Viața nouă
Într-o zi așa banală
Am murit... ca să învie
Și-n cenușa incoloră
Scrisesem ultima poezie;
Lacrima tradus am în cuvinte
Cu suflarea-mi sublimată pe morminte;
Ei trăiesc ca să omoare
Fiecare rază de soare
''dar existența răului nu poate diminua
greutatea Slavei Domnului'' (C. S. Lewis filozof creștin)
Caractelul Său este descoperit teluricilor
''Căci el face să răsară soarele
peste cei răi și peste cei buni''( matei 5 cu versetul 45)
Ca ucigașii să n-aibă nici o scuză
Când vor da socoteală...
Mi-aș dori să prețuiască talentele lor
În loc să se compare cu ceilalți;
Să se afunde-n nemulțumire ca-n tro mlastină
Și să nu mai vadă-n veci luciditatea cerului...
Dacă sămânța minusculă nu moare
Nicio floare parfumată nu răsare;
noi nu înțelegem pe deplin
Caracterul Domnului cât este de senin.
Am murit ca o stea radioasă(radioasă=veselă, care răspândește raze de lumină)
Într-o explozie succintă, fabuloasă
Ca în lumina difuză degajată
Să las în noapte o speranță...
și toată frumusețea ce te sensibilizează
în natură, în iubire si-n speranță
rănile sufletului le cicatrizează...
să prindă contur în viața ta;
credința într-un dumnezeu inegalabil de bun
Am murit... ca să învie
Rostise scumpul mântuitor
Când în templul celest(Sanctuar)
Lăcrima mijlocitor...
ca să întregească numărul celor aleși
El continua ispășirea păcatului agrest
Am murit... ca să învie
mulți, mulți au murit
Și-au pironit natura păcătoasă pe o cruce;
Și au vestit evanghelia și la răscruce
(răscruce=moment hotărâtor în viața unui om)
Pentru ca rugăciunea lor să se reflecte
În viața lor...
Și iubirea lor să acopere
Multe neajunsuri, multe dureri...
(a vesti evanghelia înseamnă și să îți trăiești viața in sfințenie și dedicare pentru alții)
Astfel toți ce vor primi solia harului
Și își vor spăla hainele în sângele mielului;(simbol din cartea Apocalipsa pentru Isus)
Vor învia in ziua de apoi
Nu își vor mai aminti gustul necazului.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Gyozo Albert
dragoste
Data postării: 29 aprilie 2022
Vizualizări: 1110
Poezii din aceiaşi categorie
Al dragostei război
Ei ne vor împreună? - dar cum să fac să te suport?
Când îți văd chipul și comportamentul prostesc
De adolescent,
Cum să fac de tine să mă îndrăgostesc?
Cum fac să apară vreo cale,
Vreun sentiment.
Noi ne vrem împreună? - dar împreună suntem imposibili,
Tu ești zeul Mars,
Eu sunt Bona Dea
Și amândoi crescuți de nobili
De necomparat,
Suntem total diferiți,
Între noi doi, zidul asemănării, cădea.
Însă toate rănile, împreună le-am îndurat,
Prea răniți ca acum să fim împreună,
Deja, ambii, de tot ne-am săturat,
Lăsându-ne luați de furtună.
Ne vrei împreună? - dar nu te vad acționând,
Poate prin faptele tale o să reușești să mă câștigi,
Dar sub toate te scufunzi,
Eu te scufund?
Te țin?
Nu îți dau voie să fugi?
Poate ar trebui, din nou, să încercăm?
Să nu ajungem ca acum, ura dintre noi să o împiedicăm,
Cum facem? ne lăsăm unul pe altul după ce prima dată eșuăm?
Sau luptăm?
Dar eu? Te vreau cu mine împreună? -nu, spun doar aluzii,
Nu îți pot răbda privirea, ochii,
Mă tem să nu-i fac la sfârșit, umezi...
