Stele

Timpule, oprește -te-n loc,

Timpule, nu-mi lua fericirea,

Cartea vieții e fara noroc,

Lacrima e finalul, menirea...

Lasă-mi raza iubirii, te rog,

In piept, inefabilă azi, ea, trăirea,

Timpule, oprește -te-n loc,

Dă-i, te rog, clipei de-azi nemurirea...

Cuvintele tale, mii de săgeți,

Credeam că e soare, dar sunt numai ceți,

Credeam că iubirea domoală e doar,

Dar  ea e cenușă, nici urmă de jar,

Și lacrimi se varsă,și ochii sunt goi,

Credeam că e bine, si-acum cad doar ploi

In inima-mi muta și tristă acum,

Credeam că e soare, dar e un taifun

Ce mă răvășește,și mor,și apun,

Dar o dimineața veni-va cândva,

Credeam că e soare, iluzia mea,

Nu caut lumina,trădarea e grea,

Dar un vis se naște din cenușa ce ea,

Inima-mi rece, din mine făcu,

Și-n visul acesta nu mai ești tu...

Atât de aprinsa-i steaua iubirii de viață,

In raza ei sunt clipe ce strălucesc sublim,

Dar din adânc apusul pândește ca o ceața

Și tulbura seninul de-un auriu divin..

Când râsul meu scânteie, puternic, luminos,

Un gând atât de rece și de întunecos

Îmi taie răsuflarea...

Privirea mi-e pierduta...

Destinul mi-l descos:

O, Doamne,cum poți oare un răsărit frumos

Să-l stingi c-o noapte neagra?

În cartea vieții, neștiută,

Să lași ultima filă tristeții, nemilos,

Ca un cocor ce zboară sub ceru-albastru pur,

Și săgetat de fulger,cu aripa căzută,

Se prăbușește tragic în hăul cel sticlos..

Cred atât de tare în mine

Încât nici săgețile lumii

Nu mă pot ucide...

Gândul meu e stea

Ce luminează in noapte lumii,

Cred atât de tare în mine

Încât rad când săgeți îmi străpung inima..

Mă doare, și totuși mi-e bine..

Nu e mândrie,e iubire de sine,

Frumusețea mea vine din strălucirea ochilor

Ce din lumina sufletului rasare,

Of, și câte vorbe grele m-au lovit,

Dar știm, smaraldele și în noroi au valoare...

Simt că sunt mai mult decât puținul din ochii lor,

Sunt pulbere ce-ascunde aur,

Sunt gând, sunt trăire, sunt zbor...

Sunt floare fragilă, curcubeu multicolor,

Sunt cant prea adânc, sunt suflet de nor...

Dar nu mai sufăr, nu-mi trebuie laur,

Nu voi adorare,nici faima, nici dor,

As vrea doar un suflet să vadă

Lumina din mine, și focul ce arde,

Un suflet, si-apoi pot sa mor...

Goodbye, in oglinda ta nu-s eu,

Goodbye,o mare s-a retras acum,

Goodbye, chiar de albastrul tau îl văd

Marea și cerul nu-s pe-acelasi drum..

Goodbye, tăcerea a ucis,

Prezentul e un zid de netrecut,

Goodbye,sublim,fantastic vis,

Prin păru-mi negru bate vântul,mut,

Și ochii mei se pierd într-un abis...

Goodbye,ce-a fost de scris s-a scris,

Picuri de sânge cad din versul meu,

Cândva erai al vietii-mi Dumnezeu,

Goodbye, atâtea muze m-au ucis,

Ai rupt petalele de-un rosu-aprins

Cu pala-ti mana ce de altele a scris...

Goodbye, chiar dacă mă auzi eu nu-s,

Și ploua greu peste sublimul vis,

Goodbye, tu inca strălucești,dar eu

Am ochii-nchisi in noapte,stea pierduta,

Goodbye, in inima-mi e-o simfonie muta,

Cândva a răsunat un cânt divin,

Goodbye, în pieptul meu e-acum-un spin,

Goodbye,povestea noastră,biata frunza căzută,

Goodbye,s-a stins și ultimul suspin,

Doar amintirea scânteie tăcută,

Goodbye, otrăvitor miros de crin

A fost timpul atât de crud,

Goodbye, o, suflete, ma-mbat cu vin

S-alung tristețe gri,desi-s culoare,

Goodbye,tu ești o stea,eu, de camp floare,

Și totuși, între noi e infinitul gol,

Goodbye, în mine universuri mor

Se frâng lumini,se prăbușește zbor...

