Iertare!

Trenul!

Merg pe cale cu săgeata

Din Moldova-n București,

Mă uit cât de iute-i roata

Și zic..trenule..căruță ești!

Covid!

Am să-l rog pe nea Vasile

Că e membru de partid,

Să m-ajute cu-a lui pile

Măști să cumpăr..de Covid!

De mic copil am auzit de Tine

De la părinți și-ai mei bunici,

Care mi-au zis că Tu ești viață

Și, de-s căzut prin rugă mă ridici. 

Și mai apoi am auzit Cuvântul

Rostit de cei ce Cartea o citesc,

La nimeni să nu port dușmănie

Și pe aproapele...să mi-l iubesc. 

Când n-am mai fost copil și-adult

Am încercat scriptura s-o-nțeleg,

Iar, din vechiul și noul Testament

Am învățat cum calea, să-mi aleg. 

Pe drumul vieții mi-ai fost lumină

Și nu m-ai părăsit când am greșit,

M-ai mângâiat cu dragoste divină

Simțind că-s pe pământ...fiul iubit. 

Acum când anii mi s-au pus în spate

Smerit la Tine zi și noapte mă închin,

Îți mulțumesc, că mă ajuți să înțeleg

Că a iubi, ierta și dărui...e Dar Divin!

Sunt călător pe ăst pământ

Ce destinația, încă n-o știe,

Doar știu că sunt un muritor

Îndrăgostit, de-a mea soție. 

Cândva, demult, te-am întâlnit

Și Cupidon mi-a-nfipt săgeata,

Care tare adânc a mai pătruns

Că inima mi-a zis...asta ții soarta. 

Dar, n-am simțit nicio durere

Și doar că trupul mă furnică,

Când te-am atins întâia oară

Și cum cerul în cap..îmi pică. 

Erai gingașă și tare frumușică

Ca un boboc de floare-albastră,

Ce aștepta de Sus, picuri de apă

Și mândră-apoi... să înflorească. 

N-am stat prea mult pe gânduri

Și cu iubire...petala ți-am udat,

Primind apoi drept mulțumire

Să fiu, în timp, al tău, iubit bărbat. 

Acum când amintirile ne copleșesc

Și ani frumoși am adunat în spate,

În doi, la ceai, ne depănăm povestea

Trăită pe pământ cu-a mea..jumate!

Vouă vă las, ce-n ani am adunat
Și versul scris și pus pe melodie,
Iar ție-ți spun pentru a mia oară
Că te iubesc, nespus, dragă Mărie.

Nu știu când Domnul m-o chema
Și spiritul să-mi părăsească trupul,
Doar știu că singur voi pluti la Cer
Înconjurat de îngeri, către Sfântul.

Mult mi-aș dori să nu mă plângeți
Când florile veți pune pe mormânt,
Mai bine, rugă de iertare.. înnălțați
Că sufletul mi-i Sus și nu-n pământ.

Copile, tu ești deacum la casa ta
Și simt că nu-ți lipsește mai nimic,
Așa că-ți voi lăsa... dragostea mea
Să-ți fie drept alint...când mă ridic.

Presimt, că-mi veți lipsi iubiții mei
Și tu Ioana, Eduard și scumpă soție,
Așa că am compus pentru-amintire
O ultimă-ncercare și tristă... poezie.

Acum, mărturisesc că tot ce-am scris
A fost povestea vieții, cu..rele și bune,
De care azi cu nostalgie-mi amintesc
Ca muritor și trecător...prin astă lume!

Aștept să merg la slujbă

Dar nu pentru vreun leu,

Azi nu-mi doresc câștiguri,

Și doar s-aud de Dumnezeu

Răsună bing de deșteptare

Ce mă îndeamnă ca să vin,

E clopotul bisericii din deal

Un semn de rugă la creștin

Ne îmbrăcăm de sărbătoare

Și cu evlavie pornim la drum,

Soția poartă pe cap năframă

Iar eu un bleumarin costum

În fața noastră e mulțimea

Ce merge înspre-același loc,

Cu toți-L căutăm pe Domnul

În locul sfânt, nu într-un bloc

Astăzi este Duminica Floriilor

Când IIsus intră-n orașul sfânt,

Nu pe un cal și pe mânzul asinei

Poporul strigă,,Osana", salutând

În liniște cu umilintă ascultăm

Cum Lazăr din mormânt a înviat,

E semnul biruinței asupra morții

Și al iubirii pentru cel apropiat

Mă uit în jur și mă simt fericit

Că am putut să sorb cuvântul,

Sa fiu mai bun, să am credință

Că-n viitor voi părăsi pământul

Sunt luminat și plec spre casă

În mână cu crenguțe de finic,

Și-n minte îmi repet neîncetat

Că fără dragoste..nu ești nimic!

Ieri am terminat cu pruna

Azi culeg struguri în vie,

Voi avea ce bea la iarnă

Și un vin...dar și-o tărie.

Anul n-a fost unul bun

Că n-a picurat din cer,

Totuși am făcut destul

Și-am de unde să ofer.

Strugurii i-am dat la teasc

Mustul e deja-n bidoane,

Am băut din el un sfert

Eu și încă cinci persoane.

Pruna-i pusă-n vane mari

Ca un timp să fermenteze,

Și-apoi la cazanul satului

Unde-aștept să distileze.

Mai grea este așteptarea

Decât munca cea prestată,

Pâna bei un vin și-o țuică

Să te-mbeți...măcar odată.