Să pleci sfărâmat
Apoi să nu mai poți gândi atât de clar,
Astfel decât să fac asta, mai bine rămânem la distanță,
În siguranță.
Toți ne vor împreună, tu, eu, noi,
Mă vrei zi și noapte, iar eu la fel ,
Dar nu vreau să intru...cu tine
În al dragostei război.
O, de-aş fi...
O, de-aş fi o dimineaţă,
Să stau la fereastra ta,
Să privesc cum dormi tăcută,
Să te mângâi prin perdea.
O, de-aş fi o adiere
Să-ţi sărut obrazul roz,
Să-ţi aduc înspre vedere,
Tot ce-n lume e frumos.
Iar un fulg de nea de-aş fi,
Pe-a ta buză m-aş topi,
Să mă sorbi sub clar de lună,
Să fim pururea împreună.
O, de-aş fi o albă floare,
Să mă pui după ureche,
Să-ţi şoptesc plin de pudoare,
Vorbe dulci în limba veche.
O, de-aş fi copacul vieţii,
S-odihneşti la umbra mea,
Să-ţi simt vraja tinereţii,
Şi să-mi trag seva din ea.
Iar de-aş fi pământ sub iarbă,
Să mă calci cu pasul lent,
Lava-n mine o să fiarbă,
Şi-am să-nghit un continent.
Tu, ochi al ei...
La podul crucilor se vinde
Un amor de semi-zei,
Iar mâna-mi tremurată prinde
Praf de stele-n locul ei!
Pe un arc de poleială verde
Privește jos tu ochi al ei,
Căci prin stele te tot vinde
Un amor de semi-zei!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Iubire pierduta
Te amăgești ucisă de dor și disperare;
Poate acum e vremea, la tot, să dai uitare,
Poate acum e timpul să te gândești la tine
Topindu-te în brațe la altul ca și mine.
Ne alintam pe pânze de dor si amăgire
Si tu credeai în trupu- ți ce aburea iubire,
Iar eu credeam în vise, ce-n ochi ți le citeam
Si poate că și-n tine, atuncea ,eu credeam.
Te bucurai nebun-o cînd mă vedeai venind
Parcă eram eu singur, cu tine, pe pămînt,
Si îmi zmulgeai din gânduri sălbatice speranțe,
Când te lăsai cu capul pe ale mele brațe.
Acum îți lași privirea să-ți curgă șiruri, rîu,
Căci înțelegi atentă, că poate fi tîrziu,
Dar mă mai cauți, încă, pe drumuri cunoscute-
Ca să întorci splendoarea unei iubiri pierdute.
🌛
M-am învoit cu luna
Să-mi lase două stele,
Să-ți dau și ție una
Și gândurile mele.
Cea ultimă rămasă
O voi păstra cu mine
Să fie mai frumoasă
De-atâta dor de tine!
M-am învoit cu luna
De veghe să stea mereu
Să fie strălucirea ei
Lumină, atunci când e greu.
Sufletul cere...
O îmbrățișare de la tine
Sufletul mereu îmi cere
Nu știe că nu are cine
Tu ești doar dor și o tăcere...
Zâmbetul ce m-a fermecat
Ochii ar vrea să îl vadă
Dar ei nu stiu că ai plecat
Și-ai tăi nu vor să îi revadă...
Un vin născut din tine
Sufletul mereu îmi cere
Nu știe că nu are cine
Tu ești doar gânduri și durere...
Sufletul, ochii și brațele te cer
Într-o clipă de sublimă plăcere
Nu știu că ai fost trecător
Și că te întorci...e o părere
Al dragostei război
Ei ne vor împreună? - dar cum să fac să te suport?
Când îți văd chipul și comportamentul prostesc
De adolescent,
Cum să fac de tine să mă îndrăgostesc?
Cum fac să apară vreo cale,
Vreun sentiment.
