Poem

Mă mai iubești?,Nu te văd asa clar acum,

Simți  mirosuri diferite pe perna ta,

Poate note dulci și florale...

Sau poate note de cafea puțin amare.

Ai schimbat câteva săruturi și priviri ,

În ziua actuală 

Te-au îmbrățișat trupuri,unele mai mici  și firave

Unele s-au distanțat, ca s-a răcit inima. 

Dar cu apartamentul nou schimbat,te va lăsa rătăcit,

Și rezemat de pat

Gândindu-te la un "iartă-mă "

Și ea ce face ? Hmm,Să știi că e schimbată, mai îi este dor..

Nu uita că pagina s-a ars, 

Și multe răni au fost de cos.

De-acest bărbat nu-mi mai este sete

In schimb, florile ei preferate erau lalele?

Şi-a scufundat în ea toate regretele.

Dar el nu i-a iubit acele defecte.

N-a avut de ales decât să plece.

Te-ai pierdut pe drumuri înalte,

Văd că oriunde mergi, bucăți din tine lași

Celelalte iubiri vor aștepta să tresalte,

Prinzându-le după multe frângeri de inimă;

Ei rănindu-te, te-ndepărtezi cu mici pași

Ne-am lăsat să ne vindecăm prin lumina minimă.

Am fost trup si suflet 

Rană Și venin 

Toate au venit spre mine. 

Am amuțit. 

Am luat un zid 

L-am pus în față 

N-a mai venit

Am plecat 

Ca o noua 

Raza.

Copacul nostru plin de viață 

Și voie bună pan' dimineață.

Acolo unde e verdeață 

Se numește Acasă;

Și picnicul de pe masă ne-așteaptă 

Stand toți cu rasete și dulceață

Suntem împreună  uniți și prin furtună.

Cu dragostea la vigoare, și păsările cântă. 

Florile din gradina, ne cheamă.. 

Mai se usucă 

Noi murim însetați de prea multă ură..

Ce văd în oglindă? Mi se oglindește sufletul îl imaginez pe tavă,și îi dăruiesc lui,cred ca asa e iubirea...că unde pui suflet tu te distrugi. Am amorțit pe un pat singură,și m-am lăsat înecată de vin

Că nu i-ar păsa, am numărat 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 inspiră,am numărat iar 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 expiră...m-am lovit singură,ne lovim,el nu...doar că se iubește cu mii de femei și pe mine,nu m-a iubit nici cum...dărâmată și mi-am injectat iubire de sine,am reînviat, a fost un obstacol care tot s-a tot întors ușor ușor ca un boomerang.

În viscolul acestei vieți... Cu păduri străine...

Sufletu-mi tot cată... Al liniște-i coline...

Câți ochi reci de piatră... În lume am văzut...

Toți au rătăcit... Cu suflete-n tumult...

Și inima-mi tot bântuie... Prin negrul meu necaz...

Fără tine Doamne... Caut lung extaz...

Spune-mi Doamne care... Este calea mea...?

Din câte sunt pe cer... De ce iubesc o stea...?

=============

Reci și lungi iubito... Fost-au anii fără tine...

Nesfârșite nopți... De-o pustietate pline...

Am umblat prin lumea... Dusă de al lumii vis...

Suflet pierdut în lume... O lume în abis...

Al codrilor frunze însă... Încă totuși cântă...

Și păsările prin valuri... Încă se mai plimbă...

Prin întunecimea-mi... Sper că te iubesc...

Căci spre lumea fără stele... Mereu eu privesc...

=============

În această lume... De rele obsedată...

Sufletu-mi tot cântă... Prin al picturii artă...

Să tot rup din mine... Al meu trecut smintit...

Ce-n moartă judecată... Lumei cată un sfârșit...

Așa nebunia-mi... Rău mă otrăvește...

Iar ochii mei în tine... Flama liniștește...

Căci în lumea neagră... O flamă te-am găsit...

Să-mi fii ascultătoare... Căci sunt al tău iubit...

Căci inima-mi ca smoala... De secetă-i crăpată...

Și fosta îmblânzită... Cu palma-ți fermecată...

Și am uitat c-am fost... Rege mort și năcăjit...

Și că văzusem umbra... A întunericului cumplit...

Cât păsările cântă... Și calea spre cer ne-o arată...

Cât florile se plâng... Căci lumea e deșartă...

Sunt un simplu om... Și Cerului mă-nchin...

Cât încă mai trăiesc... Voi fi mereu creștin...

Și cât există lumea-n... Gânduri rele și introvertite...

Puterile vor fi... Cu suflete perfide...

Mie-mi viața pe pământ... Se stinge în culoare...

Căci pentru timp sunt fluture... Și iubesc o floare...

Și tot aștept din ochii tăi... Culoare ca din floare...

Și uneori eu chiar o văd... Și crești ca sub un soare...

Iar raza când te va bate... Și ochii ți se vor deschide...

Atunci să îmi șoptești în liniște... "Eu te iubesc iubite..."

Să-mi șoptești cu cîntec viu... De împreunare...

“Tu-mi ești rază de lumină... Pe-o lacrimă de floare...

Să-mi fii tărie pe pământ... Cât moare lumea-n chin...

Sub Cer ție regină... Sub Cer mie stăpân”

Cât eu pe tine te iubesc... Sorbește-a mea gândire...

Și vezi că pe pământ... Nu e fericire...

Vezi că lumea și-a pierdut... Toată a sa onoare...

Ceru-i mort pentru cei morți... E hău fără culoare...

