Plânge toamna

Când pun seara capul pe pernă 

Nu am toate răspunsurile dar e in regulă. 

Nu stiu cum sa merg mai departe

C-o inimă rănită ce încă mai bate.

Când pun seara capul pe pernă 

Iluzii în bezna din jur se aprind

Dorul de tine îmi picură în carte

Făcând risipă de poezii și cuvânt.

Când pun seara capul pe pernă 

Scriu versul clipei ce mi-ai dat

Să mai simt printre rânduri adierea

Parfumului de fericire ce-mi curgea în pahar.

Când pun seara capul pe pernă 

Tăcerea din jur o prefac în cuvinte

Le aștern pe-o margine de dor

Și le trimit cu vântul... să te alinte...

Am zis că nu mai scriu dar sufletul îmi

picură cuvinte

lar vântul cald de vară le-aşterne în

povești,

Sunt blestemată pare să-mi fii doar

printre rime

Căci tu imi taci.... crezând că nu

greșești.

Am încercat din nou să mă apropii, în

felul meu nătâng

Dar te-ai ascuns la umbra unui buton,

Mi-aș fi dorit cumva să pot să te conving

Doar să vorbim... că am un suflet și

sunt...om.

Am încercat din nou să mă apropii aşa

cum am putut

Dar te-ai ascuns sub roba ignoranței

Tăcerea dintre noi adie iar perfid

Și suflă risipind și umbrele speranței.

Am încercat din nou să mă apropii, în

felul meu stângaci

Dar te-ai grăbit să apeși pe trăgaci.

Un munte de tăcere ai ridicat să ne

despartă

...risipind și-acel frumos.."a fost

odată"...

Îţi las aici o simplă rugăminte:

Să-mi scrii.. când poate-ai s-o găsești..

Prea dragul meu croit din necuvinte

Ce taci și azi... mă ocolești....

As vrea sa nu te mai astept

Oricum eu te păstrez in suflet

Te pomenesc ades in gânduri

Că doar tu stii ale mele slăbiciuni

Un timp ai fost autor in viața mea

Din senin ai încetat să mai scrii în ea

Poate-ai rămas fara cerneală in stilou

Si-asa am rămas eu de vin... cu dor

Cică atunci când va fi să îți apară,

Vei ști dintr-o dată, ca-n dimineți de primăvară.

Un fior adânc, un răspuns fără glas,

O clipă ce pare că e... fără de ceas...

Și eu am știut, nu demult...odinioară 

Cu inima plină, pe-acorduri de chitară.

Alăturea-i simțeai cum se oprește timpul,

De nici nu știai că trece anotimpul.

Dar timpul s-a stins între zile și nopți.

Și prezența lui, azi, n-o mai aștept

Rămasă cu gândul, cu visul înfrânt,

Scriu amintiri... cu dor în cuvânt.

Când va fi să-ți apară, vei ști dintr-o dată 

Și am știut... mi-era privirea de el fermecată 

Nu-i vina nimănui că nu a înflorit...

Unele flori se usucă de atâta privit.

Poate că știi... doar atunci când e scris,

Sau poate că știi.. dar rămâne un vis.

Dar nu-mi pare rău c-am simțit atât de profund

E mare lucru să simți chiar de-n tăcere, de dor, mă scufund.

De la extaz la agonie

M-ai omorât puţin câte putin

Mi-esti doar o muza-n poezie

Când mi-este dor de al tău vin.

Eu inca ma gandesc la tine

Tu ești cum ești

Dar eu te vad cum vreau

Si plang mult a noastră despărțire

De dor, din lacrimi te mai beau..

Deși un timp m-ai indragit

Și ti-a placut sa îmi vorbești

Dar viata doar ti-a dăruit

Simțiri cu care doar sa ma ranesti.

Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum

Căci timpul nostru I-ai apus demult

Tăcerea-ti e prezentul meu

lar viitorul nu va fi nicicând..

Când degetele tale mi-au atins părul, 

M-am simțit ca o chitară ce-a așteptat 

Să-nvețe să-și cânte dorul

Să cânte, ce n-a știut vreodat'...

Când privirea ta ochii mi-au atins

M-am simțit ca o frunză-n vânt 

Și tremuram mereu de nerăbdare 

Să beau un vin... în brațele tale.

Când alintul tău mi-a atins gândul 

A înflorit ca un trandafir...

Cât mi-aș dori înapoi să-ntorci timpul

Când îți doreai o-mbrățisare, la un vin...

Când vinul tău mi-a atins buzele

Pe cer stele mii s-au aprins

Mi-au crescut instant aripi

Și orice clipă lângă tine... era vis.