„Alege alta din mulțime!” 

Așa zic cei fără de minte, 

Că balta-i plină de-adâncime 

Și pești destui sunt înainte.

Sunt unii ce în plase strâng 

Iubiri, ca marfă de vânzare, 

Iar alții-n sport destine frâng 

Și-apoi le-aruncă-n marea mare.

Sunt cei ce-n foame tot vânează 

O pradă oricât de mică, 

O clipă pofta și-o stâmpează, 

Pân' foamea iară se ridică.

Dar una-i prada ce te-oprește 

Și căutarea ți-o încheie, 

O luptă care te sfințește 

Și-n suflet vrea tablou să steie.

Așa mi-ai fost... un chin cerut, 

Luptând să te aduc la mal, 

Dar când în luciu te-am văzut,

Te-ai dus... pierdută sub un val.

Pe poza ta, cu o tigara,

O privesc ca prima oara 

Si imi șoptește vinul dulce:

"Doar necazuri iti aduce" 

Beau pentru a putea uita

Ochii ce ma alinau cândva.

Beau pentru a sa voce

Ce imi urla in inima feroce. 

Cu corpul tăiat și sufletul frânt,

Iti cant acum acest descant.

Nu e al nostru descant de iubire,

E acel descant de învrăjbire...

Cu flori albe
M-am decorat să mă privesti
Să fiu unica,
Singura frumoasa ta.

Cu flori rozalii
Ca obrajii nostri plini de bucurii,
Stiind ca esti prostănac
Am venit să te împac.

Cu flori galbene
Vesele cum am fost noi,
Petale de abia răsărite,
Le-am cules și le-am adus să le vezi.

Cu flori albastre
Cu o tenta de nu mă uita
Am venit într-o seară la ușa ta,
Dar tu nu mi-ai mai spus: Nu pleca!

Cu florile înnegrite
Pline de durere si suspine,
Mi-ai amintit ce-i durerea
După ce ai distrus gradina mea.

Cu ultimele petale rămase,
Mi-am dat seama de tine,
Și ca nicio floare din lume
Nu te-ar fi convins să rămâi cu mine.

Eu sa te sarut in vise,

Si sa-ti simt buzele-ti aprinse,

N-ar intelege ce simte inima mea ...

Lumea!

Eu sa ma uit la soare,

Vazindu-te a mea,

M-ar intelege ce simt oare ..?

Lumea...?

Tu sa fii infinitul,

Eu doar secunda...

In care, nu te poate iubi nici cu tot timpul...

Lumea.

Ce dor aprins mă arde și mă cheamă,

Din cerul plin de tainice scântei,

Căci pașii mi se pierd fără de teamă, 

Pe drumul scris în inimă de zei?

Îmi este însuși visul aripă și punte, 

Peste prăpăstii reci și necuprinse,

Și zbor tăcut spre culmi de munte, 

Ce par din dorul veacurilor stinse. 

Azi simt că stau în prag de nemurire,

Cu cerul strâns adânc în al tău piept,

Și știu că drumul nu mi-e rătăcire,

Ci un sfârșit în care-am să te-aștept. 

Simt taina nopții cum mă înconjoară,

Cu șoapte reci din stele căzătoare,

Cum dorul tău, o flacără ușoară,

Îmi încălzește inima din depărtare,

Și trec prin lumi ce nu cunosc uitarea,

Cu ochii plini de cer și infinit,

Mi-e chipul tău durerea și alinarea, 

Și fiecare gând un zbor dorit. 

Și cred, mereu, în tainica ivire,

Când nici nu mai contează că exist,

Că te vei naște din lacrimi de iubire, 

Pe un obraz nemângâiat și trist. 

Simt cum carnea se desprinde
Încet-încet de la os,
În fiecare pulsație, o luptă,
În fiecare suspin, un secret minuțios.

În adâncurile ființei, un strigăt,
Îngropat sub straturi de tăcere,
Cuvinte nerostite, ca niște săgeți,
Îmi străpung sufletul cu durere.

Iubirea a fost o flacără vie,
Dar acum, rămâne doar un scrum,
Căci ne-am jucat cu focul
Și am ars tot ce aveam mai bun.

De-aș putea să dezbrac sufletul
De aceste săgeți invizibile,
De fantomele neclare ale trecutului,
De rănile adânci ce par imposibile.

Aș vrea să-mi îmbrățișez durerile,
Să le transform în aripi de zbor,
Căci chiar și din cenușa iubirii,
Se poate naște un nou fior.

de Guțul Cristina