🎤 Atâta timp cât mă iubești de Andra în franceză

 I yearn for you like dawn for light,

A fleeting ghost in endless night.

Your fragrance lingers, soft yet bold,

A whispered tale the winds still hold.

Your smile, celestial, graced the air,

A golden hymn beyond compare.

Now silence hums where laughter grew,

A hollow space where love once flew.

I need you like the moon needs tides,

Like fate adrift on time’s divides.

Through endless echoes, I pursue,

Yet every path dissolves in blue.

We wove our days with threads of fire,

Each moment etched in soft desire.

Now echoes of our footsteps fade,

As solitude becomes my shade.

Night calls your name, yet finds you not,

A specter lost, a star forgot.

I reach through dreams, though dreams deceive,

For shadows lie, yet hearts believe.

I need you like the moon needs tides,

Like fate adrift on time’s divides.

Through endless echoes, I pursue,

Yet every path dissolves in blue.

If time could weave its threads anew,

I’d find my way—back home to you.

Stiu că acolo

ești foarte singură

nu ți-ai luat șevaletul și vopselele în ulei

pensulele

cineva mi-a spus că le-ai aruncat pe fereastră

ai aruncat și tablourile vechi

în care ți-ai pus toată inimă

pe cele mai noi le-ai sfâșiat cu voluptate

ca Van Gogh

n-a scăpat nici regina Angliei

mâncând banane cu furculița

imaginea mea ai estompat-o

cu tușe grose de negru

pe-a ta cu violet

(culoarea mâniei!)                               

desființind orice legătură-ntre noi

inutil însă

fiindcă eu încă mai simt mirosul inefabil

al ceaiului de mentă și al pâinii prăjite

sărutul tău apăsat și  umed

în loc de bună dimineața

foșnetul mătăsos al furoului negru

cumpărat din Passage du Désir Paris le Marais

( de care nu te despărți niciodată!)

palma mea pe coapsele tale moi

ca lutul din mâna olarului

„obraznicule!”

cum să uit toate acestea

și multe altele

știute doar de noi

degeaba ai blocat liftul la etajul 57

voi urca și de data aceasta scările

întotdeauna a trebuit să urc scările

către tine

nu atât de multe

ce-i drept

dar a meritat

știu că n-ai sfâșiat tabloul lui Coreggio

cu Jupiter și jo

(care era o copie!)

nici acum n-am înțeles de ce-ți plăcea tabloul acela

(până la urmă o scenă banală de dragoste!)

și nu-ți plăceau tablourile noastre

pe care le-ai pictat și repictat

pe aceeași pânză

precum celebra Salvator Mundi

atribuită lui Leonardo da Vinci

și nerevendicată de nimeni...

Și cavalul e la stână...

Cântă-n mare depărtare,

În ecou tot se îngână,

Toți plâng de la a lui cântare.

Și cavalul tot se aude...

Îl ascult cu-atâta jale,

Aducând amintiri crude,

Rupând din suflet cristale.

Și-l ascult cu-atâta dor,

Parcă nu-mi sunt stăpână,

Deși sunetul îl ador,

Inima în piept suspină.

Și cavalul tot răsună...

Trecând anii mei prin mine,

Retrăiesc iar prin furtuna

Lacrimi mii, le țin în sine...

Bună dimineața iubito,

Drum bun spre casă iar iti spun,

Am gândul prins la tine,

Cu veșnicul suspin când nu-s la tine-n brațe,

Iar clipa când vom fi-mpreună nu-i prea departe!

Iubito tu ești frumoasa mea din vise,

Te voi iubi cu mult mai mult ca-n vorbele promise,

Doar faptele contează știi bine ți-am mai spus-o,

Iar îți repet cu bucurie sfântă

Tu ești frumoasa mea iubită

A Cerului trimisă!

(6 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

1.Eu nu strivesc

Corola de spini a lumii

Nici condamn petala ei de mizer

Ce joacă pe ochii și buze

Albul unui caracter

2.La cruce se află rămășițele

Unui om ce a călcat

Afară din paradisul său

A pășit ca să extindă ca un râu

O iubire fără frâu...

