Eliberarea

La sfarsitul tau de drum,
Faptele s-asaza scrum
Iti dai seama ,din nou vezi
Ai gresit, acum te pierzi.
 
Nu esti tu, ingandurat,
Cazi in vicii, adunat,
Te cauti din nou pe tine
Si stii ca nu esti bine.
 
Trece timpul mult mai greu
Karma se-ntoarce mereu
Fapte , fapte tot au fost.
Oare mai are vre-un rost?!
 
Nor de dor ,lung-n ganduri zbor,
Stins in visuri , muritor ,
Te trezesti , pici in pamant,
Ingerii in cor iti cant.
 
Speranta calatoare,
Norocul tau acum,
Nu-i zi de sarbatoare
Ci e viata ta in scrum.

-1

Pe aleele tăcute

Mult prea mult înghesuite

Se strecoară printre cruci

Umbre vii ,parcă-s năluci ,

Grea durere ,dor fierbinte

Îi aduce spre morminte .

Sub țărâna răvășită

Plânge o viață neâmplinită,

Plânge lacrima ce-o doare

Sub pământ doarme o floare .

Vântul pașii abia-și simte ,

Ocolind cruci și morminte .

Iz  de ceară și tămâie

Să te oprești ,parcă te îmbie,

Chipuri pure și curate ,

De pe cruci te ademenesc ,

Deși-s morți ,parcă trăiesc .

Astăzi ,totuși e-o zi mare ,

Clopotele bat la porți

Este ziua de întânlire ,

Între vii și între morți!...

       - -

Tainic șoapta se înfiripă ,

Se aduc vești de la cei dragi !...

Vântul bate din aripă

Toate sunt atât de vagi!...

Mai rămâne doar în urmă ,

Coji de:ouă ,cozonaci ,

Flori și lumânări aprinse

Zi de paște cu cei dragi .

         - -

Se așterne iar tăcerea ...

Într-o lume adormită !...

Pe ce căi ?. Și-n care lume

De himere și mistere învăluită ?

Peste cer s-a tras cortina ...

Ce se ascunde după ea ?

Numai Domnul poate spune ...

Și Hristos când va-învia .

          - -

Omul taina n-o desleagă ,

El  poartă doar un destin ,

Privilegii să-și aleagă ?

De-l primești ...e dar divin !

sunt trupul neînsuflețit pe care nimeni nu-l îngroapă, 

o tainică strigare de ajutor care niciodată nu grăiește îndeajuns. 

mă poticnesc în ascensiunea acestei morbide călătorii 

care perseverează cugetul meu asupra suferinței. 

o, suferință care mă sfarmi îm mii de bucăți

și mă conduci spre disperare, 

nu realizezi că am fost odată și eu o mică scânteie 

cu aspirații la viitor? 

nu știi cât am tras și am zbătut să mă aflu în această clipă, 

și totuși îmi râvnești la rău. 

cad, nu mă mai ridic, 

cad, curg, sunt de neoglindid 

în paradisul efemer al realității vieții sau senina rază a dimineții. 

cad, plec și nu mă mai întorc, 

cad, mă duc ușor. 

șiroaie apa care din râurile paternității în această seară, 

colindată de glăsuirea ambientului plumburiu, 

mă face dintr-o dată să ies din nonșalanța aceasta caraghioasă 

cum de am ajuns aici? 

dezamâgesc, întristez și chiar supăr pe mai marii mei, 

pe prețuitul meu tată? 

am ajuns la capătul disperărilor, și am lumea toată

la picioare, la degetul mic. 

pot să iau acum decizia finală:

mâine pot începe din nou, cu dreptul

să conduc întreaga seninătate a viscolului inimii mele, 

sau să închei aici, să ating ultima pagină 

a monologului vieții mele. 

Acum aici și pentru totdeauna, in bezna asta surdă și chinuitoare

Tu mă lasă să-ți mai privesc chipu' odată, așa cum o făceam odinioară

Și lasă-mă să-ți mângâi parul, cel castaniu și plin de soare, cel ce sclipea in valuri și sub cer, 

Atunci când te- aruncai in mare...

In pustietatea asta plina de oameni, cavou -i rece și murdar, 

Tu lasă -ma sa-ti mai sărut obrajii, așa cum o făceam cândva

Ca-apoi te duci, acolo jos, unde e noapte si e frig

Unde nu pot sa te vad, cu al tau chip senin, 

Cu care îmi zâmbeai mereu, erai un înger, înger divin

Și uite că te-au luat acolo, in lumi necunoscute și umbrii,

In lumi din care nu te mai întorci vreodată, 

Să-mi spui povesti despre copii

Și lupta asta mă omoară, e că un război civil, 

Nu pot sa dau cu pumnul, să lovesc, nu pot sa trag cu puști

Nu pot trag in inamic...nu mai pot sa fac nimic

Moartea învinge întotdeauna...

