Vin

Încă o noapte albă cu clipe coapte-n jar,

Cu trupu-mi un Hristov de doruri răvășite.

Din spuză-un murg să slobod – să fiu al lui birjar

Și să mă-ndrept spre tine pe căi nebănuite.

 

Într-un galop nebun prin colbul de pe drum,

Las vântul să-mi usuce o lacrimă din barbă,

Căci calul îmi cunoaște tot dorul meu nebun

Când biciul îl plesnește din a mea furie oarbă.

 

Și drumul iute curge sub trapul lui de foc,

Și nările îi ard și coapsele-i sunt sânge,

Și eu lovesc cu sete și simt cum mă sufoc,

Mă-năbușe năduful și inima mă strânge.

 

Simt cum a mea tânjire e-un știft sub a mea coastă,

Ce taie-n carne vie cu fiece suflare,

Ce nu-mi dă timp să cuget. Îmi este doar năpastă

În toată această lume umplută de uitare.

 

Am să te am sub stele, sub plăpumi, sub dorinți,

Am să îți gust sărutul. Am să te las să simți

Cum strâng a-tale pulpe în mâna obosită,

Cum îți respir plăcerea atât de mult dorită.

 

Voi fi un animal legat de trupul tău,

Închis în cușca asta de sentiment și vânt,

Voi rupe-ntr-a ta carne fără păreri de rău,

Voi soarbe-iubirea ta urzind un legământ.

 

Și vin! Și ca să vin, lui Dumnezeu să-i spui

Să nu îmi stea în cale! Să facă drum cotit!

Căci tot aud chemarea: pe-a ta, nu pe a Lui!

… și că iubirea noastră e tot ce mi-am dorit!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Vlad Dornean poezii.online Vin

Data postării: 1 aprilie 2025

Adăugat la favorite: 6

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 935

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Și-aș muri, și-aș renaște

Și-aș muri, și-aș renaște

Necontenit - doar să găsesc

Nebănuite căi ascunse,

Să reînvăț să te iubesc.

 

Și-aș muri cu înserarea,

Cu răsăritul aș renaște,

Mi-aș regăsi morbid suflarea,

Doar pentru a te re-cunoaște.

Mai mult...

Noapte bună

Sub o luna palidă ce-n taină ne veghează,

Degetele mele te caută si mintea te visează.

Pe pielea ta caldă, printre multe șoapte,

Vreau atingeri fierbinți și dorințe-n noapte.

 

Îți simt si-acum parfumul pe perna pustie,

Buzele încă-mi ard de a ta nebunie.

Închide ochii și dă-mi drumul în gând,

Să te iubesc încet, cu foc. Fremătând.

 

Și când somnul te fură, adu-ți aminte,

Că-n vise te-aștept de acum înainte.

Noapte bună, iubito și nu uita:

Sub stele plăpânde, inima mea e a ta!

Mai mult...

Rădăcini

În raza unor stele ce încă nu au nume,

Pe-un cer ce nu-i al nostru, întunecat, dar clar,

Înfirip șovăind mici jumătăți de lume,

Visând la trupul tău — un solitar altar.

 

Căci ochii tăi sunt fluturi încununați de rouă,

Plutind suav prin văi învăluite-n zori;

Iar mâinile-ți sunt punți către o lume nouă,

Ce mă ating pe mine — un cerșetor de nori.

 

Dar nici o șoaptă însă nu ține al tău loc,

Și inima-i hârtie, pe-a locuri sfâșiată.

Eu scriu pe ea sălbatic, cu un condei de foc,

Cu litere de sânge, neistovit — și iată:

 

Ne-ntrepătrundem tantric ca două răni adânci,

Și-n taină-n suflet simt cum tremură pământul,

Cum țesem rădăcini ce cresc de pe sub stânci,

Iscând în noi povestea, șoptind suav cuvântul.

 

Și știu că am găsit ceea ce eu n-am fost:

Cândva ecou haotic — acum hrisov de pace.

Să fim o rugăciune ce-o recit pe de rost,

În care să mă sting… și-n care iubirea-mi zace.

Mai mult...

