Balta

„Alege alta din mulțime!” 

Așa zic cei fără de minte, 

Că balta-i plină de-adâncime 

Și pești destui sunt înainte.

Sunt unii ce în plase strâng 

Iubiri, ca marfă de vânzare, 

Iar alții-n sport destine frâng 

Și-apoi le-aruncă-n marea mare.

Sunt cei ce-n foame tot vânează 

O pradă oricât de mică, 

O clipă pofta și-o stâmpează, 

Pân' foamea iară se ridică.

Dar una-i prada ce te-oprește 

Și căutarea ți-o încheie, 

O luptă care te sfințește 

Și-n suflet vrea tablou să steie.

Așa mi-ai fost... un chin cerut, 

Luptând să te aduc la mal, 

Dar când în luciu te-am văzut,

Te-ai dus... pierdută sub un val.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Ksandros poezii.online Balta

Data postării: 15 aprilie

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 392

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

copiii cimitirelor

Plâng și se consumă, înduplecate, 

Existențele își duc uscate

Gândurile în altă parte,

Lacrimi scurse-n răni adânci, aparte. 

 

Viața plânge, plânge și Moartea,

Dumnezeu își blestemă soarta,

Cu toții plâng și se jupoaie,

Le curg lacrimi de sânge șiroaie. 

 

Dar ei râd, cauza suferinței, 

Fără nume, fii umilinței, 

Copiii uitați prin cimitire,

Fără cruce, fără amintire. 

 

Se învârt în jurul Tatălui, 

Doar El lumină le-a mai fost,

De-ar știi copii viața omului

N-ar mai cere un rost. 

 

Și-L trag de barbă cu mâini plăpânde 

Întrebând cu glasuri morbide:

"Tată! De ce plângi când ne vezi râzând?

Nu asta toți oamenii or fi vrând?" 

 

Dar Dumnezeu nu le răspunde, 

El din cimitire le aude

Trosnetele oaselor uscate

În pământ afundate si uitate. 

 

Se simte de parcă l-aș avea în față,

Un prunc uitat, înmuiat în sânge închegat,

Suflete nevinovate, spânzurate de-un fir de ață, 

Dansând pe cruci de adieri purtate. 

 

Aș vrea să fug cât mai departe

Să uit a oaselor trosnete ecou

Sub genunchi și plame, trupuri îndurerate, 

Prunci uitați sub un cavou. 

 

Dar Dumnezeu mă trage înapoi la El

Să plângem amândoi, înălțând o lumânare

Pentru cei ce sunt mai sfinți ca El,

Pentru râsul sufletelor care nu mor....

Mai mult...

Împreună

Străpung hârtia cu penița,

sângerând, scriidu-ți numele, 

tremurând, cerneala alege

încet culoare veșniciei 

și cum privirea s-o-mbie...

Ți-aș adormi pe piept,

ca pe-o rece iarbă-n 

asfințit de vară,

și m-aș trezi în miez de noapte

privind coroana stelelor 

ce-n ochii tăi se odihniră...

Aș adormi-napoi ca

iarna lângă sobă,

strâns la pieptul tău

s-aud orice secundă 

din eternul-mpreună...

Mai mult...

Degeaba scriu

De-aș ști că-n slovele-mi pribege 

Găsi-vei, poate, un alint, 

Le-aș scrie-n vers, ca pe o lege, 

În haine sfinte de argint.

Le-aș așeza cu grea răbdare, 

Le-aș tot rescrie ne-ncetat, 

Pân' n-ar mai fi sub sfântul soare 

Nici foi, nici spațiu de lăsat.

Dar în zadar m-apasă gândul 

Și truda paginii, în van, 

Când nu vrei să-mi auzi cuvântul 

Pierdut în al vremii ocean.

De-aș scrie-n neagra veșnicie

La slove fără de hotar, 

Ți-ar fi străină-a mea solie 

Și chinul meu... un vis amar.

 

Mai mult...

Buze-nsângerate

Dacă-mi tai în cruce buza

și te sărut cu sânge...

vei gusta atunci amorul meu?

