Calea iertării

  1. Privirea ta mă face

  Să mă arunc complet în gol,

  Căci o văd ca pe o lance,

  Ce mă aruncă frânt la sol.

  2. În ea eu mă pierd de tot

  Și n-am cuvinte s-o descriu,

  Gura să-mi deschid nu mai pot,

  Și-n ea găsesc tot ce nu știu.

  3. Oriunde mă urmărește

  Și mă strigă ca un ecou,

  Dintr-o veche poveste,

  În care mă simțeam erou.

  4. Și pe tine te vedeam

  Ca un soare strălucitor,

  În lumina ta orbeam,

  Dar și-n absență eu mor.

  5. Ochi blânzi, aprinși de dor,

  În fiecare noapte,

  Îi văd în toată splendoarea lor,

  Chiar dacă tu ești departe.

1. Aș vrea să îți spun un simplu mulțumesc 

Pentru că exiști în a mea viață 

Iubirea ta e tot ce îmi doresc

Să-mi topească inima de gheață 

2. Îți mulțumesc soare ce îmi răsari

După noaptea rece ce a trecut 

Din orizontul îndepărtat tu apari

Găsindu-te iarăși, apusul meu pierdut

3. Îți mulțumesc steaua mea polară

Că mă ajuți să mă regăsesc 

Pe mine, cel rătăcit odinioară 

Ce astăzi cu tine mă unesc

4. Îți mulțumesc picătura mea de ploaie

Ce mi-ai căzut în sufletul însetat

Din înaltul cerului, vioaie

Cu dragostea-ți eternă mai adăpat

5. Îți mulțumesc parfumul meu de mai

Mirosul tău mă face să mă simt

Ca un nou născut, când mă iubeai

În fiecare clipă, vreme, anotimp

6. Îți mulțumesc, luna mea frumoasă

Ce apari pe cerul negrii mele vieți 

Înaltă și împodobită ca o crăiasă

Oglindită-n ochii mei, spre lumină mă îndrepți

7. Și când ar fi să te găsesc

Voi lăsa ca tăcerea să predomine

Nu-ți voi spune altceva 

Decât un simplu mulțumesc 

1. Îți sărut mâna catifelată, cu dragul cel mai mare

  Și-o țin strâns, prin foc de-oi trece, nu-i dau drumul

  Pot să fiu mort, promit că te voi strânge tare

  Chiar dacă îmi voi rupe în două sufletul

  2. Îți sărut fruntea ta caldă cu ardoare

  Și inima-ți ascult cum bate ca într-un refren

  Tu fiind nota preferată din cântare

  În sufletul meu pictată, cel mai frumos desen

  3. Îți sărut obrajii tăi, roși ca focul

  Știu că mă voi face negru ca un cărbune

  Nu contează...să mă urâțesc cu totul

  Ars fiind în chinul dor, pentru tine

  4. Îți sărut buzele tale, moi și dulci

  Și te voi lăsa în mine să pătrunzi

  Să-mi furi și cel din urmă strop de iubire, căci

  Numai tu, vreau să mă cuprinzi

  5. Îți sărut până și cea mai adâncă rană

  Și cu lacrimi în ochi, te voi aștepta oricât

  Să-mi pui cu cea mai mare grijă, durerea ta în mână

  S-o ducem amândoi, măcar cât de cât

  6. Îți sărut și cea mai neagră parte a ta

  Și te voi accepta așa cum ești

  Cu bune, cu defecte....eu nu vreau pe alta

  Îți spun sincer, tu mă înnebunești 

  7. Te sărut și atunci când te pierzi în tăcere

  Și pe mine mă consideri ca un nimeni

  Lacrima-ți de diamant îmi aduce grea durere

  Dar te ador cum n-o face nimeni

  8. Îți sărut și orgoliul tău de fier

  Și voi aștepta să se topească 

  Până când lacrimile-ți pier

  Și iubirea o să ne unească 

  9. Îți sărut cu atenție și a ta nepăsare

  Și te voi înțelege în orice minut

  Dacă chiar vrei, mă voi porni în retragere

  Dar nu fără ați oferi, un sărut

  1. În drumul lung dinspre București,  

Când trenul se pierdu în noapte,  

O zărisem pe cea râvnită,  

Și eram atât de aproape.

  2. Însă mutul meu glas nu îndrăzniră  

Să o întrebe de-al său nume,  

Doar cât o fi un ceas sau pe unde ne aflarăm,  

Pierdut fiind eu în a mea lume.

  3. Cu părul șaten și cu ochii curați ca lacrima,  

Cu o voce suavă, ușor cristalină,  

Am să mi-o amintesc  

Pe cea care, probabil toți îi spun ,,Adelină".

