A CÂTA TOAMNĂ?

Se trec în valuri corbii croncănind cu toții, 
Pe cer îngreunat, sub semnul gri al morții, 
Un tren își cântă melancolic singurătatea într-o gară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

În astă tristă, sumbră și mică adunare, 
Cu mâinile-nfundate adânc în buzunare, 
Ne-am regăsit peronul, înfrigurați la o țigară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Copaci s-au descărnat de frunze într-o jale,
Așternându-ni-le cu protest în cale,
De ne-ntrebăm, în neputința zloatei de afară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Iar ploaia asta crudă, măruntă, umedă și rece, 
Ce îmi pătrunde-n suflet și care nu mai trece, 
S-a prefăcut în lacrimi a nu știu câta oară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

 


Categoria: Poezii despre natura

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online A CÂTA TOAMNĂ?

Data postării: 5 iunie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 600

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

CUVÂNT ÎNAINTE

    Nu mă atinge: aripile mele de lumină, se pot scutura. 
    Taci şi ascultă: corul de îngeri, căci de-acum vor zbura. 
    Priveşte şi-nvaţă: treptele-acestea, te urcă-n spre cer. 
    Fii calm şi te roagă: cuvintele tale, se-aud din eter. 
    
    Urmează poteca: de-i dreaptă, ea te va duce lin. 
    Aşteaptă: vei înflori albastru, în ramuri de măslin. 
    Fii liber şi-ntelept: şi veşnicia lumii, va fi mereu a ta. 
    Învaţă şi pe alţii: şi poate printre stele, vei străluci cândva.

Mai mult...

FANTEZIE PE ŢĂRM...

    Apune soarele, iubito...
    deşi, nu-l văd,
    căci ochii am închis,
    îl simt în mine,
    cum se trece,
    și se înneacă-n mare...
    
    Noaptea cade, iubito... 
    şi plouă încet, peste noi, 
    peste sărutul nostru,
    - adâncit, plin de stele -... 
    şi te simt în mine,
    inundându-mi gândurile, 
    ca pe-o eliberare...

Mai mult...

VERSURI PENTRU MINE...

    La ce bun aceste versuri?
    Ele s-au rupt din mine, 
    ca o tuse ce-mi arde plămânul... 
    ultim ecou al suferinţei mele 
    prin care, mândru ca zeii trec...
    
    Fi-vor, oare-n urma mea 
    pietre de hotar?
    Pentru cineva?
    Va-nvăţa cel de după mine 
    din mine – 
    din greşeli ascunse-n rime?
    
    Nu ştiu!
    Atunci, la ce bun aceste versuri?

Mai mult...

LASĂ-MĂ SĂ DORM

    Lasă-mă să dorm o sută de ani,
    pe ţărmul inimii tale... 
    şi nu mă trezi. Lasă-mă acolo, 
    închis în mine ca-ntr-o scoică,
    fericit, ca un râs de copil,
    strălucind ca o perlă albastră.
    
    Şi dacă marea mă va smulge,
    cu valul ei trufaş de lângă tine, 
    nu mă lăsa. Ci leagă-mă la piept,
    cu lanţuri verzi de alge şi gratii de coral, 
    şi azvârle-mă-n adâncul mării tale, 
    în pace, întuneric plin şi calm.

Mai mult...

ŞOAPTE-N MIEZ DE NOAPTE...

    Aceste şoapte-ndepărtate,
    de unde vin, în miez de noapte... 
    că par ecouri, pierdute-n, 
    peşteri adormite-n zadar, 
    aşteptând lumina...
    
    Aceste şoapte zdrobite, 
    încearcă măcar o dată,
    iar să mai bată, 
    cu moartea luptând, 
    porţile-nchise sfărâmând, 
    să urce înalt, Izvorul cel Sfânt...
    
    Aceste şoapte rostite,
    au pierit şi s-au născut, ca stelele 
    în roua dimineţii, ce sclipeşte, 
    pe ace de brad...
    
    Aceste şoapte pierdute-n trecut: 
    cai de-argint cu coamele-n vânt, 
    flăcări adânci, macabru dansând; 
    în stepa aridă se-aud, 
    cantaţii ciudate murmurate păgân... 
    şoaptele mele, în mine plângând...


    ... şi-n mine nu-i nimeni, 
    căci ele nu sunt...

Mai mult...

CU OCHII ÎNCHIȘI

Cu ochii închiși, pierdut, ascultam,
Cum ploaia îmi bate-n fereastră.
La înfrântele nopți, senin mă gândeam,
Liniștit, fără val, ca o mare albastră.

Și dintre-aceste gânduri, doar unul tot revine:
"Ce văd acum sunt umbre fără de temei?
Copacii ăștia 'nalți vin înspre mine,
sau eu alerg frenetic către ei?"

Atâtea mâini întinse cu sfială,
M-au sprijinit în drumul meu nemărginit,
Pădurea veșnică mi-a fost loială,
Rămân ce-am fost: și cer și drum și zi!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

În Pădurea Neagră

In pădure la plimbare
am fost cu cățelul meu;
era frig, deși plin soare,
tremura și el și eu!

Multă larmă în pădure;
scârțăieli și pocnituri,
nu înfundate de secure,
doar așa …fâsâieturi!

Se auzeau ba sus, ba jos!
Din copaci păreau să vină!
Câinele după miros
era sigur: „Nu-i jivină!”

