Ultimul dans

Încă te simt în palmele mele,

Umbra ta arde pe piele,

Încă mai știu cum se dansează

În doi – și-apoi unul se pierde.

Ultimul dans n-a avut muzică,

Doar pași pe podele reci,

N-ai spus nimic, n-am întrebat,

Am știut că era pentru veci.

Acum îți dansez amintirea,

Prin gânduri ce curg în tăcere,

Tu ai plecat, dar ritmul rămâne

Să bată-ntr-un gol ce nu piere


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Iosif I. Andrei poezii.online Ultimul dans

Data postării: 26 aprilie 2025

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 925

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Darul

Aș fi vrut să fiu ca lumea,
Să râd ușor, să trec senin,
Dar gându-mi arde, fără voie,
Și nu mă lasă să fiu plin.

 

Ei mă privesc ca pe-o greșeală,
Ca pe-un străin căzut din timp,
Vorba-mi e grea, tăcerea, vină,
Iar mersul meu, un drum nepotrivit.

 

Când ei adorm, eu stau cu noaptea
Și-mi scriu durerea pe hârtie,
Cuvântu-mi e singura casă
Într-o pustie veșnicie.

 

Aș fi vrut viață fără semn,
Fără de focul ce mă frânge,
Dar scrisul mi-a fost dat ca soartă
Și-n fiecare vers… mai plânge.

Mai mult...

Așa mi-o amintesc pe străbunica

Stătea pe banca veche, sub ciorchina de lumină,
și-și aducea aminte-n felul ei, cu vocea ei blajină,
iar când mă vedea venind spre ea, cu joaca mea de copil mic,
zâmbea, ca și cum pentru o clipă viața-i era mai chic.

 

Îmi spunea că m-a crescut, și eu râdeam cum râd copiii,
neștiind că-n visul ei eram scăparea în pustii,
că-n mintea ei cețoasă, eu eram singurul rămas
cu chip curat, cu suflet cald, cu zâmbet fără glas.

 

Azi, dacă-nchid o clipă ochii, o văd cum mă aștepta,
cu basmaua strânsă bine și cu toată dragostea,
și nu-mi reproșez nimic… doar simt că-i datorez
o mângâiere-n timp, acolo unde nu mai pot să merg, dar crez’.

Mai mult...

Prigonire

Inima:
De ce mă bați cu gândul tău de piatră,
Când ard și tremur ca un rug aprins?
Eu știu să plâng, dar tu mă vrei albastră,
Rece, tăcută, fără de cuprins.

Rațiunea:
Că focul tău mă duce-n risipire,
Și-n urma ta rămâne numai scrum,
Ce tu numești adâncă nemurire
E-un pas greșit pe margini fără drum.

Inima:
Mai bine scrum, decât o viață goală,
Mai bine plâns, decât un zâmbet mort,
Eu bat să sparg tăcerea ta banală,
Tu mă condamni la lege și la sort.

Rațiunea:
Eu te opresc din propria-ți cădere,
Căci te-ai vândut pe-un vis neîmplinit,
Tu spui că dorul e o mângâiere,
Eu știu: e-un cuțit dulce, ruginit.

Inima:
Cuțit să fie, dar să simt că ard,
Că sunt, că tremur, că mai pot iubi,
Ce rost are să trăiesc în gard
Și-n mine însămi să nu mai fiu vii?

Rațiunea:
Și când vei sta cu fruntea frântă-n palme,
Cu nopți târzii și nume ce te dor,
La mine vii, cerându-mi legi și calme,
Când focul tău te lasă fără zbor.

Inima:
Nu vin. Căci omul nu-i făcut din pace,
Ci din greșeli, din dor și din păcat,
Mai viu e-un plâns ce-n piept nu-și află pace
Decât un suflet rece și uscat.

Mai mult...

În ceasul de sticlă

În ceasul de sticlă trăiește un om mic,
cu părul alb și ochii închiși.
El numără boabele de nisip
și le plânge,
una câte una,
ca pe nepoții morți înainte să vorbească.

Când timpul se termină,
el cade înăuntru,
și sticla se închide.
Pentru totdeauna.

Mai mult...

Strămoșii mei dorm prost

Strămoșii mei
nu dorm.

Se foiesc
sub cruci strâmbe,
cu mâinile împreunate
doar din obișnuință.

 

Unul tușește
din 1915.
Altul încă așteaptă
pământul promis.

Nimeni nu visează.

 

Le aud pașii
în oasele mele.
Noaptea
îmi mută sângele
dintr-o generație
în alta.

 

Nu sunt sfinți.
Sunt obosiți.

Au murit
fără explicații,
cu gura plină
de lucruri nespuse
și cu viața neterminată
ca o casă fără acoperiș.

 

Mă întreabă,
fără cuvinte:

ce-ai făcut
cu numele nostru?

…

…

…

—

Le arăt mâinile mele.
N-au bătături.
N-au pământ sub unghii.
Doar cerneală
și o teamă moștenită prost.

 

Unul se întoarce pe-o parte.
Scârțâie sicriul.

Nu de frig.
De nemulțumire.

 

Le-am luat sângele
și l-am subțiat
cu îndoială.
Le-am luat credința
și am pus-o
în vitrină.

 

Nu mă blestemă.
Asta doare mai tare.

Mă lasă
să continui.

 

Viitorul
mă așteaptă
cu aceeași întrebare,
dar formulată politicos.

 

Înțeleg târziu:

nu eu îi port pe ei.
Ei mă poartă pe mine,
ca pe o greșeală
care încă poate fi îndreptată.

 

Dacă nu dorm,
nu e din cauza morții.

E pentru că
eu sunt treaz
și încă nu merit
somnul lor.

