File de noapte

Mereu m-am întrebat dacă-ți place mai mult ziua,

Când lumina se strecoară lin printre genele tale,

Sau dacă iubești mai mult noaptea și tăcerea,

Când cerul se scaldă-n străluciri albastre.

 

Dacă mă întrebi ce anotimp te descrie cel mai bine,

Aș spune că eeeeești... primăvară, pură culoare,

Că oriunde ești, lumea renaște cu tine,

Dar te regăsesc să știi, și-n toamnă, în liniștea aceea născută din ploaie.

 

Cum îmi imaginez eu o zi perfectă pentru tine?

Te văd într-o după amiază senină cu o carte în mâini, deschisă pe jumătate,

Cu raze de soare trecându-ți prin păr…citești absorbită,

Și alături de tine o cafea… răcită, uitată.

 

Aș spune deci că îți place liniștea mai degrabă,

Că vezi lucruri pe care alții le pierd,

Și totuși, în spatele acestei liniști,

Nu pot să nu observ spiritul aventuros ce-ți vibrează în piept.

 

Am atâtea gânduri despre tine, nespuse și vii,

Și cu fiecare vers te simt mai aproape,

Ca și cum te-aș citi din tăcerile lumii,

Un compozitor incurabil, scriind din dor pe file de noapte.

 

Și dacă te întrebi pe prima filă ce scrie... citez:

*Contezi pentru mine mai mult decât știu,

Mai mult decât pot vreodată să scriu,

Iar adevărul, simplu și firesc,

Când mă gândesc la tine… mă topesc 🫠!*


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: AnaS poezii.online File de noapte

Data postării: 17 decembrie 2025

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 698

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Privire

Sunt recunoscătoare ca pot vedea pădurea,

Că pot vedea frunzele cum pică toamna dansând,

Că pot vedea cum păsările călătoare,

Trec peste cerul albastru cântând.

 

Sunt recunoscătoare că pot atinge cu privirea o floare,

Că pot atinge cu privirea un fir de iarbă înalt,

Că pot vedea cum norii se joacă cu ploaia,

Și cum din joaca lor se naște un curcubeu animat.

 

Sunt fericită că pot vedea munți și oceane,

Ca pot atinge cu privirea puțin din infinit, dar mai ales,

Sunt fericită că deși nu pot vedea dincolo de toate acestea,

Te voi vedea mai des.

Mai mult...

E așa de liniște

E așa de liniște că îmi pot auzi gândurile

Cum se gândesc pe rând la tine,

Și își imaginează cum dormi, cum ești trează,

Cum ai frânturi de somn pe genele pline.

 

Si eu am somn pe gene, sau urme de el

Dar nu-l las încă să mă atingă,

Pentru că dacă aș fi dormit aș fi ratat

Când ploaia a început deodată să ningă.

 

Și nu asta mă deranjează atât de tare

Cum mă deranjează faptul că noaptea putea să se termine

Fără să apuc să îmi transform și eu dragostea

În fulgi de zăpadă… pentru tine.

 

Deci îmi imaginez că pe fulgii mei de zăpadă

Ți-am presărat puf de lână să țină mai mult,

Să te încălzească chiar și cei care

Abia s-au născut.

 

Să ningă cu fulgii mei peste noi

Să ningă mai mult peste tine

Și… înainte să cadă,

Să-ți spună ei pentru mine

Că sunt nerăbdători să te vadă.

 

 

Mai mult...

În toamna asta

În toamna asta, vara-i amintire,

Un vers trecut prin foc și căutări,

O prea frumoasă, lungă povestire,

S-a dus atât de greu…

În depărtări.

 

În toamna asta, ziua-i ruginită,

Și frunzele se întind pe pat de ploi,

Ai fost cu mine-n vara infinită,

Și acum te port și-n toamna…

Dintre noi.

 

În toamna asta, când cerul e mai rece,

Și vântul adie parcă ușor,

Aș vrea să știi că mie,

de tine…

Mi-e dor!

 

În toamna asta, soarele e-o păpădie,

Îți scriu cu brumă, rând cu rând,

Că-n toamna asta argintie,

Tu îmi ești cel mai…

Dulce gând.

Mai mult...

O idee

Abia aștept să te văd

și nu-ți spun ca să-ți aduc aminte,

ci doar ca să îți trec o secundă prin minte.

 

Când din atâtea ce trec,

trec și eu pe un gând,

nu stau decât o clipire

de frunze căzând.

 

Și orice frunză ce pică,

fiecare ți-ar spune înainte să plângă,

că nu-i vine să creadă de noi,

ca nu am vorbit încă.

 

Și ca să-ți aduc aminte,

cu fapte, nu cu cuvinte,

când te înveleai cu iasomii,

ți-am trecut iarăși prin minte,

după ce am venit de departe, departe,

căutând să învăț cum să aduc o poezie în realitate.

 

Nu-i vina mea,

ca dacă-i așa,

putem spune ca mintea-i a ta și a mea

și poate ca pe undeva,

noi ne traversam mințile deja.

