Ce sa ales din două vieți ?

Strigă Cerul, să nu plâng,

Să prind aripi și sa zbor 

Spre tărâm ce nu mă frâng 

Și nu sufocă al meu dor..

Dar eu stau,mai zăbovesc;

Să mai cred o dată -tine,

Căci ești gândul ce l iubesc 

Și ești soarele din mine..

Iar mă prăbușesc în gol,

În treacăt,mă izbesc de stânci;

Vântul mă scuipă cu nămol,

Mă -nghit gropile adânci.

Tânjeam al nostru răsărit 

Din zarea viselor tăcute,

In umbra ta m am cuibărit 

Și rod clipele pierdute..

Și ploaia mă cuprinde iar,

Când întunericul se lasă;

Te așteptasem în zadar,

Să te întorci din nou,,acasă...

Știi,va veni o zi, cândva,

Când la răscruce voi ajunge 

Și mi va zâmbi altcineva;

Pe veci de tine mă voi smulge...!!

Gafez mereu la orice întâlnire, 

De parcă cineva o piedică îmi pune, 

Și țin la inimă comprese cu iubire, 

Și sunt bolnav de nu știu ce anume. 

Mă-ngrijorez de orice gest pe care-l fac, 

Privirea de priviri îmi e ucisă, 

Dezamăgiri în fiecare noapte îmbrac, 

Și-mi scriu pe cord: Iubirea interzisă! 

Îmi injectez în zori adrenalină, 

În plumb topit nestingherit mă scald, 

Mă smulg din trup cu tot cu rădăcină, 

Dar brațele din umăr jos îmi cad. 

Se vaită mângâieri pământul zgâriind, 

Că n-au ajuns pe trup de fată, 

Un demon simt în inimă zâmbind, 

Iar eu gafez mai mult ca niciodată. 

Aici sunt pentru tine, copil trist și pustiu,
Chiar de sunt in eternitate, rămâne ce îți scriu,
Cuvintele nu ne limitează sufletul cald și iubitor
Rămân in umbra ta, ca un pașnic privitor.
Cantă des, dansează prin curtea ta de-acasă,
Bucură-te că azi, ca și ieri, e o zi luminoasă!
Păsările îți cântă doar ție, căci ei nu le ascultă
Culege-ți păpădiile dintre iarba crescută multă
Privește norii ce călătoresc tăcuți spre mine
Nu fi cazut la pamant, căci această zi are să se termine,
Urmează întunericul poetic, constelatiile să le aprindă,
Îți arunc de aici câteva stele, în brațe să te cuprindă,
Nu plânge, nimic nu e de jelit in a vorbii cu luna
Crede in tine si când seceta nu mai salvează fauna.
Singuratatea ta nu există, o simți doar in gând,
Apogeul durerii in zadar il aud neclar urlând.
Mulți m-au constrans, mi-au legat aripile si au vrut sa ma ucidă,
Nu stiau ca venirea luminii să trăiesc mă inspiră,
Credeau ca suntem la fel, lipsiți de a creației aură,
Viața lor ca frunza, a mea simplă ramură.
Simplitatea e cheia, deci nu o schimba în lacăt,
Nu arunca ce ai, pe ceva nou și proaspăt.
Vin-o aici, la cenușa mea care va ramane vie,
Când te simți prins în a minții falsă colivie,
Nimic nu e limitat, doar noi le complicăm degeaba
Nu-ti deschide ochii obosiți ca să-ți începi treaba,
Rămâi si asculta-mă în balade ale răsăritului,
Nu te speria, căci mereu vine începutul sfârșitului.
Trupul meu e mort, dar tot ce contează e prezent,
Gandurile vindecă mintea, nu al muritorilor medicament,
Cand ai nevoie, cauta-mă unde sunt mereu,
Ia-mi voința din cuvinte, din al poeziei veșnic muzeu.

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

kaç tane geçici an

asla onların yoluna çıkma

durmadılar

güvenli ve hızlı yürüyüş

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

sadece sessiz gözler

defalarca söylediler

istedikleri her şey

ışıklarıyla karşılaştıklarında...

Kazara bile değil

tek kelime etmedim

Pek çok toplantıda,

bu dik dik bakma oyunu

ikimizi de eğlendirdi.

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

ama her zaman bir zevktir

saklanacak hafıza

ve gözden geçir

bir ömür boyu tanıdığın gözler

sabah buluşalım

ve kar yağdığında ve yağmur yağdığında

arabada 179.