Noi ne vrem împreună? - dar împreună suntem imposibili,
Tu ești zeul Mars,
Eu sunt Bona Dea
Și amândoi crescuți de nobili
De necomparat,
Suntem total diferiți,
Între noi doi, zidul asemănării, cădea.
Însă toate rănile, împreună le-am îndurat,
Prea răniți ca acum să fim împreună,
Deja, ambii, de tot ne-am săturat,
Lăsându-ne luați de furtună.
Ne vrei împreună? - dar nu te vad acționând,
Poate prin faptele tale o să reușești să mă câștigi,
Dar sub toate te scufunzi,
Eu te scufund?
Te țin?
Nu îți dau voie să fugi?
Poate ar trebui, din nou, să încercăm?
Să nu ajungem ca acum, ura dintre noi să o împiedicăm,
Cum facem? ne lăsăm unul pe altul după ce prima dată eșuăm?
Sau luptăm?
Dar eu? Te vreau cu mine împreună? -nu, spun doar aluzii,
Nu îți pot răbda privirea, ochii,
Mă tem să nu-i fac la sfârșit, umezi...
Să pleci sfărâmat
Apoi să nu mai poți gândi atât de clar,
Astfel decât să fac asta, mai bine rămânem la distanță,
În siguranță.
Toți ne vor împreună, tu, eu, noi,
Mă vrei zi și noapte, iar eu la fel ,
Dar nu vreau să intru...cu tine
În al dragostei război.
O, de-aş fi...
O, de-aş fi o dimineaţă,
Să stau la fereastra ta,
Să privesc cum dormi tăcută,
Să te mângâi prin perdea.
O, de-aş fi o adiere
Să-ţi sărut obrazul roz,
Să-ţi aduc înspre vedere,
Tot ce-n lume e frumos.
Iar un fulg de nea de-aş fi,
Pe-a ta buză m-aş topi,
Să mă sorbi sub clar de lună,
Să fim pururea împreună.
O, de-aş fi o albă floare,
Să mă pui după ureche,
Să-ţi şoptesc plin de pudoare,
Vorbe dulci în limba veche.
O, de-aş fi copacul vieţii,
S-odihneşti la umbra mea,
Să-ţi simt vraja tinereţii,
Şi să-mi trag seva din ea.
Iar de-aş fi pământ sub iarbă,
Să mă calci cu pasul lent,
Lava-n mine o să fiarbă,
Şi-am să-nghit un continent.
Tu, ochi al ei...
La podul crucilor se vinde
Un amor de semi-zei,
Iar mâna-mi tremurată prinde
Praf de stele-n locul ei!
Pe un arc de poleială verde
Privește jos tu ochi al ei,
Căci prin stele te tot vinde
Un amor de semi-zei!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Iubire pierduta
Te amăgești ucisă de dor și disperare;
Poate acum e vremea, la tot, să dai uitare,
Poate acum e timpul să te gândești la tine
Topindu-te în brațe la altul ca și mine.
Ne alintam pe pânze de dor si amăgire
Si tu credeai în trupu- ți ce aburea iubire,
Iar eu credeam în vise, ce-n ochi ți le citeam
Si poate că și-n tine, atuncea ,eu credeam.
Te bucurai nebun-o cînd mă vedeai venind
Parcă eram eu singur, cu tine, pe pămînt,
Si îmi zmulgeai din gânduri sălbatice speranțe,
Când te lăsai cu capul pe ale mele brațe.
Acum îți lași privirea să-ți curgă șiruri, rîu,
Căci înțelegi atentă, că poate fi tîrziu,
Dar mă mai cauți, încă, pe drumuri cunoscute-
Ca să întorci splendoarea unei iubiri pierdute.
🌛
M-am învoit cu luna
Să-mi lase două stele,
Să-ți dau și ție una
Și gândurile mele.
Cea ultimă rămasă
O voi păstra cu mine
Să fie mai frumoasă
De-atâta dor de tine!
M-am învoit cu luna
De veghe să stea mereu
Să fie strălucirea ei
Lumină, atunci când e greu.