Mai mult...

Ultima oră de vineri

Profesoara intră lin, cu mers ușor,

În clasă plină de tăceri adormite.

Băncile goale păstrează un stins fior,

Ca filele-n care vise se risipite.

 

Holul suspină ca un timp trecut,

Femeia de serviciu fredon-un gând curat.

Cafeaua ei caldă, cu zâmbet tăcut,

Aduce un strop de pace neîntinat.

 

Un grup se strecoară spre colțul cu cafea,

Râzând pe șoptite, ghiduși ca o briză.

Altundeva zarurile bat ritmul lor, așa,

Și scările vuiesc, o mică improviză.

 

Chiar și tocilărașul lipsește, mirat,

Poate-a găsit vreo muză în cărți prăfuite.

Visând printre foi, zâmbește împăcat,

De jocul vieții, cu glume potrivite.

 

Dar brusc, sala toată se-aprinde-n lumină,

Când doamna pășește cu pas cald și blajin.

Aduce liniște dulce, răbdare senină,

Și face din vineri un ceas mai senin.

 

Și chiar dacă elevii fug ca versul strunit,

Ea rămâne făclia din ceasul târziu.

Un suflet răbdător, un ritm liniștit,

Ce face o oră să pară un loc viu.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Iubitul meu

Iubitul meu cu ochii trişti

Să ştii că sunt aici

te-astept cu braţele deschise

dar nu pentru mult timp

 mai ştii atunci pe bancă

naivi eram

îţi purtam iubirea-n suflet

de chin am zis să te las

Mai mult...

PRUT-hotar între cele două surori

Apa-i curge liniștită,

Valurile sunt domoale,

Doruri,gânduri curg la vale,

Mii de drumuri ies în cale.

 

El e tânăr  și frumos,

Apele îi curg în jos

Apele duc cu ele

Doruri  multe , multă jele.

 

Dar dorința lui cea mare:

La hotar el vrea ...cărare

Și cărarea din  hotare,

Să fie plină de soare.

 

Ascultând povestea lui,

E povestea fratelui

Care ține despărțite

Două surorii  vitregite.

 

Ascultându-le cum plânge

Și cum cată -n depărtare ,

Se privesc în ochi  și spun,

Vreau cu sora să  m-adun;

 

Sunt surori  de-aceiași mamă,

Au acelaș  grai frumos,

Poartă ie și năframă,

Doina  o cântă  duios;

 

Au aceiași  rugăminte

Și  același  dor le poartă:

Vor în brațe să se strângă

Așa cum era odată.

Mai mult...

Tu, care te numeşti femeie

 

Tu, care te numeşti femeie,

Cu păru-n vânt şi ochi scânteie,

Cu mersul coregraf şi graţios,

Ce dai nuanţă cuvântului frumos,

 

Am amuţit la a ta ştire,

Că vrei să schimbi a ta menire,

Să schimbi principii şi idei,

Şi multe lucruri cu temei.

 

Şi scuipi trecutul fără jenă,

Renunţi la dragostea maternă,

Îţi plâng copiii lângă tine,

Şi-ţi fierbe sângele în vine.

 

Dar a ta inimă e piatră,

Şi vrei acum o nouă soartă,

Ca lucrul de bărbat să-l faci,

Chiar dacă peste obiceiuri calci.

 

Doar de putere şi avere-ţi pasă,

Şi uiţi că trebuie să fii frumoasă,

Să pregăteşti copiilor bucate,

Să fii totul peste toate.

 

De ce refuzi să-ţi zică mamă,

Şi faci din traiul tău o dramă?

De ce schimbi dulcele tău sânge?

Căci sus în cer… fecioara plânge.

 

Mai mult...

CA O BĂTAIE DE ARIPI

Ca o bătaie de aripi pe pleoapa mea,   
A fost sărutul tău aseară...  
Şi-n umbra ta, parfumul tău-i rămas,   
Ca amintirea nopţilor de vară...

Întoarce-te din nou la mine,  
La pieptul meu înfiorat de dor.
Căci doar cu tine, zilele-s senine, 
Şi simt că fără ele, am să mor...

Mai mult...

Poem special de amor

 

Există amor fără poem de amor?

Nu există un asemenea amor...

Amorul este poemul de amor

Și-i singurul adevăr..

Am aflat asta privindu-ți ochii,

Frumoșii înamorați ochi,

Ce-au rămas fără lacrimi în trecut...

Iubito tu ești amorul meu,

Iar eu sunt poemul tău,

În locul plânsului am ales să ne iubim,

Să visăm împreună, de ce nu?

Privește cum dragostea noastră se scrie singură,

Atâtea trăiri vor să-și cânte poemelele lor...

Noi suntem doi spectatori

Ce-și privesc visele prinse în povești de iubire,

Există amor fără poem de amor?

Nu există un asemenea amor...

Amorul este poemul de amor

Și-i singurul adevăr..

Iubito tu ești amorul meu,

Iar eu sunt poemul tău!

(26 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Dorul de tine

Freamătă printre frunze

Numele tău pe buze.

Chipul meu curge din nor,

Plouat de al tău dor.

 

Prin pădurea -ntunecata 

Silueta mea ciudată 

Se perinda printre șoapte, 

Rătăcind zi și noapte. 

 

Pasărea imi cântă jalea.,

Vântul răscolește calea,

Pomii ma cuprind in taină, 

Smulgandu ma de haină. 

 

Aud urlete de fiară, 

Ce in mine înghețara;

Să fug de ea,ori de mine,

Sa pot uita de tine?..

 

Căzuse-n palma mea

Din cerul tău o stea

Si plăpând, s a stins 

În potopul meu plâns..

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