâte;
un ochi spiritual pentru o prejudecată împotriva cerului; grindină.
Un dans al picăturilor de ploaie în lumină și focuri de artificii în noapte;
ecouri ritmice. Vântul, care suflă, poate spulbera, până la distrugere, albastrul și
viața nefericită, în haos; lumina plină de cruzime a războaielor;
plante și animale sângerând îngenuncheate;
oameni ca rocile vii, flori și pietre în grădini; a avea
un sentiment de apartenență și un limbaj de dor;
femei cântând imnuri sfinte în temple;
ascultându-și propriile voci.
Vânturile și spiritele sunt, în esență, invizibile;
liniște, forță. Cerul este mai înalt decât ploaia.
Zgomotul făcut de un avion de luptă poate accelera
procesul de spargere al ferestrelor , de ofilire al florilor,
de alterare a viselor și de prăbușire al bisericilor.
Acest zgomot este asemănător mistralului; degradare de-a lungul secolelor.
În ceață, sufletele netrupești escaladează
serenitatea munților pentru un nou proces de metamorfozare.
Autorul poeziei este Marieta Maglas
Aceasta poezie a fost publicata in Dissident Voice.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Marieta_Maglas
Data postării: 31 iulie 2024
Vizualizări: 355
Poezii din aceiaşi categorie
Frunze ?
Tu nu vezi, dar cade frunza
Trece brusc şi nevoită
Fiind verde, dar lovită
Vîntul bate - cade frunza.
Tu n-auzi, dar cade frunza
Lin coboară şi-nplinită
Ca o rază, obosită
Dureros cînd cade frunza.
Tu nu ştii, dar cade frunza
Sus se vede-ndepartare
N-a plecat de bunăvoie
Timpul trece - cade frunza.
acedia
Serafic portret selenar
privesti apelpisit cerul,
incerci sa cuprinzi
un infinit, o vesnicie.
Astepti supus la pervaz,
caderea mai vine sau nu?
Aerolitul a ramas suspendat
conturul nu apare in abanos.
Si daca ar cadea,
puterea cutremurarii
nu ar fi suficienta
sa-ti deschida sufletul.
Lumina sa eterica
nu ar putea sa radieze
relieful catre ceea ce tu
simti pustiu in piept.
Iluzie perfecta
Reconstituirea unui armistițiu dintr un eden al supremației
Se propaga unde consecutive ale inducției remarcante deziluziilor constantelor atracției
Reumplerea golurilor demult șterse se regăsesc afundate în izvoare ale cunoștințelor de pretutindeni
Și se dezambiguizeaza prototipuri felurite de implementări și alte desprinderi.
O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.
Căci - Contrast
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul disturge persistent.
Căci știrbilor oameni viața se termină
Unde din crăpături răsare adevăr,
Iară iluzia devine ivăr,
Și sufletul se vermină.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
A cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Ce nedreptății coase mantie.
Căci timpu-i limitat,
Și minute, ore, vieți s-au spulberat.
În căutarea unui rost,
Vor fi, sunt, și au mai fost.
Căci viața-i in debusoleu
Orice suflet dă de greu,
Iară unele suprafața atacă,
Pe când altele se-nneacă.
Căci primăvara-i înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
In inimă îmi trezește răscoală.
Tu ești cel mai dulce alin,
Iubirii-mi ești un cămin.
File multe pot să scriu,
Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.
Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire,
Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.
Frunze ?
Tu nu vezi, dar cade frunza
Trece brusc şi nevoită
Fiind verde, dar lovită
Vîntul bate - cade frunza.
Tu n-auzi, dar cade frunza
Lin coboară şi-nplinită
Ca o rază, obosită
Dureros cînd cade frunza.
Tu nu ştii, dar cade frunza
Sus se vede-ndepartare
N-a plecat de bunăvoie
Timpul trece - cade frunza.
acedia
Serafic portret selenar
privesti apelpisit cerul,
incerci sa cuprinzi
un infinit, o vesnicie.
Astepti supus la pervaz,
caderea mai vine sau nu?
Aerolitul a ramas suspendat
conturul nu apare in abanos.
Si daca ar cadea,
puterea cutremurarii
nu ar fi suficienta
sa-ti deschida sufletul.
Lumina sa eterica
nu ar putea sa radieze
relieful catre ceea ce tu
simti pustiu in piept.
