Dacă…

Dacă…

Nu pot să te văd,

Ochii mei par oglinzi moarte.

Se reflectă în ei, imagini,

Toate sunt distorsionate.

 

Dacă…

Nu pot să te-ating,

Mâinile, le simt legate.

Nu pot la piept să te strâng,

Amintiri de mult uitate.

 

Dacă…

Nu pot să te-aud,

Urechile, îmi par surde.

Fără glasul tău divin,

Sunetele sunt absurde.

 

Dacă…

Nu pot să te simt,

Pielea mea, e inutilă.

Nu mai are însemnătate,

E precum o pelerină.

 

Dacă…

Nu pot să-ți vorbesc,

Gura mea-i pecetluită.

Cuvintele-mi sunt pierdute,

În tăcerea infinită.

 

Dacă…

La tine nu pot veni,

Pașii mei, merg fără cale.

Rătăcesc prin amintiri,

Într-o lume fără soare.

 

Dacă…

Nu mă poți iubi,

Inima-mi, să se fărâme.

Să nu mă mai doară iară,

Ai lăsat destule urme.

 

Dacă…

Nu vrei să-mi vorbești,

Să-nțeleg, nu aș mai vrea.

De înțeles, pentru mine,

Era numai vocea ta.

 

📅 05-05-2024


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Alexandru Ionut Avanu poezii.online Dacă…

Data postării: 14 august 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 684

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Suflet Plăpând

Suflet plăpând de ce te istovești,

Să cauți bunătate-n piepturi omenești?

Tu nu te uiți, că ești înconjurat,

Doar de oameni răi cu sufletul pătat?

 

De ce te zbați? văd că te doare,

Când dragostea-ntre oameni, ușor, ușor, dispare,

Ce-a fost odată cântec, acum e glas stingher,

Nu mai găsești în lume om cu suflet sincer.

 

 

Decât să iubești un om, mai bine iubești un câine,

El te iubește chiar de-i dai doar un colț de pâine.

Poți să îl bați, poți să-i faci ce vrei,

Iubirea pentru tine n-ai cum să i-o iei.

 

El te iubește așa cum ești, necondiționat,

Nu tre' să ai vile, nu tre' să ai palat.

De-ar fi așa iubirea aș vrea să iubesc,

Dar când mă uit în jur încep să urăsc.

 

Și ura-mi crește-n suflet iar iubirea-mi scade,

Scriu o poezie apoi mă-ntind pe spate,

Privesc spre cer, mă uit la stele și mă gândesc.

Iubirea-i oare un dar Dumnezeiesc?

 

Atunci mă-ntreb oare dacă-i un dar divin,

De ce ne face mereu să suferim?

De ce nu dispare atunci când îți dorești?

De ce nu poți sufletul să îl golești?

 

De persoane false, rele și meschine,

Care nu s-au gândit nici un moment la tine.

Să șterg amintirile ce nu-mi dau pace,

Și mă înțeapă, zilnic, precum o suliță-n torace.

 

Ce-aduce cu ea iubirea? Adesea doar dispreț.

În viață orice dar își cere-al său preț.

Poate-i un preț prea mare, poate-i destul de mic.

Poate că iubirea nu mai înseamnă nimic.

 

📅 15-12-2015

Mai mult...

În drum spre nicăieri…

Un iubitor de vise, am devenit în timp

Și un poet oniric, rareori lucid.

Frenetic când pe brațe, se contopesc încet,

Pixul și cu foaia, mirific sentiment.

 

Mă plimb spre orizonturi, vagi, imaginare

Și îmi urmez visele cuprins de alienare.

Străbat în lung și-n lat un drum rece, pustiu

Un drum de țară vechi ce pare alotriu.

 

Prin nori de praf și ceață o lumină se vede,

Ce-n fiecare seară spre apus purcede,

Apare dimineața, calea mi-o luminează,

Mintea ostenită permanent mi-o ține trează.

 

Lumina ei m-apasă, mi-e în suflet astenie,

Corpul mi-e obosit dar pixul încă scrie.

Și când ajung aproape de-ambiție condus,

Se mistuiește-n zare iar eu mă simt răpus.

 

În fiecare noapte, mă pierd în întuneric.

Tot mai agitat, am devenit coleric.

Vise deșarte, mă poartă spre apus,

Exteriorul mi-e intact dar sufletul distrus.

 

 

Mai mult...