Ne-am apropiat de-un pom
și am tras o creangă-n jos;
tremuram pe sub palton,
Aki lătra furios!

Și când colo ce să vezi?
Am găsit ce auzeam!
Albicioși cu vârfuri verzi
mugurii plezneau pe ram!

5.04.2021.

 

Mai mult...

Căderile în toamnă

Căderile în toamnă au doza lor de taină

Gustată lung din vinul ce fierbe-n buza dulce

A celor ce greșeala din vina lor o smulge

Ca umărul să lase și frunze-n vânt și haină.

Căderile în toamnă au scara lor spre vise

Din început de secol sfârșit într-o legendă

Când cai fără zăbală galopul și-l suspendă

La sânul cu potcoavă de nemuriri promise.

căderile în toamnă au norii lor de ploaie

Căzută către cerul întors cu fața-n jos

A larg căuș anhidru cedând la om frumos

Plecat să sugă ludic nectarul din puroaie.

căderile în toamnă au totul și nimicul 

Întinși pe patul moale al vinului adult 

Plecat să ducă dorul din mult în tot mai mult

Cât fierbe luna plină și clatină ibricul. 

Mai mult...

Reprezentații de toamnă

Printre culorile de toamnă arde vânt

Copacii freamătă urlând în isterie

Atârnă galbenul de vară întrebând

Cenușa frunzelor zburând cărămizie

 

Se-adună norii scuturându-se plângând

Cinstita ploaie pătrunzând cu viclenie

Ne udă stropii aruncându-se râzând

Îmbrățișându-ne a toamnei astenie

 

Curge lumina înecându-se în crâng

Nopțile umblă petrecând cu veselie

Alungă zilele gonindu-le scăzând

Soarele cade micșorând călătorie

 

Dintre ciulinii decedați au dispărut

Ființe mute intuind o tragedie

S-au adunat îngrămădindu-se-n pământ

Găsindu-și loc de hibernare-n galerie

 

Către văzduh o barză albă-și ia avânt

Ultimu-i puf zboară plutind în frenezie

Lăsând în urmă vremea rece tremurând

Ne-așează frigul peste gânduri pălărie

 

Goniți în casă timpul fumegă mărunt

Orele trec privind afară vijelie

Danseză toamna printre dealuri alergând

Pictând culorile să-i cânte melodie

Mai mult...

Două cinteze!

Pe-un ram de frunză dezgolit

Erau la un taifas două cinteze,

Ce se plângeau cât li-i de greu

Că nu mai au unde să hiberneze.

 

Se-aude că va cădea zăpadă

Care se va așterne peste tot,

Și nu vom mai găsi mâncare

Nici măcar o iarbă de troscot.

 

Am auzit și eu dragă surată

Că gerul va fi unul năprasnic,

Și-atunci ce oare vom mânca

Că omul a uitat să fie darnic.

 

Acum găsim ușor ce ciuguli

Că toamna este așa bogată,

În cuib nu vom avea provizii

Că și creanga ne va fi tăiată.

 

De unde știi tu acest lucru

Că nici copacul n-are să fie?

Îți spun c-am auzit o vorbă

La cei ce lucră-n primărie.

 

Ziceau că-i multă murdărie

De la suratele noastre ciori,

Și doar când toți copaci-i taie

Acestea vor pleca în alte zări.

 

Atunci, hai să ne îmbrățișăm

Și-n grabă să ne luăm zborul,

Până nu va fi mult prea târziu

Când frigul va fi adus cu norul.

 

Așa tăifăsuiau săracele cinteze

Și grija mare pe cioc li se citea,

Că n-au nici cuib, nici ce mânca

Și doar voia Cerului...le rămânea!

 

 

 

 

Mai mult...

Cascada Vălul Miresei

Din inima muntelui cazi, albă și vie,

Ca un văl lăsat din cer pe stâncă grea,

Nu ești doar apă — ești glas și curăție,

O rugă spusă lumii, fără a cere ceva.

 

Curgi neîncetat, speli piatra și tăcerea,

Porți doruri vechi și pași de om oprit,

În vuietul tău se-adună liniștirea,

Și muntele rămâne mai sfințit.

 

Vălul Miresei, cădere de lumină,

Putere blândă, adevăr curat,

La tine sufletul se pleacă singur,

Și pleacă mai ușor, mai împăcat.

Mai mult...

Septembrie, ca întotdeauna

E toamnă și iar bate vântul 

Cu palma lui vreo trei covoare 

De frunze peste tot pământul 

Și peste noi să ne doboare.

 

Se duce verdele să doarmă 

Un pic până la primăvară,

Cam temător de-a iernii armă,

Amenințat a mia oară.

 

Se gândesc cocorii la plecat 

Și urșii la un somn anual,

Câmpul pare-un tort însiropat 

Ascuns, gri, între oraș și deal.

 

Se numără școlari și-amoruri 

Prin școli mici și cancelarii mari,

Se fâlfâie pe ceruri stoluri,

Mii de navetiști interimari.

 

Se scriu poeme în neștire 

În mintea oricărui trecător,

De-azi toamna-ncepe să inspire 

De la tâmplar la scriitor.

 

Am vrea să nu pleci niciodată,

Rămâi la noi tu, toamnă bună,

Ca prietenă adevărată,

Un anotimp, un veac și-o lună!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