Dragostea mea
De vreți să știți povestea unei mari iubiri,
Ce încă nenăscută este,
Să nu mă întrebați acum la început de povestire,
Vreun nume sau alte amănunte,
Ori dacă sunt minciuni scornite chiar de mine,
Făcând acestea doar ca faima să-mi parvină....
Dragi cititori vă spun că adevărul îmi este prieten solitar,
Și-i martor pe vecie de-l voi ruga să vină,
De nu-s crezut!
Căci vă vorbesc de o minune vie,
Frumoasa feciorelnica prințesă a iubirilor pierdute!
Căci despre ea se spune că-i doar un înger
Cu chip de om,femeie plină de lumină,
Ce vrea să schimbe lumea-ntreagă,
Iar pe cei triști sau rătăciți să îi adune,
Sub a iubirii dulce ocrotitoare blândă aripă!
Ei bine,bine o să-mi spuneți...
De unde până unde am scornit povestea asta de iubire?
Sau dacă nu cumva arunc doar vorbe goale găunoase,
Și cum prințesa aceasta să-și murdărească rangul cu un coate goale,
Ea înger, plină de iubire,
Iar eu un simplu muritor de rând,
Ce crede că poate s-o închidă pe vecie,
În sărăcăcioasa viață pe pământ sau poleită silnicie...
Și cum ar fi posibil ca iubirea să se nască totuși,
Dintre al cerului trimis și-un oarecare muritor,
Căci îngerul acesta este cum cred că știți, nemuritor
Iar eu,sărmanul un simplu om de lut!?
Cum auziți!
Iubirea este clipa fără rațiune,
Poate e-o simplă nebunie!
Ce știți voi proștii sau prostimea,mi-i tot una!
Nu-mi pierd eu vremea cu vulgul sau plebea sau micimea,
Eu știu că ea e însăși amorul și iubirea,
În rest ce-mi pasă mie ce spune lumea oarbă,
Mă voi lupta s-o cuceresc precum cetățile ce-s pline de arcași,
Pe toți îi voi culca ca secerați,
Căci voi nu-mi știți curajul sau vitejia!
Călare sunt cu sabia și scutul și flutur steagul fericirii,
Pe care-am scris în greacă și latină,
Cu litere de aur sclipitoare,
Ce ies din gura unui lup pictat
Doar ea îmi este veșnicia fericită,
Fie și doar o-nchipuire plăsmuită!
(24 mai 2023-H.S Irepetabila Iubire)
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Horia Stănicel
Data postării: 17 septembrie 2023
Vizualizări: 714
Poezii din aceiaşi categorie
Apoteoză inutilă
Par a fi lipite de sculptori,
Banalul sărut învinge chiar timpul,
Jilav și magic el răstoarnă pământul
Părul blajin, ce miroase a lună
Lent se strecoară pe falnicii umeri
Si din simplă femeie te face regină,
Iar pe cei ce-l admiră - boieri
Ochii scăldați de apele mării
Sunt apți de a vedea în întuneric lumină,
Ei poartă în sine taina femeii
Si pe orice poet îl inspiră
Ei hapsâni te privesc în continuu
Nefiind apți să-ți vadă al tău geniu,
Trupu-ți supune al păgânilor gânduri,
Iar vorbele scot adormiți din mormânturi
Draga mea, apogeul fineței
Mai cântă-mi o dată cu vocea sirenei
Iar eu am să ascult, până mă voi stinge
Poate... măcar atunci mă vei plânge
Minciuni
M-arunc în valuri de speranță
Înot pierdut prin amăgiri
Mă-neacă surdă circumstanță
Mințit de false străluciri
Întind cu oarbă cutezanță
Aripi de suflet copleșit
Lipsit de aer n-am portanță
Mințit de vânt m-am prăbușit
Găsesc clepsidrele-n ruină
Timpul curgând prin amintiri
Să mă transforme în rugină
Mințit de strâmbe ispitiri
Mă chiamă fapte în instanță
De judecată sunt mințit
Căzut din propria-mi balanță
M-am condamnat în rătăcit
Trăiesc îngust lipsit de nuanță
Culoarea-mi umblă risipit
În alb și negru am prestanță
Acoperind tot ce-am mințit
Rămân acut în discordanță
Găsind apus în răsărit
Adun tăcerea cu distanță
Scăzând din viață păcălit
De ce?
