Cu timpul

Dorul meu de tine 

N-are limite, 

Se luptă zi de zi

Să rupă granițe.

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

Plină de praf și dor 

Dar plină și de iubire,

Luptă în fiecare zi

Să rămână "vie".

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

Nopți la rândul 

Îți duce dorul,

Plânge de durere și lipsită de putere 

Inca te așteaptă să-i deschizi ușile.

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

Se zguduie ca la cutremur 

Când te simte departe,

Te-ar lua acum în brațe 

Cu căldura ei să te "doboare".

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

Singur prin cărările vieții 

Merg adesea agale,

Fără vreun țel anume 

Și mă țin mai de oricine.

Frânt parcă, fără de sfârșit 

Acest ciclu de neînlocuit 

Mă ține prins 

Parcă nu-mi dă drumul,

Nu-mi mai dă sens la drum 

Într-un ciclu nesfârșit.

Plimbându-mă cum o fac mai mereu 

Am găsit o cărare 

Din care parcă, strălucea ceva...

Mă intriga să mă apropii 

Fără să mă gândesc la ce ar putea urma

Mă apropiam încet, încet 

Cu pași timizi

Fără a știi ce mă așteaptă.

Chemat parcă de necunoscut 

Mi-am dorit sa vad 

De unde venea lumina 

Iar când am văzut am realizat...

Că am ajuns unde mi-am propus.

Unde de mult visam 

Să-mi găsesc calea...

Și am găsit-o atât de repede 

Brusc venită fără să anunțe,

Când am văzut cine făcea această lumină 

Parcă dintr-o dată mi-a stat inima.

Nici un cuvânt, nici o mie de nopți pline de lună 

Nu-i poate descrie frumusețea 

Nici un înger nu-și poate explica 

Cum de doar tu strălucești așa...

Cum luminezi totul în întuneric

Iar mie îmi dai din nou 

Sens vieții iară.

Inima și sufletul îmi străluceau de fericire

Îmbătat parcă de a ta lumină 

In constelații de mult pierdută 

Parcă a venit din nou 

Să-mi lumineze numai mie.

Să nu-ți pierzi vreodată strălucirea

Căci odată cu ea mă pierd și eu,

Îmi pierd calea de mult așteptată 

Și cu totul menirea.

Ești mai presus de orice stea 🌟 

Mai presus de orice om își poate imagina

Strălucirea ta îmi dă acum puterea

Iar sufletul și inima îmi sunt legate de ea

Doar tu ești și îmi vei rămâne mereu strălucirea...

Ți-am zărit din nou ochii

Și văpaia ce ardea,

Sufletul s-a luminat ca cerul

Când a simțit din nou iubirea.

Lumina ce strălucea în ei 

Aprindea încet o flacără, 

Flacăra sufletelor noastre 

S-a reaprins din nou cumva.

Fiecare părticică a ochilor 

Aprindea constelații noi,

Iar sufletul ce mă ardea 

S-a reaprins iar de dorul lor.

Deschideți inima din nou

Odată cu mine și vei vedea

Cum strălucesc ai mei ochii 

De dorul ce-i înlăcrima.

Deși acum suntem departe 

Inima îți aparține,

Ți-o las ție pe toată 

Să o tratezi așa cum se cuvine.

Mi-e dor de glasul, ochii și zâmbetul tău,

Mi-e dor de tot ce făceai și păream alt om,

Mi-e dor de liniștea ce doar tu mi-ai oferit-o,

Mi-e dor acum de noi. 

In haosul ce l-am creat

Doar tu îmi ești liniștea,

Gândul că v-a fi bine 

Îmi dă speranță să nu închid ușa.

Ne-am greșit de multe ori, recunosc

Am inceput sa stricăm tot ce-a fost frumos,

Dar inima mea te simte mereu și-mi spune:

Tu ești al meu "acasă" și chiar ești pe bune.

Ți-aș sculpta chipul 

Din mii de zâmbete

Câte tu mi-ai pus pe față 

De când ai apărut în a mea viață.

Ți-aș sculpta chipul 

Din milioane de stele,

Dar din câte sunt pe cer

Doar tu strălucești dintre ele.

Ți-aș sculpta chipul 

Din milioane de inimi,

Dar dintre toate

Doar a ta contează tare.

Ți-aș sculpta chipul 

În stânca munților 

Ca să nu poți vreodată 

Să te topești de al meu dor.

Ți-aș sculpta chipul 

Din absolut orice,

Dar nu din marmură 

Căci n-aș vrea să-l strivesc 

Cu iubirea mea toată.

