Patima interzisă
Privind lung înspre pânza pictată-n bleu deschis,
Mă gândesc la menirea mea-n melancolie,
Dar fără a pretinde, văd un scump adonis,
Dar îl recunosc, cu a lui ascunsă mișelie.
Ce să mă pornesc să-i fac, să plece!
Să râcnesc cu glas puternic și răstit?
Sau să-i murmur încet că m-am îndrăgostit?
Sau mai bine-i dau sulița să mă spintece.
Că nu-i mare deosebire-n spintecare și plecare.
Ochiul facil nu vede, rana cea chinuitoare,
Că nu-i cad pielii lacrimi roșii, vătămătoare,
Drept urmare nu se vede, căci e sufletul ce doare.
Deci spune-mi tu, crai strict interzis,
Cum să stau în liniște când sufletul îmi zbiară?
C-ai neglijat de mine, așa cum am prezis,
Și-am distrus ceva mirific. Amorul meu acușa piară.
Nu te uiți tu la autori cu vorbe-anevoioase,
Nu știi tu să citești printre rândurile serioase.
Ce tragedie, o minte matură si inimă romantică,
Blocate într-o minusculă prezență de fată.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: KH
Dragoste interzisa
Data postării: 2 august
Vizualizări: 153