  4. Și acum o caut peste tot,  

Sperând că o frântură de timp  

Mi-o va scoate iarăși în cale  

În al vieții anotimp.

  5. Până atunci am să privesc la lună,  

Al ei chip să-mi amintească  

Plăcut, ca o lumină ce arde la fereastră  

Într-o noapte rece, întunecată.

  6. Și n-am să mă opresc deloc până ce n-am s-o găsesc  

Pe fata visurilor, ce mințile mi le ia,  

În cele din urmă  

O voi cunoaște, se va numi Anamaria.

  7. Ea, enigma ce mă bântuie,  

Încercând taina să îi dezleg,  

Ascunsă adânc în zâmbetul  

Și-n sufletul ei întreg.

  8. Căci dorința de a o cunoaște  

Mă predomină încet încet,  

Slăbit, mă las pradă leului ce m-a înghițit  

Pe neașteptate, ușor și discret.

  9. În sufletul meu rece, nepătruns și gol de culori,  

Simt că ea ar fi raza ce m-ar colora,  

De parcă o știu de mult,  

O artistă ce pictează doar iubiri, Alexandra.

  10. Însă frici mă cuprind zeci de mi,  

Căci ar putea fi un șarpe  

Ce mi-ar umple inima de venin,  

Ucigându-mă, aproape.

  11. Căci din multul necunoscut pot să...  

... răsară multe fiare  

Cu ghiare, colți, cornițe mari, gata să atace  

Prin rănile-mi ucigătoare.

  12. Căci căutând, pot găsi fiara cuibărită  

Și camuflată foarte bine în chipul ei,  

Iar în dragostea naivă  

Să nu-i văd colții, gata să muște, ai Laviniei.

  13. Însă în mintea mea mi-o imaginez  

O fată cuminte, cu credință,  

Ce-și pune nădejdea în Dumnezeu  

Plină de iubire și căință.

  14. Ca împreună să perseverăm,  

Pășind pe calea către rai,  

Descoperind frumosul vieții celei veșnice  

Atunci când din inimă, totul dai.

  15. Unei astfel de fete complet am să mă dăruiesc,  

Toată viața și dincolo, de atunci când voi începe nunta,  

O voi iubi mereu  

Pe soția și mama copiilor mei, Nicoleta.

  16. Însă până atunci, când drumul vieții  

Mi-o va scoate iar în cale,  

Am să mi-o amintesc, mâncând, obosită  

În trenul ce alerga agale.

  17. În vagonul cinci bis, stând în spate,  

Probabil adormită,  

De la drumul lung și ostenitor ce l-a parcurs,  

Și totuși părea fericită.

  18. Și eu, biruit fiind de somn după o noapte nedormită,  

N-am îndrăznit să spun nimic, neștiind ce va urma,  

Însă am rămas cu regretul  

Deoarece, cred că Delia o chema.

  19. Neștiind adevăratul ei nume,  

Mi-am imaginat-o în fiecare catren,  

Și chiar de ar fi Adelina, Anamaria, Alexandra, Lavinia, Nicoleta sau Delia,  

Ea pentru mine, rămâne doar "fata din tren".

