5  

Sub sabia mea de fier

Sub sabia mea de fier,

Dușmanii vor cădea.

De sabia mea de fier,

Toți se vor temea.

 

Autor:  Alina Zamurca 🎀


Categoria: Poezii despre moarte

Toate poeziile autorului: Alina Zamurca poezii.online Sub sabia mea de fier

Data postării: 9 octombrie

Adăugat la favorite: 2

Vizualizări: 69

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Pleci

Acum aici și pentru totdeauna, in bezna asta surdă și chinuitoare

Tu mă lasă să-ți mai privesc chipu' odată, așa cum o făceam odinioară

Și lasă-mă să-ți mângâi parul, cel castaniu și plin de soare, cel ce sclipea in valuri și sub cer, 

Atunci când te- aruncai in mare...

 

In pustietatea asta plina de oameni, cavou -i rece și murdar, 

Tu lasă -ma sa-ti mai sărut obrajii, așa cum o făceam cândva

Ca-apoi te duci, acolo jos, unde e noapte si e frig

Unde nu pot sa te vad, cu al tau chip senin, 

Cu care îmi zâmbeai mereu, erai un înger, înger divin

 

Și uite că te-au luat acolo, in lumi necunoscute și umbrii,

In lumi din care nu te mai întorci vreodată, 

Să-mi spui povesti despre copii

Și lupta asta mă omoară, e că un război civil, 

Nu pot sa dau cu pumnul, să lovesc, nu pot sa trag cu puști

Nu pot trag in inamic...nu mai pot sa fac nimic

Moartea învinge întotdeauna...

Mai mult...

Ultima clipă

Vicii pe mină,

Lacrimi pe pat, 

Viața nui dulce 

Țin în mine și tac 

 

Tristețe în suflet, 

Cuțite piaproape,

Ma concentrez 

Închid ochii și moarte 

 

De ce să m-apuc?

Și ce să mai fac?

Ce va fi înainte ?

Mă retrag eu și tac,

 

Dar acum nu mii frică 

De spaimă nu mor 

Căci ultima clipă 

Se trăiește ușor. 

Mai mult...

Suflet viu ,dar ingropat

Acum totul s-a sfârșit

S-a sfârșit Amaru

Lângă piatra de sub zid

S-a sfârșit coșmarul

 

Lângă piatra de mormânt

Lacrimi , luate ușor de vânt

Vânt ușor de clima rece 

Ceea ce lasă nu trece 

 

A început de ieri de vina 

Însă nu m-am așteptat

Sa îmi ia si sa îmi ducă 

Sufletul la ingropat 

 

Și-a început apoi să doară

Nici acum tot n-a trecut 

Si mi-am zis apoi în sine 

Ca degeaba n-a venit

 

A venit ca să mă cheme 

Colo sus ,lângă mormânt

Unde azi e plin de ruine

Iar sufletul îmi e distrus 

 

Nu a stat prea mult de vorbă

Si apoi repede a plecat

Însă în drum spre ruine 

Si pe mine m-a luat 

 

Si m-am ținut strâns de mine 

S-a temut că sa nu plec

Însă el știe mai bine 

Ca sufletul eu mi-l înec

 

Și-a început din nou să doară

Dar eu nu m-am așteptat

Sufletul apoi sa-mi scrie 

Poezie ,ingropat 

 

Mai mult...

Costum alb

Eram cât se poate de vie în cimitirul de vise pe care l-am îngrijit ani la rând

Supraviețuiam cât se poate de eroic în fața Crucii pe care o purtam

Adăugam și alte ingrediente, nu-mi erau suficiente cele pe care mi le vărsa karma

Iubeam ce nu era dat de Sus, uram că exist, și alte sentimente ce-mi împovărau sau cel puțin puneau sare pe rană cât să nu uit că e acolo.

Inima era rece, am zis că eram cât se poate de vie?...pe cine păcălesc, doar existam, voiam să termin socotelile cu viața, dar nu eram prea bună la matematică

Dar nu făceam nimic, cum nu fac nici să ies din groapa pe care mi-o sap în nopțile pline de insomnii, uneori, rolul de victimă mă extenua, ieșea, intram, parcă nu era cimitirul făcut de mine.

Fiecare sentiment avea aranjat atent, o cruce de lemn pe care era scris ‘Nu te voi uita niciodată’

Frumos, nu? Chiar nu uitam gram de ce simțisem, erau atât de legate încât mă provocau să mă tai, doar să le simt cum dor

Atâtea trăiri, au rămas amintiri, au rămas flori cultivate frumos, la capul morților, mirosea așa frumos de când deschideai poarta

Să fie flori de salcâm? Să fie tei? Să fie sumbrul meu suflet care umblă fără liniște? Să fiu cea imperfectă printre atâția perfecți?

Mai mult...

Te-ai dus și tu...

Trag de porți și se deschid greoi,

Câini bătrâni lătrând pustiul,

De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi

C-am rămas doar eu "fiul". 

 

Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,

Ai uitat de toți, de noi, 

Cei ce-ți plâng pe urmă roi

Căci n-ai să te-ntorci înapoi. 

 

Am râs cu tine, cât am stat

Nici o vorbă n-ai suflat.

