Aş vrea să evadez

 De te-aș scrie, te-aș avea

 Într-un cuib de rândunea

 Cuibăriți în cioc și pene

 Asta-i dragoste, pesemne!

 Amândoi și-o rămurică

 Să te pierd mi-e tare frică 

 Pe aleea vântului

 La capatul… pământului.

 De te-aș scrie, ai cânta

 Poezii din cartea mea

 Despre noi și-un puișor

 Împrejur, în zbor.

 Și deasupra tuturor

 Desenând pe cer un nor

 Cu o notă de iubire

 Să le dăm de știre.

 De te-aș scrie aceste șoapte…

 “Nu mai vreau singuratate”,

 Condamnați pe veci să fim…

 Să ne iubim!

 De te-aș scrie reală ai fi

 Tu m-ai iubi…

 Eu te-aș atinge,

 Și n-aș mai plânge.

 De te-aș scrie ai putea

 Să înțelegi că… ești o stea

 Strofă închinată ție…

 Despre ce n-a fost să fie.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Ohh dragoste încinsă de ce-mi faci tu viața mai deschisă

De ce-mi faci tu culoar printre miile de stejari arși

Du-te și lasă-mi gândurile sa zburde,

Du-te și nu mai întoarce.

Dar te întorci mereu-napoi,

Și mă ți strâns legat în spate 

Până ce iar pleci în grabă 

Și mă uiți iar și iar și iar …..

Dar nu te-ai întrebat vreodată?

Cum de încă te mai vreau?

Cum de încă nu încetez a te uita 

Pe tine… înger cu inimă neagră

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Hetki vilpittömyyttä

näkemisen sijaan

annetaan vähän kauneutta

tämä viimeinen tunti.

emme ole muuttuneet

se on vain mielipide

Älä pidä sanaa itsestäänselvyytenä

tai merkityksetön ele.

Ei, emme ole muuttuneet

se on vain sattumaa

Olisimme joka tapauksessa

ja mistä puhummekaan

emme ole kaksi vierasta

Rakkaani.

Hetki vilpittömyyttä

se olisi ylevä ele

meillä on rohkeutta myöntää se

että rakastamme toisiamme.

Hetki vilpittömyyttä

he muistaisivat meidät

hyvistä vuosistamme

muistuttaisi meitä tällä viimeisellä tunnilla

Hetki vilpittömyyttä

näkemisen sijaan.

emme ole muuttuneet

se on vain mielipide

Älä pidä sanaa itsestäänselvyytenä

tai merkityksetön ele.

Ei, emme ole muuttuneet

se on vain sattumaa

Olisimme joka tapauksessa

ja mistä puhummekaan

emme ole kaksi vierasta

Rakkaani.

Hetki vilpittömyyttä

se olisi ylevä ele

meillä on rohkeutta myöntää se

että rakastamme edelleen toisiamme

Hetki vilpittömyyttä

he muistaisivat meidät

hyvistä vuosistamme

muistuttaisi meitä tällä viimeisellä tunnilla

Hetki vilpittömyyttä

näkemisen sijaan.

Hetki vilpittömyyttä

se olisi ylevä ele

meillä on rohkeutta myöntää se

että rakastamme edelleen toisiamme

Hetki vilpittömyyttä

he muistaisivat meidät

hyvistä vuosistamme

muistuttaisi meitä tällä viimeisellä tunnilla

Hetki vilpittömyyttä

näkemisen sijaan.

Poate într-o oarecare zi, te vei uita înapoi 

Și vei realiza de câte ori am încercat să vorbesc cu tine 

De câte ori mi-a fost dor sa fim amândoi 

Chiar și de final... să rămânem cu bine.

Intr-o oarecare zi, poate îți vei aminti 

De câte ori ți-am spus c-al tău comportament mă doare

Si-n loc să încetezi, să-ncerci să mă-nțelegi,

Mi-ai lăsat tăcerea... încet și sigur, 

 sufletul să-l omoare.

Poate într-o oarecare zi, iti vor lipsi și ție 

Săruturile, îmbrățișările...lucrurile mărunte

Ce cu-atâta drag si emoții le făceam pentru tine

Părea să apreciezi...chiar de-o spuneai în puține cuvinte.