Atârna pe balcon
Printre ruine se mai zărea, ici colo
Câte un ciob se suflet
Era cât mai putea de sensibilă
Simțea o durere în coasta din care a fost creată la începul lumii
Zâmbea, dar îi trecea, cu un alint al vântului ce-i năvălea obrajii
Suspina, era visatoare, ofta că nu mai poate iubi
Căci rănile sunt adânci, parcă au diabet, se vindecă foarte greu
O să treacă, dacă nu durerea, măcar ziua prezentă.
Voi scrie..vers!
Emoția profund mă copleșește,
Când viața prin vers mi-o povestesc,
Nu mă feresc să exprim sentimente,
Pentru ființa dragă pe care o iubesc
Cum să nu scriu mereu despre iubire,
Și să ascund un adevăr ce îl trăiesc,
La ce mi-ar folosi comori în lume,
Dacă, n-aș avea la cine să zâmbesc
Nu știu să definesc ce-i fericirea,
În astă lume mică, plină de păcat,
Dar pot să spun că-mi este bine,
Lângă femeia cu care-s cununat
Voi scrie și voi spune tot prin vers,
Despre iubire, dragoste și fericire,
Pe Domnul Îl voi ruga să mă ajute,
Să pot iubi, ierta, păși spre mântuire!
De ce nu vii...?
Îmi cântă doru-n depărtare,
Din codri verzi, de pe poteci,
Și-un murmur rece de izvoare,
Îmi spune întruna c-ai să pleci.
Din praf și umbre nasc stihii,
Și plânge struna de vioară,
Și-aș vrea arcușul ei să fii,
Dar încă nu e primăvară...
Plângând ascult numai tăcerea,
Și-mi pare a fi un lung festin,
Încerc să-ngrop sub ploi durerea,
Dar într-o clipă nor devin.
Apoi opresc, să uit de toate,
Să-mbrac uitarea-n trup divin,
Căci viața-i duhul ce se zbate,
În carnea unui lut străin...
Și mă îndrept spre zări absente,
Spre visul care nu-i al meu,
Mișcările îmi sunt inexistente,
Și umbra-mi e, dar nu sunt eu.
Și totuși, tremurând sub stele,
Mă-nalț din norii mei târzii,
Și strig cu fața-ntre zăbrele,
De ce nu vii, de ce nu vii?
Iubita mea…
Iubita mea aștept de-un veac,
A ta scrisoare rătăcită,
Căci suferința-mi n-are leac,
De voi lăsa-o necitită.
Mă roade gândul zămislind trădări,
Şi singur vreau să-mi dau sentință,
Dar sunt cuprins de remușcări,
Și port pe umeri neputință.
Cu pași înceți mă îndepărtez,
Și respirația mi-i tot mai grea,
Iar ritmul inimii îl desenez,
În zațul zilnic din cafea.
Mi te închipui undeva pe mare,
Brodând dantelă din spuma unui val,
Pe care o coși cu fir de sare,
S-o porți în seara ultimului bal.
La fel și eu îmi voi croi costum,
Din dor și lungă așteptare,
Dar teamă îmi e că-l voi purta postum,
La propria-mi înmormântare.
Iubita mea a mai trecut un veac,
De când aștept scrisoarea ce ai rătăcit-o,
Dar mi se pare c-ai uitat un fleac,
Să scrii pe plic, adresa mea... Iubito!
