Să te dau uitării
Agățată -n cuie
Poza ta-mi surâde,
Subtilă -n ironie
Din ramă se desprinde.
Răzbați din trecut,
Te strecori sub ușă,
Mă privești tăcut,
Te scuturi de cenușă.
Mă apropii,te ating,
Fumegând te pierzi;
Amintirile mă sting,
Mă ard ochii tăi verzi..
Desculță, în noapte
Urmez a ta nălucă;
Te culeg din șoapte
Dorul de tine mă usucă..
Trepidezi în ecouri;
Să te dau uitării,
Risipindu te în goluri
Și -n liniștea zării..
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Keller Gabriela
Data postării: 18 aprilie
Vizualizări: 75
Poezii din aceiaşi categorie
Ți-am scris...
Ți-am scris minciuni căci adevărul doare,
Și-am povestit ce este bun,
Și du-te liniștită la culcare,
Căci țin în suflet tot ce voiam să-ți spun.
Ți-am scris despre un vis de mâine,
Un pat, un leagăn și-un copil,
Dar și în somn mă latră al tău câine,
Și tot ce-ți scriu e practic inutil.
Ți-am scris apoi pe false adrese,
Tot ce normal era să-ți scriu,
Dar până și poștașul înțelese,
Și mi le-ntoarse ca să le rescriu.
Ți-am scris și despre fericire,
Minciuni, citite într-o carte veche,
Și-apoi am mai văzut o știre,
Că ți-ai găsit din nou pereche.
Îți scriu acum ca unui om străin,
Și plâng că trebuie să mint,
Să nu mă uiți, fiindc-am să vin,
La nunta voastră de argint.
Nu-i niciodată prea târziu
Frumoasa mea,nu-i niciodată prea târziu să furi fără regrete fericirea...
Iar eu n-am să-ți promit nimic din ce știu bine că nu am,
Nu pot ori mai degrabă nu cunosc.
Nu stiu nici calea,drumul sau de taină hartă ce poate să te scoată,
Pe-al bucuriei fără de sfârșit tărâm...
Știu bine însă cine sunt ,îți jur...
Când te iubesc,când te respir,
Sau când te sorb prin orice por,
Nemuritorul meu roșu trandafir cu aripi îngerești ce doar eu ți le văd,
Tu ești!
Nu-i niciodată prea târziu să ierți,să uiți sau să iubești un cerșetor de inimi precum eu sunt...
Nu,n-am uitat să-ți scriu poeme dulci născute dintr-un năvalnic dor,
Ce mă frământă groaznic când ești departe,
Chiar dacă tu acolo-n Dobrovăț te regăsești...
Am înțeles,
N-am ce să-ți reproșez și te iubesc,aștept și iar aștept!
(Horia Stănicel-Vasilica dragostea mea 22 decembrie 2024)
Poveste de iubire!
Pe tine când printre fete te-am văzut,
Era în anotimpul toamnă, pe la-nceput,
Nu îmi explic de ce pe loc tu mi-ai plăcut,
Și cât de dulce-a fost al tău sărut
Îmi amintesc mereu, cum tu mi-ai spus,
Că ai venit la Iași să îți încerci norocul,
Și cât de mândra-i fost când lista s-a adus,
Cum ai sărit în sus și mai călcat cu tocul
Am tresărit simțind un pic de durere,
Ce mi-a trecut când tu mi te-ai scuzat,
Privirea ta suavă m-a lăsat fără repere,
Și instinctiv cu drag eu te-am îmbrățișat
Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire,
Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,
Și-n mine-a năvalit un torent de iubire,
Mulțimile de mreje, puternic m-au încins
Ce a urmat a fost o lungă poveste,
Scrisă zi cu zi, fără punct în iubire,
Iar când în viață a apărut tristețe,
Nu am căzut, sperând în fericire
Vă spun acum că a fost la prima vedere,
O dragoste ce a rămas cu noi peste ani,
Din dăinuirea ei, noi ne-am extras putere,
Și i-am învins pe-acei ,,prieteni"...deveniți
dușmani!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Vis lucid
Era noapte si tu rară
Şi te auzeam in vis.