Cu ce poftă vei spăla cu limba-ncet

îngerul de sânge ce-l pictez pe buze?

Ce gust o să mi te-adoarmă-n brațe?

viață, moarte, confuzie 

sau libertate...

Îți vei cresta limba-n șarpele de la-nceput

să-mi muști buza-n extaz de moarte, 

să-ți schimbi sângele otrăvitor 

cu al meu amor al vieții nemuritor...

Să-mi strângi orice picătură, 

oricum se varsă-n van,

să-ți scufunzi tot trupul în el 

și vei renaște... dar nu uman...

Să te sărut cu sânge și 

tot trupul-l voi picta,

portret amorului ce-l port

pentru-o suflarea de-a ta...

Mai mult...

Oglinda infinitului amor

Tu ești alpha..

Eu tot alpha sunt..

Două începuturi 

Două lumi străine 

Și un infinit...

În paralel atâtea lumi,

Atâtea litere, ne-am 

Întâlnit...

Tu ești oglindă..

Eu tot oglindă sunt

Și-un infinit noi reflectăm...

Tu ești omega..

Eu tot omega sunt -

În oglindă un infinit

De începuturi și sfârșit...

Dincolo noi ne-am întâlnit..

Noi suntem Alpha

Și lumi și vieți am

Străbătut cu fiecare literă...

Se apropie un sfârșit:

În oglinda marelui 

Omega răsturnat 

Universul-n cerc străpuns 

De noi - apoi nimic...

Tu ești alpha..

Eu tor alpha sunt..

Începuturi noi în 

Oglinda vechiului sfârșit!

Mai mult...

Te-ai dus și tu...

Trag de porți și se deschid greoi,

Câini bătrâni lătrând pustiul,

De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi

C-am rămas doar eu "fiul". 

 

Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,

Ai uitat de toți, de noi, 

Cei ce-ți plâng pe urmă roi

Căci n-ai să te-ntorci înapoi. 

 

Am râs cu tine, cât am stat

Nici o vorbă n-ai suflat.

Ochii împăcat ți-ai închis, 

Zâmbetul-ți trădează un vis. 

 

Am blestemat tradiții vechi

Și crucea eu am purtat-o la priveghi.

Toți se grăbeau pe lângă mine,

Dar crucea tot în față vine. 

 

Clipa-n care te-am atins

Toată viața-n mine s-a stins,

Chinul tău de ani strâns 

S-a eliberat prin al meu plâns. 

 

Am înălțat crucea la cer

Și-a căzut grea ca un fier

Trăgându-mă-n genunchi sub ea,

Arătându-mi cum te scapă-n groapă, 

Slăbind, mai mult ea mă ținea. 

 

Simțeam cum pe mine mă sapă, 

Victimă a prietenei Morți, 

Să te uite, să nu plângă toți, 

Ci doar eu, singur și sfânt,

Să astup al tău mormânt. 

 

Am plâns cum n-am crezut vreodată, 

Că până și Moartea s-a ascuns furioasă

Crezând c-a mea dragoste-i trădată 

Și n-am s-o mai vreau mireasă. 

Dar mai bine așa i-a fost,

Decât să chinuie fără rost... 

 

Poarta-n urmă îi se închide,

Ea încă speră că mai vine...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Într-un sat pe o colină

     M-,a născut măicuța mea 

Într-o zi de iarnă grea 

În ajun de colindețe,

Când tot câmpul stă să înghețe.

   C'un omăt atât de mare 

Și pe câmp și pe cărare 

Când tot omul cu gând bun 

Se pregătea de Crăciun 

     Într-un sat pe o colină 

Fără curent și lumină,

Fără drumuri pietruite 

Doar uliți bătătorite

Cu poteci peste tot câmpul 

De mergea omul la lucru.

    Nu aveau fente, telefoane,

Și nici vile cu balcoane.

Fără servici, fără bani 

Cei mai mulți erau țărani.

  Se ajutau ziua la muncă 

Câștigau hrana cu trudă 

Cădeau seara osteniți,

Dar se simțeau fericiți 

Că erau cu toți uniți 

Și de Dumnezeu iubiți.