Apoteoză inutilă
Par a fi lipite de sculptori,
Banalul sărut învinge chiar timpul,
Jilav și magic el răstoarnă pământul
Părul blajin, ce miroase a lună
Lent se strecoară pe falnicii umeri
Si din simplă femeie te face regină,
Iar pe cei ce-l admiră - boieri
Ochii scăldați de apele mării
Sunt apți de a vedea în întuneric lumină,
Ei poartă în sine taina femeii
Si pe orice poet îl inspiră
Ei hapsâni te privesc în continuu
Nefiind apți să-ți vadă al tău geniu,
Trupu-ți supune al păgânilor gânduri,
Iar vorbele scot adormiți din mormânturi
Draga mea, apogeul fineței
Mai cântă-mi o dată cu vocea sirenei
Iar eu am să ascult, până mă voi stinge
Poate... măcar atunci mă vei plânge
Minciuni
M-arunc în valuri de speranță
Înot pierdut prin amăgiri
Mă-neacă surdă circumstanță
Mințit de false străluciri
Întind cu oarbă cutezanță
Aripi de suflet copleșit
Lipsit de aer n-am portanță
Mințit de vânt m-am prăbușit
Găsesc clepsidrele-n ruină
Timpul curgând prin amintiri
Să mă transforme în rugină
Mințit de strâmbe ispitiri
Mă chiamă fapte în instanță
De judecată sunt mințit
Căzut din propria-mi balanță
M-am condamnat în rătăcit
Trăiesc îngust lipsit de nuanță
Culoarea-mi umblă risipit
În alb și negru am prestanță
Acoperind tot ce-am mințit
Rămân acut în discordanță
Găsind apus în răsărit
Adun tăcerea cu distanță
Scăzând din viață păcălit
De ce?
Atârna pe balcon
Printre ruine se mai zărea, ici colo
Câte un ciob se suflet
Era cât mai putea de sensibilă
Simțea o durere în coasta din care a fost creată la începul lumii
Zâmbea, dar îi trecea, cu un alint al vântului ce-i năvălea obrajii
Suspina, era visatoare, ofta că nu mai poate iubi
Căci rănile sunt adânci, parcă au diabet, se vindecă foarte greu
O să treacă, dacă nu durerea, măcar ziua prezentă.
Voi scrie..vers!
Emoția profund mă copleșește,
Când viața prin vers mi-o povestesc,
Nu mă feresc să exprim sentimente,
Pentru ființa dragă pe care o iubesc
Cum să nu scriu mereu despre iubire,
Și să ascund un adevăr ce îl trăiesc,
La ce mi-ar folosi comori în lume,
Dacă, n-aș avea la cine să zâmbesc
Nu știu să definesc ce-i fericirea,
În astă lume mică, plină de păcat,
Dar pot să spun că-mi este bine,
Lângă femeia cu care-s cununat
Voi scrie și voi spune tot prin vers,
Despre iubire, dragoste și fericire,
Pe Domnul Îl voi ruga să mă ajute,
Să pot iubi, ierta, păși spre mântuire!
De ce nu vii...?
Îmi cântă doru-n depărtare,
Din codri verzi, de pe poteci,
Și-un murmur rece de izvoare,
Îmi spune întruna c-ai să pleci.
Din praf și umbre nasc stihii,
Și plânge struna de vioară,
Și-aș vrea arcușul ei să fii,
Dar încă nu e primăvară...
Plângând ascult numai tăcerea,
Și-mi pare a fi un lung festin,
Încerc să-ngrop sub ploi durerea,
Dar într-o clipă nor devin.
Apoi opresc, să uit de toate,
Să-mbrac uitarea-n trup divin,
Căci viața-i duhul ce se zbate,
În carnea unui lut străin...
Și mă îndrept spre zări absente,
Spre visul care nu-i al meu,
Mișcările îmi sunt inexistente,
Și umbra-mi e, dar nu sunt eu.
Și totuși, tremurând sub stele,
Mă-nalț din norii mei târzii,
Și strig cu fața-ntre zăbrele,
De ce nu vii, de ce nu vii?
Iubita mea…
Iubita mea aștept de-un veac,
A ta scrisoare rătăcită,
Căci suferința-mi n-are leac,
De voi lăsa-o necitită.
Mă roade gândul zămislind trădări,
Şi singur vreau să-mi dau sentință,
Dar sunt cuprins de remușcări,
Și port pe umeri neputință.
