Primii ghiocei

O dâră de lumină mă ține legat, 

Mărunte necazuri zilnic înfulec, 

Moartea zâmbește alături în pat, 

Și brusc în coșmaruri alunec. 

Gândul parșiv, surâsul îmi stinge, 

Îmi este o sete amară de vise, 

Voci din eter purced să mă strige, 

Și-n teamă mă retrag în culise. 

Am furat mai demult o bucată de timp, 

Să trăiesc fără remușcări nemurirea, 

Astăzi, însă, o dau morții la schimb, 

Numai să-mi spună ce este iubirea. 

Mă tolănesc mereu pe corzi de chitară, 

Fumez și citesc evanghelii rebele, 

Râd când lumina e absorbită de seară, 

Și aplaud barbari ce croșetează dantele. 

Amețeala lumii căzute mă sperie, 

Scriu bibliografii despre durere și lacrimi, 

Nu mai am sentiment și materie, 

Și cerșesc iubirea prin patimi. 

Îmi rumeg insomnia adesea sub pleoape, 

Aștept nebunia să săvârșească minuni, 

Pământul și cerul pe toți să ne-îngroape, 

Din trupurile noastre să crească pășuni,

Îngeri despuiați să alerge prin iarbă, 

Să curgă lumină din fiece pom, 

Snopuri să taie coasa cea oarbă, 

Iar firul de iarbă să miroase a om. 

De aș fi o literă, de exemplu            V

aș curta întruna pentru voi un          I

ca să nască-n astre pe întâiul          A

și să țese-n slove neînțelesul          Ț

care pe o ață să înnoade un            A

De aș fi o literă, de exemplu           M

aș dubla iubirea pentru același       A

cerul îmi va da din genom un          M

și cu alfabetul v-aș îmbrățiș -          A

De aș fi o literă, de exemplu           I

aș lua din urmă pe rămasul            U

voi sluji la bine să câștig un           B

de la inimă voi cerși un                   I

din regrete am să smulg un           R

ca să fiu eternă ca începutul          E

De aș fi ceva, de exemplu vers,

aș împrăștia, pe pământ o știre,

că la începuturi peste univers,

(erau trei cuvinte):

VIAȚA , MAMA și IUBIRE.

Sub mângâierea ta mă gudur,

Și-n ochii-ți negri rătăcesc,

Și zbor năuc precum un flutur,

Iar aripi tot mai lungi îmi cresc.

Pe pielea ta mă pierd în alb,

Și mă înalț, și punct devin,

Și-mi pari o boabă de smarald,

Crescută-n poala unui crin.

În ochii tăi îmi caut leac,

Amorul meu e numai rană,

Subit în lacrimi mi te-mbrac,

Ca să îmi stai în colț de geană.

Ne este visul pur și-nalt,

Și goi ne tăvălim prin iarbă,

Și ne privim cu ochii celuilalt,

În lumea noastră oarbă...

În noaptea cu miros de tei,

Un vânt aduce vechi povești,

Iar stelele se sting scântei,

Dar tu nu ești, dar tu nu ești!

Pe drumul lung al negrei seri,

Îmi port tăcerea îndurerat,

Și-ntreb în gând aceleași veri,

Unde-a plecat, unde-a plecat?

Prin mintea mea treci ca un vis,

Și taina ta mă cheamă iar,

Rămâne dorul necuprins,

Dar e-n zadar, dar e-n zadar!

Se frâng în noapte vechi chemări,

Și luna cade-n raze mii,

Eu strâng în piept aceleași stări,

Dar nu mai vii, dar nu mai vii!

O altă noapte voi păzi,

Cu un alt cer în trup pustiu,

Și tot la tine voi gândi,

C-așa mă știu, c-așa mă știu!

Iar dacă timpul va-ngropa,

Tot focul nostru rătăcit,

Eu veșnic te voi aștepta,

Că te-am iubit, că te-am iubit!

Unei eleve - la ora de chimie

Ieșind la tablă să arate,

Elementul chimic din desen,

Într-un leșin căzu pe spate,

Uitase cred... de oxigen.

Lui Vali Vijelie - manelistul

Când la microfon amfitrionul,

Rosti, acum să vină Vijelie...

Cuprins subit de isterie,

Am tras rapid oblonul.

Lui Florin Salam - manelistul

Am avut Salam la nuntă,

Și-am fost tare entuziasmat,

Că mesenii joacă, cântă...

Și altceva n-au consumat.

Unui bețiv

Mare supărare are frate,

Și asta îl doare și intrigă,

Că nu știe cum se poate,

De bea mai mult decât câștigă.

Unui paznic hoț

Că se știe cleptoman,

Nu se teme de dușman,

Nici de hoții de alt fel,

Ci, îi frică chiar de el.

Lui Florin Piersic - doi copii cu trei soţii

Ți-ai pus sămânța în trei glastre,

Și te-ai rugat smerit la astre,

Dar piersici au ieșit doar doi,

Şi niciunul nu-i de soi...

Lui Florin Piersic junior

Ai fost puiet de piersic bun,

Dar turnând la rădăcină,

Doar alcool și cu tutun,

Ai crescut doar în tulpină.