Neîntrecută splendoare în ochii noștri să ajungă

Pribegise pe o cale umilitoare, lungă

3.Nu lăsa paradisul artificial

Să te amăgească cu umbra perfecțiunii din Eden

Căci edenul clădit de oamenii

E înălțat pe inimi frânte

Distruge viața din sufletul tău

Căci tehnologia îl înlocuiește pe Dumnezeu

4.O voce blândă-ți spune ție

Pe un ton melodios

''Erai o floare ce nu-nflorise

Te-am cules din câmpie...

Sub ocrotirea-mi vei ajunge

Să te îmbraci cu dragostea dintâi

Mai albă ca neaua

Mai proaspătă ca roua

Scumpă ca parfumul rafinat

Mai vie ca licărirea unui nestemat

Într-o încăpere obscură''.

5.Dar Cerul cere jertfe

Nu sânge de animal

Ci inima s-o aprinzi pe rugul lui Dumnezeu

Ca să poți zbura spre cer

Cu aripi născute din Iubire

6.Rupe ce te ține legată de pământ

Lasă, lasă cojile să cadă

Ce îți țîn aripile o epavă

Crezând în ele le vei vindeca

Lumea va privi, se va mira

Că deveniseși o lumin' în noapte

Ei rămaseră cu aripile moarte.

7.Chiar dacă aripile tale

vor fi arse în cuptor

Și tot Penajul tău ce atrăgea priviri

Se va desprinde în flăcări

Așa de asurzitor va înflori cerul

Parcă ai fi deja la nunta mult visată

8.Munții se vor clătina

Clădirile se vor prăbuși

Chiar când pământul se va întuneca

Dumnezeu nu te va părăsi !

La fiecare ceas de miez de noapte

Mi-ascult iar gândul vorbindu-mi la pertu,

Și las condeiul să treacă iar la fapte,

Eu simt, iubito, că muza mea ești tu.

O zi de aș avea numai cu tine,

Ți-aș recita tot ce-am scris pân-acum,

Dar cum noi dormim în paturi străine

Fac din strofe până la tine drum...

Versul, rima, e fața ta zglobie,

Iar ritmul, chiar ochii tăi de catifea,

Scumpo, ești material de poezie

Fii inspirația din viața mea... 

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Vinter

--- 1 ---

Från luften sållar den fruktansvärda vintern snömolnen,

Långa resande trojaner samlade i en hög på himlen;

Flingor flyger, svävar i luften som en svärm av vita fjärilar,

Sprider frossa på landets bleka axlar.

Det snöar på dagen, det snöar på natten, det snöar igen på morgonen!

Med en silverkedja klär sig de stolta landet;

Den runda, bleka solen förutses bland molnen

Som en dröm om ungdomar bland de gångna åren.

--- R ---

Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,

Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,

Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,

Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.

--- 2 ---

Men snön slutar, molnen flyr, den önskade solen

Det lyser och skingra havet av snö.

Här är en lätt släde som går över dalarna...

Det klirrade av skallror i den glada luften.

--- R ---

Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,

Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,

Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,

Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Tunnemme toisemme silmästä

kuinka monta ohikiitävää hetkeä

koskaan heidän tiellään

he eivät pysähtyneet

turvallista ja nopeaa kävelyä

Tunnemme toisemme silmästä

vain silmät hiljaa

he sanoivat niin monta kertaa

kaiken he halusivat

kun he kohtasivat valonsa...

Ei edes vahingossa

En sanonut sanaakaan

Niin monissa kokouksissa,

tämä tuijottava peli

se viihdytti meitä molempia.

Tunnemme toisemme silmästä

mutta se on aina ilo

muisto säilytettäväksi

ja tarkista

silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan

tavataan aamulla

ja kun  lunta ja kun 

autossa 179.

Tunnemme toisemme silmästä...

Ja niin!