Cu pași înceți mă îndepărtez,
Și respirația mi-i tot mai grea,
Iar ritmul inimii îl desenez,
În zațul zilnic din cafea.
Mi te închipui undeva pe mare,
Brodând dantelă din spuma unui val,
Pe care o coși cu fir de sare,
S-o porți în seara ultimului bal.
La fel și eu îmi voi croi costum,
Din dor și lungă așteptare,
Dar teamă îmi e că-l voi purta postum,
La propria-mi înmormântare.
Iubita mea a mai trecut un veac,
De când aștept scrisoarea ce ai rătăcit-o,
Dar mi se pare c-ai uitat un fleac,
Să scrii pe plic, adresa mea... Iubito!
Alte poezii ale autorului
Dragoste fără sfârșit
Nu-i dragostea surâsul tău
Iubita mea frumoasă,dulce,delicată,
Ce-i însuși glas ce pleacă de la Dumnezeu,
Să mă trezească din trista existență omenească?
Să-mi dăruiască darul tău fără egal,
Sărutul dar și secretul mângâierii?
Iubito,eu nu cred în trista despărțire,
Nici în iluzia iubirii teatrale,
Ori în actorii amorului fugar,
Nici în poeme mincinoase,
Eu fiind poetul tău sau al iubirii ce nu moare...
Iți spun acum cuvintele frumoase,
Ce știu că pleacă din ființa ta ce-i plină de dulceață,
Chiar dacă sunt rostite acum de mine
Și-ascult romanța zâmbetului tău,
Cu obrăjorii calzi și înroșiți de ale mele vrăjite vorbe
Ce-s ticluite doar să te cucerească ca pe-o cetate cu zidurile groase...!
Iubito, știu bine că tu cunoști,
Taina iubirii noastre,
Iar dragostea ce ne-a cuprins,
Nu are nici final chiar dacă are început,
Și a ieșit din timp!
(23 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dacă vrei
Dacă vrei să-ți scriu declarații de dragoste,
Ți-am scris acum deja!
Doar ți-am spus că dragostea adevărată,
N-are opriri nici minciuni nici promisiuni deșarte,
Are doar dragoste maxim distilată,
Este de esență tare,
Ne are pe noi îndrăgostiți zi de zi,
Până când recea moarte ne v-a despărți...
Nu,nu-s minciuni...
Dacă vrei să-ți scriu declarații de dragoste,
Ți-am scris acum deja,
Dar și atunci când
Ți-am spus că vreau să-ți sărut tălpile goale,
Când te usturau în excursia de la Busteni...
Iar tu mi-ai raspuns,de ce nu!
Dacă vrei,dacă vreau,dacă vrem..
(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dragostea nu moare niciodată
Cei care spun că dragostea la rându-i moare,
Sunt cei care nu știu ce e iubirea!
Eu însumi am aflat de la iubita Vasilica
Secretul nemuririi amorului,iubirii,dragostei...
Căci este mult mai simplu
Să previ decât a repara!
Amorul moare dacă e lăsat în părăsire
Cu siguranță se întâmplă așa!
Cu lucruri mici sau daruri ce par neînsemnate,
Nu-l lași să plece să dispară !
De vrei ca dragostea să viețuiască veșnic
Hrănește-o zilnic cu ceva,
O vorbă bună, un sărut sau o speranță,
Si n-o lăsa așa vreodată ca să moară!
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Lacrimi și iubire
Nu-i dragostea alcătuită și din lacrimi,
Nu-s lacrimile perlele iubirii?
Cum să iubești fără să plângi tăcut,
Cum să te-audă Dumnezeu
De nu faci legamânt cu jertfa?
Primește lașul darul Lui cel sfânt,
De nu-și cerșește-n sânge fericirea?
Iubito tu ești îngerul cel blând,
Pe care îl gonesc și îl alung,
Când las păcatul meu cel strâmb,
Să prindă glas întunecat rostit...