 

Abia aștept să te văd și…

să-ți spun asta nu prea îmi convine,

că atunci când chiar o să te văd o să mor de rușine,

așa că îți spun și ție nu ca să știi,

Îți spun ca să îți stric puțin liniștea

Și să-ți fie și ție rușine împreună cu mine.

 

Și dacă după asta

există în tine vreo urmă de resentiment,

să știi că si ura-i un sentiment și o stare

deci o să iau asta cum îmi convine,

și o să se consider că ai sentimente pentru mine,

nu contează de care.

Mai mult...

Încă

Uite acum în ploaia care ne udă

Se scrie o lungă, o scurtă, o oarecare poezie,

Când anotimpul se schimbă și nici nu știi,

Cât de dragă îmi ești tu mie.

 

Dar dacă te-ai uita mai atent până mâine,

În ploaia care ii udă și pe ei, și pe noi…încă se simte,

Căldura dăților în care care ți-am spus

Un te iubesc fără cuvinte.

 

Am încercat de atâtea ori să te las liberă,

Nu în sensul să nu te mai iubesc și să se termine,

În sensul să te las să exiști în lume, in oameni, într-o zi frumoasă, într-un cântec cântat pe jumătate, într-o carte, într-un râs de copil, într-o plantă care crește, într-o rază de soare care nu știe cât arde, într-o poveste, într-o speranță, într-o rugăminte, într-o minte, în lumea în sine, în inimi străine…

 

Doar ca să realizez de fapt,

Câtă nevoie am de tine.

 

Timpul ăsta vezi… trece și dacă o să pleci în lumi reci,

Nu vreau să știu când se întâmplă,

Pentru că si atunci in mijlocul unei lumi în colaps,

Eu o să mă așez pe marginea ei și-o să-mi flutur picioarele în abis,

Și lasă-mă așa,

Sperând și așteptându-te încă.

 

 

Mai mult...

Inimă lângă inimă

Am vrut să-ți scriu aseară,
dar am zis că îmi sting înainte pleoapele doar o secundă
și acum că m-am trezit realizez că
a fost o secundă cam lungă…

Știi? Stând în preajma ta mai mult am început să cred
că nici aerul din jurul tău nu e aer normal
și chiar și atunci când faci lucruri obișnuite,
le faci să pară ceva special.

Mă straduiam să-ți memorez chipul,
te priveam cu disperarea celui care crede că iubirea poate fi păstrată în memorie,
ca apa într-o palmă,
și mă gândeam că dacă te strâng destul în priviri,
mai târziu când dorul o să îmi vină,
o să am rezerve din tine.

despre asta… nu a funcționat.

De fapt știam ca nu o să funcționeze niciodată
pentru că să reții o privire ascunsă
înseamnă cel mai adesea că o să se risipească
și o să-ți fie dor de celălalt imediat cum ieși pe ușă.

Iar tu te plimbai așa prin lume ca o furnicuță harnică desigur
și atunci îmi imaginam ceva nebunesc,
că am o radieră umană uriașă
să pot să-i șterg pe toți și lumea să rămână pentru puțin doar a noastră.

Ce frumos ar fi să avem lumea doar pentru noi,
deja îmi imaginez cum luna s-ar colora albastră,
cum copacii desfrunziți și goi ar înflori pentru noi
de teamă că nu apucăm să ne iubim cu adevărat înainte ca lumea să se sfârșească.

Partea înfricoșătoare la lumile care stau să se termine,
este că mereu te întorci și spui că vrei să te mai uiți puțin în urmă pentru ultima dată,

dar cea mai înfricoșătoare parte cu adevărat este să nu fiu lângă inima ta niciodată.

De aceea, chiar dacă lumea noastră pare că se termină,eu încă cred că putem s-o oprim pentru o clipă
doar tu și eu să fim...
inimă lângă inimă.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Scrisoare către tine partea 7

Sunt tristă din vina ta,

Ar fi trebuit să te urăsc că nu m-ai căutat, deși nu pot,

Poate ești fericit cu altcineva iar eu tânjesc după tine,

Poate am să încerc să te uit, deși nu reușesc, sigur tu m-ai uitat.

 

Degeaba mai sper reîntâlnirea noastră,

Mă întreb oare am fi fericiți amândoi Dacă nu s-ar fi băgat nimeni între noi?

Ce viitor ne așteaptă de acum înainte?

Sau mai bine lasă nu vreau să știu.

 

Timpul vindecă rănile, oare așa o fi?

Dacă nu suferi tu, sufăr eu pentru noi,

Că nu am apucat să ne cunoaștem mai bine,

Și nu am îndrăznit să îți spun ce simt pentru tine.

 

Tu ești important pentru mine și îmi doresc să îți fie bine chiar dacă nu ești cu mine,

Sufăr in tăcere și prefer să mă izolez,

Decât să rănesc persoane dragi mie.

Mai mult...

Sărutul și atingerea ta🤍

Vii și mă săruți ușor,

În noaptea noastră de amor.

Îți simt buzele, un dulce fior,

Mă pierd în tine, ca un nebun plin de dor.

 

 

Mă atingi si-mi ia inima foc,

În privirea ta mă pierd de tot.

Simt cum mă atingi ușor,

Lăsându-mi pe piele fiori.