În brațele tale

Sunt obosit, iubito și lumea-i mult prea grea,

Mă poartă printre umbre, mă strânge înspre ea.

Dar te găsesc prin vise, pășind lasciv prin gând.

Și timpul se-oprește. Nu mă mai simt înfrânt.

 

Si vreau doar să mă cufund în simțurile tale,

Să uit de ploi, de vânturi, să umplu clipe goale,

Să dorm pe-al tău suflet, s-aud cum mă alinți,

Să-mi fii a mea chemare si sufletu-mi să-l simți.

 

Vreau ca iubirea ta să îmi ghideze visul,

Să-mi stingă tăcerile, să-mi aline-abisul.

Să-mi fii adăpostul în care să m-afund,

Când de lumea rece vreau sa mă ascund.

 

Nu vreau altceva, decât pe noi doi,

Să-mi fii odihnă lină peste vânt si ploi.

Căci brațele tale sunt a mea chemare

Când inima-mi caută un colț de uitare.

Mai mult...

Orb

Vreau să te posed cu sete,

Să-ți simt carnea în mână cum pulsează,

Să fii a mea, fără regrete,

Să-ți pierzi rațiunea când ești trează.

 

Iubește-mă orb, fii fără scăpare,

Respiră-mi ființa și fă-mă lege,

Lasă-mă să-ți fiu chemare,

Și nu lăsa soarele să ne dezlege.

 

Vreau trupul tău să-mi fie hrană,

Iar sufletul – o jertfă vie,

Deschis precum o-adâncă rană

Ce arde-n brațele-mi pe vecie.

 

Vreau să fii a mea sub lună,

Sub furtuni ce ne strivesc,

Să îți simt pasiunea nebună,

Să-ti simt sărutul. Să mă topesc.

Mai mult...

Zbor

Am fost cândva o pasăre căzută,

Cu aripi frânte-n vântul nemilos,

Dar am păstrat în piept un vis frumos

De-a-mi regăsi o fericire mută.

 

Ca să învăț să zbor cu o aripă,

M-am ridicat din umbre, din abis,

M-am tras prin mărăcini și am promis

Să nu mai fac din dragoste risipă.

 

Nu m-a salvat nici mila, nici tăcerea,

Ci focul viu din trupul obosit -

Un vis de a nu slei sfârșit,

De-a-mi scoate la iveală iar puterea.

 

Și azi plutesc pe cer cu o aripă,

Învins-am gravitația din gând,

Și zbor printre copaci, crezând

Că totul se întâmplă într-o clipă.

 

N-am cerut mii de stele ori alte cāi ușoare,

Doar loc printre nori grei, să fiu iarăși în zbor,

Și-am dedus anevoie că nu e chiar ușor,

Și că pământul rece cel mai tare doare.

 

Azi zbor fără de teamă, cu aripa-mi umbră,

Si am rupt din durere un pas către mai sus,

Căci zborul nu e trup, iar eu nu am apus

Printre mărăcini, într-o uitare sumbră.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Bună seara...bine-ai venit!



Este târziu în noapte, dar încă sper
Ușa să mi-o deschizi cu bună seara,
Să te sărut, spunând... bine-ai venit
Să te îmbrățișez, să-mi simți căldura.

Aminte îmi aduc, cum ușa mi-ai închis
Rostind cu supărare...pa... la revedere,
Și printre lacrimi, doar... m-ai anunțat
Că-n astă casă s-a încheiat a ta ședere.

Surprins am fost atunci de întâmplare
Și de plecarea ta, făra-rosti alte cuvinte,
Când eu în gând, visam nuntă să facem
Și mai apoi, iubind...poate devin părinte.

Totu-mi spunea, că mi-am găsit iubirea
După un timp cu sufletul atât de rătăcit,
Iar inima uita, de minte... să mai asculte
Doar ticăia, simțind că sunt... îndrăgostit.

Era pe toamnă, cu pomii plini de rod
Iar noi, atât de tineri, visând la viitor,
Pluteam îmbrățișați...pe-aleile cu tei
Iar eu, un fericit, cu capul... după nor.
........................................
Povestea s-a'ntâmplat demult, demult
Când un băiat, s-a'ndragostit de-o fată,
Care l-a părăsit și a plecat... neanunțat
Iar el naiv și după ani...  înc-o așteaptă !