  1. Ochii tăi, două mărgele

  Orice aș face în ei mă pierd mereu

  Eu și tu, două stele

  Distanțați de spațiul acesta gol și greu

  2. Și când voi fi departe

  Am să mi-amintesc privirea-ți caldă

  Și ochii tăi frumoși, foarte

  Ce-n dor cumplit dar și dulce, mă scaldă

  3. Și te rog, încă nu pleca

  Fără a mă lăsa să-ți privesc

  O ultimă dată, fără a mă judeca

  Ochii tăi curați căci mult te mai iubesc 

  4. N-am să stau mult, mă voi întoarce

  Și tot în privirea ta mă voi pierde

  Până atunci eu n-am pace

  Decât un sentiment ce mă ucide

  5. Înăuntrul meu, mort sunt

  Și nu mă voi vindeca nicicând

  Îmi va fi dor de orice moment 

  În care mă vedeam în ochiul tău plăpând

  6. Și când voi merge spre mormânt

  Voi avea o singură dorire

  Să nu te aud plângând

  Ci să-mi dai doar, o ultimă privire

Bunicul era tot ce aveam mai drag

Era ca un far în întunericul vieții mele

Călăuzindu-mă prin orice furtună

În brațele lui mă simțeam ferit de rele

Și acum mi-amintesc chipul de altădată 

Și vocea-i trenurândă, aducându-mi liniștea

Era singurul meu refugiu

Când valul greutăților, mă lovea

Era ca aerul de primăvară

În prezența lui simțeam cum inima îmi înflorește

Acum doar focul dorului mă arde

Căci bunicul mă veghează, de acolo de unde este

Și nădejdea-mi este numai sus la Dumnezeu 

Să-i dăruiască veșnică odihnă

Să-i răsplătească dragostea ce ne-a dăruit

Însutit și înmiit

Motto:Bunul meu vorbind despre razboi

...cazut ca o amintire in mintea unui batran

ma scotoceam de vlaga dans sinistru

ma ridicam  si-n ceata cautam

sa ma intorc...dar asta-i peste poate

iar ea tot secera dansand prin jur

incremenit am asteptat sa vina

dar a trecut si glasu-i ca de tina

l-am ascultat cum tot vibra in noapte

Ridica-te fiinta si te du

Pe tine te asteapta alta Moarte

De teamă și de neputință

La anii grei cei de pe urmă 

Un bătrânel și-o bătrânică 

Se ascund în camera lor mică 

De gerul nemilos și laș

Și suflă aspru cu obidă

În vatra fără foc pe care

O oală parcă ar vrea să fiarbă

Bogată în apă și în sare.    

Sărmana pensie se duse 

În cele multe zile scurse 

Cămara-i goală bate vănt . 

Privesc pe geam din în când în când.

Sunt ca două stane mici 

Ce se învârt pe lângă ușă 

Sunt prea șubrezi ca să iasă 

Pe așa vreme nemiloasă.

Doar o rugă se înfiripă

Câmpia iar să înverzească

Natura să se trezească 

Și căldură să primească 

De la soare.

Iubita mea cu chip de regină 

Mana mea atingand-o pe a ta fină

Ochii ce îi simt că mi-ar canta 

Iar inima mi se lipește de a ta

Ochii tăi ca soarele ce arde mă face

Părul tău ca luna ce tace

Zâmbetul tau mă distruge 

De rau inima fuge

Vocea ta mă chiama 

Simt în inimă teamă

Că nu vei vrea să fii a mea

Creierul spune "FIORI" așa o numea

Aievea...sau în vise-aș vrea,

Să vii la mine zi de zi,

Să-ți jur solemn Polară Stea

Că-n veci de veci te voi iubi.

Măcar un semn eu de la tine

Să-mi dai îndată eu aș vrea,

Că vrei mereu să fii cu mine

Să-mi fii în veci Polară Stea.

Să nu mai vrei să fii cu mine

N-aș vrea iubito nicidecum,

Dar dac-așa-ți va fi mai bine

Te voi lăsa in pace-acum!

Dar dacă BUNUL DUMNEZEU

Va vrea din nou să ne unim,

E tot ce mi-aș dori și eu

Un Trup ș-un Suflet iar să fim.

Scumpei mele soții Valeria, 17 Decembrie 2022, ora 08:50 

Îmi este dor de tine
Să-ți simt din nou iubirea,
Cum se împletesc destinele noastre,
Să nu mai simt... despărțirea.

Ești aproape... și totuși departe,
Îmi lipsește zâmbetul tău,
Nu mă lăsa mereu deoparte,
Nu-mi lăsa sufletul în hău.

Te vreau aproape, sufletește,
Să-mi spui din inimă: te iubesc,
Nu doar cu vorbe ce mă liniștesc,
Spune-o curat, cum simți firește.

Aș vrea...
Doar să mă vezi iar,
Așa cum odinioară,
Privirea spunea totul clar.

În tăcerea ce ne ține-n loc,
Încă îți aud pașii-n gând,
Mi-e dor de-un simplu gest, un foc
Ce ne-ar aprinde iar, curgând.

Din al inimii locaș de jint

Te strig, te chem tânjind,

Dar tu, n-auzi, nu vii...

Plăpând mă lași... în agonii...

Mai am o speranță și un crin,

Mai ca-i să vii, măcar puțin,

Să nu mă lași, te rog, să mor 

De-al crinului parfum de dor.

Mă strânge-un lanț, mă-nțeapă un spin,

Mai curge o lacrimă, mai trece-un timp.

Crinul, prea mult, câte puțin s-apleacă ușor

Ofilindu-se, secat de-atâta dor.

Lumânări în cuib de cuc.

Din ale mele suferinți s-adun,

Ele tac, dar parcă strig,

Unde plec, de ce mă sting...

E pamantul tot mai greu,

Despărțirea, tot mai rea

Dragii mei, mă duc cu tot,

Cu-al crinului parfum de dor...