Într-o oarecare zi, poate îți vei aminti 

De ciudățeniile mele...ce le-ai numit "nebunie"

Și poate atunci cu alți ochi le vei privi

Înțelegând c-au fost, de prea mult drag de tine...

Până atunci, te las... să cunoști tăcerea și absența mea

Nu îți mai caut atenția... nu vreau să-ți mai vorbesc

Am renunțat... nu mai am pentru ce lupta

Într-o oarecare zi, sper doar, să nu mai simt că-mi lipsești...

Lângă stâlp ca o statuie

Împietrită mama tace,

Inima-i încetinește

Și cu mâna semn  ne face.

Cu privirea grea cernită 

Urmărește buna-mi  mamă

Cu ochi duși ce parcă cheamă

Blesteme pentru ursită.

Doar ursita-i vinovată,

Pentru tot ce se întâmplă

Pui luați de lângă mamă

Duși în lumea neștiută.

Puii  micuți infricoșați,

Scumpii mei unde plecați?

Mă duc și vin de nu știu unde

Iar mintea parcă îmi e furată,

De când am citit două cuvinte

Prin care scrii ,,sunt supărată".

Nu pot să înțeleg plecarea ta

Fără să discutăm ce te-a durut,

În seara când am fost la nuntă

Și cu prieteni buni am petrecut.

Știu doar că ți-am simțit tristețea

În zilele trecute după eveniment,

Dar n-am putut cumva a înțelege

Că starea ta era un mic avertisment.

Acum încerc să-mi dau o explicație

De unde a putut veni o așa supărare,

Iar de-am greșit aș vrea să-mi spui

Și să ajungem grabnic la împăcare.

N-aș vrea să cred că poate fi gelozie

Și-ncredere nu mai există între noi,

C-atunci ne este în pericol și iubirea

Și geaba-n casă un trifoi cu patru foi.

Așa că-ți cer s-avem o întâlnire

Să discutăm în doi față în față,

Să ne-mpăcăm, uităm, iertăm

Că viața-i scurtă, ca un fir de ață!

Să nu mă uiți în clipa când glasul tău se frânge,

Când zorii ți se-ncurcă în lacrimi pe obraz,

Eu sunt acolo-n umbra ce peste suflet plânge,

Cu inima legată de-al tău tăcut necaz.

Rămân în tine o strajă la porțile durerii,

Ca o lumină-n ceață, ca vântul într-un steag,

Și-n ochii tăi căzuți prin lacrima vederii,

Vei resimți chemarea a celui ce ți-e drag.

Rămâi ce n-am avut, dar nimeni n-o să aibă,

O sete fără apă, din care încă beau,

Pământul de sub talpă ce-i pustiit de iarbă,

Mă poartă spre abisuri ce încă nu le vreau.

Iubirea mea nu-i cântec, ci rana care tace,

O veșnicie strânsă în tremurul de lut,

Și de vei vrea s-o vindeci, atuncea las-o-n pace,

Căci nu există leac, la cât a mai zăcut.

Aşa rămânem, veşnici, în clipa ne-mplinită,

Eu – rană care arde, tu – dor ce nu s-a stins;

Şi taina care doare, va fi iar moștenită,

De omul ce iubește cu sufletul deschis.

Plămânii scuipă întruna promoroacă,

Și-nghit la prânz forțat câte-un ghețar,

Mi-e noaptea și mai lungă parcă,

De când în ochii tăi, înzăpezit apar.

Mi-a înghețat și îngerul pe umăr,

Și nimeni cum e bine nu-mi șoptește,

Trec urși polari puțini la număr,

Și văd zăpada cum în urma lor albește.

Aș da un urs pentr-o cafea fierbinte,

Și-un înger înghețat pentr-un culcuș,

Aștept pe o banchiză o focă să m-alinte,

Cu labele întoarse sub formă de căuș.

La Pol spun vorbe reci pământului turtit,

Și pescuiesc la copcă citate despre viață,

Și-aștept iubita mea profund înzăpezit,

Să vii să mă salvezi c-un spărgător de gheață.