Sufletul cere...
O îmbrățișare de la tine
Sufletul mereu îmi cere
Nu știe că nu are cine
Tu ești doar dor și o tăcere...
Zâmbetul ce m-a fermecat
Ochii ar vrea să îl vadă
Dar ei nu stiu că ai plecat
Și-ai tăi nu vor să îi revadă...
Un vin născut din tine
Sufletul mereu îmi cere
Nu știe că nu are cine
Tu ești doar gânduri și durere...
Sufletul, ochii și brațele te cer
Într-o clipă de sublimă plăcere
Nu știu că ai fost trecător
Și că te întorci...e o părere
Alte poezii ale autorului
Luminătorul
Visurile mi-au crescut în cuptor
și mi-au topit oasele de dor
Că limitat sunt si nu-i ușor
Să transformi otrava in odor...
Las gândurile să mă poarte
la granița dintre vis și realitate
lent mă împrăști și mă adun
unde două lumi se suprapun...
Decolez cu aripile înțelepciuni
Până ating stelele minuni
Ca perlele Le adun, în minte
Comori cu valori infinite
Stors am fruntea înapoi
Să fac unguient pentru inimi moi...
Aduc mireasma florilor de vară
să poți expira toată ura afară
te purifică sita mea de cuvinte
asimilând gânduri iluminate-n minte...
Mâna mea iî izvor de lumină
Foaia mea ușor o așterne
Să ajungă dincolo de gene
La fel de galantă, la fel de sublimă
Am dat chip chiar și blândeții
Formă, la roua dimineții
Nimic nu-i ce nu pot îngloba
În solubila lumin' a mea
destinul meu, e ca al tuturor
și prevăd pe a lirei culme...
că florile mele scânteietoare
sufocate și stinse-n ceața nepăsării
nu vor ajunge in ghiveci...
să-l decoreze, să-l străpungă, să-l anime
Fi parte din Lumina Mea
Să împodobim ,împreună, lumea
Să nu mai fie exagerat de sobră
Ci un pastel pictat pe marmură
Întoarce-te la El
Singur în lume și rătăcit
Ca o oaie căzută-n râpă
Eram murdar, obosit și rănit
Doar mâna ta mă poartă
Afară din groapa morți
Să privesc iar zorii dimineți
Iubirea mea nu se compară
Cu cât m-a iubit El întâia oară
Trăiesc prin Credință și prin Har
Primisem cel mai mare Dar
După fiecare scufundare în rugăciune
Înțeleg mai mult Viața, ce tainică minune
Parcă particip într-o poveste de Dragoste
Nici moartea nu ne poate despărți
Încrederea mea iî ca un munte
Nimeni nu poate să o mute
Credința că planul Tău e Desăvârșire
Nu-i doar deșertăciune sub soare
M-am născut din apă și foc
Om nou cu gusturi noi
Lucrurile vechi le văd ca un gunoi
Orice ar fi înapoi nu mă întorc
Dansăm în doi dansul iubiri
Fără secrete este arta simțiri
O înțeleg prin prisma gândiri
Emoție rară e esenta fericiri
Ascultă vibrațiile iubiri
Cântă inimile prin perechi de corzi
Ca o singură voce în armonie
Se înalța până in cer glorie.
iubirea e trecătoare...
Iubirea noastră strălucea
Ca un soare-n viața mea
Tu natura, Eu pământul eram
Atâta de bine ne potriveam
Iar în câmpia vieții mele
Curgeau râuri de fericire
Păsările cântau doar iubire
Înfloreau orunde toate culorile
Focul iubiri ardea cu putere
Mi se topea inima de dor
Mi se topea și de iubire
Făceam jocul să pară prea ușor...
Îți atingeam părul mătăsos
Te sărutam pe buzele tale moi
Priveam la al tău chip frumos
Vorbeau inimile, nu noi
Aveai pielea așa de fină
Fină ca niște petale
Trupul tău, o formă divină
Parcă ai ieșit dintre romane.