Iluzie perfecta
Reconstituirea unui armistițiu dintr un eden al supremației
Se propaga unde consecutive ale inducției remarcante deziluziilor constantelor atracției
Reumplerea golurilor demult șterse se regăsesc afundate în izvoare ale cunoștințelor de pretutindeni
Și se dezambiguizeaza prototipuri felurite de implementări și alte desprinderi.
O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.
Căci - Contrast
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul disturge persistent.
Căci știrbilor oameni viața se termină
Unde din crăpături răsare adevăr,
Iară iluzia devine ivăr,
Și sufletul se vermină.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
A cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Ce nedreptății coase mantie.
Căci timpu-i limitat,
Și minute, ore, vieți s-au spulberat.
În căutarea unui rost,
Vor fi, sunt, și au mai fost.
Căci viața-i in debusoleu
Orice suflet dă de greu,
Iară unele suprafața atacă,
Pe când altele se-nneacă.
Căci primăvara-i înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
In inimă îmi trezește răscoală.
Tu ești cel mai dulce alin,
Iubirii-mi ești un cămin.
File multe pot să scriu,
Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.
Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire,
Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.
Alte poezii ale autorului
Încă în viață
Mai avem timp pana murim.
Acest timp nu semnifica nimic altceva
decât un proces de îmbătrânire ;
respirația amintirilor într-un aer friabil,
respiratie care nu este încă înghețata ;
armuri in forma de pene pentru păsări pereche,
păsări în zbor ce-si caută hrana si iubirea.
Amandoua au nevoie de semințele vieții ;
zbor pe cerul înalt si înnorat al toamnei
atunci când viața isi pierde lumina ;
a nu fi hectic, ci, poate, putin hedonic.
Oamenii sceptici par a fi mai putin dispuși să acționeze.
Prefera să alunece in introspecție
pentru a-și găsi liniștea. Poate că ei caută
un sens fundamental al vietii
cu scopul de a coexista pasnic, sau poate nu ;
căutând armuri si o trezire la conștiința de sine
în ceea ce privește marea trecere
sau dispariția.
EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin
O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;
buze pietrificate, sărutări uitate,
precum și stări de fericire iluzorie.
Această lumină devine o culoare
ce împodobește urechea stângă a unei femei și
poate fi chiar auzită.
Ea devine cântec atunci când
inima palpită pentru un sentiment
în ascunzișul sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi;
dureri după dureri ;goliciune.
Această femeie știe că ceea ce strălucește
nu este aur în universul ei paralel.
Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr
și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;
apoi mestecă pentru a se hrăni;
lapte, creștere și toamnă în fruct;
Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;
reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;
un timp al tăcerii.
Subconștientul ei este o cameră funerară
în care zace o puritate primară.
Viața ei este un zbucium pentru nimic;
o ramură care nu va înmuguri niciodată;
o ramură din pomul cunoașterii ;
încă existentă sub cerul înnorat,
trist la apus, îndepărtat și apatic.
Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru
galaxia ei de sentimente.
Aude sâsâitul verde al șarpelui și
freamătul frunzelor.
Viața ei este întunecare.
Ea nu vrea să fie dezumanizată-
Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis
pe care îl păstrează în în căușul iubirii.
Legenda lui Moș Crăciun
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Moș Crăciun avea un nume banal,
Atunci când trăia ca un simplu om.
Acest Nicolae era real.
Ca un creștin trăia, fiind bonom.
Părinții i-au murit când era mic.
Era grec și trăia într-un sătuc.
Precum arca din timpul noetic
Și-a făcut sania, din lemn de nuc.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Sub Dioclețian a devenit
Faimos episcop în misiune.
A fost întemnițat și chinuit,
Dar a rezistat prin rugăciune.
Faptele lui Nicolae cel Sfânt,
Au devenit arhicunoscute.
El a lucrat cu-al Domnului cuvânt
Pe cei nevoiași ca să-i ajute.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
El a devenit chiar Dutch Sinter Klass~
un nume dat de copii în ajun.
Haina-i bisericească a rămas
Pentru ei costumul lui Moș Crăciun.
De-atunci, ei îl așteaptă să vină
Cu sania lui plină de daruri;
Un brad de Crăciun stă în lumină~
Reni ce vin dinspre polare ghețuri.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Pe hornul casei pline de copii,
El se cațără și alunecă
Din sania cu reni, fără aripi ~
Lasă cadoul și apoi pleacă.
