În vis

Te-am visat în noaptea asta tăcută,

Și-n mine curgeau poezii fără glas,

Când luna plutea peste lume pierdută,

Iar umbrele serii domneau peste oraș.

 

În somn te-apropiai, ca o rază subțire,

Între noi tăcerea vorbea cu mult foc,

Privirea-ți ardea cu atâta simțire,

Și timpul, deodată, se oprise în loc.

 

M-am trezit, și încăperea-mi spunea despre tine,

Pe geam se topea întunericul mut,

Păstram în priviri chipul tău din lumine,

Și-aș mai fi visat… dar mi-ai fi lipsit și mai mult.

 

Și parcă te simt, ești aproape, dar nu,

În suflet se luptă tăceri ce mă obosesc,

E târziu… și mă las iar pe gânduri, acum,

Poate iar te visez.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: AnaS poezii.online În vis

Data postării: 29 octombrie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 593

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Să-ți spun

Se lasă încet seara peste gândurile mele,

Și port în suflet ceva ce abia aștept să-ți spun.

Dar, mai întâi, te întreb, înainte ca noaptea să se culce,

De ce norii arată ca niște bezele pufoase,

Și totuși nu plouă niciodată dulce?

 

În acest dans tăcut între lumini și umbre,

Mă întreb: dacă lumina ar dispărea,

Crezi ca umbrele din lumea lor

Întunecată, învăluită-n mister,

Ar mai avea puterea de-a exista?

 

Unde eram? Ah, da… încercam să-ți spun…

Dar mai am o întrebare, apoi gata,

Dacă vântul s-ar opri să mai bată,

Și s-ar așterne peste noi cu calm,

Crezi ca frunzele-ar mai dansa?

 

Acum chiar îți spun, deși poate ai știut mereu,

Că în tot acest joc cu întrebări prostești,

Te-am simțit astăzi mai mult ca niciodată,

Și în tot acest timp, nu știam cum să-ți spun de fapt,

Cat de mult îmi lipsești!

Mai mult...

Legată la ochi

Cred că singura soluție să pot să-ți vorbesc,

ar fi să te răpesc și să te duc pe-o stea,

să te leg la ochi cu o bucată de lună

și apoi să încep să-ți spun ce simte inima mea.

 

M-am gândit și am luat-o pe toate părțile până să ajung la acest scenariu,

dar cred totuși că există undeva acolo ascunsă bine, extrem de bine, plasată într-un loc secret chiar de însuși Dumnezeu și o cale amiabilă,

să pot să-ți vorbesc fără să mă gândesc la 1000 de moduri prin care aș putea să te leg la ochi,

ca să nu mă vezi vulnerabilă.

 

Sau alt scenariu, înainte să vorbim, trec pe lângă o zonă de război,

așa poate încasez “întâmplător” niște gloanțe…

tu o să crezi că sunt dură și că plâng de la răni, când de fapt…

plâng că în sfârșit sunt la tine în brațe.

 

(100% durere,

0% expunere)

 

Cred că dragostea asta e ambivalentă,

deopotrivă frumoasă și grea,

tot ce îmi doresc este să îți spun ce simt fără să mă vezi slabă,

dar știu cât de slab e sufletul meu în fața ta.

 

Știu că am un stil de a iubi tragico-comic încurcat,

însă m-am gândit că dacă îți spun fricile mele, o să mă eliberez de ele

și o să accelerez procesul de a ajunge în lumea ta cu adevărat.

Mai mult...

Un secret nerostit

În liniștea nopții,

când stelele-mi citesc povești vechi, născute în timp,

tu mi-ai zâmbit și eu ți-am spus:

 

„The moon is beautiful, isn’t it?”

 

Poate te întrebi

de ce aceste cuvinte plutesc între noi… și știi,

nu-ți voi spune direct… e un secret

pe care doar cei curioși îl pot descoperi.

 

Mă întind după tine ca după o lumină,

te fur din zborul gândului meu și pretind

că doar cei ce cercetează cu atenție

aceste cuvinte, mesajul îl prind.

 

Și totuși… ai observat

că luna se îmbracă în soare

atunci când te surprinde zâmbind?

 

„The moon is beautiful, isn’t it?”

Mai mult...

Există un loc mai bun

Și chipul dulce să îl dai spre ploaie,

Și ploaia să mi-l dăruiască mie,

Că mult a mai durat facerea lumii,

Și tot atât cred c-a durat când ți-a fost pusă în ochi privire.

