Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: 123Antonia321
Data postării: 4 noiembrie 2024
Vizualizări: 261
Poezii din aceiaşi categorie
Cine ne ajută -sinistrații-
Pe drumul desfundat de apa
Văzduhului deslănțuit
Șuvoaile se duc la vale
Cu tot ce în viață am avut .
De câte ori mă încearcă soarta ,
Destinul greu, de zeci de ani
Că pierd pe rând tot ce adun,
Recoltele-s făcute scrum.
Din norii grei ne cade piatră
Sfărâmă tot pe unde cade,
Mă doare sufletul ce văd
Că nu a mai rămas din casă.
Sătenii mei sunt năuciții
De ce Doamne ne tot loviți ?
Noi și așa o ducem prost ,
Învățați ,să ținem post!...
Ce foamete va fi la noi !...
Recoltele-s toate în noroi
Ce vom mai pune oare-n oală?
E cineva căruia îi pasă
De așa soartă nemiloasă?
Primăvară
Primăvară
În glasul unui nou, tăcut amurg
De Martie întârziat
Se prevesteşte iar, acum
Un proaspăt soi de verde crud
De verde necălcat şi ud
Cu paşi grăbiți către lumină
Răsar de-odată ghiocei
Lăsând în urmă iarna cea deplină
Să-şi ducă iarăşi traiul ei,
În alte depărtări permise
Dar nu aici, nu lângă ei.
Vifornițele vechi suspină
Şi se retrag în alte zări
Căci vânturi noi si calde vor să vină
Să-mprăstie, s-aducă, să mențină
Mirosuri proaspete şi noi.
În crudul grai, armonios şi dulce
Vioi le cântă iarăşi ciripind
Firave păsări,
Vesele cântări, idilice fragmente,
iubitelor lor flori.
Câmpii încep a înverzi cu sete
Şi flori şi gâze şi insecte
Se-adună ca să concerteze
Adevărate simfonii măestre.
Copaci cu ramuri ațipite
Au început a se trezi
La glasul unic de copii
Râzând în hohote, cântând
Cu sufletele mari, deschise
De-a primăverii poezii!
Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023
Setea stropilor de soare
Gemea cerul ostenit
De atâta vânt și ploi;
Sub geana de la răsărit,
Prin ochii triști și goi.
Pluteau norii răscoliti
De a vitregiei vreme,
De riduri încrețiti,
Murmurand poeme.
Petale smulse se scurgeau
Pe scoarța pomului mâhnit,
A cărui brate tremurau
Sub nebulosul asfințit.
Clipea in crăpături stelare
O aripa înțepenita
Plăpânda in suflare,
De zbor ademenita
Ofta chipul din rărunchii
Dupa raze călătoare,
Freamătă din trunchi
Setea stropilor de soare...
Toamnă eternă
Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.
Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.
Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.
Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.
Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.
tandem cu Moku/5
poetului persan Hafez
versuri-scântei din nestinsul foc
al iubirii de oameni,
se revarsă pe maluri.
singur, în întuneric,
poetul Hafez
luminează cu ființa sa,
adâncul fântinilor.
“cuvintele-i, miere și foc,
îmbrățișează lumea
ca vița zidul vechi -
din tăcerea amară,
o strălucire
nu arde,
ci cheamă.”
Cenușiu
Înmărmuri pădurea
Sub cerul cenușiu,
Cerne-n jur răcoarea
Învăluită de pustiu.
Zarea -i udă și tăcută,
Pe creangă picură mărunt
Și peste frunza căzută,
Crestată pe chipul cărunt.
Vântul urma și -o pierduse,
Învăluit de pâcla deasă.
Norii cuprinși de tuse,
Pe streșini greu apasă.
Pământul veșted amorțise
Sub năframa zdrențuită.
Obrazu-n neted se zbârcise
De la frigura ce l irită.
Pe străzi umbre nebuloase
Împrăștie fiori de gheață
Să ne pătrundă pân la oase,
Purtändu -ne agale -n ceață...
O cioară croncăne la geam,
Jivina sforăie -n culcuș.
Noi la sobă ne lungeam,
Suflăm jarul în cäus..
Cine ne ajută -sinistrații-
Pe drumul desfundat de apa
Văzduhului deslănțuit
Șuvoaile se duc la vale
Cu tot ce în viață am avut .
De câte ori mă încearcă soarta ,
Destinul greu, de zeci de ani
Că pierd pe rând tot ce adun,
Recoltele-s făcute scrum.
