Reflectie

Tâmplele mele ard...

Incerc sa- nteleg ce e viața,

Atâtea destine frânte de hazard...

Așa le-a fost scris, se spune,

Dar Dumnezeu nu poate fi crud,

Nu putea crea teribilă moarte,

Tâmplele mele ard,

Înainte de cele create a fost Necreatul,El...

Și atunci, ce e cu  ghilotina destinului?

Am doar un răspuns:

Acolo,-n înalt,El plânge,

Neputincios și atât de trist,

Iar aripi de îngeri se zdrobesc de asfalt...


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Monica P poezii.online Reflectie

Дата публикации: 23 июня 2025

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 872

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Ultima mea poezie

 

Plâng, chiar plâng acum,

Mă agățăm de vers ca de viață,

Credeam în puterea versului meu, 

Pana-n această dimineață...

Decât un epigon

Mai bine nepoet,

Cat îl iubeam, cat îl iubeam,

Trăiam cu el și-asa adânc muream...

Renunț acum la vers, la ultima reduta

In fata crudului anonimat,

Tu, suflete,mă iartă că-ți scriu ție,

Mă voi topi-n trecutul minunat

Când te simțeam prin penita ta cea vie,

Azi ai plecat și tu,

Sunt doar un trubadur fara o cale,

De vrei, mai scrie-mi tu o poezie de bun rămas,

Sau poate nu,

Sa fie tăcerea dintre noi o îmbrățișare,

Cea de pe urma, 

Voi rataci prin ploi

S-ascund a mele lacrimi,

O,suflete, rămâi acum cu bine,

Tu ești o stea,eu, fulgul din noroi...

Еще ...

Sărman suflet

Sărman suflet, atât de fragil,

Desertul durerilor te arde,

Imaginea morții te-arunca-n abis,

Cine a scris a vieții carte?

Pe ultima filă, brutal, nu subtil,

Crud pus-a cuvântul moarte...

Sărman suflet,  speranta-i departe,

Și florile pier, și totuși pe cer

Straluce o stea, și vin dimineți,

Și freamătă viața în lume...

Nu plânge nici cerul,nici lira cea grea,

Și timpul o clipă în loc nu va sta

Când tu o sa pleci, ducând cu tine misterul...

Sărman suflet, ar trebui mii de stele sa cadă,

Valuri uriașe sa urle, nori negrii s-acopere cerul

Secunda in loc sa se-opreasca

Când tu vei zbura spre lumea cerească...

 

Еще ...

Iubire mai presus de dorinta

Exista o iubire mai presus de dorința,

Când simți vibrația inimii celuilalt,

O iubire sublima ca o divină ființă

Ce în inima ta coboară astrul înalt..

Deseori ea e vis, înlănțuiți de neputința

Ne hrănește iluzia ei neîncetat,

Dar exista o iubire mei presus de dorința

Cum e cerul mai sus de pământul pătat...

Еще ...

Lacrima țurțuri

Sunt un clovn, conștiința îmi pune un zambet larg,

E bine și călduț,

Și loialitatea nu doare,

Apoi vad în minte imagini:

Alerg singura pe câmpia cu maci,

Pe vârf de munte privesc singura norii,

Râd și plâng nevăzută,

Dar conștiința mă încălzește și nu tremur 

Sub ploaia saltului in vise,

Am aripi deschise și plumb greu pe suflet,

Sunt libera-n vise, și totuși, în inima mea

E-o iarna prea grea.

Mă uit pe geam,dincolo de nămeții înalți e fericirea,

Privesc soba calda,ce bine îmi e,

Am mâinile calde,dar lacrima gheata îmi e...

Еще ...

Îngeri tristi

Noi, îngeri prea triști uneori,

Cu suflet fragil ca de flori,

Pășim spre finalul scris noua

Și ne agățăm de albi zori

Trăind clipa aceasta sortita

Cu-o lacrima-n ochii adânci

Și cu o simtire-infinită...

Еще ...

Dincolo

Între noi e ceva dincolo de pământ,

Dincolo de stele,

In noaptea cea adâncă

Vezi gândurile mele,

Între noi e ceva dincolo de mare,

Dincolo de nemărginire,

Când întunericul se lasă

Ești în a mea privire...