Biz birbirimizi gözlerden tanıyoruz...

Ve bu yüzden!

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

kaç tane geçici an

onların yolunda hiç durmadık

güvenli ve hızlı yürüyüş

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

sadece sessiz gözler

defalarca söylediler

istedikleri her şey

ışıklarıyla karşılaştıklarında...

Kazara bile değil

tek kelime etmedim

Pek çok toplantıda,

bu dik dik bakma oyunu

ikimizi de eğlendirdi.

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

ama her zaman bir zevktir

saklanacak hafıza

ve gözden geçir

bir ömür boyu tanıdığın gözler

sabah buluşalım

ve kar yağdığında ve yağmur yağdığında

arabada 179.

Biz birbirimizi gözlerden tanıyoruz...

Ve bu yüzden!

Amândoi,noi doi

Goi de tristețe,

Plini de iubirea ce se rotește în cercul de foc,

Ce-ți iese din angelica privire,

Îngerul meu cu noroc,

Ce-mi arată al dragostei joc

Iubirea se plimbă de la tine la mine,

Se reîntoarce la tine vorbindu-ți dulce cu vorbele mele...

Vasilica tu ești dragostea vie,

Ochii tăi sunt văpăi ce mă ard

Când în gând te revăd,

Tu nefiind lângă mine,

E trist,dar știu că tu ești fericire

Iar eu îți tot spun,te iubesc!

(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Dragii mei cititori ,vă sugerez ,să vă imaginați câ

sunteți în fața unei cești de cafea ,într-o locație ce

vă face fericit,câ aveți alături persoane dragi și

foarte dragi,că de undeva vine o muzică care vă

vrăjește și vă pune pe gânduri trezându-vă amintiri

parcă uitate .Gustul acelei cafele va fi unic ,când la masă

se așează tocmai persoana la care visai!...

Mie ,mi-a plăcut căsuța . Din paiantă ,însă bine  cimentuită ,cu geam mare spre alee .

Asevărat  că  era  mult  de lucru .Fără ajutorul  familiei mele nu m-aș fi descurcat .

Ce  visam  noaptea ,ginerele meu punea în practică ziua .Așa am reușit ca în scurt

timp căsuța să arate ca nouă  cu poartă și garduri  cu pomi  înfloriți cu grădină pe rod ,

cu flori  ,de la cele de primăvară ,până la crizanteme .Vara era un rai ,cărările bine croite

mă plimba prin toată grădina cu ceașca de cafea în mână fericită de ce văd .Omul schimbă

locul ,e foarte adevărat ,dar trebuia să-ți și placă ce faci .

     Am apă ,am curent  electric-plăcii solare-,am apa Siretului  aproape ,unde arunc undițele

când am timp .În clipele de odihnă ,meditez  sub umbrar ascultând  zgomotul naturii : fulgerile ,

trăsnetele  ploii ,gemetele plopilor uriași în furtună ,foșnetul  frunzelor răvășite de vânt ,zborul

păsărilor ,roitul albinelor .Natura este atât de frumoasă  dar cum s-o guști de la etajul  patru ?

     Până la sfârșitul  lunii septembrie ,mă bucur de tot ce văd ,ascult ,simt.Când prima brumă

ucide tot ,fac curățenie de toamnă ,ar grădina ,mai las flori artificiale  în geam ,pun lacătul  pe ușă

cu regret  și plec la locuința mea de iarnă .Când mi-e dor  de ea ,o mai vizitez ,o găsesc  acoperită de

zăpadă ,fără alei ,fără cărării și foarte foarte  tristă .!       

                                                                           SFÂRȘIT

De teamă și de neputință

La anii grei cei de pe urmă 

Un bătrânel și-o bătrânică 

Se ascund în camera lor mică 

De gerul nemilos și laș

Și suflă aspru cu obidă

În vatra fără foc pe care

O oală parcă ar vrea să fiarbă

Bogată în apă și în sare.    

Sărmana pensie se duse 

În cele multe zile scurse 

Cămara-i goală bate vănt . 

Privesc pe geam din în când în când.

Sunt ca două stane mici 

Ce se învârt pe lângă ușă 

Sunt prea șubrezi ca să iasă 

Pe așa vreme nemiloasă.

Doar o rugă se înfiripă

Câmpia iar să înverzească

Natura să se trezească 

Și căldură să primească 

De la soare.