Mai mult...

LIPSIT DE SUBSTANŢĂ...

    Lipsit de substanţă,
    gol, tânjesc după tine,
    să mi te cuibăreşti,
    în sufletul meu absent, 
    albastru, hoinărind,
    în petice de viţă de vie...
    
    Şi-am să mă-ntorc, 
    vin vechi înnobilat,
    pe buzele tale însetate oricum, 
    de parfumul trupului meu, 
    obosit în praful uitării, 
    obosit de-atâta drum...

Mai mult...

Fulgule!



E dimineață și frigul mă cuprinde
Cu ale sale grade mult sub minus,
Fereastra mi-o privesc cum ninge
Și vorbă-ncerc cu fulgul alb depus.

Tu fulgule ce mi te-așezi pe frunte
Și-mi rascolești profunde amintiri,
Te-aș intreba de ce în apa te prefaci
Și-apoi dispari c-a mele dulci iubiri.

Cândva cu ea un om, noi modelam
Din tine fulgule venit din depărtări,
Și-n jurul lui dansam atât de fericiți
Îmbrățișați și-nflacărați de sărutări.

Mai stai puțin și gândul mi-l ascultă
Nu te topi făr' să-mi răspunzi de poți,
De ce s-a destrămat iubirea noastră
Când promiteam să creștem și nepoți.

Tu știi povestea și dragostea aprinsă
Și visul nostru, rămas fără-mplinire,
Te rog fii bun și...  fata să-mi găsești
S-avem din nou, de vrea, o întâlnire.

Nu știu când fulgul meu a dispărut
Și m-a lăsat, tot singur, fără răspuns,
Dar poate a plecat...ca fata s-o aducă
Așa că încă sper și mă opresc din plâns!

Mai mult...

Crede-mă

 

Crede-mă, te iubesc!

Dragostea-i medicament,

Ce vindecă doar prin cuvânt

Răni,suferințe noi și vechi,

Te rog să crezi că te iubesc!

Nu mint,știu bine ce vorbesc,

Alungă duhurile negre,

Dragostea dă,oferă,nimic nu cere,

Ea rabdă toate pe pământ,

Și viscol ger sau vânt și ploi...

De ce să stăm fără iubire triști

Să fim cu sufletele goi?

Primește-mă să te iubesc,

Zâmbește speră și așteaptă

Să treacă norii și furtuna

Iubește-mă și tu în gând măcar

De nu poți face azi mai mult,

Eu te aștept nu voi pleca

Crede-mă te iubesc așa cum ești,

Ce pot să fac mai mult acum?

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Iubirea

De pe-un pervaz mai prăfuit 

Înflorise arțarul argintit 

Uimit, deschid a mea fereastră 

Și văd o pasăre măiastră 

Sclipind de aur și de viață 

Îmi zice ea a ei povață:

''Tânăr bătrân uitat de lume 

Caută de vezi un nume 

Ce conține perechea opusă ție 

Căci vii scris să vă întâlniți 

Și poate, chiar să vă iubiți ''

Eu m-am râs zâmbind ironic 

Și am închis fereastra melancolic 

Pasărea s-a supărat 

Dar de-atunci n-a mai plecat

Plictisit de-a ei așteptare 

M-am dus tiptil la culcare 

Așezat pe un sarcofag 

Din plastic sau din lemn de fag 

Pornesc micul calculator 

Care, abil ca un orator 

Începe visul digital 

Sclipind ca un pixel ireal

Uite apare un videoclip 

Și dispare un microcip 

Iar din chat, toți strigă în cor 

''Ce-i iubirea?Nebunie 

Ce-o urmăresc numai o mie 

Noi ,ai somnului înțelepți 

Stăm lipiți ca doi bureți 

Veșnic enervați 

Dar foarte bine informați!''

''Ce gloată amară de ratați ''

Răspunde un gând în sinea mea 

Și mă afundă mai adânc în vis 

Fără să-mi ceară vreun permis!