Mi-ai atins sufletul din întâmplare 

Și-n palme tot ce sunt ți-am pus,

Păcat că ai plecat în grabă mare

Și ce-ai promis, a rămas undeva... pierdut.

Cum să trăiesc, cum să respir,

În noaptea ce mușcă, mă simt doar un fir.

Unde să mă duc, unde să mai stau,

Că-n ochii tăi sunt doar un străin.

Mă-nchin la stele, doar tăceri in delir,

Îmi caut în sânge un ultim „inspir”.

Caut să‑i arăt lui Dumnezeu chipul tău

Să-mi dea o inimă să te iubesc mereu.

Ce lume-i asta, când tu ești tot ce am,

Iar tu-mi dai iubire doar pe împrumut,

Plătesc cu suflet, cu sânge, cu neștiut

Și tot dator rămân, flămând, pierdut.

Se schimbă chipuri, locuri si destine,

lar pașii noștri bat cărări străine,

Dar prin tăceri, o inimă mai știe 

Să-ți poarte chipul ca pe o veșnicie.

Rămân în urmă caldele îmbrătisări,

Pierdute-n mări de dor si depărtări

Însă secunda care ne-a legat

E un altar în suflet, nepătat...

lubirea nu apune-n zeci de veri,

Ea doar se-ascunde-n șoaptele de ieri

Și-n orice colț de lume te-ai afla

Rămâi ,acasă" pentru lumea mea.

Nu orice basm e scris să fie trăit

Pe-acelasi drum, în doi, pân' la sfârșit,

Sunt oameni care-ntruna vor dura

Închiși în sfinte schituri din inima mea.

În ai tăi ochi albaștri ,

Văd un ocean de stele ,

Tu în ai mei căprui ,

Te visezi în brațele mele.

Simt a noastră conexiune ,

E ceva din univers ,

Poate de-ai vedea mai des ,

Cât de mult te iubesc .

Îmbrățișările ne seduc pe amândoi ,

De parcă am avea ceva aparte , doar pentru noi ,

Al tău sărut, de zi sau dimineață ,

Le simt pe pielea mea amară ,

Poate dulce pentru ale tale buze moi , de seară.

Azi , mîine, e o veșnicie ,

Ceea ce noi simțim, credem , e iubire .

Din cunoscuți, în prieteni, într-un final iubiți ,

Cât va dura oare această dragoste de oameni orbiți ,

De mai ști, de a mea inimă, ai cunoaște,

Ai ști, dragule , chiar dacă cerul se va întuneca , lumea se va sfârși , a mea memorie-mi pierdută a fi,

Tu nu dispari , cu tine îmi creez lumea .

Nu vreau sa deranjez

Dar gandul imi umbla nebun

Buzele-mi tânjesc 

După sărutul tău nocturn.

Hai sa vorbim de noi

Despre clipa de-apoi

Si arde-mă cu un sărut 

Adânc și... acut!

Te strig în șoaptă, te chem

Pe tine dulce blestem

Ce ma faci sa cad, apoi ma ridici

Vino sa fim fără frici.

Să ne sorbim cu o sete

Ce nu cunoaște sfârșit 

Cu inima deschisă 

Cu sufletul rănit.

Să fim lumină 

În haosul din jur

Un far aprins

Cand totul e obscur.

Să fim doar noi

O clipă, pentru totdeauna

Să bem un vin in doi

Si-n inimii sa ne bată luna

Cu tine pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

Căci ți-am mai zis așa ceva

Și nu-i minciună când se spune

Căci zâmbetul iubirii din Cer ne vine,

De la Hristos Fiul lui Dumnezeu!

Nu ești tu îngerul iubirii mele,

Ce-ai fost trimisă mesager?

Nu tu ești însăși libertatea,

Ori mai degrabă zeitatea,

Iubirilor ce stau prin tine Strânse ca-ntr-un buchet de trandafiri?

Eu știu că tu ești floarea vieții mele,

Pe tine te iubesc acum,

Fără oprire dar și-n veșnicie

Visând cu ochi deschiși ca de nebun,

Și te iubesc pe zi ce trece,

Mai mult iar forma are magic conținut,

Nemaiputând concepe viața fără tine

Căci pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

(15 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Teiule cu frunza deasă

În coroana ta făloasă

Cântăreții își fac casă

Și în cuiburi ouă mici

Ca într-o lume de pitici.

În parcuri și pe alei

Stau băncuțele cuminți

Cu părinții,bunici,bunici.

Sub  cupola-ți primitoare,

Au o undă de răcoare

Și un aer parfumat

Poate și un sărutat ,furat!...