Of, Doamne

Iar mă întorc, flămând de rană vie,

Căci rana mă înalță și nicidecum doboară,

Și ce-ar fi fost iubirea fără agonie,

Fără-ntunericul ce împrejuru-i zboară?

Nu-mi cere să fiu liniștit ca-ntr-o icoană,

Când inima-i proptită-n rug arzând.

Pe drumul către ceruri suntem rană,

O rană răstignită ca nicicând.

Iubirea care rupe, dar nu frânge,

E singura încoronată ca regină,

Să mori cu ea - e-un altfel de a plânge,

Să-nvii din ea - e-un zâmbet de lumină.

Se frânge cerul-n mine ca o spadă,

Când gust din dragoste și sânge amestecat,

Ce leac curat părea! Dar câtă otravă,

Se-ascunde-n dulcele ce l-am visat...

Pe buze-mi arde-un cântec care minte,

Dar sufletul îl bea ca pe-un păcat,

Căci nu există zâmbet care să alinte,

Și nici vreo mângâiere care-a vindecat.

Şi dacă tot ce suntem e cenușă,

Din rana care-a ars pe sub veșmânt,

Atunci iubirea nu-i nicicând o ușă,

Ci-un drum ce se sfârșește în mormânt.

Îmi cântă în oase

pământul fierbinte,

cu dorul de-acasă

și vechi jurăminte.

C-o traistă de gânduri

și umeri de lut,

adun în tăcere

tot ce-am pierdut. 

Îmi cântă-n adâncuri

un sânge de mumă,

chemându-mi ființa

spre vatra străbună.

Din palma câmpiei

îmi beau rădăcina,

și-n privire se-aprinde

tainic lumina.

Sub cerul ce-și cerne

tăceri peste sate,

îmi leg oboseala

de vremuri uitate.

Iar seara mă-mbracă

în straie de humă,

cu mirosul de pâine

venit dinspre lună. 

Sub cerul ce-și rupe

veșmântul de stele,

îmi plâng bătrânețea

din oasele mele.

Iar noaptea coboară

ca o rană senină,

și-mi coase în suflet

o altă lumină.

Mă iartă țărâna, 

mă recunoaște,

din trupul ei reavăn, 

mă naște și paște.

Și-n somnul de humă,

când totul dispare,

rămân o gură de aer, 

în a lumii suflare.

De n-aș avea furtună,

Aş sta cu viața la taifas

I-aș împleti cunună,

Pe veci cu ea să fi rămas.

De n-aș avea durere,

M-aș înălța în zbor,

Și-aș plânge de plăcere,

Când trebuie să mor.

De n-aș avea și lacrimi,

Uscat aș fi sub piele,

Şi aș mânca doar patimi,

Privind pierdut la stele.

De n-aș avea dezamăgiri,

Ce tristă mi-ar fi viața,

Aş fi un praf ce nu-l respiri,

O apă ce-și dorește gheața.

Cu ce să te asemăn,

Făptură  dragă mie,

Căci nu există-n lume,

Ceva  să semene ţie ?

Să te asemăn cu o floare ?

Păleşte lângă tine,

Căci tu eşti mult mai pură,

Mai gingaşă, mai fină.

Să te asemăn Lunii ?

Degeaba ostenire,

Ea e pustie, rece...

Tu, radiezi iubire.

Să te asemăn Afroditei ?

Aş face o greşeală …

Căci ar schimba-o Zeus,

Iar eu te-aş pierde iară.

Să te asemăn c-un rubin,

C-un diamant sau cu un soare?

Nu are rost  s-o fac,

Tu, străluceşti mai tare.

Cu ce să te asemăn ?

Cu ce să te compar ?

Pe tine, doar cu tine ...

Căci restu-s în zadar.

Trei sferturi astăzi sunt în rai,

Dar mâna ta mă trage înapoi,

Și-ntruna plângi, și fără grai,

Încerci pe moarte s-o despoi.

Te văd de undeva din depărtare,

Cu fața-n palme prăbușită,

Apoi aprinzi ușor o lumânare,

Și rogi pământul să te-nghită.

Trec norii grei, dar eu nu mai aștept,

Mi-am pus tăcerea-n piept ca pe o haină,

Și sunt străin de gândul tău nedrept,

Ce vrea să mă întorc ca dintr-o taină.

Tu strigi, dar glasul tău nu mă mai doare,

E doar ecoul ce se frânge-n mine,

Fiindcă-am gustat din lacrima ce moare

Sub ochii-ți goi ca două vechi ruine.

Și totuși, nu te las, și-am să te iert,

Să fii în mine ca un legământ,

Iar când vei plânge, voi simți discret,

Iubirea noastră trăită pe pământ.