Şi sunai ca-n paradis,
Ca o coardă de chitară.
Lucea fereastra veche in noapte
Cu sticla-i crăpată prin care
Se strecura vie amintirea ta
Vibrându-mi urechea cu şoapte.
Intrai nepoftita si ma făceai
Să tremur la zumzete mici
Imi era frica sa-mi intri-n vis?
Sau deja intrasei si erai aici?
Şi nu mai esti o realitate..
În vis mi-e luna in eclipsă
Nu mai exişti si-acum te simt
Ca fumul de țigară stinsă.
De ce n-a mai venit?
Tăcută stai sub bradul falnic,
Și-ngândurată brusc ai devenit,
Să îți vorbesc îmi e zadarnic,
De ce am mai venit?
Privești în gol cu ochii reci,
Și trupu-ți pare îmbolnăvit,
Refuzi cu mine să petreci,
De ce am mai venit?
E câmpu-n jur umplut cu flori,
Și-un tril de păsări nesfârșit,
Nu spui nimic și mă ignori,
De ce am mai venit?
De zile-ntregi trăiești o dramă,
Iar totu-n jur îţi pare îmbătrânit,
Privești spre cer și-ntrebi cu teamă,
De ce n-a mai venit?
Prezentul si un dor
Azi am rămas doar un gând
Rătăcit, pierdut în vânt,
Sau poate doar un cuvânt,
În al vieții cânt...sunt ceea ce sunt!
Azi prezentul mi-e în trecut
În vise și amintiri pierdut,
lar mâine, al meu viitor
E doar prezentul și un dor.
Pentru o clipă mă opresc
Îți aud numele si înfloresc
Dar, nu e decât vântul,
Ce-mi întoarce înapoi gândul.
Poate într-o zi mă vei regăsi,
Si gândurile-mi în rânduri, vei citi
Și ai să vezi și ultima mea lacrimă,
Căzută printre litere pe pagină.
Ți-am scris...
Ți-am scris minciuni căci adevărul doare,
Și-am povestit ce este bun,
Și du-te liniștită la culcare,
Căci țin în suflet tot ce voiam să-ți spun.
Ți-am scris despre un vis de mâine,
Un pat, un leagăn și-un copil,
Dar și în somn mă latră al tău câine,
Și tot ce-ți scriu e practic inutil.
Ți-am scris apoi pe false adrese,
Tot ce normal era să-ți scriu,
Dar până și poștașul înțelese,
Și mi le-ntoarse ca să le rescriu.
Ți-am scris și despre fericire,
Minciuni, citite într-o carte veche,
Și-apoi am mai văzut o știre,
Că ți-ai găsit din nou pereche.
Îți scriu acum ca unui om străin,
Și plâng că trebuie să mint,
Să nu mă uiți, fiindc-am să vin,
La nunta voastră de argint.
Nu-i niciodată prea târziu
Frumoasa mea,nu-i niciodată prea târziu să furi fără regrete fericirea...
Iar eu n-am să-ți promit nimic din ce știu bine că nu am,
Nu pot ori mai degrabă nu cunosc.
Nu stiu nici calea,drumul sau de taină hartă ce poate să te scoată,
Pe-al bucuriei fără de sfârșit tărâm...
Știu bine însă cine sunt ,îți jur...
Când te iubesc,când te respir,
Sau când te sorb prin orice por,
Nemuritorul meu roșu trandafir cu aripi îngerești ce doar eu ți le văd,
Tu ești!
Nu-i niciodată prea târziu să ierți,să uiți sau să iubești un cerșetor de inimi precum eu sunt...
Nu,n-am uitat să-ți scriu poeme dulci născute dintr-un năvalnic dor,
Ce mă frământă groaznic când ești departe,
Chiar dacă tu acolo-n Dobrovăț te regăsești...