          Eu ,fiind cel mai mic ,eram responsabil cu cumpărăturile .Deunăzi ,la magazinul din

sat era zarvă mare :discuții,presupuneri,pronosticuri .Oamenii cumpărau bilete la loterie.

Premiul cel mare era ispititor .Dacă cei mari sperau să câștige ,de ce n-aș spera și eu?

Nu eram și eu un copil sărman? Nu mergeam noi duminica și la alte sărbători la biserică?

Nu ne închinam seara și spuneam toate rugăciunele pe care le știam? De ce n-am putea 

câștiga ?Toată săptămâna am făcut socoteli și mi se părea că timpul stă în loc Oamenii vorbrau

pe la colțuri că nu e bine să câștigi premiul cel mare,că banii mulți nu aduc fericire..-Ce să fac 

acum cu  ei când sunt bătrân? Dacă eram tânăr, eram  tânăr era altceva spuneau ei .Oare cum 

gândesc acești oameni?Sunt atâtea de făcut !...Doamne ,de ce nu-i câștig eu ? M-am gândit la

asta toatâ săptămâna și știu exact ce aș face.

          Mai întăi ,aș reconstrui podul de la intrarea în sat ,care trece peste pârâul  Horincea că se

clatină  când trece o căruță peste el .Aș asfalta șoseaua principală  până la noi acasă ,ca să nu mai 

fim nevoiți să scoatem cu greu  cizmulițele din noroil de pe drum când plouă.Biserica satului este așa

mică ,parcă plâng toți sfinții din ea .E veche și ar avea nevoie de reparații .Aș  construi un spital micuț ,

sau un dispensar mai mare pentru copii și bătrânii  din sat ,deoarece nu avem nici doctor  nici farmacie.

O cantină pentru cei bătrâni și nepuntincioși și s-ar creeia locuri de muncă ,inclusiv și pentru mama.

          Cel mai frumos ar fi să înființez o fundație care să poarte numele tatălui meu pe care nu l-am uitat !

Ce bine ar suna așa :-Fundația  Ștefan -Tudorel- ce mândru aș fi .

Dacă aș câștiga premiul cel mare , i-aș cumpăra fratelui meu mai mare un tractor ,pentrcă cel vechi  îl

necăjește mereu. Lui Mircea i-aș face cadou o seră mare spațioasă cum am văzut la televizor .Penrtu ca toți

oamenii să fie firiciți,aș deschide un atelier pentru mâini  îndemnatice . Femeile și fetele din satul meu sunt

harnice și pricepute.: fac minuni cu andelele și cu războiul de țesut.Cât de mult s-ar schimba  satul și de fericiți

ar fi oamenii antrenați în atâtea activități!

          Și ,dacă mai rămân bani,aș cumpăra un elicopter.Duminica ,după ce oamenii ies de la biserică ,eu sau

altcineva  i-am plimba pe cei cae vor să vadă  de sus cât de frumoasă este așezarea noastră ,cu Prutul  care 

curge lin la vale ,cu sălciile  plângătoae ,pădurea mare de ștejari,pârul subțirel care curge spre Prut ,lanurile

aurii  de grâu ,cele verzi de porumb ,viile de pe cealuri și lacul din vale Ce priveliște minunată !

          Și câte ,și câte  și câte gânduri nu-mi trec prin minte...                    

.

Mama Om o viață întreagă

Puilor le poartă grija;

Îi iubește ,îngrijește,

Stă mereu la căpătâi:

Boala,pica,dușmănia

Le trimite în pustiu .

Și pentru zbuciumul de-o viață ,

Când ajunge la apus,

Unde sunt copiii tineri

Să-i țină loc de toiag

Și la greaua bătrânețe

Să-i vadă lumină-n prag?

Câte mame sunt uitate

De vreme și de copii

Și câte lacrimi amare

Din izvorul ochilor

Se preling și curg îi barbă

De tristețe și de dor?

Toate mi se întâmplă în vis

Așa ne-a fost nouă scris.

Până la tine-i cale lungă

Gândul poate să ajungă

Atât ne este permis

Ne privim  înduioșați

Și cu ochi înlăcrimați

Noaptea asta-i generoasă

Ești iarăși oaspete în casă

Mai trăim încă o dară

Povestea cea minunată

Sufletul dorul și-a stins

Cănd în brațe  m-ai cuprins

Toată noaptea am colindat

Aveam aripi, și am zburat

Peste  creste, pe sub mări

Când visul se destramă în zori