 

(Cine ți-a pus-o așa de blând trebuie să fi fost,

Și se simte,

Că nu-i același cu cel care mi-a pus mie măseaua de minte)

 

Dulcele mod de a vorbi de tiranul timp,

Dulcele mod în care știi să fii,

Cu cât se duce n-o să-l las să treacă,

Fără să te las înainte să știi…

 

Că vezi, cu cât de mult pământ se învelește pământul,

Și eu îl calc, dar tu nu-i aparții,

Tu ești într-o ploaie de diamante din spațiu…

Și încă nu știi…

 

Chiar dacă n-are început și nici sfârșit,

Ploaia de diamante o să ajungă aici,

Ca să te adun din ea și să îți spun că te…

 

(nu-ți spun aici,

există un loc mai bun

unde vreau să îți spun)

Mai mult...

Uitându-mă la noaptea de afară

Uitându-mă la noaptea de afară,

La tavanul care știe tot ce ți-am scris,

La stelele care-mi șoptesc de tine seară de seară,

Mă întreb câte cuvinte au fost prea mici și nu te-au cuprins.

 

Mă întreb câte încă nu am apucat să-ți spun,

Câte poezii nescrise despre tine încă sunt pline.

Nu mă întreba de ce, doar vreau să știi…

Mă gândesc la tine.

 

Aș fi vrut să existe cuvinte mai mari,

Să pot descrie in versuri lumina din care ai apărut,

Să prind scânteia ce arde în ochii tăi,

Și tot ceea ce însemni tu.

 

Poate că nu am reușit să-ți spun tot ce simt,

Dar sper că am reușit să exprim bine,

Că, dintr-un cer plin de stele,

Tot mi-ar fi dor de tine… și

 

Mă tot gândesc că atunci când o să te văd

O să simt bucurie, dar…

O să și… mor de rușine.

 

Mai mult...

Puțin din tine

M-ai atins blând, ca vântul serii,

Ca un fior cules din tei,

Și-n clipa aceea, printre tăceri,

Eram doar noi… cerul și ei.

 

Un colț de cer, un pas spre zori,

Un vis ce-n lume se desprinde,

O clipă fără trecători,

În care totul se aprinde.

 

Sub ochii tăi, oglinda mării

Printre comori uitate-n vreme,

Ca doi străini purtați de valuri,

Zburam pe nori, în valsul lebedei.

 

Nu mi-ai vorbit, dar te-am simțit,

Când mâna ta s-a prins de mine,

Și-n pielea arsă de-al tău timp,

Mi-ai dăruit puțin din tine.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Sunt suflet

Sunt suflet, dar nu de pus în cui

Pe peretele gol al nimănui

Mai mult...

Tăcut

Îmi spuneai că-s prea emotivă

Atunci când scrisori îți scriam,

Realizând acum ca-m fost naivă

Și că prea mult mă chinuiam.

Îmi spuneai că nu ai timp adesea ori

Sau doar voiai să mă ignori?

Atunci am înțeles ce nu puteai să-mi spui...

Ceea că efort în "asta" nu mai vrei să pui.

Tăceai în momente când nu trebuia de tăcut,

Fiind aceea ce numai ea vorbea...

Cuvinte din tine, să scot, nu am putut,

Fiind aceea ce numai ea iubea.

Mai mult...

Первый взгляд

Я не знаю что со мной

Что вокруг происходит

Но главное, что я с тобой

И остальное меня не волнует

 

Когда впервые, увидел я тебя

Бабочки в животе зашевелились

Я не знал, что любовь так слепа

Что в другом мире очутились

 

Когда я начал плакать по ночам

В невидимых стенах врезаюсь

За рукой прыгали по облакам

И тебе во всём признаюсь.

 

(Первый стих, надеюсь вам понравиться)

Mai mult...

EU SUNT COPACUL...

Frunzele mele-au căzut amintiri,    
Şi s-au aşternut toamnă     
Peste rădăcinile moarte...    
    
Durerile mele-au devenit în van, sonore,    
Tânjind spre cerul sfâşiat,     
De căderi de paseri călătoare...    
    
Înaltul trupului meu s-a stins,    
În ploile trecătoare şi reci,    
Şi mie teamă de noapte, mie frică de zori,    
De câmpii pustiite, de umbre şi flori...

Mai mult...

🎦 Vals

Vals mângâiat

de puncte tăcute

desfăcute

de cu tine,

în ea,

şi o reverenţă.

Mai mult...

IUBITA MEA

Iubita mea te-am așteptat ,

Sperând co să revii 

Să vezi cărările pustii ,

Pe care ne-am jurat odată...

O dragoste adevărată .

 

În serile când ne găseam ,

Fremătau frunzele în ram .

Raza lunii strălucea ,

Iubita mea .

 

În ochii tăi de viorele ,

Se oglindeau visele mele ,

Te adoram copil cuminte ,

Furat de calde jurăminte ,

 

Dar te-am pierdut în ceața serii ,

Și-a ruginit frunza cărării ,

O stea din cer s-a prăvălit  ,

Iubirea noastră a murit .

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