 

 

Sărutul tău vis de neuitat,

Atingerea ta, dulce păcat de repetat.

În brațele tale mă topesc ușor,

Sărutul tău  ma duce spre amor.

 

 

Sărutul și atingerea ta,

Lasă amprente pe pielea mea.

Și-n fiecare noapte târzie,

Îmi ești vis, ce nebunie!

 

Mai mult...

Te vreau

Printr-o mie de fețe cunoscute,

Imi apari tu,facandu-mi gândurile tăcute,

Prin prezenta ta, plina de iubire,

Nu mi pot reda,dureroasa desparțire.

Aș fi vrut să ne iubim prin șoapte,

Să mi citești a viitorului carte,

Să ți cant din ale mele poezii,

Fiind scrise din ale noastre amintiri.

Aș fi vrut să avem inelul promisiunii,

Să impărtășim sărutul rațiunii,

Să mi dai părul intr o parte,

Să ne iubim,în miez de noapte.

Te vreau în orice mod posibil,

Te vreau,chiar daca unii considera-penibil,

Iți vreau inima,din nebunie,

Să mi potolesc dorul te tine.

Dar a venit timpul sa pleci,

-ne  despart chipurile cerești,

Și inainte sa ne despărțim,

Ai mai vrea să ne mai iubim?

Să ne iubim cum se cuvine,

Într o lume fără de lumină,

Doar noi doi ,la malul unui lac

Unde ne scufundam in al emoțiilor plac.

Te vreau in a nopții tăcere,

Te vreau in a soarelui mângâiere,

Să ți ofer iubirea ce mi o țin,

Și să mor, în al iubirii destin.

 

de Motelica Luiza

Mai mult...

Formula visului pe piele

Formula visului pe piele

 

Pe pielea mea, atingerile lui sunt reacții tăcute,

molecule vibrând la limita coliziunii,

unde chimia dorinței arde fără oxigen.

E hidrogen pur în privirea lui,

gata să explodeze dacă îl privesc prea mult,

iar eu sunt oxigenul care-l cheamă spre combustie.

 

Atingerea lui e un lanț de legături covalente,

piele de piele, atom de atom,

un schimb lent de energie în care căldura

devine catalizatorul unui vis de nezguduit.

Electronii sar între noi,

o plasmă invizibilă ne învăluie,

iar corpul meu devine un laborator

unde doar el știe formulele.

 

Pe buze, rămâne gustul unui acid dulce,

ce corodează zidurile timpului,

dar construiește poduri între clipă și etern.

În venele mele curg ioni de dorință,

magnetismul lui schimbă polaritatea

și mă atrage, inevitabil, ca un metal rătăcit

spre inima unui reactor.

 

Visul atingerilor lui e un amestec perfect,

nici prea instabil, nici inert,

o soluție saturată cu tăceri

și șoapte distilate.

În piele, el lasă o urmă de lumină,

fosfor rece ce strălucește pe întuneric,

ca o amintire care nu vrea să se stingă.

 

Când dispare, mă descompun în molecule,

dar rămâne parfumul reacției noastre,

un compus imposibil de refăcut.

Și totuși, îl visez din nou,

până când atomii noștri se unesc iar,

într-o alchimie ce transcende

legile universului.

 

 

Mai mult...

Trandafiri ce-n umbră stau

Trandafiri ce-n umbră pier,

Petale-arzând în tăceri,

Răsfrânți pe zid, o amintire,

Dintr-un trecut cu strălucire.

 

Pe masă-i verdele de sticlă,

Iar floarea cade, parcă-i mică.

Un dans al umbrelor târzii,

Povestea vieții-n răzleții.

 

Au fost odată strălucire,

Dar timpul smulge-a lor iubire,

Și-n foșnet mut de frunze goale,

Ascund regrete ancestrale.

 

Chiar de se sting, rămân mărturie,

În umbre lungi, o poezie.

Iar raza ce îi mai atinge,

În floarea stinsă visul plânge.

Mai mult...

Numelui tău i-am dat lumină

Pe drumul vechi, ce-l știam pe de rost,

Am trecut din nou, dar azi… a fost altfel.

Un nume a strălucit în vitrină ca un post:

Daniel – și inima-mi a tăcut solemn.

 

De câte ori l-am ocolit, nevăzut?

Câte pași l-au atins fără să-l știe?

Dar azi privirea mi-a căzut,

Și am simțit o chemare – o profeție.

 

Ca o șoaptă de soartă, un semn pe pământ,

Cu litere simple, dar încărcate de sens,

Și-n aceeași zi, destinul, tăcut,

L-a adus pe fratele meu cu tine – un dans imens.

 

Ești aproape, chiar dacă nu-mi vorbești,

Ești aici, chiar dacă nu mă știi pe de-a-ntregul.

Dar sufletul meu, ce tânjește și crește,

Simte pașii tăi venind, fără să-ți ceară reglul.

 

Universul te-a scris pe zidul banal,

Și mi-a arătat că banalul e magic,

Că dragostea vine întâi subtil, spiritual,

Și-apoi, pas cu pas, devine real – logic.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