Din norii grei ne cade piatră
Sfărâmă tot pe unde cade,
Mă doare sufletul ce văd
Că nu a mai rămas din casă.
Sătenii mei sunt năuciții
De ce Doamne ne tot loviți ?
Noi și așa o ducem prost ,
Învățați ,să ținem post!...
Ce foamete va fi la noi !...
Recoltele-s toate în noroi
Ce vom mai pune oare-n oală?
E cineva căruia îi pasă
De așa soartă nemiloasă?
Primăvară
Primăvară
În glasul unui nou, tăcut amurg
De Martie întârziat
Se prevesteşte iar, acum
Un proaspăt soi de verde crud
De verde necălcat şi ud
Cu paşi grăbiți către lumină
Răsar de-odată ghiocei
Lăsând în urmă iarna cea deplină
Să-şi ducă iarăşi traiul ei,
În alte depărtări permise
Dar nu aici, nu lângă ei.
Vifornițele vechi suspină
Şi se retrag în alte zări
Căci vânturi noi si calde vor să vină
Să-mprăstie, s-aducă, să mențină
Mirosuri proaspete şi noi.
În crudul grai, armonios şi dulce
Vioi le cântă iarăşi ciripind
Firave păsări,
Vesele cântări, idilice fragmente,
iubitelor lor flori.
Câmpii încep a înverzi cu sete
Şi flori şi gâze şi insecte
Se-adună ca să concerteze
Adevărate simfonii măestre.
Copaci cu ramuri ațipite
Au început a se trezi
La glasul unic de copii
Râzând în hohote, cântând
Cu sufletele mari, deschise
De-a primăverii poezii!
Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023
Setea stropilor de soare
Gemea cerul ostenit
De atâta vânt și ploi;
Sub geana de la răsărit,
Prin ochii triști și goi.
Pluteau norii răscoliti
De a vitregiei vreme,
De riduri încrețiti,
Murmurand poeme.
Petale smulse se scurgeau
Pe scoarța pomului mâhnit,
A cărui brate tremurau
Sub nebulosul asfințit.
Clipea in crăpături stelare
O aripa înțepenita
Plăpânda in suflare,
De zbor ademenita
Ofta chipul din rărunchii
Dupa raze călătoare,
Freamătă din trunchi
Setea stropilor de soare...
Toamnă eternă
Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.
Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.
Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.
Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.
Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.
tandem cu Moku/5
poetului persan Hafez
versuri-scântei din nestinsul foc
al iubirii de oameni,
se revarsă pe maluri.
singur, în întuneric,
poetul Hafez
luminează cu ființa sa,
adâncul fântinilor.
“cuvintele-i, miere și foc,
îmbrățișează lumea
ca vița zidul vechi -
din tăcerea amară,
o strălucire
nu arde,
ci cheamă.”
Cenușiu
Înmărmuri pădurea
Sub cerul cenușiu,
Cerne-n jur răcoarea
Învăluită de pustiu.
Zarea -i udă și tăcută,
Pe creangă picură mărunt
Și peste frunza căzută,
Crestată pe chipul cărunt.
Vântul urma și -o pierduse,
Învăluit de pâcla deasă.
Norii cuprinși de tuse,
Pe streșini greu apasă.
Pământul veșted amorțise
Sub năframa zdrențuită.
Obrazu-n neted se zbârcise
De la frigura ce l irită.
Pe străzi umbre nebuloase
Împrăștie fiori de gheață
Să ne pătrundă pân la oase,
Purtändu -ne agale -n ceață...
O cioară croncăne la geam,
Jivina sforăie -n culcuș.
Noi la sobă ne lungeam,
Suflăm jarul în cäus..
Alte poezii ale autorului
Albuța și Negruța
Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea și a spus:
Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.
Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.
Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.
Povestea lebedelor
O lebădă măiastră,,
S-a dus prin lacul din pădure,
Să culeagă mure
Și să le-a ducă la fereastră.
Albuța și Negruța
Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea și a spus:
Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.
Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.
Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.
Povestea lebedelor
O lebădă măiastră,,
S-a dus prin lacul din pădure,
Să culeagă mure
Și să le-a ducă la fereastră.
Albuța și Negruța
Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea și a spus:
Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.
Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.
Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.
Povestea lebedelor
O lebădă măiastră,,
S-a dus prin lacul din pădure,
Să culeagă mure
Și să le-a ducă la fereastră.
Albuța și Negruța
Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea și a spus:
Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.
Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.
Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.
Povestea lebedelor
O lebădă măiastră,,
S-a dus prin lacul din pădure,
Să culeagă mure
Și să le-a ducă la fereastră.