După un timp ceva s-a schimbat
Iubirea-mi nu tea mai impresionat
Și te depărtai tot mai mult de mine
Nu știam că dragostea atâta ține...
Într-o zi ne-am despărțit
Inima mea de sticlă s-a zdrobit
Și am început să sufăr din iubire
Nimic nu-mi alină a mea durere.
Dar încă mai am cicatrici
Și mă tem să mai iubesc
Să nu ajung tot aici
Mă simt bătrân și mă vestejesc.
Ceasul de Har
Din catedra de peste nori
Dumnezeu privește prin catalog
Așteaptă elevii, ei tot întârzie
În lumea mare pertrec ei azi
Ei cer note mari și bunătate
Dar fac absențe și răutate
Nu vor să asculte de bunul profesor
Ascultă doar de pornirile inimilor.
El privește ceasul său de har
Se închide curând poarta mântuiri
Puțin mai amână judecata dreaptă
Pentru toți fii nelegiuirii.
-Am suferit destul să văd
Degradarea creației mele scumpe
Virusul neascultări creează prăpăd
Milioane de suflete pierdute în nepăsare.
-Eu v-am iubit pe toți la fel
De ce ați ales voi altfel ?
Am risipit atâta har pe voi
Și nu ați devenit oameni noi.
-Acum însă, voi veți da socoteală
Pentru fiecare nedreptate de odinioară
Veți primi răsplata întreagă
Risipit ați și ultimul gram de milă
Toată viața mi-ați respins bunătatea divină
Și Ma-ți tratat încă și cu silă.
Cerul cere jertfe !
1.Eu nu strivesc
Corola de spini a lumii
Nici condamn petala ei de mizer
Ce joacă pe ochii și buze
Albul unui caracter
2.La cruce se află rămășițele
Unui om ce a călcat
Afară din paradisul său
A pășit ca să extindă ca un râu
O iubire fără frâu...
Neîntrecută splendoare în ochii noștri să ajungă
Pribegise pe o cale umilitoare, lungă
3.Nu lăsa paradisul artificial
Să te amăgească cu umbra perfecțiunii din Eden
Căci edenul clădit de oamenii
E înălțat pe inimi frânte
Distruge viața din sufletul tău
Căci tehnologia îl înlocuiește pe Dumnezeu
4.O voce blândă-ți spune ție
Pe un ton melodios
''Erai o floare ce nu-nflorise
Te-am cules din câmpie...
Sub ocrotirea-mi vei ajunge
Să te îmbraci cu dragostea dintâi
Mai albă ca neaua
Mai proaspătă ca roua
Scumpă ca parfumul rafinat
Mai vie ca licărirea unui nestemat
Într-o încăpere obscură''.
5.Dar Cerul cere jertfe
Nu sânge de animal
Ci inima s-o aprinzi pe rugul lui Dumnezeu
Ca să poți zbura spre cer
Cu aripi născute din Iubire
6.Rupe ce te ține legată de pământ
Lasă, lasă cojile să cadă
Ce îți țîn aripile o epavă
Crezând în ele le vei vindeca
Lumea va privi, se va mira
Că deveniseși o lumin' în noapte
Ei rămaseră cu aripile moarte.
7.Chiar dacă aripile tale
vor fi arse în cuptor
Și tot Penajul tău ce atrăgea priviri
Se va desprinde în flăcări
Așa de asurzitor va înflori cerul
Parcă ai fi deja la nunta mult visată
8.Munții se vor clătina
Clădirile se vor prăbuși
Chiar când pământul se va întuneca
Dumnezeu nu te va părăsi !
romantica se-nchina lumea
Te vad
stai pe loc
incoronezi prezentul
trecutul
viitorul
se misoreaza
le uit
frumoasa
nepatrunsa
calma
altfel
nu te schimbi
esti
modelul
niciodata perfectiunea
nu moare
sa cada
stelele
pe pamant
sa nvie mortii
din morminte...