Trece ziua, trece noaptea 

Apar programe, dispare-o lume 

Un nou serial capătă renume 

Dar eu , tot rămân legat 

De-al meu scaun uzat 

Pe cap încep să mi se țeasă

Mărăcinișuri de păianjen 

Ce se întind în ritmu de tren

Pielea mi se face scrum 

Iar inima nu face nici bum!

A încetat să bată sărăcuța...

A luat-o moartea cu căruța 

S-a dus și mintea mea departe 

În lumea-n care toți au parte 

De un cod și vieți banale 

Și-o varietate de canale

Brusc, mă trezește o lumină 

Ce pare a veni dintr-o mină 

Uimit, privesc încet în jur 

Și m-am crezut nebun,vă jur!

În fața mea comod ședea 

Un uriaș cu solzi de nea 

Ochii roșii precum focul 

Capul lung, cât mi-e norocul 

Clipesc uimit și încerc să uit 

Că seamănă cu-n șarpe 

Apoi,în oglindă când mă uit 

Urlu de în gât mă rupe 

Pielea în loc mi s-a lipit 

Iar mintea-mi a ciripit 

Veselă nevoie mare 

Îmi bate inima mai tare

Iarăși viu,întreb pe șarpe:

''Cine ești, de ce m-ai salvat?

Pe mine, un om dezaxat?''

''N-ai să crezi d-ați sunt aproape 

Rudă mai veche și mai mare

Cum îmi mai zice orișicare

Platon cu viclenie mă numea 

Demiurgul ,cel ce-o copiat pe Ea 

''Deci ești...''

''Zmeură de pești ''

Mă întrerupse Demiurgul 

''Da,eu sunt Arhitectul 

Ce a creat un vis din procesoare 

Unde eu țin sufletele prizoniere

Dar, știi, uneori mă plictisesc 

Să văd cum suflete amețesc 

În lene adâncă și falsitate 

Copleșite-n nedreptate 

Deci uneori mai scot pe cei ca tine 

Căci vouă Cel de Sus v-a scris 

Să porniți pe drum neîntins 

În căutare de iubire amară 

Ghidați de pasărea măiastră 

Acum, eu plec în mări și peste țări 

Iar tu, să nu uiți de-a inimii chemări!

Zicând aceste stranii vorbe

Se învârte de 3 ori în cerc 

Și dispare într-un semicerc

Confuz,mă întreb nedumerit 

''Și ce să fac în acest moment 

 Liber, la mijloc de apartament?''

Atunci speranța mi-a venit 

''Pasărea măiastră, știe ea 

 Unde să merg și cum să dreg 

 Deschid fereastra ,nu-nțeleg

 De ce-i ea neagră ca un neg?

''Ah,m-ai ignorat un an întreg!

Parazitule, crezi tu oare 

Că noi, păsări călătoare 

Nu avem altceva de făcut 

Decât la pervazu-ți de stătut?

''Îmi cer iertare de-asteptare

Dar chiar încep să caut iubire''

''Bine, fie voia ta,

Un pic te voi ajuta 

Du-te mergi în lumea largă 

Tot ce poți, vezi de-ncearcă

Iar ca sfat ți-l dau pe acesta 

Nu tot ce strălucește e aur ''

Zicând acestea,ea se ridică 

Și dispăru în a cerului azur

Oftând, pe-o ușă scundă ies 

Știind că nu prea am de-ales 

În jos mă uit și văd un labirint 

Din scări verzi și balustrade 

Iar mai jos întuneric de ciment 

Unde o lampă chioară arde 

Înfricoșat,pășesc țipând în gând 

Și aud tăcerea de mormânt 

Cobor încet cuprins de frică 

Să mă împiedic de-o pietricică

Ating peretele străvechi 

Și mă lipesc de ziare vechi

Trag un pic ,se dezlipește 

Mai fac un pas orbește 

Și simt cum picură pe păr 

Tencuiala luată în răspăr 

Îngrozit,mă pun pe fugă 

Întind mâinile a rugă 

Și cad,pierzându-mă-n abis

Neguri grele mă-nfășoară 

Izbindu-mă în treapta ușoară

Apoi cad lin parcă-s ucis

Ieșind ușor din lunga scară

Ajung în fața chiorului bec 

''Mda, sunt ca un berbec ''

Zisei ,după ce mă văd

Vânăt la ochi ,julit la nas 

''Nu trebuia să fi pornit hoinar 

 Umblând pe scări făr' felinar ''

Clipesc un pic și o minune!

