1  

Când m-ai atins

Când degetele tale mi-au atins părul, 

M-am simțit ca o chitară ce-a așteptat 

Să-nvețe să-și cânte dorul

Să cânte, ce n-a știut vreodat'...

 

Când privirea ta ochii mi-au atins

M-am simțit ca o frunză-n vânt 

Și tremuram mereu de nerăbdare 

Să beau un vin... în brațele tale.

 

Când alintul tău mi-a atins gândul 

A înflorit ca un trandafir...

Cât mi-aș dori înapoi să-ntorci timpul

Când îți doreai o-mbrățisare, la un vin...

 

Când vinul tău mi-a atins buzele

Pe cer stele mii s-au aprins

Mi-au crescut instant aripi

Și orice clipă lângă tine... era vis.

 

Mi-ai atins sufletul din întâmplare 

Și-n palme tot ce sunt ți-am pus,

Păcat că ai plecat în grabă mare

Și ce-ai promis, a rămas undeva... pierdut.

 

 

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: un-pahar-de-poezie poezii.online Când m-ai atins

Data postării: 7 octombrie 2025

Adăugat la favorite: 12

Comentarii: 13

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 2113

Loghează-te si comentează!

Comentarii 13

Toți suntem sfinți pana la primul pahar de vin si primul sărut.....
un-pahar-de-poezie

un-pahar-de-poezie

Pe lângă insiruirea de amintiri am încercat sa redau frumusețea acelor momente... cum simțeam atunci
Victoria

Victoria

foarte frumos ati redat in versuri aceste amintiri. felicitari

Alte poezii ale autorului

Stiu...

Știu femeie... că de el ți-e dor

Știu că nu-i deloc ușor 

Să ți-l scoți din a ta minte

Doar scriind pe foi, cuvinte...

 

Știu femeie... te-ai obișnuit cu el

Și cu vinul lui la fel

Dezvoltând un sentiment

De dor... permanent.

 

Știu femeie... 

L-ai visat și zi și noapte

Așteptând să te gândească,

Ți-a fost rugă printre șoapte 

Așteptând să te găsească...

 

Știu femeie...

Vrei să-l ții la piept cu dor

Să te simtă cum respiri

Trupul să-ți îmbrace ușor 

În parfumul lui de vin...

 

Dar spune-mi, tu femeie,

Tu flacără ce arzi etern!

Cum as putea să mi te sting?

El, nu mai este cel de ieri!

...Nu vreau durerea să-ți încing...

 

Azi femeie...

Ți-e taina ce-o porți in suflet

Și-l simți în orice răsuflet,

Femeie...

Tot ce-ai visat cândva să-ți fie

Ți-e azi... un pahar de poezie!

Mai mult...

"Noi"

Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi

Și știu... căci toate ți le-am scris

Si-un milion de lacrimi tot la fel

Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.

 

Eu...

Te mai port in gând în nopți fără sfârșit 

Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul

Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt

De când dorințelor am tras zăvorul...

 

Tu...?

Ai fost ca un montagne russe...

Ce la-nceput la tine m-a atras,

Ai folosit să mă respingi într-un final

Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz

 

Eu...

Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi 

Nu am citit imaturul emoțional 

Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza

Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal

 

Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus 

Și știi... toate pe rând ți le-am pus

Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare

Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...

Mai mult...

Ți-am scris... emoții

Ți-am vorbit cu dor în suflet, strălucitor,

Mânată de-al dragostei fior

Încercam să-ți arăt ce port in inima mea

Azi il mai scriu... de mână cu umbra ta...

 

Ți-am scris plângând și nu să mă plâng 

Nu căutam milă și nici slabă să mă arăt

Încercam să-ți explic ce port în gând 

Dar cuvintele n-au mai ajuns și lacrimi s-au frânt.

 

Tot ce nu ți-am zis... e în tot ce am scris

Gânduri, dorințe, vise, iluzii și deziluzii,

Dragoste, durere, disperare, resemnare...

Am scris in taina nopții... ale sufletului adânci emoții. 

 

Mai mult...

Antidot

Azi ti-am trimis in dar un semn de vin

M-am bucurat nespus sa știu ca I-ai primit,

Parca și norii de pe cer s-au risipit

Ti l-am trimis din suflet cu-n gând senin.

Parc-am uitat ca-mi esti departe

Pentru o clipă dorul nu mi-a fost greu,

Deși-mi mai trece-o zi fără de chipul tău

În gânduri si în vise tu îmi trăiești mereu.

