Iubire mută

Mi- e dor de tine și toate mă dor,

Deși în mine e preaplin de iubire.

Aș vrea să mă transform într-un fir curgător,

Subtil să mă infiltrez în a ta fire.

Prin pulsul tău s-auzi ale mele șoapte,

Să - ți curg prin vene, să te simt aproape.

Eu să pot să - ți fiu seva hrănitoare,

A vieții tale sursă de vigoare.

Intensitatea clipei cu greu o suport!

Aș vrea să nu fi cunoscut o astfel de iubire.

Deși sunt vie, trupul meu e mort

Atunci când sunt departe de tine.

Ce- ar fi dacă ai fi tu fluture pentru o zi,

Să - ți întinzi aripile și să cuprinzi tot cerul 

Din înălțimi întreaga creație să o vezi,

Să simți în tine vântul cum îți ghidează zborul.

Și dureroasa- ți metamorfoză să merite din plin

S- admiri tu din înalturi mărețul plan divin.

Om drag, eu nu te iubesc pe tine,

Prin fiecare por emani deșertăciune.

Îți iubesc a sufletului delicată floare,

Lumina- ți ce-mi este farul de orientare.

Magnetic sunt atrasă către tine,

Dar mintea țipă: Nu! Nu este bine!

Această energie îmi dă vitalitate 

Și mă mai ține, încă, departe de moarte.

Captivi, condiționați de legi ce nu ne aparțin,

Sacrificăm miracolul planului divin 

Inconștienți intrând pe-al karmei destin.

Autocondamnați la perpetua căutare 

De sine, de noi, de absolută conectare.

Și ne-am întâlnit în astral, pe un colț de stea

Și inima ta s- a contopit cu inima mea.

Îmbrățișare atemporală a spiritului cândva scindat

În două corpuri diferite încătușat.

Cum să - ți dau drumul, să mă desprind din nou de tine?

Să intru iar într-un perpetuum mobile cautandu- mă pe mine?!

Mi- e sete de tine, mi- e sete de noi 

Mi- e dor de întregul ce- l formăm amândoi.

Profesor și discipol pe veci înlănțuiți

În astă interdependență de îndrăgostiți .

Astfel am învățat iubirea la cel mai înalt nivel

Alchimizată toată, eu nu mai sunt la fel.

Molecular parcursam combustia iubirii

Și - am metamorfozat esența nemuririi

Căci dincolo de timp, și dincolo de noi

Rămâne contopită energia din doi.

Suflet curcubeu ce te înalți acum

Din mlaștina durerii ca un fum,

Fum colorat dispersat in eter

Lăsând în urmă trupul efemer

Te diluezi în sferele înalte 

Uimit de-a ta imponderabilitate 

Eliberat din chingile de lut

Te integrezi total în Absolut.

Nu mai privi- napoi, nu are rost

Să vezi din nou pe unde ai mai fost?

În sus, și tot mai sus e drumul tău 

Ce ai lăsat în urmă e tot ce-a fost mai rău.

Și iar e azi, și iar mi-e dor de tine 

Și dincolo de timp, și dincolo de cer

Flăcările noastre - s unite- n curcubeu.

Indestructibilă conexiune 

Ce ne va lega de-a pururi în eter,

Plăpânda muritoare iubita de un Zeu.

M- ai învățat să simt, m- ai învățat să fiu

Altarul manifestării iubirii tale.

Pe-al omenescului pământ pustiu 

Apare un roz și fascinant bujor,

O floare magică cu mii de petale

Care emană parfumul de dor.

Apa-i curge liniștită,

Valurile sunt domoale,

Doruri,gânduri curg la vale,

Mii de drumuri ies în cale.

El e tânăr  și frumos,

Apele îi curg în jos

Apele duc cu ele

Doruri  multe , multă jele.

Dar dorința lui cea mare:

La hotar el vrea ...cărare

Și cărarea din  hotare,

Să fie plină de soare.

Ascultând povestea lui,

E povestea fratelui

Care ține despărțite

Două surorii  vitregite.