Îmi strălucește din genune 

Ieșirea din bloc, vopsită baroc 

În trei culori de omenie 

Galben, albastru-rozalie

De-afară soarele pătrunde cu foc

Încurajat, urmez raza-i de toamnă 

Strada, legendar stradă !

Mă primește ca pe-o ladă

Colo sus în mult noroi 

Se ascunde aprig un moroi 

Drept în față un râu de oameni

Ocolește lungi băltoci 

Pitindu-se prin trotuare 

Sau într-o floare de cicoare

Cocoțați pe doi uluci 

Tot se ceartă 4 cuci

În mijloc, precum o regină 

Tronează o falnică uzină 

Ruginită,sânge-i curge 

Din perete și din sobe 

Iar de afară vântul muge

Muge turbat de boli amare 

Lovind eratic în pereți 

Rupând ramuri de puieți 

Jos,pierdut se uită 

Adolescenți turbați,uitați 

Ce strâng cu scrâșnet de oțel 

Țevi lungi, fragede din fier 

Toți se adună în angoasă 

Urlând cu glas acuzator 

Blestemând pe lume și pe viață

Închinând un templu fără față -

Damei cu coasa 

Iar din cer pe ei veghează 

Soarele palid, precum omul

Răpus de vălul neființei

Urmărind pe toți precaut 

În râul uman un loc îmi caut 

Și mă amestec la un loc 

Cu toți cei fără noroc 

Cu birjari și mici țărani 

Funcționari și năzdrăvani

Când fac stânga împrejur 

Văd că am numai în jur 

Un alt, lung labirint!

Oriunde mă întorc 

Apar rânduri de bloc 

Umbrind cu bolta lor uriașă 

Cerul acoperit de-o planșă 

După perdele încet se-ascund 

Figuri gălbui de grei scheleți

Lângă ele atârnă în gol 

Zeci de balcoane în vârfuri rupte

Încovoiate precum fețele triste 

Brăzdate în lemn de lacrimile ploii 

Urmăresc încet a străzii agonie 

De la parter la părăsita farmacie 

Toate își întind plăcuța de metal 

Asemeni unor mâini ridate 

Ce nu pot fi-n pământ redate

Drumul lung numai băltoci 

Se scurge în valuri sure

Ce-și cântă doine mute

În ritmul metalic al mașinii 

Pierdu-te în necuprinsul cărămizii 

Unui bloc mai post industrial 

Pășesc în apă, afundat ca în troiene 

Pierdut în mulțime grea de plumb 

Mă întreb, cum e cu putință 

Să nu pot urla a neputință?!

Într-un oraș din ținte și morminte 

Unde-i iubirea ce-o tot caut?

Un alt parter lipsit de fler …

Urmat de-o neagră farmacie

Și o albă bancă lucie…

Plictisit, mă opresc în loc 

Și încerc, mai mult în joc 

Doar în față să mă holbez

Iar în față se ridică 

O mare casă luminoasă 

În curcubeu vopsită 

Părea un rai ce viu străluce

Cu a sale becuri zece 

Unite într-un singur nume -

Clubul violetelor alune 

Curios ,mă-ndrept încet 

Spre Clubul celor fără regret 

Deschid o ușă, trec de hol 

Și nimeresc extazul gol 

Asurzit de boxele de plastic 

Orbit de un clarobscur fantastic 

Încerc să ies înapoi afară 

Dar zeci de mâini și corpuri amestecate 

Pe mine cu ele mă luară 

Ca înecat tot dau să ies la suprafață 

Însă vârtejul mă ia tot mai adânc 

Rupând cu muzica-i mai ascuțită 

Minți și timpane 

Nimeni nu-mi știe, nici de nume 

Nici de prenume 

Și totuși fiecare salută 

Lipindu-se precum o lipitoare 

Sau o altă târâtoare 

Băieți cu părul uns în lac

Și fețele zâmbind un posac 

Zboară rapid ca niște drone 

În același ritm de clone 

După fete mai cochete 

Toate-n blugi de marcă scumpă 

Ținând în mâini o mică cupă 

Toate cu părul negru strâns în coadă

Pomadă fadă în pudră groasă 

De păreau Fantome toate 

Din noianul de arlechini 

Prinși de fantome fără forme 

Se ridică Ea, nemaivăzuta!