Știi cum soarele rămâne pe cer

Până ce luna ii i-a locul? 

Cam așa aș fi și eu 

La răscruce de drumuri.

Știi cum floarea-i dependentă 

De lumina soarelui? 

Cam așa sunt eu dependent 

De prezența ta acum.

Știi cum primăvara copacii înfloresc

Parcă respiră din nou aer ceresc

Cam așa îmi doresc eu 

Să fi primăvara mea din nou.

Știi cum un copil se joacă atât de frumos

Cu o jucărie primită cadou? 

Cam așa m-am îndrăgostit eu de glasul tău 

Și te vreau aici din nou.

Lacrimi latră mut
la lună.
Locomotiva mă înnebunește
și împușcă goluri
pe treptele laringelui meu.

Trupul tău era carne
acum un minut,
apoi s-a făcut umbră,
sărind bălțile pe peron.

Ai grijă, zic –
șoaptă crustată-n ger –
să-ți pui fularul, iubite,
că e frig în tren
și nemții-s distanți de fel,
că nu s-ar atinge-ntre ei
nici cu cenușa țigării.

Ai grijă, iubite
la ochi frumoși, la polei,
la păsările pe care nu le vei hrăni,
c-o să-ți amintești de mine.

Eu?
Am căldură,
eu sunt bine
că niște lacrimi latră mut
la lună.

Stropește-mi inima cu dragoste,

Că e plină cu venin.

N-aș vrea să mă simt o pacoste,

dar îmi ești atât de străin..

Ai intrat în mine,

Si nu vrei ca să te scot,

Amintirea ta dulce devine,

O pată neagră,lipsită de zgomot.

Devii doar un biet trecător,

Distrus complet în secret,

De al meu venin dulce și nemuritor...

Care dorește un alt „tu” să-i fie poet,

În al meu suflet !

Țucă,

Ai tăi ochi gri ca ceața de dimineață,

mă fac să mă pierd în adâncuri eteree       

ochii tăi tandrețe de platină, labirint ceresc
oferă taină și blândețe nopții adânci
O hartă mi-ar trebui, ai tăi ochi să îndrăznesc ai descoperi
Dar pierdut in vise sunt, lângă copacii negri, in labirintul ceresc, prins ca de sirene.
Și ochii tăi gri de paladiu, un cer de toamnă noros, îmi aduce mulțumire, și un vis frumos, odios.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Vreau să stăm în pat, aici
Să stau lângă tine, drept
Inima să ți-o veghez
Vreau doar liniște și pace
Să-ți aud inima cum bate
să mă joc cu părul tău vâlvoi
să te mângâi pe al tău obraz
Spune-mi tu oare, dragoste
e lucru adânc sau o normalitate?

Ne-am strecurat prin timp

Și am ajuns în doi până aici,

Iar dacă-n drum am rătăcit

Doar tu iubito poți să-mi zici

Când noi ne-am cunoscut

Erau cu totul alte vremuri,

Și când de tine m-am atins

Ai început ușor să tremuri

Nu spaima ne-a emoționat

Și că eram atât de-aproape,

Puteam să ne privim în ochi

Simțind iubire după pleoape

Apropierea s-a produs în timp

Prin multe tatonări și încercări,

Iar să mă mint, n-am mai putut

Când inima a izbucnit în flăcări

Venise timpul fața să-mi arăt

Și sentimentele ce mă cuprind,

S-arunc pe jos cu a mea mască

Iar de trecut să mă desprind

Timid dar cu speranță-n suflet

I-am spus dorința mea interioară,

Și curajos cum n-am mai fost vreodată

I-am zis să-mi prindă inima ce zboară

Prea mult pe gânduri n-a mai stat

Și pasul l-a făcut rapid spre mine,

Cu patos și iubire ne-am îmbrățișat

Pereche am format ca să ne fie bine

Cu multă hotărâre am pornit în viață

Ca două jumătăți unite într-un întreg,

Acum eu mulțumiri trimit Divinității

Că floarea fericirii mi-a dat..să o culeg!

Te-am privit și
Am început să te imprim pe retină,
În culori aprinse,
Am început să te observ altfel.

Nu te-am mai privit
Doar ca un simplu băiat
Te vedeam…
Te vedeam trandafirul
Din gradina mea cu flori ofilite.

Te vedeam și te priveam
Precum o rază de soare
Ce strivește norii gri
Te vedeam și te descopeream.