În Umbra Lăcomiei: Epitaf pentru o oglindă spartă

Orașul tăcut, sub lună așteaptă,

În cufere vechi ruginesc amintiri.

Justiția-n lanțuri de-argint e legată,

Iar legile scrise-s doar povestiri.

 

Copii cer pâine, în palme au pietre,

Banii se scurg printre degete reci.

Dreptatea, stafie, prin neguri se zbate,

Minciuna rămâne, nu dispare în veci.

 

Betonul sugrumă rădăcini otrăvite,

Prin venele viselor curge venin.

Tribunalele pline de coroane-mpietrite

Se pleacă-n tăcere sub aur străin.

 

Eu scrijelesc, cuvinte în flăcări.

Crescut printre ierburi ce-ascund doar boscheți.

Corupția-mi fură glasul din lacrimi,

Iar gura-mi înghite doar amăgiri reci.

 

Mă prăbușesc… sub povara nedreaptă,

Cu inima-n mâini, ca un templu sfăr’mat.

Aurul tău… e doar o piatră,

Corupția ucide… oglinda s-a spart.

 

📅 31-01-2025

Mai mult...

Suflet Fermecat

Parcă te știu de-o viață…

Deși nu te cunosc de mult.

Îmi umpli viața cu speranță,

Nu pot să mi te scot din gând.

 

Adorm cu poza ta la piept.

Oare visez? Oare exiști?

Aștern suav pe un caiet,

De dragoste, de dor, povești.

 

Când mă trezesc, te văd, nu pot,

Să te ating deși aș vrea.

Din ochii mei țâșnind potop,

Vreau să fii tu inima mea.

 

Sufletul mi l-ai fermecat,

Acum în rău el vede bine.

De când te știu m-am transformat,

Din ură acum simt iubire.

 

Cu ochii tăi căprui și blânzi,

Cu tenul fin, catifelat,

Mereu când îmi zâmbești,

Sau râzi, sufletul mi-e luminat.

Mai mult...

Te vei întoarce… ?!

Prin locuri neumblate, unde dorul se frânge,

Oare drumul tău, iubito, înapoi te va aduce?

În nopți de singurătate, te caut disperat,

Știu, nu te vei întoarce, rămân… îndurerat.

 

Oare pașii tăi rătăciți, te vor purta-napoi,

Pe cărări uitate, prin vijelii și ploi?

În nopți lungi, letargice, te caut printre stele,

Nu te vei întoarce, știu, rămân cu… visele mele.

 

Te văd mereu în toate, peste tot în jur

Oare cerul meu pustiu, îți va mai vedea vreodată zborul?

Sau te-ai pierdut departe, într-un altu’, azur?

Știu, nu te vei întoarce, rămân doar eu cu… dorul.

 

O umbră trecătoare, pe cărări de amintire,

Oare vei reveni sau e doar o amăgire?

Inima-mi șoptește, cuprinsă de neputință,

Nu te vei întoarce, știu, rămâne doar… o dorință.

 

Speranțele se sting, ca umbrele-n amurg,

Mă amăgesc degeaba, timpul nu-l pot schimba.

În brațele unei iluzii m-am cuibărit prea mult,

Știu, nu te vei întoarce, rămân cu… amintirea ta.

 

📅 13-06-2024

Mai mult...

Conștiința Divină

Toate sunt împletite în aceeași rețea,

Fiecare adiere e o șoaptă divină,

Nu mai căuta, ești deja, aici, în ea,

O rază singulară, într-o mare de lumină.

 

Ești o adiere de căldură, în propriul tău ger,

Pământul materialist, divizat de cer.

Legat de infinit, printr-un vis efemer,

Un strop de conștiință, pierdută în eter.

 

De ce să mă simt separat, pierdut în noapte,

În adâncul tăcerii, eu mă regăsesc.

Mă cheamă și mă îndrumă prin ale sale șoapte,

Precum un glas viu, Dumnezeiesc.

 

Norii, înnegriți, exteriorizându-se prin ploi.

Mă întreabă: De unde ai putea să vii?

Dacă nu din același loc, de unde provenim și noi?

De ce te simți diferit, ca și cum n-ai ști?

 

În fiecare strop de ploaie se ascunde un dor,

Un ecou al cerului prins în pământ.

Sunt tot, dar și umbra ce-alunecă-n zbor,

Un fir din etern, purtat mereu de vânt.

 

📅 21-04-2025

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Pocalul iubirii

Sorb din pocalul iubirii cu sete;

Fiecare strop îmi intensifica lumina din ochi,

Fiecare picur adaugă o petala inimii mele..