Și vreau să vad în al tău plâns... Cum mor idei deșarte...

Când o să-ți cadă lacrima... Pe buzele-mi uscate...

Când timpul meu va trece... Pleca-voi în mormânt...

Privește spre eter... Urăște al morții gând...

=============

În vremelnică dansare... Sub Împăratului Cel Ceresc...

Două suflete-n culoare... Împreună cresc...

Prin sclipiri din ochii tăi... Văd că ești suflet al meu...

Din lumea fără stele... Noi spre Dumnezeu…

Această poezie e scrisă de personajul principal al unui poem mai amplu care se va numi "Hecto fiu de Flamă". Ea face parte din antractul poemului.

Voi mai posta și alte poezii și poate un fragment din poem ...

Alte detalii mai tîrziu...

Tu ai spus

Sa ne masuram

Sa ne asezam

Spate-n spate

Am masurat si am vazut asa 

Statura ta

Aproape firava

Mult peste cit pot eu cara

Darnicia ta

Coplesitor nevazuta

Atit de mare-i recunostinta

Glasul tau

Chiar soptit

Mai sonor si raspicat decit al meu

Visele tale

Colorate tacut

Asa adinc coborite-n amintire

Ochii tai albastri

Desi tristi

Infinit mai frumosi decit ai mei

Dar iubirea ta

Altfel adinca

N-o poate-ntrece pe a mea

Târziu înțeleg, dar prea greu să rostesc,

Ce-a fost adevăr și ce-a fost nefiresc.

Cuvintele toate rămân suspendate,

În spații pierdute de timp și de fapte.

Atât de târziu, încât n-are rost

Să spun ce-am ascuns și ce-am adăpost.

Un ceas fără glas a trecut în tăcere,

Lăsând doar priviri pierdute-n durere.

Întrebări fără răspuns, regrete-n declin,

Când inima-i gata, trecutul e strin.

Cine-a fost vinovat? Cine-a vrut să înțeleagă?

Târziul răspunde: „E doar o etapă.”

Prea târziu să repar, dar destul să învăț,

Din pașii greșiți, din focul ce-ngheț.

Începuturi mă-ndrumă din umbre spre zare,

Și las un ecou în lumea-n schimbare.

Cad frunze in neștire 

Copacii se vor goi

Sub caldă mea privire

...toamna e in toi...

Păsări călătoare 

Pornesc spre alte zări 

Pe cer forfotă mare

... toamna e in toi....

Cerul, tot mai acoperit

De-o plapumă de nori

Soarele-l ține pitit

Căci toamna... e in toi...

Planez cu frunze care zboară 

În sinea mea mă simt ușoară 

Mai uit de-amar și al meu dor

Doar, toamna... e in toi...

Nu mă opresc ca să admir

Să nu simt nostalgie-i dificil

Căci gândul mă duce la noi

Firesc... doar e o toamnă-n toi!

Afară e iarnă și trist
Și vîntul bate agale
În suflet meu sa închis
Un gînd ce murmură tare

Un gînd despre noi amîndoi
Un gînd ce ne leagă într-una
Un suflet pereche la doi
Și inima tot numai una

Avem amîndoi un destin
O soartă și o cărăruie
Pe care noi mergem alin

O seară petrecem în doi
Și mîine plecăm noi în zare

Nu mai ești azi, ochii plini de drag să mii vezi

M-am împăcat cu gândul că ai uitat de mine.

Stai liniștit nimeni va ști vreodată cine ești!

Însă toți vor citi doar versuri despre tine...

.................................................................

Nu mi-ai mai scris... nu m-ai mai căutat 

Nici un mesaj n-am primit... nu m-ai sunat

Deloc n-ai mai venit... atât de simplu ai plecat,

Făr' de rămas bun... făr' de îmbrățișat...

Nici din priviri nu te-ai întors și m-ai lăsat pierdută 

Că azi îmi este visul o cauză pierdută...

Așa ușor ai renunțat, de parcă nu ne-am cunoscut

Cum ai venit ai și plecat, uitând tot ce ne-am spus.

Am învățat să trăiesc cu ce nu mai pot schimba.

Din cioburile inimii nicicând n-am să mai fac oglindă!

Am învățat că oricât de mult inima ar durea

La un moment dat se nasc vitralii și lumina-i diferită...

M-am învățat la braț să merg, cu a ta amintire,

Să accept hotărâri care nu țin de mine,

Să nu cred că poate eu n-am fost destul 

Și că-i vina mea că paharu-i strain de al tau vin.

Visul nu îl mai strig... o ultimă dată să te îmbrățișez,

Cu tot dorul ce-mi arde mocnit în piept, 

Căci mi-a rămas gravat în suflet pe veci

Să pot să trec peste, să pot să te iert...

Că n-ai înțeles să mă iei în brațe o ultimă oară 

Să nu faci din a noastră poveste, pe viață, o povară...

Să nu mă acopere regretul, că nu te-am așteptat destul,

Că-ți duc dorul nu mai e secret... o știi, acum o știu și restul...

Și de mai scriu câte o poezie în nopțile târzii 

Singură îmi fac lumină printre vise pustii...

Nu să mă împotrivesc acestui puternic destin

Ci doar o clipă să mai fim, în brațe să te țin...

...............................................................

P.S

Știu că "povestea noastră" cum spuneai, a apus

Și-ai ales liniștit să iți vezi de-a ta cărare 

Chiar de-au rămas atâtea de spus... de făcut,

Mă bucur că deși în jur doar plouă, pe strada ta... e soare!