Au apărut lanțuri și-n occident,

Gardul e mai înalt decât casa,

Ochiul e mult mai atent,

Pe trupuri mai strâmtă-i cămașa.

Au apărut iar vremuri ciudate,

Vorbim din priviri nu din gură,

Şi asta numim reţinuţi, libertate,

Iar casa ni-i un fel de celulă.

Plaga se-ntinde încet peste lume,

De pază soldații ne stau pe la porți,

Avem buletine cu nume postume,

Și om devenim după ce suntem morți.

Aplauze, aplauze, trăiască știința,

Dați foc la biserici și la icoane,

În cip-uri păstrați toată credința,

Și-n inima goală înfigeți piroane.

Inima mea plânge și suspină,

Pentru tine, sufletu’ mi-e veștejit.

Precum un trandafir lăsat sub,

A soarelui lumină… S-a ofilit

Mintea mea rareori lucidă,

Pentru tine, într-un loc îndepărtat,

Zboară, precum o rază de lumină.

O imagine sublimă, dar… S-a ofilit

Un curcubeu din ceruri,

Printre nori s-a revărsat.

Am dezlegat misterul, dar

Te-am luat în brațe, apoi… S-a ofilit

Vântul adie peste noi,

Se aude în zare un strigăt.

Acum sunt doar eu, eram frumoși,

Împreună, dar dragostea… S-a ofilit

S-aud șoapte mincinoase,

De la tine, peste adevăr răzbat.

Urechile-mi sunt somnoroase,

Amagite de glasul tău suav, dar… S-a ofilit

Codrii verzi mă cheamă,

Mă duc spre ei, mă alint.

Mintea ta-i vicleană,

Între noi totul… S-a ofilit

O curbă periculoasă,

Văd în orice drum drept.

E vara dar pare a fi iarnă,

Totul în jur îmi pare, sau… S-a ofilit

📅 01-05-2024

De cite ori am tresarit

   La fiecare miscare,

Crezind ca poate ai venit

Tu,dulce aratare.

S-apoi de cite ori am plins,

  Vazindca noaptea vine 

Si lampa singura am stins,

  Iubire,fara tine.

Tu, iubire ciobita, mă ții în lanțurile tale,

Îmi sufoci visurile sau poate le dai aripi..

Mi-e bine, dar dincolo de castel e raza de soare pe care nu o vad...

Tu, iubire ciobita, ești nisipul auriu

Ce n-a cunoscut magia valului,

Ești chitara fără corzi,

Bărcuță fără vâsle,

Fluture fara aripi,

Ești drog ce mă împiedică să văd lumina visului împlinit...

Arde inima in mine 

Pentru tine, suflet rece;

Mi -e sumbră ziua de mâine,

Tumultul nu -mi dă pace..

Să te -ncalzesc mă chinui iar;

Al tău spirit,sloi de gheață,

De s -ar topi în al meu jar,

Să scap de -amar și ceață..

Ascultă -mi șoaptele febrile,

Privește -mă în ochii plânși,

Pătrunde mi frământările,

Urmează mi pașii neatinși.

Fă-mă să tresar din nou,

Șoptindu -mi vorbe de amor,

Ce se revarsă din ecou,

Purtând pe aripi al meu dor.

Zămbește-mi pe sub mustață,

O clipă fă -mă fericită ,

Să mă trezesc o dimineață,

Să mă simt a ta iubită.

Viața -i atât de trecătoare,

Ce ne -a umbrit,să dăm uitării,

Că două păsări călătoare,

Să cântăm imnul iubirii..

În noapte simt cum treci

Printre picuri reci,

Cu starea ta de toamnă 

Încerc să rămân calmă...

Te afunzi în foșnet de frunze

Uscate,pătrunse 

De frig, de uitare

Aștepți o schimbare 

Te privesc de departe

Printre frunze uscate

Totul e apăsător și greu

La fel ca sufletul meu

Toamna afară, toamnă în mine,

Mă apasă iarna ce vine

De ce nu mi-ai spus astă vară

Că totul se stinge și o să doară?

Rece timpul, rece și tu

Te așteptam, dar acum nu...

Te mai aștept la primăvară 

Te mai aștept ca în prima seară..

Gandurile involuntare,

Fara culoare,

Ma iau...apoi ma arunca

Intr-o prapastie

Denumita TRECUT

In care predomina

TACEREA.

Privesc...

Si observ cum

Amintirile

...negre...

...ca ochii tai...

Ce s-au invelit

Cu un strat

Inconmensurabil de praf

Ma cuprind stransss...

Cu bratele grele de griji

La pieptul lor

Cu speranta

Sa-mi recucereasca iarasi

Inima.