Stele

Exista un lanț,cel mai teribil lanț ce ne încătușează,

Ne da durere,lacrimi grele-n noapte,

Dar și dorința de-a trăi intens,

Ne întrebăm ades cu triste șoapte:

De ce destinul astfel a ales?

Și l lanțul acesta greu și rece

E gândul la ea, nemiloasă moarte.

Decât fara tine in rai

Mai bine cu tine-n infern

Nici îngerii nu-mi pot da

Pacea și surâsul suprem,

Doar tu,

Când noaptea se lasă și vise se cern

O rugă am doar,

Sa fiu langa tine etern..

Jumătate de iubire

Ce mă tine-n lanțuri grele,

Nici n-o pot lăsa să plece,

Nici da inimii ce cere...

Ca un picur ce alina

Dar nu stinge setea grea,

Ca un ochi ce vede câmpul,

Dar  ceata ia vraja sa...

Jumătate de iubire,

Ca un drog , și viața trece,

Însă visul  amăgire

Noaptea-n gândul meu trăiește...

E doar vis, e doar trăire,

Dar el zilnic făurește

Jumătate de iubire...,jumătatea ce lipsește...

Ai să înțelegi într-o zi

Că săgețile mele n-au vrut să te ucidă,

Uneori rănile înaltă conștiința,

Știu,au fost prea ascuțite

Și-mi pare rau,

N-ai putut trece peste ele,

Și înțeleg,

E mult prea târziu,

Ai spus ,,Nu-mi pasa",

Acesta a fost cuvântul ce a închis porțile..

Dar să știi adevărul e liniștitor,

Deși furia valurilor e puternica...

Un reflux tacut urmează,

Că un adio veșnic,

Așa a fost sa fie,poate,

Mă urăști ,te urăsc

Și amintirile se șterg,

Totuși, nu neg ce ești,

Un trandafir negru printre alte flori,

Dar totul e pustiu între noi,

Revolta țâșnește ca un vulcan,

Eu sunt doar un mac neobservat,

Și totuși, frumusețea lui n-o vei mai cunoaște,

Rosul aprins al versurilor sincere,

Știu că acum nu regreți,

Dar poate va veni clipa când

Vei căuta un mac roșu..

Poate..

Noaptea s-au lăsat și cărarea dintre sufletele noastre e neagra,

Știu că scânteia din priviri nu va mai fi niciodată...

E târziu,atât de târziu,

Se aude doar vântul înstrăinării,

Doar un ecou îndepărtat și trist

Al unei stinse povesti magice...

Timpule, oprește -te-n loc,

Timpule, nu-mi lua fericirea,

Cartea vieții e fara noroc,

Lacrima e finalul, menirea...

Lasă-mi raza iubirii, te rog,

In piept, inefabilă azi, ea, trăirea,

Timpule, oprește -te-n loc,

Dă-i, te rog, clipei de-azi nemurirea...

Vad morminte somptuoase,

Și morți trebuie sa fim cineva,

Eu vreau doar o cruce de lemn 

Sa mă vegheze noaptea sub o stea..

Am fost precum un gândăcel ce trece

Neobservat,neimportant,banal,

Căci n-avea aripi colorate,

Și nu știa să cânte magistral..

Și nimeni n-a văzut sub pieptu-i negru

Culoarea universului din el,

Simtirile-i din sufletu-i integru,

Și sentimentele-i că un albastru cer..

Aș fi vrut să mă întrebi cum mă simt acum.
Și poate că ți-aș fi răspuns: un pic fragil,
Ca o rază de soare ascunsă de nori, ca un fum,
Ca un zâmbet, abia început, de copil...

Aș fi vrut să te-ntreb unde-ai fost, unde ești.
Și poate că mi-ai fi răspuns: aici, lângă tine,
Pe drumul ce duce spre porțile cerești,
Cercetând lumina ce-nclină coloane latine...