Iți cer iertare în drumul meu ce pare infinit,
Știind că doar cu tine împreună
Îl vom cunoaște pe Dumnezeu într-un sfârșit,
Ținându-ne de mână, Îmbrațișați de taina dulcelui sărut,
Ce vine de la tine!
(19 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Clipe de aur,clipe de coșmar
Nu-mi pasă ce palme-mi dă destinul,
Iar soarta-mi ferecată e o altă ceapă degerată!
Doar tu iubito ești tot ce contează,
Iar viața mea, ce e din multe clipe alcătuită,
Doar ție îți aparține,
Și astăzi dar și mâine!
Iar fără tine nu-i viitor și nici speranță...
Nu-s eu cel care naufragiat de pe Titanic,
Stau agățat plutind salvat de mâna ce încă mă susține,
De tine?
Nu tu mă poți lăsa oricând să mă scufund ireversibil,
Să mă înec,
Și să-ți sufoc iubirea ce ți-o port pe veci,
Murind și ea cu mine?
(11 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Pentru tine
N-am să las ziua să treacă
Fără să-ți spun cât te iubesc...
Chiar dacă timpul încearcă pe furiș să plece
Mereu făcând la fel,
Jucându-și infinitul rol,
Lăsându-și doar umbrele,
Foșnind clipele, furându-le..
Știi bine cum face!
Dispare zâmbind,tăcând
Lăsând al tristeții întunecat zeu
Blestemul meu...
Nu,nu voi lăsa ziua să moară!
O voi ține cu secundele cu orele cu chipul ei încremenită acum,
Cu timp cu tot ce are,cine poate cunoaște,
Dacă mâine renaște
Știind că nu vrea
Pe loc să stea...
Și-ți voi spune cât te iubesc,
Același refren dar altfel,
Mereu cu alte culori,șoptit poate,
Ce-și poartă muzica veselă,
O mică și trecătoare simfonie,
Un foc ce-și arde flacăra sa,
Mister adus din altă lume...
Poate Paradisul din inima ta sau a mea....
Nu-i dragostea însăși viața,
Ce-aduce speranța,gonind tristețea și moartea?
Cum să las ziua să treacă așa,
Fără să-ți spun cât te iubesc,
Parându-mi-se că-s risipit fără tine,
Să fiu doar o tristă fantomă, duh rătăcit
Ori timpul m-a pierdut nemilosul în trecerea sa,
Nelasându-mă să fac ceva..
Pentru tine!
(17 mai 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire).
Dragoste fără sfârșit
Nu-i dragostea surâsul tău
Iubita mea frumoasă,dulce,delicată,
Ce-i însuși glas ce pleacă de la Dumnezeu,
Să mă trezească din trista existență omenească?
Să-mi dăruiască darul tău fără egal,
Sărutul dar și secretul mângâierii?
Iubito,eu nu cred în trista despărțire,
Nici în iluzia iubirii teatrale,
Ori în actorii amorului fugar,
Nici în poeme mincinoase,
Eu fiind poetul tău sau al iubirii ce nu moare...
Iți spun acum cuvintele frumoase,
Ce știu că pleacă din ființa ta ce-i plină de dulceață,
Chiar dacă sunt rostite acum de mine
Și-ascult romanța zâmbetului tău,
Cu obrăjorii calzi și înroșiți de ale mele vrăjite vorbe
Ce-s ticluite doar să te cucerească ca pe-o cetate cu zidurile groase...!
Iubito, știu bine că tu cunoști,
Taina iubirii noastre,
Iar dragostea ce ne-a cuprins,
Nu are nici final chiar dacă are început,
Și a ieșit din timp!
(23 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dacă vrei
Dacă vrei să-ți scriu declarații de dragoste,
Ți-am scris acum deja!
Doar ți-am spus că dragostea adevărată,
N-are opriri nici minciuni nici promisiuni deșarte,
Are doar dragoste maxim distilată,
Este de esență tare,
Ne are pe noi îndrăgostiți zi de zi,
Până când recea moarte ne v-a despărți...
Nu,nu-s minciuni...
