Libertate,dragoste,tu

Ce simplu-ar fi

Să știu cine-s eu..

Sunt doar un simplu om cu siguranță,

N-am auzit încă vorbindu-se de mine,

Dar poate aș fi vrut să fiu un zeu..

Unul din ale Olimpului legende

Sau mai degrabă al vechii Rome,

Nu sună chiar așa de rău, 

Să pot să zbor,nemuritor

Puternic,invincibil de dragul tău, 

Liber ca pasărea ce taie cerul

În zborul său, 

Sau poate zeul ce-ți aparține numai ție 

Amorezat precum un sclav de-a sa stăpână ,

Să te sărut până în zori,

Să te iubesc fără să vreau 

Fără să știu cine sunt eu

Sau care este adevărul meu,

De biet om muritor 

Sau zeu.....

(15 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

Se tot vorbește că moartea-i dureroasă,

Că este neagră și are coasă,

Că n-are chip și-i tare fioroasă,

Dar nouă celor căzuți în ale amorului visări nici că ne pasă!

Îndrăgostiții știu că dragostea și viața-i tot ce contează!

Iubito astăzi am aflat o taină a iubirii

Căci Duhul Sfânt vorbește și prin tine...

Mi-ai spus cum o iubire mare

Se sechestrează.....

Chiar dacă termenul ăsta nu sună bine...

Căci eu adusul-am în pomenire

Ei bine cum?

Să afle fiecare!

Noi doi iubito știm...

Cum să poți face o iubire pe veci nemuritoare,

Sau să n-o lași să zboare...

Voi însă cititorii,

Citiți titlul la poezie,fiecare!

(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Același "te iubesc" pare refrenul iubirii iubito,

Dar nu-i,te asigur...

Refrenul ești doar tu!

Fară tine iubirea-și pierde refrenul,

Te iubesc este refrenul,

Cum să existe fără tine refrenul iubirii,

Când ceasul amorului își pierde rostul lui?

Pustiul se-ntrevede pretutindeni fără sărutul ce pleacă din tine,

Eu sunt doar un mort viu fără iubirea trimisă-n spre mine,

Fară tine dragostea-și pierde refrenul,

Te iubesc este refrenul ce-i scris pentru tine,

Cum să existe fără tine refrenul iubirii iubito,

Mai caldă e moartea cea rece,urâtă și hâdă

Dacă te iubescul dispare odată cu tine!

(26 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Amor nebun ce vrei tu singuratic trubadur

De la un biet rătăcitor îndrăgostit,

Ce-și cântă trist însă ferice totuși a sa iubire nescrisă încă,

Ce zilnic promite colorate nebunești plăceri,

Cu gingașele săruturi dar și mângâieri,

Și strânse îmbrățișări?

Amor,amor,amor mai bine mor

Făra iubita mea cerească cu aripi ca de înger,

Ce-n zborul ei mă poartă și pe mine la pieptu-i cald precum o mamă-și poartă pruncul...

Amorul este dorul dar și Raiul...

Cum să trăiesc iubito fară tine?

Doar moartea poate șterge suferința despărțirii seci și reci,

Ce n-o concep vreodată!

Amor,amor amor,ești tu blestem ori binecuvântare?

Te cer,te cânt și iar te chem

Fie râzând sau suspinând,

Te rog rămâi la mine!

(5 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Prea multe clipe fără tine,

Aduc tristețea ca o vreme rea,

E timpul să-ți sărut iar glezna,

Să-mi dăruiești îmbrățișarea ta!

Iubito,fară tine nu există existența,

Exiști doar tu în lumea mea,

Tu ești iubirea definită,

Iar dragostea n-are nici timp și nici valoare,

Dacă n-aud vorbirea ta!

Ce rost își are marea cu valurile toate,

Sau norii ce-s artistic risipiți pe cer,

Și nici semeții munți nu-mi spun prea multe,

Când eu am gândul doar la tine,

Și-s prins doar de al tău mister?!

(22 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Vorbele sunt goale...

Umbre zburătoare!

Cum crezi că pot vorbi despre tine fără a greși?

Iubirea ști bine cât doare când cade și moare,

Chiar dacă moartea e mută și oarbă sau minte și fură...?