am pozat
frumusete
e instabila
dar nu se lipeste
alunecoasa este
printre randuri
goale si negre
saturate...
umbre
ceata
intrebari
carti intregi parca
nu spun nimica
albe masti
scena se goleste
ameteala
ochii ma inseala ?
fulgi de nea
unici, orginali
asteapta perechea
probabilitate
visul
primeste trup
si inima calda
o voce
scufunda-n
relaxare
lebede
valuri
bomboane
parfumuri
adrenalina
toate fara gust
si dulci
curajul si teama
ca yin si yang
alterneaza
se vaneaza reciproc
genunchii se topesc
sufletul tremura
pierdut in decor
clipesc
respira !
acuma stiu
puterea
ce clatina
si canta
se apropie
ma invadeaza
cucereste
scuturi
goluri
procesoare
capitale
furioasa
cauta si stanci
sa sparga
cine sunt
calatorul
curiosul
nesfarsitul
in absolut
gandurile mele
putrezit
ca un covor
de frunzee aurii
regina
paseste
nu reusesc
sa le ridic
si pomii se inchina
izviare le vorbesc
cuvantatoarele
te admira
realizez
sunt ceva
cand si tu
si eu
fumegam energie
acumulam prospetime
dansam
ne sufocam
gandim
asteptam
atacam necunoscutul
transpiram cenusa
bem raze
respiram culoare
in sfarsit
topim
oceane inghetate
racim vulcani
spargem cerul
cu aripile noastre(visurile noastre)
visul ce se intrupeaza
niciodata
nu moare
cand esti
cu mine
iubirea
inghenuncheaza
inaintea privirilor
a doi muritori
simpli si speciali
timpul
stelele
apele
vantul
viata
stau pe loc
paralizeaza
ceilalti saliveaza
noi traim
cu adevarat
in lumea noastra
ce se cutremura
arde
se cladeste
se surpa instabila
sparge diamante
ocroteste mistere
leaga stele
invarte galaxi
totul special
pentru a fi romantic...
imposibilul
este desfiintat
legile
devin elastice
buzele
se intind
sa ma inghita cu totul
mintile rezoneaza
inimile
se contopesc
pierzandu-si conturul
deci cine sunt ?
nu conteaza !
Luminătorul
Visurile mi-au crescut în cuptor
și mi-au topit oasele de dor
Că limitat sunt si nu-i ușor
Să transformi otrava in odor...
Las gândurile să mă poarte
la granița dintre vis și realitate
lent mă împrăști și mă adun
unde două lumi se suprapun...
Decolez cu aripile înțelepciuni
Până ating stelele minuni
Ca perlele Le adun, în minte
Comori cu valori infinite
Stors am fruntea înapoi
Să fac unguient pentru inimi moi...
Aduc mireasma florilor de vară
să poți expira toată ura afară
te purifică sita mea de cuvinte
asimilând gânduri iluminate-n minte...
Mâna mea iî izvor de lumină
Foaia mea ușor o așterne
Să ajungă dincolo de gene
La fel de galantă, la fel de sublimă
Am dat chip chiar și blândeții
Formă, la roua dimineții
Nimic nu-i ce nu pot îngloba
În solubila lumin' a mea
destinul meu, e ca al tuturor
și prevăd pe a lirei culme...
că florile mele scânteietoare
sufocate și stinse-n ceața nepăsării
nu vor ajunge in ghiveci...