Ochii împăcat ți-ai închis, 

Zâmbetul-ți trădează un vis. 

 

Am blestemat tradiții vechi

Și crucea eu am purtat-o la priveghi.

Toți se grăbeau pe lângă mine,

Dar crucea tot în față vine. 

 

Clipa-n care te-am atins

Toată viața-n mine s-a stins,

Chinul tău de ani strâns 

S-a eliberat prin al meu plâns. 

 

Am înălțat crucea la cer

Și-a căzut grea ca un fier

Trăgându-mă-n genunchi sub ea,

Arătându-mi cum te scapă-n groapă, 

Slăbind, mai mult ea mă ținea. 

 

Simțeam cum pe mine mă sapă, 

Victimă a prietenei Morți, 

Să te uite, să nu plângă toți, 

Ci doar eu, singur și sfânt,

Să astup al tău mormânt. 

 

Am plâns cum n-am crezut vreodată, 

Că până și Moartea s-a ascuns furioasă

Crezând c-a mea dragoste-i trădată 

Și n-am s-o mai vreau mireasă. 

Dar mai bine așa i-a fost,

Decât să chinuie fără rost... 

 

Poarta-n urmă îi se închide,

Ea încă speră că mai vine...

Mai mult...

Te-am regăsit!

În noaptea cea din urmă

Încet m-atinge-o mână,

De-a pururi fi-voi înger

Cu tine împreună.

 

E rece astă noapte,

Iar vorbele sunt șoapte.

Lumina-ncet se stinge...

E viață-aici, sau moarte?

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Poezia mea nu e bună

nu e bine să-mi zici 

că poeziile mele,

nu au nici o valoare.

Că nu-i drept ceia ce spui tu.

de ce privești cu ochiul,orbiș? 

dacă nu vezi frumusețea poeziei mele? 

mai bine stai, liniștit și taci!

decât,

să critici poeziile mele.

 

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 19.10.2024

Mai mult...

Poate??!

poate e prea târziu, 

să privesc apusul

poate ??! e prea devreme,

să nu privesc deloc răsăritul.

Poate e timpul să-mi termin gândul,

Și să pun punct la poezie.

Poate?? Mai am ceva de spus,

Și de scris,

Dar nu pot să mai adaug ceva,

Mă oprește punctul pus, 

În poezia mea.

 

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 20.10.2024

Mai mult...

Iubirea este o psihologie

Iubim persoana 

Pe care nu ne iubește,

Ne întâlnim cu cea ce nu o iubim,

Dar ea pe noi ne iubește.

Ne despărțim pentru că nu iubim,

Stricăm inima persoanei,

Ce ne-a iubit pe noi.

Rămânem singuri, trăim în singurătate 

Suferim mult,

Multe persoane plec pe drumul cel rău,

Și încep a bea alcool.

Dispare speranța

Că iubirea există,

Și omul își închide inima sa,

Nu lasă pe nimeni să-l iubească.

 

Autoarea Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 03.11.2024

 

Mai mult...

Pentru Dumnezeu

S-ar părea că cer prea mult,

Și Dumnezeu nu mă aude,

Și îmi dă puțin.

Însăși, sunt mulțumită de ceia ce am,

Nu am nevoie de mai mult,

Doresc , doar un lucru să se împlinească,

Să fie sănătoși părinții, fratele meu să crească mare,

Să-i văd mereu alături de mine pe cei dragi.

Pe prietena mea scumpă, să o privesc cu mândrie.

Sunt mândră pentru ceia ce am,

Îți sunt recunoscătoare, Dumnezeu!

Îți spun astăzi mulțumesc,

Ca mâine, să nu fie prea târziu.

Doamne îți mulțumesc încă odată,

Pentru ceia ce am.

Îți spun mulțumesc! 

Pentru zile oferite,nopți oferite,

Tot,pentru tot mulțumesc!

Pentru soare astru,roșu dis-de-dimineață,

Pentru nouri și cer albastru aprins!

 

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 20.10.2024

Mai mult...

Trandafirul ars

Am pregătit pentru ea, un trandafir, 

Roșu și pufos,cu spini lucioși.

Trandafirul cela îmi părea foarte perfect pentru ea,

Am luat după muncă trandafirul,

Și cu pași repezi 

Am plecat la ea.

Când m-a văzut pe mine,

Ea nu s-a bucurat, 

Eu i-am întins trandafirul,

Ea la luat, și a plecat  cu el în bucătărie,

 A luat un chibrit,

A venit spre mine, 

Și în fața mea a ars trandafirul.

Cu ochii înlăcrimați, am plecat din casa ei.

Și eu tot mă întreb,

Pentru ce a ars ea trandafirul?

Atât de frumos,și parfumat,

Care a fost pentru ea?

 

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezie compusă pe 18.10.2024

Mai mult...

Eu nu mă tem

Eu nu mă tem de foc,

Pentru că eu sunt singură, foc!

Eu nu mă tem de anaconda,

Pentru că sunt singură,anaconda!

Eu nu mă tem de moarte,

Pentru că eu sunt singură,viața.

 

Autor Alina Zamurca 

 Poezia compusă pe 19.10.2024

 

Mai mult...