Între noi e ceva dincolo de cer,

Dincolo de-adanc,

Când lacrima îmi cade

Tu știi ceea ce sunt....

Еще ...

Стихи из этой категории

Un maniac și-un salvator: Pocalul

 

Se lăfăi un timp monarhul, stăpânul ce guverna regatul,

Sub coroana-i enormă de flăcări, mistuia un gând pe-alocuri;

Și-a deschis ochii ca dintr-o boală, coșmarul din înserat despre soartă,

Trezi o întreagă generație și porni galop în agitație.

 

Fără zăbavă, fără să se culce; slujitorul pe-ntuneric fuge,

Cât mai departe și nu înapoi, căci monstrul șiret ucide pe eroi,

Cursa după șoarecii de casă nu i-a uimit pe paznicii de bază,

Chiar fără să discute pretenții, monarhul organiză și alte intervenții...

 

Mută i-a mai fost uimirea slujitorului fugar,

Când prin desișuri îl zări ogarul celestial,

Strigăte de jale surdă imită al nostru erou,

Să crească mica speranță a monarhului cel rău.

 

Noaptea era stăpâna lumii, acum că nu îl mai zăreau,

Doar cu torțe aprinse-n grabă, călăreții zăreau pe fugar,

Care-și ținea strâns comoara, definită printr-un pocal,

Ce-a aprins mânia regelui, nici străjerii nu-l mai vedeau.

 

Prin spuma râului, avea să treacă micul nostru salvator,

Regele mâhnit de tândă, scăpă pe drum de-un muritor,

Că-ntr-o grămadă de dulăi flămânzi, cel slab va pierde mereu,

Legea nescrisă-l guverna, deși înainta greu, așa de greu...

 

O dilemă crește-n bezna răcoroasă – graba de-a ajunge acasă,

Îl cuprinse și pe fugar, aflat în fața râului-Tartar,

Precum săgeata trecea și apa; era mânioasă și rea,

Prin mintea eroului-hoț se năzări un truc de negoț.

 

Hainele rupte și mâncate în pădure, le-aruncă deștept în ture,

La văzul ochiului regal, o dilemă creștea-n zadar,

Fără o-ntrebare, fără răspuns: alte ajutoare pe râu s-au dus,

Și tot în ciuda regelui nebun, nimeni n-a prins zdrențele din râu.

 

Ar fi scăpat eroul, acum mai gol; și pe frig îl luă un fior,

Monarhul însă nu era prost, urme de picioare citea atunci pe dos,

Și s-a întors mai repede și cu ură, că sărmanul s-a ascuns într-o șură,

Un foc cuprinse ca un altar mica ascunzătoare a micului fugar.

 

Scăpă din flăcările-aprinse morțește, iar monarhul ucise câțiva prostește;

Fugarul ajunse la mulțime, în satul său uitat de lume,

Monarhul mai avea două speranțe: un cavaler și-un arcaș de mațe.

Primul a-ncercat o strategie, al doilea s-a ascuns în mulțime.

 

Monarhul pândea de la poarta cea mare, să vadă mort pe hoțul de pocale.

Tristă deznădejea i-a fost: cavalerul a căzut lat, deci mort.

Sătenii erau mâhniți pe Coroană și i-au ucis singura garnizoană.

Arcașul ce pântece viza, s-a ales cu o soartă mult mai grea.

 

Nu durere, nu strigăte adânci, ci jefuit de suflete pitici,

Apoi, biciuit afară din cetate și decapitat de-a Sa întâietate,

Monarhul, sătul de eșecuri, s-a strecurat printre tarabe și trăsuri,

Îl ochise pe hoțul nemernic, își dorea să-și cheme un sfetnic.

 

Dar, cum singur era și făr' de-ajutor, el s-a dus după hoțul-erou,

Eroul l-a văzut dinainte și a aruncat pocalul în mulțime,

Monarhul a urlat și-a fugit după pocalul său mult-cărat,

Și s-a-mpiedicat de o căldare, zdrobit de grilaj și grele pietroaie.