Unei familii neghioabe

După chin și viață amară,

Ei au hotărât aseară,

Să cumpere un Smart TeVe,

Să le explice filmele.

Tratament pentru soț

Văzând că e ursuz, posac,

A căutat să-i afle leac,

Și, i-a spus un neam de-al lui,

Să-l ducă la Gura Humorului.

Unui prea şcolit

Ai reuşit să mă convingi
De ce strângi diplome în vraf,
Căci la concursuri nu învingi:
Doar faci colecţie de praf.

Unui scriitor

A scris o carte de poeme,

Cu gând să fie publicată,

Dar a întâmpinat probleme,

Că la Erată a fost pusă toată.

Legătură conjugală

De câte ori al meu amic,

Vorbește mai acid, ironic,

Despre soția Margareta,

Îl frige aprig verigheta.

Unui bețiv - la țară

Mâncând struguri, văzu vaca,

Într-o zi ca-n alte șapte,

Și-atunci badea schimbă placa,

Și începu să beie lapte.

Botez

Am fost la o întrunire de atei,

Şi m-am simțit ușor stresat,

Că într-un poloboc de tei,

Doar vinul era... botezat!

Profesorii azi - nu mai predau corect la școală

și forțează elevii să facă meditații

Uitând de etică și onoare,

Voi ați adus hoția în scoală,

Vă dau un patru la purtare,

Şi meditații gratis la morală.

Lumea azi

Totul s-a schimbat din rădăcină,

Iar prostul are acuma bodyguard,

Și nu mai dă cu oiștea în gard,

Ci cu Ferrari-ul în piscină.

Guvernului

Carul țării s-a oprit,

Rămânând iar în impas,

Căci armăsarii au murit,

Şi-acum trag, boi de pripas.

Dispută

Ca în orice căsnicie,

Există și bătălie...

În lupta dintre eu și ea,

Câștigă soacră-mea.

Practică

Venii stresat de undeva,

Iar a mea soață exersa,

Şi rău mai chinuia pianul,

C-a trebuit să-mi mut timpanul.

Defect profesional

Un miner intră în baie,

Să se spele pe țesuturi,

Dar văzând că e bălaie,

A-nceput s-o ia la șuturi.

Lui Dan Spătaru

Tot a sperat sărmanul Dan,

Ca drumurile să ni se-ntâlnească,

Eu, am ajuns pe un maidan,

Iar el s-a rătăcit cu o Fetească.

Amicului – îmi zice vulturul

Stai pe pace dragă amice,

Căci toţi încearcă să mă muşte,

Dar un proverb latin vă zice,

Vulturul nu prinde muşte.

Ceartă

Ieri în toiul unei conversații,

O gafă mare am făcut,

Că i-am adus aminte soaței,

Anul în care s-a născut.

Ședință de spiritism

Un spirit vechi am invocat,

Să aflu de ce sunt tulburat,

Și, m-am trezit cu soacră-mea,

Deși trăia...!

Unor fete

Când le vezi, privind din curte,

Îți vine aprig să le împungi,

Cu cât fustițele-s mai scurte,

Cu atât privirile-s mai lungi.

Unui poet nepublicat

În fața focului din sobă,

Simțind că viața-i în picaj,

Din volum citea o odă,

Că doar așa să aibă și tiraj.

Evaziune fiscală

La toate nunțile-i ca floarea,

Şi cântă ca privighetoarea,

Dar veni cei de la fisc,

Şi-i de-te una peste plisc.

Evaziune fiscală - 2

La toate nunțile-i ca floarea,

Şi cântă ca privighetoarea,

Dar neplătind pe melodie,

Fiscul o închise în colivie.

Credul, te-am așteptat în zadar încă o dată,
Cu sufletul golit, umil, cu fruntea plecată...
Niciodată dorul de tine nu îmi va trece,
Căci nu sunt genul care, ușor, să se plece...

Târziu, când ai venit către brațele mele,
Cerul, de dorul tău în pustie de stele,
Plângea întunecat de nori și lună în ruină,
Căci umbra ta, cumva, mi-era străină...

Părea că jarul cel aprins al zorilor de zi,
Te-a picurat din tihna frunzelor din vii,
Iar tu pășind pe cer cu părul ud de rouă,
Mă-înveșmântai cu trupul tău în umbră nouă...

Și nu știu cum se face că ai rămas până târziu,
Sub cerul ăsta greu, neverosimil și pustiu...
Cu buzele strivite sub sărutul tău apăsat,
Credul, să mă umbrești din nou, te-am așteptat...

Ce-i dragostea de nu furtună aurie,

Cu nori și valuri ce se-ncruntă tragic,

Ce face ca în teatru zgomotos spectacol,

Ce-aduce vise colorate zilnic,

Inegalabile trăiri,săruturi și amorul,

Dar poate scufunda corăbiile toate,

Sau poate răsturna ambițioase planuri,

Voi cei naivi aflați acum acestea toate!

Oh... blestemată ești tu dragoste când pleci si lași doar dorul!