Mai mult...

Tu n-ai știut

Tu n-ai știut cum să iubești,

Ai vrut doar vise pe hârtie,

Dar dragostea, ca să trăiești,

Nu e un joc de fantezie.

 

Eu ți-am întins o mână caldă,

Dar tu erai doar umbra ta,

Cu inima pustie, albă,

Ca iarna rece-n viața mea.

 

Eu ți-am fost umbră și lumină,

Ți-am fost și vânt, și adăpost,

Dar tu credeai că e de vină

Destinul scris fără de rost

 

Tu n-ai știut să-mi fii aproape,

Când ochii-mi plângeau nopți la rând,

Ți-ai pus tăcerea între șoapte

Și-ai stat în urmă, surd și blând.

 

Dar timpul trece și învață,

Și azi te las în drumul tău,

Căci cine nu iubește-n viață

Rămâne singur, gol și rău.

Mai mult...

Ești ca o toamnă...

 

Ți-s coapte buzele și roșii,

Ca merele ce-au dat în pârg,

La geam îți cântă ticăloșii,

Balade triste de prin târg.

Cu grație scoți limba printre ele,

Și-o treci suav peste roșeață,

Cu ochii mari ca două stele,

Împrăștii peste tot dulceață.

Cad trubadurii ca loviți de coasă,

Misterul tău nu-l înțeleg,

Ești ca o toamnă de frumoasă,

Și-abia aștept să te culeg.

Mai mult...

Dorul ăsta nu doarme

Dorul ăsta nu doarme, domniță,

Stă la fereastră și bate în geam,

Cu degete subțiri, făcute din vise,

Și glasul lui seamănă a Psalm.

 

Te caut în tot și-n toate, iubito,

În zgomotul frunzelor, în ceasul tăcut,

În felul în care se clatină luna,

În cerul ce cade, dar n-a căzut.

 

 

Ești vântul ce bate dinspre icoane,

Ești nume de floare ce n-a înflorit,

Ești gândul ce țipă fără cuvinte,

Ești versul ce-n mine s-a rătăcit.

 

 

Mi-e dor de tine când râde lumina,

Și când noaptea se strânge sub piept,

Mi-e dor de tine în toate secundele,

Și-n cele ce vin, și-n cele ce trec.

 

Dar dorul acesta nu-i rană, ci cântec,

Ce-n trupul meu tremură lin...

Căci dacă dorul e semn că te am,

Apoi, Doamne-ajută! Amin!

Mai mult...

„Veninul”

Stropește-mi inima cu dragoste,

Că e plină cu venin.

N-aș vrea să mă simt o pacoste,

dar îmi ești atât de străin..

 

Ai intrat în mine,

Si nu vrei ca să te scot,

Amintirea ta dulce devine,

O pată neagră,lipsită de zgomot.

Devii doar un biet trecător,

Distrus complet în secret,

De al meu venin dulce și nemuritor...

Care dorește un alt „tu” să-i fie poet,

În al meu suflet !

 

Mai mult...

Drum lung cu tine !

Dragul meu, de ceva timp, port un gând cu mine,

Deși, suntem alături de patruzeci  de ani și mai bine

Eu te văd ca-n anii tinereții, ce frumos erai,

Ca un pom ce înflorește și rodește ca în luna mai.

 

Viața mea cu tine, a fost și furtună și armonioasă,

Am crescut copii și ne-am construit casă,

Știu că în casă, am fost mereu cea mai frumoasă,

Și cu cât drag, te chemam la masă.

 

Poate am mai zis ceva rău din gură,

Dar nici odată n-am zis-o cu ură,

Tu ai fost mereu stâlpul casei din ogradă,

Și mai știu ,că eu ți-am fost mereu dragă.

 

Vezi, aceste vorbe îmi ședeau pe suflet,

Scrise parcă pe un vechi bilet,

Dacă în această viață, ceva ți-am greșit 

Vreau să-ți spun : mereu te-am iubit !

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