Trecut-au anii ca o clipă,

Cuib îşi făcuse şi uitarea,

Şi doar fotografia de sub sticlă,

Îmi mai trezea ardoarea.

 Străbat cu gându` împovărat de ani,

Încet a timpului cărare,

Căci pe băncuţă sub castani,

A mea iubire e... ori mi se pare?

 Cu pasul lent şi mult prea mic,

Sfios ca-n anii tinereţii,

Mă simt un june de bunic,

Ce dă răscoală vieţii.

 Şi îmi ridic rebel reverul,

Aprind şi o ţigară ca boem să par,

Prin fumul rotocoale priveam cerul,

Şi mă gândeam cam cum s-apar.

 Şi în gândirea mea bătrână şi firavă,

Cum să îmi fac intrarea-n scenă,

Trecuse timpul prea în grabă,

Şi sparse clipa mea boemă.

Iar când privirea de pe cer am coborât,

Băncuţa era goală …

Îmi las reverul hotărât,

Şi suflu amar în fumul de ţigară.

Mă aşez pe bancă şi oftez,

Căci tristă-i viaţa spre sfârşit,

Să mă gândesc la tinereţe, nu cutez,

Căci gându-mi este obosit.

La inimă-n pridvor,

Îmi cântă o porumbiţă,

Un cântec de amor,

Cu-o blondă copiliţă.

Sub streaşină la casă,

Vreo trei sau patru fluturi,

Un bileţel îmi lasă,

Şi-o mie de săruturi.

Sub preşul de la uşă,

Ascuns cântă un greier,

O dragoste nespusă,

În lumea ce-o cutreier.

Prin raza de la soare,

Un semn divin primesc,

Căci copiliţa moare,

De n-am să o iubesc.

Pe-un iute gând m-avânt,

Cu-o roză îmbobocită,

Acum mai mult ca orişicând,

S-ajung la a mea iubită.

M-aşteptă în pridvor,

Cu inima strivită,

Cu sufletul în dor,

Şi faţa aurită.

În grabă un grup de fluturi,

Şi-o porumbiţă albă,

Cu-n greier plin de ciucuri,

Se prind în dans pe-o nalbă.

Alăturea de ei în horă,

Ne prindem şi jucăm,

Pământul de sub noi imploră,

În horă să-l luăm.

În focul mic ce tremură-n cărbune,

Se sting, pe rând, văpăi ce n-au murit,

Iar vântul afară suflă amărăciune,

Și totu-i trist, și parcă îmbătrânit.

Un ceas de-aramă bate-n pieptul serii,

Și sfărâmă clipa-n vreme de amar,

Iar mâna mea, străină mângâierii,

Întoarce file vechi din calendar.

Afară-i toamnă, frunză-nlăcrimată,

Iar ploaia toarce fire de noroi,

În trup mi-e frig, și inima uitată,

Privește trist spre drumul dinapoi.

Trec umbre prin perdeaua veche-a serii,

Și parcă le cunosc, dar nu mai știu,

De-s pașii mei pierduți în pragul verii,

Ori visuri tinere, ce au ajuns târziu.

Și-n bezna grea ce curge peste casă,

Ca un străin, tăcerea mi-o ascult,

Și simt în os, și-n carne cum apasă,

Suflarea duhului peste un trup de lut.

În taină se ascund femei,

Pe sub mireasma florilor de tei,

Acum că bine eu te știu,

M-aș îngropa în carnea ta de viu,

Și m-aș ascunde sub pietrele din drum,

Duios să calci cu dulcele-ți parfum,

Subit să mă prefaci în scrum,

Să-ți mângâi glezna și să-ți spun,

Amorul meu de om nebun.

În timp ce tu valsezi prin casă,

Îmbătrânește rochia de mireasă,

Iar eu prin geam privesc holtei,

Și-atât de frig e-n ochii mei...

În taină se ascund femei,

Pe sub mireasma florilor de tei,

Fântâni de lacrimi am sub pleoape,

Și numai luna vine să se-adape.