Cu gene negre de cristal 

Ochii adânci din noaptea marelui abis

Obraji din flăcări otrăvitoare 

Și părul în șuvițe de cobră 

Ce conturează drăgălaș 

Un căpșor de îngeraș 

Trupul suplu de catifea 

Se îndură ca o lalea 

Țintintindu-mi pașii cu un sărut 

Îmi strigă ea triumfătoare 

Să știi că sunt o vrăjitoare !

Acum vei fi al meu pe veci 

Vei fi un sclav de-al meu nebun 

Căci numai eu știu să te îmbun

Moleșit ,schițez o fugă 

Dar ea Iarăși mă sărută 

Mă las topit de caldu-i senzual 

Și înghit cu nețărmuită plăcere 

Și muzică,și club, și slaba mea durere

Ah, tu demon-îngeraș

Crescut în centru de oraș 

Mai dă-mi să gust din vorba ta 

Și să-ți acopăr fața ta 

Într-o prelungă sărutare 

Sânii tăi mă prind într-o îmbrățișare 

Din care nici tu nu ai scăpare 

Nu pot gândi, nu pot simți 

Tot ce eu știu e numai tu

Și parfumul tău violaceu 

De liliacul și scorțișoare 

Dar tu, tu râzi a nepăsare!

Și înjuri cumplit a mea visare 

Uneori,mă lași să fiu lucid o clipă 

Și-atunci mă întreb, mă întreb, mă întreb 

Nu ești cumva o belladona

Ce omoară după ce înghit

Al tău divin, miros 

Nu știu de când eu stau pe-aicea 

Înlănțuit de pasiune

Dar neajuns nici prizonier

Acum ,eu înțeleg, dar prea târziu!

Tu ești vampir ce suge viața 

Lăsând în urmă un om păpușă 

Cu mintea ascunsă în mica-ți nișă 

Am devenit un căpcăun,

Un monstru ce-ascultă numai de tine 

Cu părul albit,și ochi tulburi 

Stau nemișcat ca o statuie 

Până îmi clipești, zâmbind a șotie

Într-o noapte, în Club apare

Un om bătrân, cu-o cruce mare 

Barba căruntă și ochi senini 

Ce nu mai au la ce râvni

Ascuns într-o lungă sutană

S-apropie de mine și de Ea 

''Frumos mai ești călugărașe

N-ai vrea să-ți dau și ție dragă

Un mic pupic, că nu-i nimic

Să guști din darurile cărnii 

Călugăr,drept se ridică 

Și lovi în chipul Ei odată 

Tunând ca un munte la cutremur:

Adevăr a zis cel ce a scris 

''Creșteți de vă înmulțiți

Și pe toate să le stăpâniți 

Ai crescut asemeni unui păianjen 

Dar vei cădea cu atât mai crâncen 

Strivită-n propria ta plasă ''

Atunci, pământul se cutremură 

Lumina întreagă se întunecă 

Și-o ceață de negreață 

O luă, fierbând într-o spirală 

Ce curse în a amurgului năvală 

Rămas în fața lui,el îmi zâmbește 

''Pe lume sunt un simplu pion 

Slab, ca o cetate făr ' bastion 

Tot ce am de la Dumnezeu primesc

De asta,pe El veșnic îl mulțumesc 

Văd că ți-am fost trimis în cale 

Să te îndrum spre vechea-ți căutare 

Neîncrezător privești

Deci uite a mea alinare 

Știu că vei găsi iubire 

Căci de ea nu ai scăpare ''