Aș fi vrut ca dintre toate a cerului petale,
Să-mi dăruiești o clipă, să-ți dăruiesc un an,
Și poate c-aș fi pus o catedrală-n palma mâinii tale,
Ca-n ochii tăi să pierd un val, sau poate un ocean...

Dar ce-am vrut eu, acum, nu se mai poate.
Curând ai să-nțelegi și tu, ce am aflat și eu:
Un univers întreg ni s-a opus și ne desparte,
Sanctificându-ne iubirea ca pe-un uitat trofeu...

Cred că am fost greșit înțeles.

Dreapta socotință și virtutea

Nu mi-au fost niciodată prietene.

Eu nu voiam altceva decât să vagabondez,

Printre vulcani extatici cu creste împietrite;

Întins pe capota unei rable, să fumez o pruncucigașă,

Ca tigrii bengali sau ca avalanșele,

Să trăiesc în pustiu, rănind cu picioarele mele,

Depărtările, până la carne.

Luna lui Lorca sau o femeie neagră,

Să fie cafeaua tare cu care adorm

În zațul zilei, când milioane de ochi

Mă privesc pentru totdeauna. 

N-am plănuit nimic din toate acestea.

Și îmi trec zilele... pe buze încercând să port un zâmbet 

Și nopțile îmi trec... cu dorul ce mă rupe până la urlet

Și-mi simt trupul arzând de parcă te-ai gândi la mine 

Și gândul mi se agăță de câte-o amintire...

Deși a trecut mai bine de un an

Sunt tot aici blocată între bolovani,

Am împietrit și eu tot stând lângă ei

Au strivit fericirea lăsând-o pradă ciornei.

Și îți trec zilele... tot prefăcându-te că nu mă vezi 

Că nu m-auzi... că nu mă simți....

Că îți lipsesc nu vrei nicicum să crezi

Și-n fiecare zi, nu faci decât să minți!

Dar mie mi-ai lăsat pe cer o stea?

Când mă uit la tine,să o văd pe ea.

Sau le-a luat pe toate frumusețea ta,

Și mie mi-ai lăsat doar luna.

Te-ai îndrăgostit de mine,

Și nu te-ai mai putut abține

Mi-ai lăsat fluturi și mie,

Sau îi simți doar tu în vine?

Săruturi,mi le iei

Mi le dai doar când e luna

Mi le lași și mie acuma,

Sau le simți doar tu într-una?

Dacă iubirile toate dor

Căci n-am auzit să existe amor,dragoste sau iubire fără revers sau durere,

Neiubirea doare cel mai tare!

Lumina aduce culoare,

Amorul aduce amagire dulce,se pare,

Sare ca un bufon când promite,

Minte frumos aproape perfect,

Are glasul duios,răspândește miros de zambile și dispare!

Nu-i dragostea doar perfectul actor

Ce-și arată talentul tuturor celor care vor să-l privească?

Și ce dacă,spune poetul!

Fericirea e acolo unde nepăsarea gonește neiubirea ce blesteamă amorul care vine nepoftit,nedorit..

Adio neiubire....

Hulită,urâtă,alungată de toată lumea ești!

(12 septembrie 2023 H.S-Irepetabila iubire)

Înaltul cer s-a deschis 

Si tu mi-ai apărut in vis 

Ca o raza de lumina 

Coborând ușor de sus 

Venind sa-mi ierți nerăbdarea 

Pan' la al soarelui apus 

Privirea ta m-a săgetat 

Si trupul meu ti s-a supus 

O prea dulce zeitate 

Vindeca-mi dorul nespus 

Lumina ochilor tai

Străvezie și plăpândă 

Cu chip suav și trup subțire 

Si cu-o voce mult prea blândă 

Mi-ai sporit cu glas armonic 

Si cu ochii de cleștar 

Iti jur iubire pura,fără a-se sfârși

Pana când inima se va ofilii