să-l decoreze, să-l străpungă, să-l anime
Fi parte din Lumina Mea
Să împodobim ,împreună, lumea
Să nu mai fie exagerat de sobră
Ci un pastel pictat pe marmură
Întoarce-te la El
Singur în lume și rătăcit
Ca o oaie căzută-n râpă
Eram murdar, obosit și rănit
Doar mâna ta mă poartă
Afară din groapa morți
Să privesc iar zorii dimineți
Iubirea mea nu se compară
Cu cât m-a iubit El întâia oară
Trăiesc prin Credință și prin Har
Primisem cel mai mare Dar
După fiecare scufundare în rugăciune
Înțeleg mai mult Viața, ce tainică minune
Parcă particip într-o poveste de Dragoste
Nici moartea nu ne poate despărți
Încrederea mea iî ca un munte
Nimeni nu poate să o mute
Credința că planul Tău e Desăvârșire
Nu-i doar deșertăciune sub soare
M-am născut din apă și foc
Om nou cu gusturi noi
Lucrurile vechi le văd ca un gunoi
Orice ar fi înapoi nu mă întorc
Dansăm în doi dansul iubiri
Fără secrete este arta simțiri
O înțeleg prin prisma gândiri
Emoție rară e esenta fericiri
Ascultă vibrațiile iubiri
Cântă inimile prin perechi de corzi
Ca o singură voce în armonie
Se înalța până in cer glorie.
iubirea e trecătoare...
Iubirea noastră strălucea
Ca un soare-n viața mea
Tu natura, Eu pământul eram
Atâta de bine ne potriveam
Iar în câmpia vieții mele
Curgeau râuri de fericire
Păsările cântau doar iubire
Înfloreau orunde toate culorile
Focul iubiri ardea cu putere
Mi se topea inima de dor
Mi se topea și de iubire
Făceam jocul să pară prea ușor...
Îți atingeam părul mătăsos
Te sărutam pe buzele tale moi
Priveam la al tău chip frumos
Vorbeau inimile, nu noi
Aveai pielea așa de fină
Fină ca niște petale
Trupul tău, o formă divină
Parcă ai ieșit dintre romane.
După un timp ceva s-a schimbat
Iubirea-mi nu tea mai impresionat
Și te depărtai tot mai mult de mine
Nu știam că dragostea atâta ține...
Într-o zi ne-am despărțit
Inima mea de sticlă s-a zdrobit
Și am început să sufăr din iubire
Nimic nu-mi alină a mea durere.
Dar încă mai am cicatrici
Și mă tem să mai iubesc
Să nu ajung tot aici
Mă simt bătrân și mă vestejesc.
Ceasul de Har
Din catedra de peste nori
Dumnezeu privește prin catalog
Așteaptă elevii, ei tot întârzie
În lumea mare pertrec ei azi
Ei cer note mari și bunătate
Dar fac absențe și răutate
Nu vor să asculte de bunul profesor
Ascultă doar de pornirile inimilor.
El privește ceasul său de har
Se închide curând poarta mântuiri
Puțin mai amână judecata dreaptă
Pentru toți fii nelegiuirii.
-Am suferit destul să văd
Degradarea creației mele scumpe
Virusul neascultări creează prăpăd
Milioane de suflete pierdute în nepăsare.
-Eu v-am iubit pe toți la fel
De ce ați ales voi altfel ?
Am risipit atâta har pe voi
Și nu ați devenit oameni noi.
-Acum însă, voi veți da socoteală
Pentru fiecare nedreptate de odinioară
Veți primi răsplata întreagă
Risipit ați și ultimul gram de milă
Toată viața mi-ați respins bunătatea divină
Și Ma-ți tratat încă și cu silă.
Cerul cere jertfe !
1.Eu nu strivesc
Corola de spini a lumii
Nici condamn petala ei de mizer
Ce joacă pe ochii și buze
Albul unui caracter
2.La cruce se află rămășițele
Unui om ce a călcat
Afară din paradisul său
A pășit ca să extindă ca un râu
O iubire fără frâu...
Neîntrecută splendoare în ochii noștri să ajungă
Pribegise pe o cale umilitoare, lungă
3.Nu lăsa paradisul artificial
Să te amăgească cu umbra perfecțiunii din Eden
Căci edenul clădit de oamenii
E înălțat pe inimi frânte
Distruge viața din sufletul tău
Căci tehnologia îl înlocuiește pe Dumnezeu
4.O voce blândă-ți spune ție
Pe un ton melodios
''Erai o floare ce nu-nflorise
Te-am cules din câmpie...