Am înțeles,
N-am ce să-ți reproșez și te iubesc,aștept și iar aștept!
(Horia Stănicel-Vasilica dragostea mea 22 decembrie 2024)
Poveste de iubire!
Pe tine când printre fete te-am văzut,
Era în anotimpul toamnă, pe la-nceput,
Nu îmi explic de ce pe loc tu mi-ai plăcut,
Și cât de dulce-a fost al tău sărut
Îmi amintesc mereu, cum tu mi-ai spus,
Că ai venit la Iași să îți încerci norocul,
Și cât de mândra-i fost când lista s-a adus,
Cum ai sărit în sus și mai călcat cu tocul
Am tresărit simțind un pic de durere,
Ce mi-a trecut când tu mi te-ai scuzat,
Privirea ta suavă m-a lăsat fără repere,
Și instinctiv cu drag eu te-am îmbrățișat
Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire,
Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,
Și-n mine-a năvalit un torent de iubire,
Mulțimile de mreje, puternic m-au încins
Ce a urmat a fost o lungă poveste,
Scrisă zi cu zi, fără punct în iubire,
Iar când în viață a apărut tristețe,
Nu am căzut, sperând în fericire
Vă spun acum că a fost la prima vedere,
O dragoste ce a rămas cu noi peste ani,
Din dăinuirea ei, noi ne-am extras putere,
Și i-am învins pe-acei ,,prieteni"...deveniți
dușmani!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Vis lucid
Era noapte si tu rară
Şi te auzeam in vis.
Şi sunai ca-n paradis,
Ca o coardă de chitară.
Lucea fereastra veche in noapte
Cu sticla-i crăpată prin care
Se strecura vie amintirea ta
Vibrându-mi urechea cu şoapte.
Intrai nepoftita si ma făceai
Să tremur la zumzete mici
Imi era frica sa-mi intri-n vis?
Sau deja intrasei si erai aici?
Şi nu mai esti o realitate..
În vis mi-e luna in eclipsă
Nu mai exişti si-acum te simt
Ca fumul de țigară stinsă.
De ce n-a mai venit?
Tăcută stai sub bradul falnic,
Și-ngândurată brusc ai devenit,
Să îți vorbesc îmi e zadarnic,
De ce am mai venit?
Privești în gol cu ochii reci,
Și trupu-ți pare îmbolnăvit,
Refuzi cu mine să petreci,
De ce am mai venit?
E câmpu-n jur umplut cu flori,
Și-un tril de păsări nesfârșit,
Nu spui nimic și mă ignori,
De ce am mai venit?
De zile-ntregi trăiești o dramă,
Iar totu-n jur îţi pare îmbătrânit,
Privești spre cer și-ntrebi cu teamă,
De ce n-a mai venit?
Prezentul si un dor
Azi am rămas doar un gând
Rătăcit, pierdut în vânt,
Sau poate doar un cuvânt,
În al vieții cânt...sunt ceea ce sunt!
Azi prezentul mi-e în trecut
În vise și amintiri pierdut,
lar mâine, al meu viitor
E doar prezentul și un dor.
Pentru o clipă mă opresc
Îți aud numele si înfloresc
Dar, nu e decât vântul,
Ce-mi întoarce înapoi gândul.
Poate într-o zi mă vei regăsi,
Si gândurile-mi în rânduri, vei citi
Și ai să vezi și ultima mea lacrimă,
Căzută printre litere pe pagină.
Alte poezii ale autorului
Binele de rău..
E comod să reproșezi,
Ieftin să faci rău;
Din prefață maschezi
Chipul viciului tău..
De ce izbești de piatră
Bărna de sub nas;
Nu te pișcă,nu te mustră
Din lăuntricul glas?...
Binele neprețuit,
Dificil de conceput,
E însușit și folosit
Că și personal avut.
Căci pizma prin vene
Stimula placerea
De-a ticlui scene,
Stârnind durerea..