Din barbă~ praf de stele-n noapte
El gonește și cântă-n Lumină.
Aude-a rugăciunilor șoapte.
Un ultim horn când noaptea se termină.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Dublu rondelet triolet pentru primăvară
Doar atingând,
Macii scoală păiușele.
Doar atingând,
Roșul vibrează verdele,
Soarele ~ foc prin cerul-ceas
Și cerul sună ca un bas,
Wați atingând.
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus
Soarele ~ foc prin cerul-ceas,
Doar pentru timpul ce-a rămas .
Natura e un contrabas.
De sunet, vântul e sedus
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus.
Simt iubirea,
Un trandafir însângerat.
Simt iubirea
Ce aduce fericirea
Când verdele-i înviorat
Și movul cer e orchestrat,
Simt iubirea.
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Și insectele, rând pe rând~
Umbre tatuate dansând,
Și-n glas de cuc, ecou vibrând,
Roșul vibrează verdele,
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Cuvinte si ecouri
Un ecou reflectă o voce,
estompându-se în depărtare
și având o rezonanță cosmică.
O voce se aude atunci când
cineva vorbește.
Imaginați-vă ecoul unui monolog
devenit piesă de teatru.
Un cuvânt se eliberează de sine,
nemaifiind legat de originea sa~
pentru a deveni o fantomă;
o fantomă nu mai aparține niciodată
sinelui uman din timpul vietii.
O fantomă poate semăna
cu rămășițele ustensilelor
acelor vrăjitori care țipă și
care au perspective interesante.
Un cuvânt este o idee tangibilă,
o expresie vocală.
Uneori, impactul expresiilor grele
poate genera
o neliniște seismică în jur;
efect de fluture,
schimbare la față și transfigurare;
a țese povești în ceață;
tonurile răutăcioase și
splenice pot rezona
pe vârful munților,
unde rugăciunile devin mesaje
către cer; ascensiune; clarviziune;
a îngenunchea în rugăciune,
în ciuda tensiunii dinților încleștați
pentru că orice idee esențială
trebuie să găsească întotdeauna inspirație
în cuvintele adânc înrădăcinate;
a crea versuri melodioase care
captivează inimile tuturor
celor care ascultă.
Imaginați-vă cenușa acelor inimi care
încă tânjesc după sfințenie.
ele sunt asemănătoare ecourilor;
a îndura suferință și sacrificiu
pentru o zeitate dorită;
a exista atât la timpul perfect simplu,
cât și la timpul viitor anterior.
Cuvintele sunt refractate ecouri
ale sinelui lor de odinioară.
Imaginați-vă golul divinității și
gândurile care au fost abandonate.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Încă în viață
Mai avem timp pana murim.
Acest timp nu semnifica nimic altceva
decât un proces de îmbătrânire ;
respirația amintirilor într-un aer friabil,
respiratie care nu este încă înghețata ;
armuri in forma de pene pentru păsări pereche,
păsări în zbor ce-si caută hrana si iubirea.
Amandoua au nevoie de semințele vieții ;
zbor pe cerul înalt si înnorat al toamnei
atunci când viața isi pierde lumina ;
a nu fi hectic, ci, poate, putin hedonic.
Oamenii sceptici par a fi mai putin dispuși să acționeze.
Prefera să alunece in introspecție
pentru a-și găsi liniștea. Poate că ei caută
un sens fundamental al vietii
cu scopul de a coexista pasnic, sau poate nu ;
căutând armuri si o trezire la conștiința de sine
în ceea ce privește marea trecere
sau dispariția.
EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin
O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;
buze pietrificate, sărutări uitate,
precum și stări de fericire iluzorie.
Această lumină devine o culoare
ce împodobește urechea stângă a unei femei și
poate fi chiar auzită.
Ea devine cântec atunci când
inima palpită pentru un sentiment
în ascunzișul sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi;
dureri după dureri ;goliciune.
Această femeie știe că ceea ce strălucește
nu este aur în universul ei paralel.
Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr
și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;
apoi mestecă pentru a se hrăni;
lapte, creștere și toamnă în fruct;
Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;
reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;
un timp al tăcerii.
Subconștientul ei este o cameră funerară
în care zace o puritate primară.