''Mulțumesc, dar nu cred c-am putere 

Să trec Iarăși prin durere 

Lasă-mă aici să mor

Sau du-mă în câmpul de mohor 

A trăi e a fugi

După dorințe tot mai mari 

Ce ne orbesc de-un vid lacustru

Ce noi îl numim sufletul nostru ''

''Călător rupt în zbor

 Ești bolnav ,dar boala-ți face bine

Căci te vei scula mai sus, mai tare 

Tot ce-ți cer e vii cu mine 

Și nu uita să crezi în tine 

Știu,e greu să începi a merge drept

După ce ai călcat o viață strâmb 

Dar, mai încearcă, crede Iarăși 

Căci de-acum, nimic nu ai 

De a pierde sau de a câștiga ''

Înviorat ,l-apuc de braț

Și îi zic,aproape sufocat :

''Într-adevăr, sunt liber să sufăr 

Ca să pot scăpa și eu trăind

De repetabila povară 

A golurilori ce mă cuprind ''

Astfel purcesem afară

Unde altădată arară 

Înalți plugari și frumoase domnițe 

Și acum în loc le cresc mici romanițe 

Mă duc unde au ieșit primele oase 

Și au cântat cele trei coase 

A morții, a sorții și a suferinței

Mă duc la falnicii brazi 

Ce-au ospătat nomazi 

Mă duc în adâncile izvoare

Ce n-au cunoscut hotare 

Să beau din nou din roua vieții 

Ce curge la apusul dimineții 

Ajutat de micul stareț

Ajung la mijloc de-un lac mai des 

Unde toate păsările ies 

Mă cufund în apa rece 

Și tristețea îndată-mi trece 

Bat de cinci ori pasul pe loc 

Și simt că am chef să mă joc 

Mă îngrop în iarbă verde

Unde nimeni nu mă vede 

Și privesc pe îndelete 

Cerul de un închis albastru 

Ce se tot întinde aspru 

Stele încinse câte o mie 

Rupte de pe o osie 

Iar în centru e regina 

Cu fața ovală ,e însuși luna 

Regina trimisă a sferelor cerești 

Să farmece pe toate cele pământești 

Treptat, se pierd în infinit 

Și lacul, și pădurea cea de negăsit 

Și luna cu a sale stele 

Și omul cu zece bretele 

Rămâne numai o tăcere 

Dincolo de orice durere 

Rămâne numai eternitatea

Ce ne-a adus libertatea 

Rămâne numai gândul nespus

Ce-n viață pe noi ne-a adus 

De-acolo mă-ntorc mai lin 

În lumea omului divin 

Și apare un Apostol călare 

Și-mi zice cu dragă nepăsare 

Sunt Petru om de drumul mare 

Să nu-ți fie cu supărare 

Dar te întorc în lumea mare 

Atunci, am înțeles

De ce eu totuși am purces

M-am întors în trup degrabă 

Și m-am întors în oraș cu grabă 

La o masă de cafenea 

O văd pe EA--Sofia

Îi zâmbesc cucernic, drăgăstos:

''Aici ai fost, iubirea mea…

 

Notă explicativă:În greacă Sofia înseamnă înțelepciune

Mai mult...

Pe veci de tine mă voi smulge

Strigă Cerul, să nu plâng,

Să prind aripi și sa zbor 

Spre tărâm ce nu mă frâng 

Și nu sufocă al meu dor..

Dar eu stau,mai zăbovesc;

Să mai cred o dată -tine,

Căci ești gândul ce l iubesc 

Și ești soarele din mine..

Iar mă prăbușesc în gol,

În treacăt,mă izbesc de stânci;

Vântul mă scuipă cu nămol,

Mă -nghit gropile adânci.

Tânjeam al nostru răsărit 

Din zarea viselor tăcute,

In umbra ta m am cuibărit 

Și rod clipele pierdute..

Și ploaia mă cuprinde iar,

Când întunericul se lasă;

Te așteptasem în zadar,

Să te întorci din nou,,acasă...

Știi,va veni o zi, cândva,

Când la răscruce voi ajunge 

Și mi va zâmbi altcineva;

Pe veci de tine mă voi smulge...!!

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