 

În căderea sa ce s-a-ntâmplat, pocalul nu l-a mai apucat,

Doar mâna sa grea și neiertătoare rămase nezdrobită, plină de inele.

Sărmanii au jefuit până și mâna, iar fugarul a ajuns monarhul cu cununa.

Iată deci o schimbare de roluri: monarhul – zdrobit și fugarul – pe tronuri.

 

 

 

Еще ...

Himeră

 Ape, ape, pline de argint

Își varsă în lume cântul sfânt

Se aud sirenele cum zic

Că nu se va întâmpla nimic.

Dar glasul lor e specios,

Și totul este fără rost.

Să ai încredere în stele,

Dar nu în gândul de himere.

Și vântul mi se pare zău,

Că se mișcă într-un hău.

Până la cer se ridică,

Orice inimă și frică.

Nimic nu e de înțeles,

Într-o lume fără sens.

Dați-i voi un tâlc! Au zis

Cei ce de ea s-au dezis.

Еще ...

Spre zero

Păși mărunt prin trecătoarea rece,

Tremura de frig și lăcrima,

Însuși gerul se chinuia a o trece,

Prizonieri, pe calea tot mai grea.

 

Viscolul trecu prin inima sa fiartă,

De dureri și pierderi neîncetate,

Prăbușindu-se și el cu dorința spulberată,

Captiv în ale sale gânduri măcinate.

 

Ghemuindu-se pe drumul din sticlă,

Văzu multe umbre în necaz,

Spaima-i crescu mai tare și-l irită,

Lumina atentă-l privea de la pervaz.

 

Căută puterea, dorința să mai meargă,

În zadar, se chinuia acum să plece,

Nici trupul firav, nici inima de gheață,

Nu se mai mișcau de pe podeaua rece...

 

Lumina se uită cuprinsă de-agonie,

Deasupra coșmarului se ridică să-l vadă,

Aproape că-l înghiți negura din mie, 

Care aștepta ca sufletul să-și piardă.

 

Speranța-l părăsi și ea de multă vreme,

Doar lumina îl plângea de sus,

Cu cât și el privea la umbrele rele,

Cu atât și ea devenea un apus...

 

Pierdut în mintea sa lipsită de căldură,

Se legăna lin să se dezghețe,

Umbrele însă gemeau când îl văzură,

Îl simțeau chiar și fără fețe.

 

Mica pornire își pierdu avansul,

Se prăbuși din nou, nu mai plângea,

Își închise ochii, auzind doar râsul,

Dorința umbrelor din preajma sa.

 

Cât să mai sufere? Ce să mai pățească?

Sfârșitul se repetă orice-ar fi,

Pe fețe îndoliate, durerea îngheață,

Nimeni și nimic n-o poate opri...

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Abis, în perilipsis

priveam cerul ,
părea nepătruns,
adevărat abis,
apoi, cu vremea,
și făr'a noastră vrere,
am devenit chiar noi
un astfel de abis...
tot încercând 
să deslușim
alte abisuri,
ne-am pierdut 
într-un abis neștiut,
abisul nostru,
abis eram ,
acum știm 
ce suntem,
doar un abis
fără-nceput
știut,
cu răsărit și
cuprins
necunoscut,
și apus...
înnăscut.
Еще ...

Viata

De ce viata usor zboara?,
Desi ea este o comoara,
Pentru orice creatura.
Dumnezeu ne-a oferito,
Si El ne-a faurito.
Omul trece prin viata,
Primeste intelepciune,
Apoi isi continua drumul,
Far` de amaraciune.
Dar ea imbatraneste,
Iar pe urma se sarseste.

Еще ...

Renasc

 

Trăiesc cu frica, ca o umbră adâncă,

Și totuși zâmbesc, deși știu că e fals,
Într-o lume în care speranța se stinge,
Și tăcerea mă strânge cu grijă, fără glas.

 

Am căutat un refugiu în lucruri pierdute,
În cuvinte nespuse și gesturi uitate,
Dar fiecare pas mă duce înapoi,
Într-un cerc de amintiri neîmpăcate.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