Ideal ar fi să ierți
Din cugetul dezlănțuit
Și tardiv să nu regreți,
Când nu ai cum să fii mântuit..
Sufletul neamblanzit
Se lăsase ger cumplit
Peste pământul obosit.
Obrazul cerului pălise,
În cuib trilul amuțise.
Pomul tremură, suspină,
Oblojind a lui tulpină.
Vântul scârțâie pe -o casă,
Suflănd pe ulița sticloasă.
Pașii rătăcesc răzleț,
Fug în grabă de îngheț.
Sub o băncuță degerată
Zăcea umbra nemișcată
Unui ghemotoc blănos,
Ce scâncea după un os,
Scuturat de la frigură,
Cerșea din ochi căldură;
Fețe chircite,iritate
Îl ignorau din vanitate.
Cățelul împietri subit
Cu sufletu-i neămblănzit...
Peisajul
Plutea chipu-ncremenit
Peste valuri de molid,
În simfonii de ciripit,
Ce-l copleșeau fluid.
Curgea apa unduios,
Murmură ceva-n reflexii,
Clipea lin și tânguios,
Șerpuind pe -alocuri munții..
De mirajul ei uimit
Își scălda obrazul;
Trupul astrelor cioplit,
Adulmecând talazul..
Pe creastă umbre picurau,
Ce frământau în preajmă
Și ramurile dănțuiau,
Furnicând în palmă...
Năframa nopții cerne
Obeliscul în rumoare,
Tăcerea se așterne
Peste iarnă în suflare..
Să mă sting de dor..
Am o teamă ascunsă
De culmi amețitoare
Din adâncimea nepătrunsă
De raza unui soare.
De cuvinte nerostite
Pe buze ce frământă
Emoții răgușite
Pe aripa mea frântă..
Bolta mi -e neliniștită,
Vântu suflă -n plete,
De valuri încolțită
Mă scufund în noapte..
Cu frica -n mine cuibărită,
Încă mai sper să zbor
Spre zarea fericită,
Să nu mă sting de dor..
Mamă, să nu -mi dai de veste
Mamă,a mai trecut un an
Din năzuința mea în van,
Că mă vei suna vreodată
De mustrări mușcată..
Eu șterg timpul pierdut,
Absenței tale ce -am durut.
Chiar de -ai greșit,nu -mă pasă;
Dorul de tine,greu apasă..
Te voi aștepta în prag
Că pe omul cel mai drag,
Te voi pofti în casa mea umilă,
Jucând rolul de copilă..
Îți voi cerși o mângâiere,
Nu tărâm cu lapte și miere,
Doar să simt pt o clipă
Căldura ta de sub aripă.
Te voi ruga de un răgaz,
Să pictez al tău obraz,
Să -l așez frumos în ramă,
Să -mi vegheze somnul, mamă..
Te voi pofti apoi la masă
Și așa -i vremea ploioasă;
De ce n -am zăbovi până -n zori
Să ți fac o rochie de flori..
De ce-ai pleca prin frig și ceață,
Când eu sunt soare și verdeață,
Iar dacă zborul iar te cheamă,
Să nu -mi dai de știre, mamă...
Chipul iernii
Înghețat Pământul,
Amorți cuvântul
Pe buzele Cerului,
În geamătul norului.
Lacrimi încremenite
Sclipeau înțepenite
Din privirea degerată
Pe ramura crestată.
Șuierul de crivăț
Stârnise un dezmăț
Pe străzile umbrite
Și de ger zbârcite.
Tremura făptura,
Curmând picătura
Sub plapuma de nea,
Ce sub pași scrâșnea.
Firavă o rază
Pe obraz pictează,
Oglindind în captură
Firescul din natură.
Binele de rău..
E comod să reproșezi,
Ieftin să faci rău;
Din prefață maschezi
Chipul viciului tău..
De ce izbești de piatră
Bărna de sub nas;
Nu te pișcă,nu te mustră
Din lăuntricul glas?...