Sub ocrotirea-mi vei ajunge
Să te îmbraci cu dragostea dintâi
Mai albă ca neaua
Mai proaspătă ca roua
Scumpă ca parfumul rafinat
Mai vie ca licărirea unui nestemat
Într-o încăpere obscură''.
5.Dar Cerul cere jertfe
Nu sânge de animal
Ci inima s-o aprinzi pe rugul lui Dumnezeu
Ca să poți zbura spre cer
Cu aripi născute din Iubire
6.Rupe ce te ține legată de pământ
Lasă, lasă cojile să cadă
Ce îți țîn aripile o epavă
Crezând în ele le vei vindeca
Lumea va privi, se va mira
Că deveniseși o lumin' în noapte
Ei rămaseră cu aripile moarte.
7.Chiar dacă aripile tale
vor fi arse în cuptor
Și tot Penajul tău ce atrăgea priviri
Se va desprinde în flăcări
Așa de asurzitor va înflori cerul
Parcă ai fi deja la nunta mult visată
8.Munții se vor clătina
Clădirile se vor prăbuși
Chiar când pământul se va întuneca
Dumnezeu nu te va părăsi !
romantica se-nchina lumea
Te vad
stai pe loc
incoronezi prezentul
trecutul
viitorul
se misoreaza
le uit
frumoasa
nepatrunsa
calma
altfel
nu te schimbi
esti
modelul
niciodata perfectiunea
nu moare
sa cada
stelele
pe pamant
sa nvie mortii
din morminte...
am pozat
frumusete
e instabila
dar nu se lipeste
alunecoasa este
printre randuri
goale si negre
saturate...
umbre
ceata
intrebari
carti intregi parca
nu spun nimica
albe masti
scena se goleste
ameteala
ochii ma inseala ?
fulgi de nea
unici, orginali
asteapta perechea
probabilitate
visul
primeste trup
si inima calda
o voce
scufunda-n
relaxare
lebede
valuri
bomboane
parfumuri
adrenalina
toate fara gust
si dulci
curajul si teama
ca yin si yang
alterneaza
se vaneaza reciproc
genunchii se topesc
sufletul tremura
pierdut in decor
clipesc
respira !
acuma stiu
puterea
ce clatina
si canta
se apropie
ma invadeaza
cucereste
scuturi
goluri
procesoare
capitale
furioasa
cauta si stanci
sa sparga
cine sunt
calatorul
curiosul
nesfarsitul
in absolut
gandurile mele
putrezit
ca un covor
de frunzee aurii
regina
paseste
nu reusesc
sa le ridic
si pomii se inchina
izviare le vorbesc
cuvantatoarele
te admira
realizez
sunt ceva
cand si tu
si eu
fumegam energie
acumulam prospetime
dansam
ne sufocam
gandim
asteptam
atacam necunoscutul
transpiram cenusa
bem raze
respiram culoare
in sfarsit
topim
oceane inghetate
racim vulcani
spargem cerul
cu aripile noastre(visurile noastre)
visul ce se intrupeaza
niciodata
nu moare
cand esti
cu mine
iubirea
inghenuncheaza
inaintea privirilor
a doi muritori
simpli si speciali
timpul
stelele
apele
vantul
viata
stau pe loc
paralizeaza
ceilalti saliveaza
noi traim
cu adevarat
in lumea noastra
ce se cutremura
arde
se cladeste
se surpa instabila
sparge diamante
ocroteste mistere
leaga stele
invarte galaxi
totul special
pentru a fi romantic...
imposibilul
este desfiintat
legile
devin elastice
buzele
se intind
sa ma inghita cu totul
mintile rezoneaza
inimile
se contopesc
pierzandu-si conturul
deci cine sunt ?
nu conteaza !