(16 februarie-4 aprilie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Părea că noaptea și-a uitat lumina

Pe umerii ei albi, tremurători,

Și că din cer, sfioasă, rădăcina

Ținea pământul plin de visători.

În ochii ei dormeau păduri bătrâne,

Cu izvoare reci și fără glas,

Iar luna își lăsa pe frunte stâne

De stele risipite în popas.

Și tot privind-o, mi-am pierdut măsura,

Ca un călător rătăcit prin rai,

Căci ea avea și floarea, și arsura,

Și liniștea, și dorul cel dintâi.

Nu era chip, ci parcă o vedenie,

Un cântec vechi rămas fără sfârșit,

În care Dumnezeu, din mărinimie,

A pus tot ce-a iubit și n-a rostit.

Iar eu, săracul rob al frumuseții,

N-am vrut palate, slavă sau noroc;

Mi-ar fi ajuns să-i fiu în pragul vieții

O umbră care arde fără foc.

Că sunt femei frumoase peste lume,

Cum sunt și stele risipite-n zări,

Dar ea purta în taina unui nume

Întregul cer ascuns în depărtări.

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Amo Parigi

Ogni volta che guardo dall'alto

questa città senza tempo.

Che il suo cielo sia azzurro o grigio,

o i suoi applausi sono forti,

o le sue lacrime sottile,

mi rendo conto sempre più che...

Amo Parigi in primavera,

Amo Parigi in autunno,

Amo Parigi in inverno, quando pioviggina,

Amo Parigi in estate, quando fa caldo.

Amo Parigi in ogni momento,

In qualsiasi momento dell'anno.

Amo Parigi, perché oh, perché amo Parigi?

Perché il mio amore è vicino.

Amo Parigi in primavera,

Amo Parigi in autunno,

Amo Parigi in inverno, quando pioviggina,

Amo Parigi in estate, quando fa caldo.

Amo Parigi in ogni momento,

In qualsiasi momento dell'anno.

Amo Parigi, perché oh,perché amo Parigi?

Perché il mio amore è vicino.

O tristețe necruțătoare

Sufletu-mi vrea să doboare,

Și-și împlântă ghiarele

Precum colții fiarele.

Iară inima-mi suspină

Căci nu are o grapină

S-acosteze gândurile

Ca să-mi aline rănile.

Ziua totul se destramă,

Noaptea totul pare dramă,

Luna, nu mai luminează,

Soarele nu mă mai minunează.

O! Tristețe, haide fugi,

De la mine să te duci,

Tocmai într-un alt hotar,

De tine să n-am habar.

Fugi la alții ce te vor,

Căci, mie mi-e tare dor

Să văd câmpul plin cu flori

Și soarele ieșind din nori.

Să am zâmbetul pe buze,

Gândul vesel plin de muze,

Și în caldu-mi suflet să fie

Doar cântec și armonie.

Iară inima-mi să bată

Zgomotos, ca și-altădată,

Pentru un strop de convorbire

Și o clipă de iubire.

Pe-un vânt de toamnă, ’n anul ’59,
Două jumătăți de pâine tăiate de moarte,
Țara de jos și țara de sus așteptau să răsară
Din același pântece de pământ și soarte.
La Iași și la București, aceleași flăcări,
În palat, în cârciumă, în ogradă,
Un singur cuvânt, o taină pe buze:
„Să ne-ndreptăm cu fruntea către ziadă.”

Ion-Al. Cuza – un nume ca o sabie,
Înfruntând potopul străinului grai,
Și cu el, Golescu, Kogălniceanu – isteați,
Țesând cu fir de dreptate un viitor mai grei.
Făcură lege dintr-o dorință veche,
Dintr-un bocet veșnic de pe malul Prutului,
Dintr-o horă întreruptă ’n vremuri de bejenie
Și-un strigăt de “Unire!” trezit din piatra scaunului.

Fu ziua de 24, când soarele, mai gata,
Făcu din două steaguri o singură pânză vânătă.
Clopote spărseră liniștea ca gheața,
Și-un nor de flori căzu peste oastea-ntăiată.
N-a fost lovitură de spadă, nici semn pe cer,
Ci înțelepciune-adunată ca un grâu sfânt,
O mână întinsă peste Milcov și peste Olt,
Și-un semn de condei, aprobat de sânge și de cuvânt.

Atunci se înfiripă un trup cu două inimi,
Cu doi munți în spate și un fluviu ’n cale.
Țăranul își ridică ochii de la brazde,
Văzând cum se-ncheagă o nouă poveste.
Și deși multe bătălii mai avea să vină,
Și coroana de oțel era-ncă ’ntemnițată,
Această zi rămase ca o piatră de hotar,
Când România – ca un pom – din două ramuri fu ’ntreagă, ’ncrengată.

Azi, când trecem pe lângă Coloana Unirii,
Să auzim în vânt vuietul acelor vremi:
E glasul lui Cuza, e raspa plugarului,
E zumzetul a milioane de nădejdi adunate.
Căci unirea n-a fost un capăt, ci o ușă,
Prin care-am intrat cu toții în istorie –
O patrie cusută cu ață de mărire,
Țesută în 1859 din dor și dintr-o bucurie.