Tunnemme toisemme silmästä

kuinka monta ohikiitävää hetkeä

emme koskaan pysähtyneet heidän matkallaan

turvallista ja nopeaa kävelyä

Tunnemme toisemme silmästä

vain silmät hiljaa

he sanoivat niin monta kertaa

kaiken he halusivat

kun he kohtasivat valonsa...

Ei edes vahingossa

En sanonut sanaakaan

Niin monissa kokouksissa,

tämä tuijottava peli

se viihdytti meitä molempia.

Tunnemme toisemme silmästä

mutta se on aina ilo

muisto säilytettäväksi

ja tarkista

silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan

tavataan aamulla

ja kun  lunta ja kun 

autossa 179.

Tunnemme toisemme silmästä...

Ja niin!

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Ik hou van regen

Ik hou van de gekke regen die het wil

Om te vallen, pijn te doen, om alleen haar te zijn

Aan de tafel van dezelfde roestige hal,

Als niemand om het ontvangen antwoord vraagt,

Ik wil dat ze blijft!

Het is een obsessieve oproep om behoeften te delen

Laat het vooral op ons regenen,

Wanneer de zware hagelslag op een dwaalspoor raakt

Ze zweven in de lucht en vallen stijf

Gek en naakt!

Het is de regen die schril op de ramen valt,

Ik zit alleen aan het raam en toch afwezig

Als niemand de blik om een referentie vraagt,

Ik vertel niemand, zelfs mezelf niet, dat ik hoop

Een aanwezige zon!

Grote trouwdruppels strooien hard

Shirt van de bruidegom, Aardekoning

Ga alleen aan tafel zitten, trouw en vertrek,

Tomnatisch en zwaar, meegevoerd door de wind,

Kussen smeden!

Zelfs als het regent, is het glad

Met de koude druppels roept het mij op om te komen,

Bovenal, om mij te vertellen wat hij wil,

Ik hou van de gekke regen zoals hij is

Om in het lot te geloven!

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Da, odată am visat

Da, odată am visat la o rază de soare

Pe care ne-ntâlneam, undeva în univers

Niciodată în viață am simțit atare bucurie

Căci, de-a prima oară, ai zâmbit înapoi

Nu cred în vise, oricât de tare încerc

Dar sper să te văd numai pe tine într-o zi

La răsăritul vioriu a soarelui atunci când ne reîntâlnim

Pe același drum vom păși

Da, odată am visat la o rază de soare

Pe care ne-ntâlneam, undeva în univers

Niciodată în viață am simțit atare bucurie

Căci, de-a prima oară, ai zâmbit înapoi

Nu cred în vise, oricât de tare încerc

Dar sper să te văd numai pe tine într-o zi

La răsăritul vioriu a soarelui atunci când ne reîntâlnim

Pe același drum vom păși

Da, odată am visat la o rază de soare

Pe care ne-ntâlneam, undeva în univers

Niciodată în viață am simțit atare bucurie

Căci, de-a prima oară, ai zâmbit înapoi

Da, odată am visat la o rază de soare

Pe care ne-ntâlneam, undeva în univers

Visul se sfârșește, soare a apus în mare

Și pe când mă trezeam, nu te-am mai găsit

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga

Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður

Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín

Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga

Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður

Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín

Það var tíminn „ég elska þig“

Við tvö lifðum hamingjusöm í draumum okkar

Það var tíminn „ég elska þig“

Og svo langaði mig að fljúga með vængina

Mig langaði að upplifa aðrar ástir

Aðrir „ég elska þig“, aðrir „alltaf“

En það ert þig sem mig dreymdi um nóttina ástin mín

Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga

Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður

Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín

Það var að vilja og vita

Allt í lífinu, of fljótt kannski

Það var að uppgötva lífið

Með sorgum sínum, gleði sinni, brjálæði sínu

Ég vildi lifa eins og tíminn

Fylgstu með tímunum mínum, lifðu í núinu

Því lengur sem ég lifði, því meira elskaði ég þig blíðlega

Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga

Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður

Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín.

