Bine

Un zid înalt e-n fata iubirii noastre,

Tristețea a doua inimi albastre

Ce se ating ca doua stele,

Prin raze de gând profund

Și prin trăiri maistre,

Și totuși, un abis e între ele...

Se aude vântul. In inima mea furia creste. Săgeata aceea a ei a făcut o rana adâncă, dar el a imbratisat- o. Șuierul vântului acoperă simfonia frumoasa a unei povesti. Cândva, versurile mele erau flori roșii, și albe, azi sunt fulgere. Sau tăceri. Poate credeai că vreau lauri, coroana de regina. Știu,așa părea. Dar nu vroiam decât scânteia născută din dansul spiritelor noastre. A apărut ea și mi-a spus: Ești nimeni. Tu ai imbratisat-o. Poate sunt nimeni, dar pulberea poate ascunde praf de diamante uneori- sentimentul sublim transpus în vers,sau trăirile dăruite, sau nesinguratatea, sau acea conexiune invizibila născută din compatibilitate. Lasă, îmbrățișarea data ei a fost aripile negre ale nepăsării tale ce m-au sufocat cu îmbrățișarea lor. Să cânte vântul,să urle,să șuiere tulburător, ultima lacrima ce cade pe obrazul tau sau al meu s-o risipească. E apus,e noapte, e frig, pașii mei se îndepărtează și vântul îmi flutura pletele negre iar ochii mei căprui privesc spre neant...

Trăiri uriașe ma-nvaluie-acum,

Mi-e flacăra inima,și stea,și taifun,

Și nici diamantele nu au al ei preț,

Am cearcăne negre și urlu nebun,

Din toate acestea de ce fi-va scrum?...

Suflete,melancolia ta mă tulbură..

Oare de ce s-a născut?

Poate pentru că e toamna,

Poate pentru că oamenii ce pleaca

Îmi ravasesc gândurile

Facandu-ma sa vad umbrele apusului,

Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..

Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,

Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,

Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,

Că ultima filă din cartea vieții e tristă

Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,

Sau poate doar pentru că sunt eu..

Pot sa ating o minunata,feerica stea

Căci gândul meu strălucește aprins precum ea..

Pot sa zbor precum pasarile-naripate

Căci gândul meu atinge înaltul,târziu în noapte..

Pot sa străbat oceanul întins

Căci gândul meu e de necuprins..

Pot sa fiu un înger cu aripi înalte

Căci gândul meu e senin precum un frumos,sublim vis..

Pot sa ajung oricât de departe

Căci gândul meu e atât de viu ca vantul ce cu vuiet bate..

Pot cuprinde întreg Universul,

Căci gândul meu e infinit,

E mai presus decât versul..

În mine e și noapte, e și zi,

În mine e și soare , și furtuna,

Iubesc viata,gândul de a fi,

Iubesc și  pacea-eterna, de pe urma...

Și totuși, umbra morții ma-nfioara,

Atât de neagra și atât de grea,

M-agat de raza freamătului vieții,

Și sper sa vina dimineața,iară,

Dar noapte, când privesc o stinsă stea,

Aud glasul veșniciei bătând la poarta mea,

Precum un clopot in amurg,

Precum un vânt după lăsarea ceții..

Da, te urasc, te urasc extrem de mult

Te urasc deoarece din prima clipa mi ai placut.

Da, îmi e dor de tine , nici nu ai idee cat..

Dar ce folos atunci cand între noi sta un biet suflet plăplând?

Da, vreau sa vorbim, pana cand dimineata ne gaseste!

Dar tu nu ma mai cauti si ...speranta mea usor se risipeste.

Da, sunt disperata si nu mi-e rusine sa o spun..

Cred ca nu sunt pregatita înca ..sa iti spun "ramas-bun"...

Vreau din nou să mă-înnec,

În farmecul ochilor tăi,

Ochi, care nu vreau să-i văd plângând,

Privirea căror mă amețește,

Mă izbăvește de tot stresul.

Să te pierd, nu vreau,

Nu voi rezista, pur și simplu,

Nu vreau iar să mă-închid în sine.

Da. Nu sunt ideal,

Dar anume pentru tine vreau să fiu acea alegere corectă.

Voi spune și eu cum spuse și Lăpușneanu,

Dacă, tu nu mă vrei pe mine,

Eu te vreau

Când casa noastră

cu oglinzi

a crăpat,

noi am construit un palat

cu oglinzi.

Când pătura noastră

a intrat la apă

și s-a făcut prea mică,

pentru noi,

am luat o mașină de cusut

să refacem pătura noastră.

Acum, vin vremuri noi

și suntem

în continuare doi,

suntem

mai puternici,

mai maturi,

noi doi

pentru vremuri noi.

(All rights reserved)

Cu fiecare fulg căzut, 

Eu te iubesc mai mult, mai mult, 

Și te ador și te visez, 

Și vreau doar să te-mbrățișez. 

Cu fiecare fulg de nea, 

Eu mă gândesc dacă mă vrea, 

Dar nu-i destul de clar oare, 

Că eu sunt doar o "oarecare"?

Cu fiecare fulg mărunt, 

Cu dorul tău eu mă înfrunt, 

Și-aștept clipa în care poate,

Mă vei iubii cu semnătate. 

Dragostea este nebuna desculță

Cu parul lung despletit!

Vorbește noaptea cu stelele și luna,

Nu-i cea despre care poeții spun minciuna făr' de sfârșit!

Dragostea este femeia aceea

Ce-o dorești cum o vezi!

Nemaiștind cine ești,

Gură cască rămas ca un prost...

Așteptând vorbele ce se plimbă într-una,

Ce-ți sosesc la urechi

Și te gâdilă cu dulceața minciunii făr' de rost,

Căci nebuna în năvod ca pe-un pește te-a prins!

Are infinite povești de iubire

Pentru tine-s scornite pe loc...

Dragostea este maestră în toate!

Insolite-s basmele ei

Par dictate de-un drac..

Cine-i știe taina ascunsă,

Poate-i zeița Hera ori Venus

Iar ziua doarme-n cerdac!

Himera aceasta

Are o soră mai mică se pare

Amor i se spune de lume...

Vrăjește doar inimile tandre și bune!

Le ia tot ce poate și fuge!

Amorezii toți o doresc nebunește!

E-atât de frumoasă se pare,

Spun flăcăii ce se țin după ea!

Fericit ești de-o vezi doar o clipă...

Alții spun că-i vrăjită de Soare,

Sau sosită din Cer de pe-o Stea,

Ori că-i Demetra și-atât!

Doar Zeus le știe povestea

De cumva Afrodita-i acolo și ea...

Ferește cursa ce-ți iese în cale

De vrei să nu mori de iubirea cea rece,

Ce pleacă din povestea rostită de Amor și Dragostea ta ce nu trece deloc!

(3/4 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Vara aceasta vine și pleacă.

Aduce cu ea planuri și vise chiar dacă,

Se cer împlinite cu trudă și muncă depusă,

Examene grele, dragilor,vă bat la ușă.

Strădania voastră se vede și cere răsplată,

Marea vă așteaptă și nu cere plată,

Raze de soare vă sărută și vă bronzează

Și inima zburdă voioasă, dansează.

Vara e darnică te ospătează oricând,

Trăiește tinerețea să-ți rămână în gând

E amintirea ce te va vizita cel mai des

Roadele tinereții, să ai ce aduna la cules.

Vara e maturitatea vieții, cu fructele ei, cei mititei

Averea cea mult dorită,se crește și foarte greu,

Priortatea apoi în viață sunt doar ei

Și doar amintirile rămân cu tine mereu.