Ascultându-le cum plânge

Și cum cată -n depărtare ,

Se privesc în ochi  și spun,

Vreau cu sora să  m-adun;

Sunt surori  de-aceiași mamă,

Au acelaș  grai frumos,

Poartă ie și năframă,

Doina  o cântă  duios;

Au aceiași  rugăminte

Și  același  dor le poartă:

Vor în brațe să se strângă

Așa cum era odată.

Iubito, e timpul regăsirii noastre,

E vremea iubirilor pierdute,

Ajunge suferinței oarbe,

De ce să plângem iarăși

Când ne putem iubi

Ținându-ne de mână!

Iubito îți jur iubire numai ție

Îți cer iertare unde ți-am greșit,

E timpul regăsirii noastre,

Hristos ne vrea-mpreună,

Iubindu-ne fără sfârșit ;

El fost-a răstignit și pentru-a noastră Mântuire

Pe diavolii cei răi i-a izgonit

Ca noi să îi urmăm exemplul

Să nu-i uităm nici răstignirea dar nici jertfa

Să ne iubim cu toții

Așa cum doar El ne-a iubit!

(18 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ți-aș sculpta chipul 

Din mii de zâmbete

Câte tu mi-ai pus pe față 

De când ai apărut în a mea viață.

Ți-aș sculpta chipul 

Din milioane de stele,

Dar din câte sunt pe cer

Doar tu strălucești dintre ele.

Ți-aș sculpta chipul 

Din milioane de inimi,

Dar dintre toate

Doar a ta contează tare.

Ți-aș sculpta chipul 

În stânca munților 

Ca să nu poți vreodată 

Să te topești de al meu dor.

Ți-aș sculpta chipul 

Din absolut orice,

Dar nu din marmură 

Căci n-aș vrea să-l strivesc 

Cu iubirea mea toată.

Copleșită  în timpul nopții

Unde șoaptele se îngână

Muza sfântă a poeziea,

Poartă strai  de rimă fină.

Copleșită, stau tăcută

Răvășită de splendori

Frunza-n e încremenită

Orizonturi ard  în zări.

Întind brațele să prind 

Numărând pe boltă stele 

Ca un muritor flămând 

Așa sunt dorurile mele.

Sunt fărâmă a naturii

Navă mică în calea sorții.

Acest poem îl voi dedica etern

Într-un mod diferit de cel modern. 

A ta iubire nu am cum să o uit 

Splendoarea ta, iubito, m-a uluit! 

Încă nu m-ai văzut pe mine să plâng 

Dar pe la spate sunt doar un nătâng

Și în brațe tare aș vrea să te strâng. 

Când pe lângă casa ta treceam 

În mintea mea "Iubito!" te strigam.  

Mă trezesc noaptea într-un coșmar sec

Dar îmi revin când aud al tău cântec. 

De cum tu în visul meu ai apărut

Ți-am dat în dar primul meu sărut

Și îmi tot spui că ai mai fi vrut .

Dumnezeule! Dar ce frumoasă!

Însă știu că în suflet ești fricoasă.

Inimile noastre sunt complete

De la frig ai buzele violete 

De la fereastra casei te urmăresc

Culorile reci ți se potrivesc!

Și știi că mâinele-ți iubesc. 

Mă întrebi:De unde dragoste? 

Sunt îndrăgostit de o pacoste. 

Și stau și mă gândesc toată noaptea 

N-are cum să ne despartă moartea 

În mine se află o ruină de fantezii 

Pline de-ale tale perfecte trăiri 

Când te simt lângă mine scriu poezii. 

Licoare din râul tău cristalin 

Mi-ai dat să beau până am fost plin. 

    Eu ţi-am promis o floare,

    o floare de cais.

    Tu mi-ai zâmbit,

    iar eu... ţi-am scris: 
    un vers, apoi o strofă:

    chiar un întreg poem 
    pe care l-am legat

   - c-un simplu gest - boem, 
    într-un firav volum,

    de sacră poezie, 
    să-i stea iubirii mele,

    solidă, mărturie…