Binele neprețuit,
Dificil de conceput,
E însușit și folosit
Că și personal avut.
Căci pizma prin vene
Stimula placerea
De-a ticlui scene,
Stârnind durerea..
Ideal ar fi să ierți
Din cugetul dezlănțuit
Și tardiv să nu regreți,
Când nu ai cum să fii mântuit..
Sufletul neamblanzit
Se lăsase ger cumplit
Peste pământul obosit.
Obrazul cerului pălise,
În cuib trilul amuțise.
Pomul tremură, suspină,
Oblojind a lui tulpină.
Vântul scârțâie pe -o casă,
Suflănd pe ulița sticloasă.
Pașii rătăcesc răzleț,
Fug în grabă de îngheț.
Sub o băncuță degerată
Zăcea umbra nemișcată
Unui ghemotoc blănos,
Ce scâncea după un os,
Scuturat de la frigură,
Cerșea din ochi căldură;
Fețe chircite,iritate
Îl ignorau din vanitate.
Cățelul împietri subit
Cu sufletu-i neămblănzit...
Peisajul
Plutea chipu-ncremenit
Peste valuri de molid,
În simfonii de ciripit,
Ce-l copleșeau fluid.
Curgea apa unduios,
Murmură ceva-n reflexii,
Clipea lin și tânguios,
Șerpuind pe -alocuri munții..
De mirajul ei uimit
Își scălda obrazul;
Trupul astrelor cioplit,
Adulmecând talazul..
Pe creastă umbre picurau,
Ce frământau în preajmă
Și ramurile dănțuiau,
Furnicând în palmă...
Năframa nopții cerne
Obeliscul în rumoare,
Tăcerea se așterne
Peste iarnă în suflare..
Să mă sting de dor..
Am o teamă ascunsă
De culmi amețitoare
Din adâncimea nepătrunsă
De raza unui soare.
De cuvinte nerostite
Pe buze ce frământă
Emoții răgușite
Pe aripa mea frântă..
Bolta mi -e neliniștită,
Vântu suflă -n plete,
De valuri încolțită
Mă scufund în noapte..
Cu frica -n mine cuibărită,
Încă mai sper să zbor
Spre zarea fericită,
Să nu mă sting de dor..
Mamă, să nu -mi dai de veste
Mamă,a mai trecut un an
Din năzuința mea în van,
Că mă vei suna vreodată
De mustrări mușcată..
Eu șterg timpul pierdut,
Absenței tale ce -am durut.
Chiar de -ai greșit,nu -mă pasă;
Dorul de tine,greu apasă..
Te voi aștepta în prag
Că pe omul cel mai drag,
Te voi pofti în casa mea umilă,
Jucând rolul de copilă..
Îți voi cerși o mângâiere,
Nu tărâm cu lapte și miere,
Doar să simt pt o clipă
Căldura ta de sub aripă.
Te voi ruga de un răgaz,
Să pictez al tău obraz,
Să -l așez frumos în ramă,
Să -mi vegheze somnul, mamă..
Te voi pofti apoi la masă
Și așa -i vremea ploioasă;
De ce n -am zăbovi până -n zori
Să ți fac o rochie de flori..
De ce-ai pleca prin frig și ceață,
Când eu sunt soare și verdeață,
Iar dacă zborul iar te cheamă,
Să nu -mi dai de știre, mamă...
Chipul iernii
Înghețat Pământul,
Amorți cuvântul
Pe buzele Cerului,
În geamătul norului.
Lacrimi încremenite
Sclipeau înțepenite
Din privirea degerată
Pe ramura crestată.
Șuierul de crivăț
Stârnise un dezmăț
Pe străzile umbrite
Și de ger zbârcite.
Tremura făptura,
Curmând picătura
Sub plapuma de nea,
Ce sub pași scrâșnea.
Firavă o rază
Pe obraz pictează,
Oglindind în captură
Firescul din natură.