Simt că mă plimb printre stele,

Sau poate chiar sunt una..

Sorb pana la fund și simt că îmi cresc aripi de fericire.

Mai mult...

✨ Ochii de cristale 5. Eternitatea

Un fluer de melodii,

Cântă alinarea dorului, 

Într-un vers de melancolii, 

Sufletul amorului. 

 

Cu chipul senin și etern, 

Amorul tău ce plânge, 

În inima maternă, 

Sufletul tău se stinge. 

 

Într-o ramura de smarald, 

Te acoperă florile suspinate, 

Într-un fior și un destin cald, 

Căci mereu plâng după tine. 

 

Acum dormi în pace, 

Și izvoarele șoptesc, 

Într-o privire ce tace 

Dorurile tale care nu-ți mai lipsesc. 

 

Ochii tăi de cristale, 

Își închide geana dulce, 

Și ți-am adus toate dorurile tale, 

Căci tu mi-ai lipsit și gândul sa te culce. 

 

Mai mult...

Dragoste pierdută

Alerg prin păpădii
Și mă pierd în melodii
Căutând o cheie să desfac
lacătul inimii mele,               

O primăvară foarte călduroasă,
Iar mă apasă
Cum iubirea noastră de azi devine ștearsă
Din cauza minciunilor tale și azi în sufletul meu este ploaie

Mi-ai rănit sufletul
Pentru a ma distruge și mai tare
Minciunile tale ,pentru mine sunt letale

Soare da-mi o raza
Sa-mi topească cubul de gheață
Format de tine
În sufletul meu și azi sunt ruine.

Mai mult...

DESPĂRȚIRE

Greu îmi e să ..
Mă despart de cineva,
Dar mai ales
De iubita mea.

Dragostea la care,
Țineam mult la ea.
Sa despărțit de mine,
Zrobindu-mi inima!

Inima-mi bolnavă,
Cu sânge negru se umplea
Tristețea, amărăciunea,
Toată noaptea mă lovea.

Gândindu-mă la tine,
Inimioara se frângea
Văzându-te, inima pe loc murea,
Și amintirea rău mă chinuia.

Da, îmi va fi greu,
Da, îmi va fi și rece!
Dar timpul nu va vindeca.
Ci doar va trece!

Mai mult...

Altfel

alte viziuni, aceleași speranțe,

un alt viitor se-apropie-n cale,

te crezi doar a mea, dar nu ne lipim,

viziunilor tale lipsind tot un chin.

nu mai suntem la fel,

ele ne separ,

gândurile noastre pe văi diferite o iau.

te vreau, dar nu te mai am,

viziunile ne separ,

visuri mărețe ne-mpart.

gânduri diferite,

noi asta avem,

ne despartim mai des,

alt viitor vedem in succes.

ani risipiți, secrete pierdute,

eu nu le mai cred,

noi ne-am pierdut de mult

in tot acel neant.

Mai mult...

Dulce iubire!

Calc pe stratul gros de frunze

Ce acoperă cărarea noastră,

Este drumul scurt ce duce

Pân' la tine sub fereastră.

 

Nu vreau să auzi vreun foșnet

Și să vezi că vin spre tine,

Mi-am propus să te surprind

Cu-n buchet de flori alpine.

 

Să le-adun am fost pe munte

Și-am trecut o vale-adâncă,

Că doar știu ce mult îți plac

Florile ce cresc pe stâncă.

 

Greu mi-a fost la cățărat

Tot la fel să merg la vale,

Frica gândul mi-a cuprins

Să nu-mi iasă ursu-n cale.

 

Acum pasul mi-l iuțesc

Să ajung la geamul tău,

Să-ți arăt ce am cules

De pe muntele Ceahlău.

 

Bat ușor în sticla groasă

Și-o aștept s-apară-n cadru,

Pe aleasa mea frumoasă

Și flori să-i ofer ei...tandru.

 

Mult nu a durat pân' a deschis

Și să văd cât este de surprinsă,

Când buchetul i l-am înmânat

Și mi-a zis...da...asta surpriză.

 

 N-am mai stat în așteptare

Și-am sărit direct pe geam,

Am simțit a ei dulce iubire

Când în brațe..o strângeam!

 

Fericiți am fost și-a doua zi

 Plecând în doi la o plimbare,

Și-am înălțat rugă la mănăstire

Mulțumind..de..binecuvântare!

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