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

För mycket känslighet

Dålig känslighet är bra på sitt sätt. Det är bra att vara lyhörd, att uttrycka vår ånger när någon har upplevt mindre trevliga händelser, att vara med dem, att lyssna på dem, att lugna dem, att förstå dem, att lindra deras lidanden, att sucka med dem, att gråta med dem. dem, att linda in dem när de är kalla, att förbinda dem när katten kliade dem (att det också var deras fel att den repade dem, för de vet inte hur man leker med det), att lägga en ispåse på dem från kylen över en stukad fotled, torka tårarna, ge dem medicin för att få ner febern, läppbalsam för att förhindra att de blir så nariga, desinficera deras blödande nagelband när de inte visste hur de skulle göra sin manikyr, de ville ha längre naglar än de hade naturligt, för det är på modet, och nu har de bara blod på sig, låt oss sätta myggnät, så att de inte biter dem så mycket, suger blodet, inte överför malaria eller gula febern, låt oss ta insektsmedel, om de fortfarande envisas med att komma in i huset, låt oss också skaffa en fläkt för att skingra lukten av insektsmedel, håll fönstret på glänt så att myggor inte kommer in och lukten av insektsmedel kommer ut. Låt oss justera pannan för att även ge varmvatten, inte bara kallt, för då kommer det att behövas ännu mer skötsel. Ekonomier tar inte riktigt hänsyn till människors individuella behov, de är mer ett själviskt behov av en man.

Låt oss inte heller snåla med immunförstärkande kosttillskott som till exempel C-vitamin som smakar ljuvligt citron och inte kostar för mycket, det är prisvärt, du kan få det från en enkel lemonad, så har vi ingen anledning att avstå från att köpa det .

Låt oss få dem tjocka, fluffiga blusar, bara bra för att stanna hemma. Låt oss ta deras ansiktsvårdsmask, mask som förhindrar ett tidigt uppträdande av kråkfötter och uttryckslinjer. Vi är för unga för att ha rynkor!

Överlag är lyhördhet syster till generositet och omsorg, men vad gör vi när det blir utom kontroll, når nya höjder, inte har några gränser? Är det fortfarande en fördelaktig, hälsosam, välförstådd känsla? Nej, självklart inte. Redan något i vårt sätt att vara är knarrande, och denna känslighet är huvudsymptomet. Det skulle vara lämpligt att ställa frågor till oss själva: "Varför är jag så här?", "Överdriver jag?", "Vad får mig att få så intensiva reaktioner på i grunden triviala saker?"

Du kommer att hitta svaret förlorat någonstans i ditt förflutna. Kommer känsligheten vi pratar om som ett resultat av en traumatisk livsepisod? Tog du inte så lång tid som du förväntade dig på en tenta och sedan dess har du bestämt dig för att ge upp allt, tänkt att det inte är någon mening längre? Fick du inte de möjligheter du hoppades på? Kunde du på grund av omständigheterna inte göra något du tänkt dig? Om svaret är "ja" på åtminstone hälften av dessa, så pratar vi inte precis om känslighet, utan om en negativ reaktion på saker som hänt, som skadade oss tillfälligt och lämnade ett oläkt sår efter dem helt och hållet.