As vrea în brate sa te strâng ca niciodată

Ca mi-ai rămas pe veci un dor nebun,

Sa-ti dăruiesc a mea ființă toată

Răspuns la toate câte nu se spun

Sa ma ascunzi în gândul tău o noapte

Sa fti renasc în vise mai apoi

Sa ma auzi cum îi vorbesc în șoaptă

De cât de dor mi-a fost de vin, de noi.

Cât va doresc nici n-ai sa crezi

Îmi sunteţi vina ce-am ales-o,

E-o dragoste cum nu m-ai vezi,

Din amintiri cu noi eu am cules-o

Căci am văzut mereu frumos in tot

Când mi-amintesc sufletu-mi cântă

Și speră să reviic-un antidot

Care s-alunge dintre noi...tăcerea cruntă.

Mai mult...

Stelele toamnei mele

Privesc spre cerul aspru și curat,

Unde lumina s-a cernut în mii de cioburi,

Un aur vechi pe boltă s-a pictat,

Să lumineze-a frunzelor exoduri.

 

Sunt stelele toamnei, nestemate reci,

Ce scapără în nopți de chiciură și brumă,

Ele veghează-aceste triste poteci,

Când toamna pașii lumii îi consumă.

 

O boltă gravă, plină de mister,

Ce nu mai are caldele sclipiri din vară,

Doar candele aprinse sus pe cer,

Ce plâng încet în fiecare seară.

.......................................

Iar eu rămân sub veșnicul lor zbor,

Pierdută-n noaptea care o să vină,

Purtată-ncet de-al amintirii dor,

Cătând în mii de cioburi... o lumină.

Mai mult...

Lună plină de April

Lună de April zace la fereastră 

Galbenă, plină de povestea noastră 

Aleargă grăbită apusul spre zori

Risipindu-mi iluzii și vise în nori.

 

Lumina-i se așterne ca un vis nebun

Pe-o ramură de gând nocturn

Și mi se face poftă de aroma vinului tău 

Simt dor... de dor, să simt în suflet curcubeu.

 

Pe chip îmi desenează un zâmbet plin

Alungând orice urmă de freamăt și chin

Și razele-i calde încing cerul cuminte

Cu-n iz ușor și unic de simț fierbinte.

 

Luna plină de April cerne-un vis nestins

Pe cărări de-o veche, neuitată taină 

Deși sub cerul larg, întins... deschis

Sufletul meu a capitulat...a mai închis o pagină.

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Privirea mea

De-ai putea să vezi prin ochii mei,

Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,

Cum te vedeam ca pe un zeu

Într-o lume plină de furtuna.

 

Erași lumină-ntr-un colț de cer,

Un vis nespus, un gând stingher,

Un foc aprins în noaptea grea,

O pace ce doar tu-mi puteai da.

 

Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?

Privirea mea te-a tot iubit.

A rămas tăcută, străpunsă de dor,

Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.

 

De-ai putea vedea ce-am ascuns,

În fiecare lacrimă ce s-a strâns,

Poate-ai înțelege ce-ai lăsat

În ochii mei, când ai plecat.

Mai mult...

Al doilea capitol al nostru

Să vezi și să nu crezi, ne-am împăcat. N-am nici cea mai mică idee cum ne-am regăsit. Stau de câteva luni bune și nu găsesc niciun răspuns nici în mesajele noastre,nici în capul meu.

Tot ce știu e ca ne-am împăcat. Am o teorie că Dumnezeu ne-a făcut să ne întâlnim în ajunul Sărbătorilor de iarnă. Am consumat alcool împreună de Crăciun, de acolo se și vedea cat de mult mă placi dar nu știi cum să o spui. Nu mi se pare întâmplător. Noi doi în același timp, în același loc se întâmplă foarte rar. Oficial, pot spune ca mă simt împlinită. Nu m-aș fi gândit niciodată ca mă voi putea îndrăgosti de omul pe care l-am pierdut deja o data, la mine acesta e imposibilul. Posibil ca ne merge bine, cu toate ca te bat la cap zi de zi, dar amorul meu, zi-mi tu, l-ai compara tu cu un altul? Oh, ciudat ma mai simt, am ajuns într-un punct în care nici fluturii nu mai încap la cat de mulți sunt. Au început să-mi zboare pe la cap. Mi-am pierdut mințile, mi-ai dat lumea peste cap,oriunde m-aș gândi parcă tot tu îmi sari în gând. Nici nu știu ce să mai simt ca tac,vorbesc prea mult,rad,plâng, le fac pe toate laolaltă. Vai, dar ce să vezi? S-a îndrăgostit inima mea din nou de tine? Mi-e greu să cred, dar mai bine zis nu-mi convine, căci orgoliul îmi bate în spate. Observ cum Dumnezeu ne supune la obstacole mari, pentru ca știe ca putem trece peste ele.Privesc la brațu-mi stâng și te văd pe tine agățat.