Apoi lașa fuge și nimeni nu poate s-o prindă!

Aș vrea să vorbesc despre tine dar nu pot fără să suspin adânc,

Parcă tăiat de-un otrăvit cuțit,

Aruncat din negrul hău ce nu-mi aparține..

Și încerc să spun orice despre tine dar nu pot!

Prefer să aștept când o să te lovești întâmplător de umbra-mi gonită de mine,

Sugrumat de-aceiași iubire absurdă,

Niciodată putând a vorbi despre tine!

(4 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

O femeie într-o cămașă bărbătească,

Pășește desculță și goală prin casă,

E un steag ridicat pe-o cetate cerească,

O pradă rebelă și mult prea frumoasă.

Bumbacul subțire pe sâni se mulează,

Lăsând la vedere doar linii fierbinți,

În ochii ei mândri o flacără joacă,

Un joc interzis ce te scoate din minți.

Ea știe că are întreaga putere,

Când haina îi cade ușor pe podea,

O noapte de taină și dulce mângâiere,

Stăpână pe trupul și pe mintea mea.

Eu te-am zărit, inima-mi a cântat,
Și ca o baladă dulce, plină de dor nemăsurat.
Tandrețea ta, o rază printre nori,
Iar a trezit în mine amintiri și fiori.

Sunt bătăile inimii, un vals tăcut și rar,
Unde sub prezența ta, s-a transformat în har.
Pentru o clipă magică, un moment fugar,

Etern sufletul meu de tine fermecat.
Rece, melancolia-și cântă versul neîncetat,
Bine când te-am văzut, inima-mi a vibrat,
Acum melodie veșnică, un cântec de drag

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Ești pâinea mea ,ești vinul,

Ești ploaia ,ești seninul,

Ești apa ce-mi dă viată!

Ești cerul,dimineață!

Miros de primăvară

Și-un dor…ce mă-nfioară!

Ești visul ce-mi veghează

Iubirea,când sunt trează!

Te simt în tot și-n toate,

Aproape și departe!

Ești somnul,esti trezirea!

Ești clipa, nemurirea!

Esti fericirea,chinul!

Dulceața si veninul!

Ești raiul ,după iad!

Ești piatra mea...de jad!

Ne-am jurat într-o seară tăcută,
Fără martori, fără altar,
Că nici moartea, cu mâna ei mută,
Nu ne va face străini în zadar.

Nu ne-am promis zile ușoare,
Nici viață lungă sub soare blând,
Ci doar să fim, din moarte-n moarte,
Un gând în gând.

Când trupul tău va fi pământ,
Să știu că nu ești risipită;
Că mă aștepți, cum ai făcut
Și-n viață, liniștită.

Și când mă vor chema și pe mine
La margini de lume, încet,
Să-mi ieși în cale, nu ca umbră,
Ci ca început.

Dacă ne-or pune cruci alături
Sau vântul ne-o despărți în lut,
Să știe cerul și pământul:
Ne-am aparținut.

Din ce oare esti făcută

De sclipești în ochii mei?,

Ești cumva din rai căzută

De mă pierd în ochii tăi?

Din ce oare ești făcută

De zâmbești așa frumos?

Of!,Și -acel' de te sărută

Este cel mai norocos...

Din ce oare ești făcută,

De mister și dor curat?

De o rază nevăzută

Ce în suflet mi-ai lăsat...?!

Ești lumina ce m-alină,

Glasul nopții diafan,

Adierea cea divină

Dintr-un vis pierdut în van.

Te-a țesut un colț de stele,

Te-a sculptat un val tăcut,

Ești din umbre efemere,

Dar în mine-ai renăscut.

Dragoste,ceva mai dulce

ești luna ce ma duce undeva

Numai dorul sa numai fuge,

Tot lângă ea voi umbla.

Gingașa suna putin,

Luna o iubeai,

ai vrut sa fie totul divin,

doar pe ea o iubeai.

Strângând din dinti încet

Pareai speriata,

Ma rugai sa plec,

sa vina ea de ndată.

Vorbeai cu ea despre mine,

De ce te am crezut?

Mințeai ca îți este bine,

De ce te ai prefăcut?

Stăteai după unii,

De mine nu ți pasa,

Vedeai lumina lunii,

a mea nu te interesa.