Reflectie

Ți-am pus o inimioara și tu mi-ai răspuns ,,Bine",

Și inimioara lipsa a rupt ceva din mine,

Tu ești o barca care mă poarta-n siguranță,

Iubesc aceasta barca, dar marea înseamnă viață...

As vrea sa-not in larg,să simt nemărginirea,

Ți-am pus o inimioara, ce tristă mi-e privirea,

Căci inima pereche nu va veni vreodată,

Știu asta atât de bine,acum,

Cu-o aripa iubirea nu are cum sa zboare,

Ți-am pus o inimioara că o aripă pierduta,

Iar inimioara lipsa ei steaua mea căzută...

Daca existi in vis eu voi ramane-n vise

Până când veșnicia va veni,

Și dacă dincolo sunt file scrise

Renunț la darul de a nemuri

O clipă doar in ale ochilor-ti abise

De-mi este dat lumina eu a fi...

Timpul ne leagă pe-amandoi,

Atâtea clipe, atâtea ploi,

Ca și Icarus către soare

E povestea noastra-n doi...

Ca lanțurile de otel

E dependenta dintre noi,

Doi prizonieri fara de țel

Visând la stele, triști și goi...

Și totuși, picurii reci ce suntem noi,

Deși ne-nfrigureaza pe-amandoi

Prin farmecul căderii lor ne leagă

Deși nu-i scris, ca soarele și luna,

Magic și minunat sa se atragă...

Dar ei, de-ar fi sa se despartă, știu,

Că-n inima le-ar fi pustiu,

Și universul lor cel stins

I-ar bântui în gând, in vise, in târziu...

Exista o iubire mai presus de dorința,

Când simți vibrația inimii celuilalt,

O iubire sublima ca o divină ființă

Ce în inima ta coboară astrul înalt..

Deseori ea e vis, înlănțuiți de neputința

Ne hrănește iluzia ei neîncetat,

Dar exista o iubire mei presus de dorința

Cum e cerul mai sus de pământul pătat...

E-un pustiu fără tine,

E un gol dureros,

Sunt in suflet ruine,

Și zadarnic incerc

Să găsesc substitut,

Un alt spirit frumos,

Urma ta e adâncă,

O pecete ce ține

Sufletu-mi prizonier,

Simt o noapte cum vine,

Un deșert nesfârșit,

Oare va mai fi soare,

O lumină de aur

Ce vibra viu în mine

Prin al tau gând iubit?

Uriașa tristete

Doar o lacrimă ține,

Erai zeu,

Și-au meu spirit

E ateu azi, ruine....

In clipa-aceea când apusul

Vieții mele va veni

As vrea ca fulgii albi sa cadă,

Si sa dansez cu ei in noapte,

Cu suflet pur și-atat de-usor,

In ochi să-mi licăre sclipiri de stele,

Si-ncet sa zbor spre-eternitate..

Și să mă mangaie-amintirea

Sufletelor dragi lasate-n urma,

Căci mai presus decât iubirea

Nimic nu e,in van sunt toate..

Tăcerea cante pentru mine,

Nu vreau elogii,nici coroane,

Mi-e de ajuns o lacrimă curata,

Mi-e de ajuns o floare alba,

Ca bun rămas...Și de va fi zenit,

O clipă cerul sa se-nchida

Și-o ploaie rece cada peste lume

Sa-exprime trista-mi despărțire

De suflete ce le-am iubit la infinit..

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Pășește timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfințită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin brațele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un țânc de copil își plânge venirea,
O mamă slăbită își strigă durerea,
Un tată voinic își râde uimirea,
O soartă de om primește ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vestește în noapte,
E timpul în care se naște prin moarte.

Societatea, scumpă societate

Tot mereu ești mai în spate

Tremurând sub rugăciune

Poate apuci să-o spui și mâine

De dormi, speri că poate,

Mâine nu mai dai din coate,

Sau nu prea mai dormi deloc

Umbli buimac să ai foc

Tremuri atunci când îți-e rău

Dar să te schimbi nu vrei, zău

Te uimești cin’ te conduce

Și te plângi că nu-ți ajunge

Nici să mori nor’ să te lase

Și-ți vor pune peste tot plase

Iar la final îți poți spune

Subjugat, o rugăciune

Nostalgia mă cuprinde la orice oră din zi și din noapte,

Ascultând acele șoapte

Ale vremurilor ce au apus

Sunt multe de spus,

Dar mai presus de toate cele ce s-au scurs,

Am avut experiențe, pe parcurs,

Pe care le port cu mine în suflet

Și le retrăiesc la fiecare răsuflet.

Doamna nostalgie vrea să îmi comunice ceva,

Deși, credeam că e vorba de altceva.

Așa că vorbim, dicutăm, ne sfătuim ca două prietene,

În timp ce îmi înfrumusețez coafura cu mai multe pieptene,

Alese în funcție de grosimi

Și de lungimi. 

Discuția noastră deja se încinge,

Cufundată în impresii, nu realizez că pisica mea mă linge,

O întreb ce mi-a lipsit

În clipe în care, în mod iscusit,

M-am bucurat de lucruri mărunte

A căror semnificație o pot descrie cu lux de amănunte?...

O privire maternă de-a ei mă călăuzește,

Cu mult tact pedagogic, ea urzește

Explicarea stării ce se instalează...

E două dimineața, e tihnă, deci doar ea mai compilează

Cu voce blândă, dar fermă, îmi spune

Că, de fapt, nu am știut să le ofer și altora din acele lucruri bune.

Zgârcenia nu a fost o calitate

Care să mă ajute să ating acea deplinătate

A bucurii mele enorme,

Ce s-ar fi împlinit printr-un set de norme

Prin care să fi dat

Ceea ce pentru mine mult a contat.

În clipa în care am realizat,

Cât de mult, pe bunuri materiale am mizat

Nostalgia mă privea cuminte,

Cu o sinceritate ce nu prea se dezminte.

Am spus că trebuie să mă schimb neapărat,

Să îndrept ceea ce poate i-a supărat.

 La căderea soarelui,

În liniștea întunericul,

Un suflet sângerează

Și singur se așează.

Și se tot gândește,

Cum de reușește,

Zilnic se trezește,

Luptă vitejește sau se amăgește?

Diavolu-i zâmbește

Spunându-i prietenește:

Du-te și vrăjește,

Nu iubi orbește!

Luna se ivește,

Ea îl liniștește și îl sfătuiește:

El te amăgește,

Tu simte și trăiește

Căldură răspândește.

Pe suflet îl stârnește

Și din nou iubește,

Dar se îndoiește,

Dacă-l părăsește?

Soarele răsare,

Îndoiala dispare

Dar am o întrebare:

Cine mă-nțelege oare?