Dar nu-i bai că am rezervă

De la an la an că-s gospodar,

Vârsta-mi zice..bea o dușcă

Din butoi..cu doagă..de stejar!

Ești o rază luminoasă, 

Ce prin gânduri, 

Ma sună mama sa mă întrebe cum merg treburile la mine...,

Ce-am mâncat ,cum ma simt si dacă-și bine ....

Ridicându-mi ochii spre perete și mereu zambindu-i fals ... 

Îi spun că totul e bine , ca-i perfect, că-i ideal ...

În suflet un copil îmi urla , plânge ...și strigă ... disperat .... Întoarce-ma mama în copilărie ,acolo unde nici o grijă n-am.... Ia-ma mama pe brațe... sa te sărut cu dor ... Stringe-ma ușor în ... Poate mi-va fi mai ușor....Dar nu spun nimic din astea... Îi zâmbesc la nesfirt

As strigă in gura mare

Mamă eu am obosit....

Of mamă floare de liliac 

Frumoasă ca un copac 

Ce primavara înflorește 

Și numai iubire răspândește 

Tu pentru mine ești tot

Știu..nu prea arăt 

Of mamă floarea vieții mele 

Strălucești ca soarele 

Dintre o mie de stele 

Mama mea rămâne unică 

Între ele

Te mai supăr din când în când 

Și în fața ta mă aplec astăzi 

Și mi cer iertare scumpă mamă 

Căci ești floare de primăvară 

Știu că te-ai chinuit 

Regret că nu am fost cum ți-ai dorit

Și că poate te-am dezamăgit 

Dar astăzi sufletul meu 

Ți-l arăt și îți spun că 

Îmi pare rău 

Tu floarea

mea cu glas 

Liniștitor...

Mamă, unde ești acum 

La răscrucea mea de drum,

Ce nu mai duce nicăieri 

Și ma întorc spre ieri.

Rascoleam printre sertare, 

Amintirea ce mă doare;

Cu tine,maică, în genunchi 

Și amar de stropi in ochi..

Poza ta -mpăienjenită

Îmbătrâni,bine dosită;

Ți e bine oare n depărtare, 

Al tău cer are culoare?..

Mi ai lipsit pentru o viață, 

Risipindu te in ceață;

Ai săpat un gol în mine

Și zac printre ruine.

Timpul vindecă și trece,

Chiar de mi lasă cicatrice,

Iar norii triști mă scaldă 

Dorul de tine să nu ardă..

•Eu aș vrea o lumea-ntreagă sa blestem,

Dar ce folos?

Căci o vorbă nu vei scoate,

Căci tu chipul l-ai întors .

•Mâna ta cea vineție,

Azi e rece, nemișcată...

Altădat' era blajină...

Dătea mângâiere calda!

•Unde mamă poate lumea

Să-ncropească-mi suferința 

Când neantul de durere 

Poate să- mi înece ființa?!

•Căci de foame nu îmi ține 

Că în pace tu te-ai dus,

Nici de sete suferința-ți 

Care repede- apus!

•Căci ma uit la tine, mamă, 

Nu ma privești înapoi!

C-a venit momentul, mamă, 

Și în mine e război!

•În mine dăinuie frica 

De a te privi de-aproape ;

Oare ce- o sa văd în tine,

Ori regrete..ori păcate?!

• Și miroase a durere 

Înconjurată sunt acum;

Căci nu cred ca am puterea 

Să te duc p- ultimul drum!

• Tu ai vrea cosmetizarea,

De pe fața să îți șteargă ,

Ce- ai lăsat în lumea asta 

Și tu crezi că o să meargă?!

•Când durerea,  dragă, mamă, 

E de amândouă părți 

C- ai lăsat în lumea asta 

Și copii..dar și nepoți!

•Oare gândul nemuririi

Goliciunea mi- o alină ?

Când mi-ai spus,  iubită mamă 

Că vei mai răbda o luna?!

•Ca aprilie să vină ,

Să îmi poți tu spune iar,

Ce mai rază de lumină 

Ai primit atunci în dar!

• Și-nc- o lună sa mai treacă ,

Și sa vina luna mai

" La mulți ani" nu o sa-ți  cânt.

Căci eu am să-ți plâng pământul 

Să te ridici din mormânt!

•E macabru gândul care,

Zilele îmi înconjoară, 

Când eu știu acum că totul 

A fost doar..odinioară...

•Și ca timpul nu ne iartă 

Și ne asuprește tare,

Când rămâne- n amintire 

O comoară atât de mare!

•Cum să nu plâng atât,  mamă, 

Când eu știu că m-ai crescut,

Și cu jertfă și sudoare,

Ai făcut cât ai putut!

• Mi-aș dori- n aceasta viață,

Să pot să compar cu tine

Tot ce-a mai rămas excentric..

Și loial..și bun în mine!

•Căci profesor mi-ai fost, mamă, 

Educație mi-ai dat.

Oare pot să pun în ramă

Tot ce tu m-ai învățat?

• M- ai crescut învingătoare;

Ca o bravă luptătoare:

MAMA:"- TU NU PLÂNGE, DOAR ZÂMBEȘTE!

                 ÎNVAȚĂ CA SĂ FII TARE!!!!"

                                  Mamă dragă, mama mea,

                                  Azi, cu drag de ziua ta

                                  Ți-aș da-n dar un ghiocel

                                  Alb, firav și mititel.

                                  Lâng-acest ghiocel mic

                                  Aș pune o scrisoare-n plic,

                                  Dar cuvinte nu găsesc 

                                  Să îți spun cât te iubesc.