Hur kunde ett sådant sår läkas? Repar det mer och mer. Sitter och analyserar, varifrån kommer den där ilskan med känslighet? Du hade modet att gå på jag vet inte vilken svensk högskola. Och vid 19 behöver du verkligen mod, att ta ditt flyg, att lämna dina föräldrars hus, från en provinsstad, precis till ett stort universitetscentrum. Och där finns det att se, vägen till framgång och intressanta förmågor att passera i CV:t, inte bara beströdd av lugna stunder, att hon är en som gillar att skrika, skrika, förödmjuka studenter för att de inte uttalar detta nordliga språk perfekt - germanska, att jag inte kan tiderna perfekt, att jag inte behärskar grammatiken och syntaxen... fortfarande perfekt? Jag vet inte ens vad som skulle vara perfekt, hur perfekt skulle vara, och jag tror inte att subjektiv perfektion borde spela någon roll. Om det fanns några objektiva standarder, så ja, det är värt att följa dem, försöka nå dem, för på det sättet kan framsteg verkligen mätas och observeras. Om det är mål som bara en person vill ha, medan resten inte gör det, är det ingen mening att jämföra oss själva, hur som helst kan vi inte uppskatta eller väga något utifrån det vi hör. Det är säkert att den som förödmjukar elever för att de inte vet perfekt har hjärtat av en jägmästare som hugger ner träd på ett löpande band utan att titta på vad han lämnat efter sig. Ja, utvärderingskriterierna är väldigt objektiva, hur kan du som 58-årig kvinna, som bara omgett dig med svenska i hela ditt liv, anse att en 19-årig elev måste vara din jämlika i behärskning, i skicklighet ? Vi är där för att lära, om vi föddes redo att lära, skulle vi inte anmäla oss till någon specialisering och det är allt, vad skulle vi behöva om vi redan visste det? Var det inte billigare, ingen hyra, inga tågresor, inga sovsalar, inget biblioteksmedlemskap, ingen mat plus många andra verktyg? Det är roligt vad som händer när 58-åriga kvinnor dömer dig efter sina egna värderingar. Det är som att studenten ger meditation till ett 8-årigt barn. Han kan knappt skriva på sitt eget språk vid de åren, än mindre på engelska, franska... Skulle det inte vara traumatiserande att börja skälla på honom varför han inte hann behärska innehållet perfekt? Medan? att den som ger privatlektioner blir vag i uttrycket? Tid, det vill säga, han kunde ha förhandlat med sin mamma om att be henne föda honom vid 5 månader, inte vid 9 månader, som normalt, att dyka upp i världen tidigare, lära sig tidigare, bara för att det är vad personen vill som ger lektioner. Det finns också frågan om jordtiden. Så länge vi lever på samma planet har vi alla lika lång tid, 24 timmar, inte mer.

Denna subjektiva perfektion hos andra ger upphov till känsligheter av alla slag. Det är inte heller meningsfullt att sträva efter att röra vid det. Vi vet inte vad den som inte är nöjd med oss vill. Vi vet inte vad han tycker, hur han tänker, vad han föredrar, vad han inte föredrar, hur mycket, vad, hur och i vilken utsträckning.

Andras subjektiva perfektion är förlamande, både känslomässigt och sakligt. Om eleven blir förödmjukad varje gång hon öppnar munnen, kommer hon då fortfarande ha tilltro till att hon har en chans att bli en bra svensktalande? Kommer hon fortfarande att finna styrkan, i djupet av sin själ, att gå längre, att vilja öva, läsa, förbättra, tills hon får språkets flyt, kadens och musikalitet? Nej, det finns inget sätt. Han hade goda avsikter som föll isär på vägen.

Andras subjektiva perfektion saktar ner, förtränger. Som att låta din lärare planera varje ljud när det ska sägas, hur det ska sägas. Skulle inte denna inlärningsteknik skrämma dig? Var finns passionen, charmen, den mest oregelbundna och mångsidiga skönheten i språket? När ska du hinna fokusera på ordförråd, grammatik, syntax och vad hon vill när fokus alltid ligger på hur du pratar? Blir det inte ett hinder du inte kan övervinna? Fixat som med flervalstester. Du har kommit till en fråga som du inte vet rätt svar på, även om du redan har svarat bra på den. Vad gör du? Fastnar du där och går inte vidare, bara för att du inte vet där? Det skulle vara en stor förlust, både för värderingsmannen och för dig (i första hand).

Som ett svar på andras subjektiva perfektion, måste vi bygga vår egen uppsättning värderingar, vår egen perfektion, vilken uppmärksamhet, vara objektiv, av flera skäl: att inte nå den där känsligheten som hindrar oss från att göra vad vi vill och känner även det. vi utvecklas, så mycket som är mänskligt möjligt, utan att begränsas av andra, av andra aspekter och av andra omständigheter.