Dacă vrei să-ți scriu declarații de dragoste,
Ți-am scris acum deja,
Dar și atunci când
Ți-am spus că vreau să-ți sărut tălpile goale,
Când te usturau în excursia de la Busteni...
Iar tu mi-ai raspuns,de ce nu!
Dacă vrei,dacă vreau,dacă vrem..
(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dragostea nu moare niciodată
Cei care spun că dragostea la rându-i moare,
Sunt cei care nu știu ce e iubirea!
Eu însumi am aflat de la iubita Vasilica
Secretul nemuririi amorului,iubirii,dragostei...
Căci este mult mai simplu
Să previ decât a repara!
Amorul moare dacă e lăsat în părăsire
Cu siguranță se întâmplă așa!
Cu lucruri mici sau daruri ce par neînsemnate,
Nu-l lași să plece să dispară !
De vrei ca dragostea să viețuiască veșnic
Hrănește-o zilnic cu ceva,
O vorbă bună, un sărut sau o speranță,
Si n-o lăsa așa vreodată ca să moară!
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Lacrimi și iubire
Nu-i dragostea alcătuită și din lacrimi,
Nu-s lacrimile perlele iubirii?
Cum să iubești fără să plângi tăcut,
Cum să te-audă Dumnezeu
De nu faci legamânt cu jertfa?
Primește lașul darul Lui cel sfânt,
De nu-și cerșește-n sânge fericirea?
Iubito tu ești îngerul cel blând,
Pe care îl gonesc și îl alung,
Când las păcatul meu cel strâmb,
Să prindă glas întunecat rostit...
Iți cer iertare în drumul meu ce pare infinit,
Știind că doar cu tine împreună
Îl vom cunoaște pe Dumnezeu într-un sfârșit,
Ținându-ne de mână, Îmbrațișați de taina dulcelui sărut,
Ce vine de la tine!
(19 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Clipe de aur,clipe de coșmar
Nu-mi pasă ce palme-mi dă destinul,
Iar soarta-mi ferecată e o altă ceapă degerată!
Doar tu iubito ești tot ce contează,
Iar viața mea, ce e din multe clipe alcătuită,
Doar ție îți aparține,
Și astăzi dar și mâine!
Iar fără tine nu-i viitor și nici speranță...
Nu-s eu cel care naufragiat de pe Titanic,
Stau agățat plutind salvat de mâna ce încă mă susține,
De tine?
Nu tu mă poți lăsa oricând să mă scufund ireversibil,
Să mă înec,
Și să-ți sufoc iubirea ce ți-o port pe veci,
Murind și ea cu mine?
(11 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Pentru tine
N-am să las ziua să treacă
Fără să-ți spun cât te iubesc...
Chiar dacă timpul încearcă pe furiș să plece
Mereu făcând la fel,
Jucându-și infinitul rol,
Lăsându-și doar umbrele,
Foșnind clipele, furându-le..
Știi bine cum face!
Dispare zâmbind,tăcând
Lăsând al tristeții întunecat zeu
Blestemul meu...
Nu,nu voi lăsa ziua să moară!
O voi ține cu secundele cu orele cu chipul ei încremenită acum,
Cu timp cu tot ce are,cine poate cunoaște,
Dacă mâine renaște
Știind că nu vrea
Pe loc să stea...
Și-ți voi spune cât te iubesc,
Același refren dar altfel,
Mereu cu alte culori,șoptit poate,
Ce-și poartă muzica veselă,
O mică și trecătoare simfonie,
Un foc ce-și arde flacăra sa,
Mister adus din altă lume...
Poate Paradisul din inima ta sau a mea....
Nu-i dragostea însăși viața,
Ce-aduce speranța,gonind tristețea și moartea?
Cum să las ziua să treacă așa,
Fără să-ți spun cât te iubesc,
Parându-mi-se că-s risipit fără tine,
Să fiu doar o tristă fantomă, duh rătăcit
Ori timpul m-a pierdut nemilosul în trecerea sa,
Nelasându-mă să fac ceva..
Pentru tine!
(17 mai 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire).