La nuntă!

Simt cum cântul mă pătrunde

Când lângă mine ești în dans,

Și cum dragostea ne însoțește

Când amândoi plutim pe vals.

 

Fac doi pași săltați la stânga

Iar tu zbori ușor spre dreapta,

Mai greșesc dar mă îndrepți

Și-ți ascult cuminte șoapta.

 

Dau un pas rapid în spate

Și chipul frumos ți-admir,

Îmi spui că lumea privește

Dar nu-mi pasă, vorbe-nșir.

 

Și-apoi cine poate să închidă

Gura rea ce-n una clevetește,

Făr' a da vreodată socoteală

Celui ce nu minte și iubește.

 

Ritmul spune să mă apropii

Și să fim lipiți unul pe altul,

Să te strâng cu poftă-n brațe

Și să le privim pe feți oftatul.

 

Ne oprim din dansul nostru

Și ne îndreptăm spre masă,

Care-i plină și ne-așteaptă

Să gustăm, că-i nunta-aleasă!

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online La nuntă!

Data postării: 8 noiembrie 2024

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 863

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ceasul!



În pragul serii, un pic am ațipit
Și am visat...un vis așa frumos,
Dar care a rămas... neterminat
Că ceasul m-a trezit...răutăcios.

Eram pe-un câmp cu flori de maci
În alergare, din urmă să mi-o prind,
Pe ea, pe fata, ce-n vis mi-a apărut
Sperând că-mi va permite s-o ating.

Din 'nalt, se auzeau triluri de păsări
Ce ne-nsoțeau în cânt...cu măiestrie,
Și parcă ne-ndemnau să ne întindem
Să ne iubim în maci...pe-acea câmpie.

În față ochilor, păru-i plutea în vânt
Și o simțeam că e frumoasă, diafană,
Dar nu puteam chipul ascuns să văd
Că fuga devenea, nefericit... o goană.

Spre ea am îndrăznit vorbă să-i strig
Să se oprească, privirea... să-i zăresc,
Și poate inima rănită...să mi-o vindec
Dar ceasu-a hotărât, aici, să mă trezesc!

Mai mult...

O seară minunată!

A fost o seară minunată

Să fim noi doi la masă,

Și timpul îl doream oprit

Și să n-aud că vrei acasă

 

Cu greu ai acceptat să ieși

Să ne plimbăm și să cinăm,

Țin minte cât de clar ai spus

Că doar până la nouă stăm

 

În minte nu-mi mai era ora

Și bucuria de-a te-ntâlni,

Să-ncerc să-ți cer prietenia

Și poate-amici vom deveni

 

Și greu mi-am dat răspunsuri

Cum aș putea să mă îmbrac,

Și ce fel de flori eu să aleg

Ca la-ntâlnire să-i fiu pe plac

 

Cum multe haine nu aveam

Am tras pe mine blugi, tricou,

Și frigul să nu mă ia pe înserat

Mi-am pus pe umeri un sacou

 

Cu florile a fost mai dificil

Că n-am mai avut întâlniri,

Dar mi-a șoptit colega ei

Surpriză-i faci cu trandafiri

 

Așa că fix la ora stabilită

M-am întâlnit cu Marce,

Și am simțit când s-a uitat

Că am buchetul care-i place

 

Curaj am prins pentru moment

Și-am îndrăznit s-o i-au de mână,

Ea lung spre mine s-a uitat

Dar n-a putut nimic să-ngână

 

Ușor am început să discutăm

Și despre vreme și ce-i în stele,

De sus cădeau stropii de ploaie

Ce ne-au ajuns până la piele

 

Într-un târziu localul l-am găsit

Și uzi leoarcă ne-am pus la masă,

Sacoul meu pe umeri i-am așezat

Și i-am șoptit încet că e frumoasă

 

Știu c-am luat ceva frugal

Că nici n-aveam bani mulți,

Puține vorbe am schimbat

Și toată seara am fost tăcuți

 

Și timpul era trecut de ora nouă,

Când de la masă ne-am ridicat,

Și ne-am întors pe jos spre casă

Și-n clar de lună ne-am sărutat

....................................

Și multe întâlniri au mai urmat

Până ce la primar noi ne-am luat,

Iar când în viață au apărut necazuri

Noi rugă către Domnul..am înălțat!

 

 

 

Mai mult...

Luptă am dus..!

Mereu ți-am zis că te iubesc

Iar tu m-ai părăsit pe mine,

Nu știu dacă pe altul ai ales

Mie lăsându-mi poza cu tine 

 

De multe ori am vrut s-o rup

Și bucățele să arunc în vânt,

Iar pala să le ducă și ascundă

Să nu se-ntoarcă pe pământ

 

Desigur, așa era în mintea mea

Dar nu la fel a hotărât și inima,

Care bătând încă destul de tare

A zis că dragostea n-o poți mima

 

Acum nu știu de cine să ascult

Să lupt să-mi recâștig iubirea,

Sau să renunț, să-mi refac viața

Cu cineva care-mi aduce fericirea

......................

E greu să te bazezi pe minte

Când inima îți spune altceva,

Și doar soarta poate decide

Cu cine-n viață..poți pleca

.................

La inimă mâna ușor mi-am dus

Și am simțit că bate pentru ea,

Acum nici mintea nu s-a mai opus

Și lupta-m dus...pentru soția mea!

 

Mai mult...

Ce m-aș face fară ea!

Să vă spun ce mi se-ntâmplă,

Și de ce-mi pun degetu-n tâmplă,

Despre ea ce-mi este dragă mie,

Și cum îmi dă emoții a mea Marie

 

Dimineața mai greu se scoală,

Parcă-i atinsă de vreo boală,

Pe furiș ușor deschide ochii,

Pregătită e de-a face șotii

 

În fugă mare spre bucătărie,

Să încălzească la cuptor lipie,

În grabă, iute o cafea își face,

Mai diluată, că așa îi place

 

Cum timpul trece, nu prea așteaptă,

Nici chiar pe ea, fată cu judecată,

Grăbită se-ndreaptă către duș,

Eu o zoresc, ea-mi spune vin acuș

 

Acum cred c-ați înțeles mai bine,

De unde necazul vine spre mine, 

Ce-nseamnă acuș, rapid și imediat,

Când eu la ușă, demult stau îmbrăcat,

 

Aud din ușă cum dușul se oprește,

Și-s bucuros că fata se grăbește,

Dar vai, nimic nu este-adevărat,

Că după duș, are ceva de aspirat

 

Să-i spun ceva tăios, nu îndrăznesc,

Și simt cum nervii îmi plesnesc,

Cobor ușor pe trepte la garaj,

Ducând în màna zilnic un bagaj

 

Pornesc rapid motorul, cald să fie,

Pentru a mea scumpă, dulce soție,

Consum destul de multă motorină,

Pâna ce intră Marce în mașină

 

Calc apăsat pedala, accelerez,

Mai am un pic până să delirez,

În trombă la serviciu noi plecăm,

Să prindem condica și să semnăm

 

Parchez mașina, coboară Marce,

Și mâța-mi sare printre picioare,

Sunt pregătit pisica s-o servesc,

Cu o conservă, că altfel o pățesc

 

Abia acum eu spre birou pot merge,

Când mâța botul tacticos și-l șterge,

Și Marce mulțumită intră-n laborator,

Iar eu mă mișc c-un șchiopătat ușor

....................................

 

Seara tot timpul după ora cinci,

Când termin cu mâncarea la pisici,

Marce îmi spune pe un ton domol,

C-ar vrea un picusor și pe la Mall

 

Degeaba spun, mă doare un picior,

O stiu că nu renunță prea usor,

Așa că la cumpărături grabnic o duc,

Sperând că cina de la șapte, poate apuc

 

Nu vă mai spun povestea după șapte,

Când eu prin casă vorbesc în șoapte,

Că ea la telefon începe să vorbească,

Și tare greu îi vine să se oprească

 

Ceea ce eu acum v-am povestit,

De-a lungul vremii pe mine m-a călit,

Și-am înțeles...capul este la mine,

Dar gâtul e la Marce și-l

mișcă....cum îi convine!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Diagnostic/ prognostic!



Mă simt puțin cam obosit
Și undeva ceva mă doare,
Încerc să scap de bisturiu
Și mă întreb ce-o fi...oare.

Mă uit în jur la cei bolnavi
Și văd că-i multă suferință,
Din ușă, doctorul ne spune
Nu disperați, aveți credință.

Purtăm în trupul nost' de lut
Dureri, nevoi, dar și speranța,
De-a fi, de doctori... vindecați,
Și Domnul să nu scurteze..ața.

Mă plimb pe hol în sus și-n jos
Pășind ușor printre-asistente,
Care glonț merg spre pacienți,
Pentru perfuzii și..tratamente.

Din stradă, se-aude o salvare 
Și-i văd ... semnalul luminos,
Înaintând alert printre mașini
Să nu rateze... timpul prețios.

Mă-ntind pe patul din spital
În așteptarea unui diagnostic,
Ce vine-ntr-un târziu, zicând
E-o rană mică pe-al tău colon
Ce duce, la un bun prognostic!









Mai mult...

Mă rog la soare...!

Și astăzi simt că ziua-i minunată

Iar soarele de sus ne încălzește,

Nu ține cont de ești bun sau rău

Cu raza lui pe toți ne nimerește

 

Răsare și omenirea o lumină

Care în întuneric se găsește,

De mult nu mai trăiește-n pace

Și în război, viața și-o irosește

 

Mă rog la soare să m-asculte

Ca raza s-o transforme-n scut,

Și pavăză să fie pentru mame

Și Doamne, la copii și nou născut

 

Dar cine-s eu în astă lume rea

Ca cineva să aibă timp de mine,

Când frică nu au nici de Domnul

Și ura cultivând, ei cred că-i bine

 

Dar nu voi renunța la rugăciune

Cerând ca TU, să aduci pacea,

Învață-ne să ținem Calea Dreaptă

Fă-ne puternici, să-nvigem moartea!

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Zile dintre noi

Ce straniu chip au zilele dintre noi,

Și, totuși, câte nopți ne sunt aproape!

Te simt cum îmi pătrunzi în vise și, apoi

Te risipești precum lumina-n noapte.

 

Când se frământă nori pe cerul greu,

Și-mi tremură sub pleoape stele-n zbor,

Mă-ntreb dacă mai sunt doar eu

Cu așa plin de tine... dor.

 

Se scurge timpul în ritmul lui,

Cu pasul său ce duce numai înainte,

Iar tu rămâi, în gându-mi visător 

Un chip neprețuit întipărit în minte.

 

Și-n lungul drum, de umbre împodobit,

Încă mai sper că-n lumea asta mare,

Nu am rămas un dor neîmplinit,

Ci doar o scurtă așteptare.

 

Mai mult...

Poti

Ma leagana tacerea

se scutura un vis

si cineva il plinge

dar este deja stins

aduna zile multe

arunca multe nopti

dece iti este frica

doar tu stii ca nu poti

si totusi prin durere

nu incetezi sa inoti

Te leagana tacerea

Incearca sa  sa mai poti.

Mai mult...

Nu are pe cine iubii

Cum aș putea să văd răsăritul,

Când trăiesc și simt apus

Eu nu-mi doresc decât să ating infinitul

Să m-npletesc cu ăl`de sus.

 

Nu pot să ajung pe ale culmii lume

Nu pot să mă întind  spre albastra zare,

Că toate lanțurile lumii

mă țin pe loc-n așteptare.

 

Încerc și mă zbat să ating nemurirea

Dar totul în jurul meu cunoaște destrămarea

De vreau să iubesc, nu am pe cine iubi...

De vrea să mă iubească nu are pe cine iubi...

 

Căci eu n-am înțeles niciodată iubirea

cu al ei tumult ce-l poartă-n sân

cu dorul și drama

și plânsul și viața

Cu tot ce are ea în noi de-adus.

~C.N.F~

 

Mai mult...

Focul din Oglindă

Te caut în amurgul care se frânge,

În umbrele ce dansează peste gând,

Iar inima-mi, ca vântul, se avânge

Spre tine, fără prag, fără rând.

 

Ești stânca ce se-aprinde în mare,

Valurile-mi se sparg de tine-n zori,

Și fiecare sărut e o dare

De stele ce se nasc printre fiori.

 

Mâinile tale-s crengile unei vieți

Ce tremură sub cerul meu prea plin,

Și dacă pleci, se frâng și nu se-ntorc pașii

Ca ploaia ce se stinge în destin.

 

Dar dragostea, nebună și fierbinte,

Nu știe să moară, nu știe să tacă,

Ea arde și-n tăcere, ca o simfonie

Ce strigă prin vene, ce nu seacă.

Mai mult...

COMETA

Înainte de tine

cerul inimii mele

era o noapte lungă,

cu stele palide

și tăceri adânci.

 

Rătăceam prin zile

ca o planetă rece,

rotindu-mă încet

prin propriul univers.

 

Și atunci ai apărut tu -

o cometă de lumină.

 

Ai traversat cerul vieții mele

cu o dâră de aur,

ca o scrisoare de foc

trimisă de iubire.

 

În inima ta

ghețurile au început să plângă,

iar sub ele

au înflorit râuri de primăvară.

 

Ochii tăi

au aprins constelații noi

în nopțile mele,

iar glasul tău

a învățat tăcerea să cânte.

 

Când mi-ai atins sufletul

a fost ca și cum

un soare tânăr

s-ar fi născut în pieptul meu.

 

Și de atunci știu:

iubirea nu e doar o stea

care luminează de departe.

 

Iubirea e o cometă -

o flacără rară

care trece prin cerul inimii

și lasă în urmă

o dâră de veșnicie.

Mai mult...

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Cine a trait cu adevarat, 

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Care a iubit cu adevarat,

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Daca noi am fost cu adevarat, 

Ceea ce am fost, 

Sau ceea ce am visat ca suntem. 

Martha? Sau Raymond Radiguet? 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