Viața ei este un zbucium pentru nimic;
o ramură care nu va înmuguri niciodată;
o ramură din pomul cunoașterii ;
încă existentă sub cerul înnorat,
trist la apus, îndepărtat și apatic.
Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru
galaxia ei de sentimente.
Aude sâsâitul verde al șarpelui și
freamătul frunzelor.
Viața ei este întunecare.
Ea nu vrea să fie dezumanizată-
Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis
pe care îl păstrează în în căușul iubirii.
Legenda lui Moș Crăciun
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Moș Crăciun avea un nume banal,
Atunci când trăia ca un simplu om.
Acest Nicolae era real.
Ca un creștin trăia, fiind bonom.
Părinții i-au murit când era mic.
Era grec și trăia într-un sătuc.
Precum arca din timpul noetic
Și-a făcut sania, din lemn de nuc.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Sub Dioclețian a devenit
Faimos episcop în misiune.
A fost întemnițat și chinuit,
Dar a rezistat prin rugăciune.
Faptele lui Nicolae cel Sfânt,
Au devenit arhicunoscute.
El a lucrat cu-al Domnului cuvânt
Pe cei nevoiași ca să-i ajute.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
El a devenit chiar Dutch Sinter Klass~
un nume dat de copii în ajun.
Haina-i bisericească a rămas
Pentru ei costumul lui Moș Crăciun.
De-atunci, ei îl așteaptă să vină
Cu sania lui plină de daruri;
Un brad de Crăciun stă în lumină~
Reni ce vin dinspre polare ghețuri.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Pe hornul casei pline de copii,
El se cațără și alunecă
Din sania cu reni, fără aripi ~
Lasă cadoul și apoi pleacă.
Din barbă~ praf de stele-n noapte
El gonește și cântă-n Lumină.
Aude-a rugăciunilor șoapte.
Un ultim horn când noaptea se termină.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Dublu rondelet triolet pentru primăvară
Doar atingând,
Macii scoală păiușele.
Doar atingând,
Roșul vibrează verdele,
Soarele ~ foc prin cerul-ceas
Și cerul sună ca un bas,
Wați atingând.
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus
Soarele ~ foc prin cerul-ceas,
Doar pentru timpul ce-a rămas .
Natura e un contrabas.
De sunet, vântul e sedus
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus.
Simt iubirea,
Un trandafir însângerat.
Simt iubirea
Ce aduce fericirea
Când verdele-i înviorat
Și movul cer e orchestrat,
Simt iubirea.
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Și insectele, rând pe rând~
Umbre tatuate dansând,
Și-n glas de cuc, ecou vibrând,
Roșul vibrează verdele,
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Cuvinte si ecouri
Un ecou reflectă o voce,
estompându-se în depărtare
și având o rezonanță cosmică.
O voce se aude atunci când
cineva vorbește.
Imaginați-vă ecoul unui monolog
devenit piesă de teatru.
Un cuvânt se eliberează de sine,
nemaifiind legat de originea sa~
pentru a deveni o fantomă;
o fantomă nu mai aparține niciodată
sinelui uman din timpul vietii.
O fantomă poate semăna
cu rămășițele ustensilelor
acelor vrăjitori care țipă și
care au perspective interesante.
Un cuvânt este o idee tangibilă,
o expresie vocală.
Uneori, impactul expresiilor grele
poate genera
o neliniște seismică în jur;
efect de fluture,
schimbare la față și transfigurare;
a țese povești în ceață;
tonurile răutăcioase și
splenice pot rezona
pe vârful munților,
unde rugăciunile devin mesaje
către cer; ascensiune; clarviziune;
a îngenunchea în rugăciune,
în ciuda tensiunii dinților încleștați
pentru că orice idee esențială
trebuie să găsească întotdeauna inspirație
în cuvintele adânc înrădăcinate;
a crea versuri melodioase care
captivează inimile tuturor
celor care ascultă.
Imaginați-vă cenușa acelor inimi care
încă tânjesc după sfințenie.
ele sunt asemănătoare ecourilor;
a îndura suferință și sacrificiu
pentru o zeitate dorită;
a exista atât la timpul perfect simplu,
cât și la timpul viitor anterior.
Cuvintele sunt refractate ecouri
ale sinelui lor de odinioară.
Imaginați-vă golul divinității și
gândurile care au fost abandonate.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.