A trecut așa repede timpul… parcă ieri  …parcă ieri mi-ai dat primul mesaj;parcă ieri a fost primul sărut,primul te iubesc frumoasa mea.Parcă ieri am primit prima scrisoare; prima mea îmbrățișare.

Și țin minte ca ți-am zis ca dacă aș vrea să te las te-aș lăsa doar cu condiția ca mor eu. Nu m-am așteptat niciodată să rămân fara tine. Au trecut așa mulți ani încât ai devenit doar o amintire. Mormântul tău e plin de flori plantate de mâinile mele. Îmi este dor de tine. Știu ca timpul meu se scurge odată cu toamna asta timpurie care mă tot împinge spre pieire.

Mai mult...

Marea nimănui

Timpul s-a oprit în loc, când te-am zărit,

Când ai intrat neanunțat în viața mea

Și-ai devenit

Miracolul mult așteptat, dorit...

Navigam amândoi, aruncați de furtună

În valurile mării nimănui,

Zburam printre nori negrii, sau de vreme bună,

Ne rătăceam printre stele, alergând spre Lună.

Apoi, noaptea s-a așternut

Când brusc și dintr-o dată te-am pierdut,

Când printre valurile mării nimănui

Ai dispărut...

Dar... nu am renunțat, n-am disperat,

Te-am căutat și pe un țărm de mare te-am găsit!

Acum, Tu lasă-te de pescăruși călăuzit,

Revino, fii eroul, salvatorul meu.

Și azi și mâine și mereu,

Să navigăm pe marea nimănui,

Și să-nvățăm iar lecția iubirii-n doi,

Ce-alungă noaptea, întunericul din noi...

Mai mult...

Ultima suflare

Tu...îmi ești mie slăbiciune 

O obsesie care nu duce niciunde 

M-ai rănit cum nimeni nu a putut

Am rămas fără lacrimi la cât a durut.

 

Vreau din tot sufletul să te întorci 

Vino înapoi,de putere să mă storci

Iubește-mă, lasă-mă, iartă-mă

Dar fii din nou a mea patimă!

 

Să nu mă uiți ca pe oricine 

Iar atunci când va fi bine,

Strigă-mă pe mine dinspre răsărit 

Și prefă-te că niciodată nu ne-am iubit.

Mai mult...

Predispoziție

Silueta blândă a vieții

Se-apleacă asupra sufletului,

Așa cum roua dimineții

Aduce împrospătarea aerului.

 

Speranța zorilor vieții însorite

Ce îți așterne tiptil în suflet,

Miresmele dulci și întinerite

Ale dorinței pornite din cuget.

 

Să nu-nvinuiești iar destinul

Că de-abia azi după atâta chin,

Poți iarăși să privești seninul

Și să nu te simți privită ca manechin.

 

Dar nu ursita-ți poartă vina,

Că n-ai văzut nici flori, nici stele,

Ci în principiile tale-i rădăcina

Căci ai omis să mai urci crestele.

 

 

 

 

Mai mult...

Cafeneaua

Ecrane albastre prin cafenea

Luminează chipuri din când în când,

Eu stau la o masă și-o aștept pe ea,

Cu degetul pe ecran trecând.

Wi-fi-ul pulsează în linii subțiri,

Și ceștile scot abur ușor,

Iar eu, prin mesaje și vechi amintiri,

Mă pierd în semnale de dor.

Și parca se mișcă o umbră în uși,

Să fie chiar ea? Îmi tresare un gând…

Dar intră străini cu priviri de păpuși,

Cu ochii în ecrane trecând.

Suspin în tăcere și las telefonul,

Bateria scade, lumina s-a dus,

Rămân doar cu gândul, se stinge și tonul,

Iar ea n-a răspuns... iar ea n-a răspuns.

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