Pe străzile noastre pustii,

Imi fac drum printre copii.

Cărarea imi este cunoscuta,

Viata imi este abătută.

Ma indrept cu inima zdrobita,

De duhul sfânt acum gonita. 

Căci el de mult m-a părăsit,

În noaptea când m-ai ispitit. 

Amprenta pe suflet ai lăsat,

Si fața în fața cu golul uitat.

Ma gândesc din nou la noi

Acum nu mai suntem doi... 

Căci am murit...

Moartea nu-i sfârșit, ci doar un drum

Pe care-l parcurgi în tăcere adâncă,

Un pas spre necunoscut, un simplu scrum,

Ce-așterni în urmă, fără a lăsa vreo frânghie de lumină.

Nu e o umbră rece, ci o pajiște

Unde sufletele se odihnesc în pace,

E doar un vânt ce-n suflet se așează,

Ca un dor de casă, mai ușor de purtat.

Cine ne va plânge, cine ne va vrea,

Când trupul va rămâne, iar noi vom zbura?

În liniștea eternității ne pierdem,

Dar iubirea-n inimile celor dragi va trăi.

Moartea nu-i un sfârșit, ci un început,

Un pas spre altceva, un pas spre nemurire,

Căci în fiecare adio, în fiecare dor,

Se naște un nou înțeles, un nou fior.

Este liniște, este pace, este timp,

Este răgazul de care avem nevoie,

Și nu-i o frică, nici un vis de coșmar,

Ci un drum pe care toți îl vom urma

Dacă pleci, pragul ușii să nu-l mai treci,

Dacă pleci nu ne vom mai vedea în veci,

Te-am iubit și te-am dorit

Când te vedeam, mă făceai fericit,

Acum, stau și te privesc,

Iar eu incep să mă îmbolnăvesc,

De dor și de tristețe

Îmi rămâne în suflet, o prezență rece.

Nu ți-a păsat,

Nu ți-a păsat de ce aveam frumos,

Nu ți-a păsat de tot ce avea un rost,

Ai decis să pleci, 

Iar de mine să nu-ți mai amintești

O, dulce amară iubire...

Nu îți pare rău pentru mine?

Viața e senină,

Când îți dă lumea lumină

La bine și la greu,

Noi, vom fii mereu

Chiar de-i ploaie, sau de-i vânt,

Acasă este locul nostru sfânt,

În care ne vom revedea chiar și-n noaptea aia grea.

Împreună vom învinge,

Orice taur ce ne-n pinge,

Prin noroi și prin șuvoi,

Împreună, vom fi doi.

Eu cu tine,

Siguranța, împlinire.

De oameni sa te ferești,

În ochi ai grija sa nu-i privești.

Te vor vrăji cu ale lor minciuni

Și după vor pune peste tine blesteme și amaraciuni.

Ai grijă, căci sunt o otravă,

Și distrug orice înconjoară.

Vin ca o flacără mistuitoare,

Pentru aceasta lume, dăunătoare.

Ei mint și ispitesc aievea unor demoni,

Nu or fi ei oare, deoarece doresc năpastă si teroare?

Ne iubim cu amar, 

Trăim într-un coșmar,

Ne îmbrățișăm sărat,

Mă uit în ochii tăi și văd... uscat.

Te-am dorit și ne-am iubit, 

Iar acum am lăsat în urmă un... nimic.

Un vals al falsității noi dansăm,

Iar mâinile nu ni le mai împreunăm.

Un gol a rămas,

Iar acum, tot ce a fost frumos, s-a ars. 

Tristețea mă cuprinde,

Și mă pune pe vine,

Mi-e rău, 

Nu mă simt bine,

Stau și mă gândesc în sine, 

Când va avea de gând durerea să se termine? 

Încă o noapte nedormită,

Încă o iubire nedorită,

Care duce doar spre rău, 

Și se comportă ca un călău,

Când nu știi să iubești,

O viață fericită n-ai să trăiești,

Vei fi singur pe vecie,

Într-o singurătate făr de căsnicie. 

Ține mâna mea și spune-mi,

Ce ți-ai spune dacă te-ai vedea din nou copil?

Ce reproș, ce rugăminte,

Ceva ce ai ține minte?

Ține palma mea și spune-mi,

Ce ai face dacă nu ai fi infirm?

Ai alerga după faimă,

Sau ți-ai vinde sufletul pentru o haină?

Privește-mă în ochi și spune-mi,

Ce ai face ca să nu mai fii un om hain?

Eu cred că omenirea e un cancer,

Iar bunătatea și altruismul nu ne place.

Dacă adevărata fire a unui om încerci sa o dezbraci,

Vei observa ca este aievea unor draci.