Povestea Noastră

Povestea noastră ți-o dedic,

Acum, succint în rime.

Să te uiți ce ai câștigat,

Când m-ai pierdut pe mine.

 

Precum un soare arzător

Pe cer senin se-nalță.

La fel și eu te-am ridicat,

C-o urmă de speranță.

 

M-am ars la mâini și la picioare,

Dar nu simțeam durere.

Căci tu erai în dreapta mea,

Și îmi dădeai putere.

 

Ai zis că nu o să mă lași,

Că mă iubești, m-asculți.

Dar pentru o mână de bani,

Poți dragostea s-o uiți?

 

Ai ajuns sus, deasupra mea,

Ziceai că sunt balaur.

Ți-am dat tot ce aveam mai scump,

Sufletul meu de aur.

 

Ai zis: "te las" în mintea ta,

Fără să-mi spui și mie.

Tu vrei o sută de iubiți,

Eu una cât o mie.

 

Dar nu îți face griji, promit,

Să nu mai fac prostia.

Să mai iubesc pe cineva

Ce-mi strică utopia.

 

E pentru tine și chiar știu,

Nu meriți nici atât.

Așa că eu o să închei

Și o să punem punct.

 

📅 09-11-2019


Categoria: Poezii de despărţire

Toate poeziile autorului: Alexandru Ionut Avanu poezii.online Povestea Noastră

#FragmenteDeSine #Poezii

Data postării: 14 august 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 634

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Înecat în Vise

Seară de seară, înecat în vise,

Momentul când mă simt fericit.

Cad pe gânduri, îmi amintesc de tine,

Și cât de mult cândva ne-am iubit.

 

Trag aer în piept, îmi țin răsuflarea,

Se reia filmul, încep să te strig.

Tu ești departe, nu-mi auzi chemarea,

În sufletul meu deja rece, se face mai frig.

 

Încep să te văd, dar nu ești aici,

Îmi fac curaj, mă apropii de tine.

Încerc să te ating, dar mă respingi,

Mă îndepărtez… poate așa e mai bine.

 

Îmi spui că mă iubești, că mai ții la mine,

Când ești aproape încerc să te cred.

Dar noaptea de noapte, el în brațe te ține,

Sufletul mi se sfărâmă precum un lemn putred.

 

Un lemn putred ca relația noastră,

Ce se va sfărâma încetișor în timp.

Te vedeam mereu ca pe o săiastră,

Dar de ceva vreme te privesc diferit.

 

Aș vrea să fiu un poligraf, să-ți citesc gândurile,

Să știu dacă mă minți și ce vrei cu adevărat.

Dar mă consolez zilnic citindu-mi rândurile,

Când mă simt fără speranță și împovărat.

 

O să treacă și asta, că toate trec,

Dar în suflet, pe veci, rămân cicatrici.

Zi de zi devin tot mai rece,

Gândindu-mă la tine și tu nu ești aici.

 

Poate o să-ți fie dor când voi pleca,

Poate că o să îți fie ușor să mă uiți.

Poate vei crede că toate trec,

Sper doar ca din când în când înapoi sa te uiți.

 

Să privești în trecut, să-mi spui cu ce-am greșit,

Nu vreau din nou să mai greșesc.

Și ca totul să se termine cu bine la sfârșit,

Îți spun din suflet că încă te iubesc.

 

📅 23-07-2017

 

Mai mult...

Conștiința Divină

Toate sunt împletite în aceeași rețea,

Fiecare adiere e o șoaptă divină,

Nu mai căuta, ești deja, aici, în ea,

O rază singulară, într-o mare de lumină.

 

Ești o adiere de căldură, în propriul tău ger,

Pământul materialist, divizat de cer.

Legat de infinit, printr-un vis efemer,

Un strop de conștiință, pierdută în eter.

 

De ce să mă simt separat, pierdut în noapte,

În adâncul tăcerii, eu mă regăsesc.

Mă cheamă și mă îndrumă prin ale sale șoapte,

Precum un glas viu, Dumnezeiesc.

 

Norii, înnegriți, exteriorizându-se prin ploi.

Mă întreabă: De unde ai putea să vii?

Dacă nu din același loc, de unde provenim și noi?

De ce te simți diferit, ca și cum n-ai ști?

 

În fiecare strop de ploaie se ascunde un dor,

Un ecou al cerului prins în pământ.

Sunt tot, dar și umbra ce-alunecă-n zbor,

Un fir din etern, purtat mereu de vânt.

 

📅 21-04-2025

Mai mult...

În drum spre nicăieri…

Un iubitor de vise, am devenit în timp

Și un poet oniric, rareori lucid.

Frenetic când pe brațe, se contopesc încet,

Pixul și cu foaia, mirific sentiment.

 

Mă plimb spre orizonturi, vagi, imaginare

Și îmi urmez visele cuprins de alienare.

Străbat în lung și-n lat un drum rece, pustiu

Un drum de țară vechi ce pare alotriu.

 

Prin nori de praf și ceață o lumină se vede,

Ce-n fiecare seară spre apus purcede,

Apare dimineața, calea mi-o luminează,

Mintea ostenită permanent mi-o ține trează.

 

Lumina ei m-apasă, mi-e în suflet astenie,

Corpul mi-e obosit dar pixul încă scrie.

Și când ajung aproape de-ambiție condus,

Se mistuiește-n zare iar eu mă simt răpus.

 

În fiecare noapte, mă pierd în întuneric.

Tot mai agitat, am devenit coleric.

Vise deșarte, mă poartă spre apus,

Exteriorul mi-e intact dar sufletul distrus.

 

 

Mai mult...

Oare unde, când…

Oare unde fuge timpul, un hoț neprins,

Când ceasul ticăie: „tic-tac, tic-tac”, neobosit?

Se ascunde printre umbrele amintirilor nescrise,

Sau își caută adăpost în clipele de dor neîmpărtășit?

 

Oare unde se odihnește pacea uitată,

Când lumea se luptă în haos, neîncetat?

Printre ruinele liniștii de altădată,

Sau în inima unui copil, iubind necondiționat?

 

Oare unde se ascund visele neîmplinite,

Când zorii luminează orașul adormit?

În colțuri de suflet, speranțe rătăcite,

Se sting încet, sub cerul amorțit.

 

Oare unde zboară gândurile tăcute,

Când noaptea le oferă aripi, nevăzute?

Plutesc printre stele, în tainele ascunse,

Se pierd în abisuri, pe căi neajunse.

 

Oare unde se duce iubirea, un vas pierdut pe mare,

Când se stinge din noi, lăsând în urmă un nor de ceață?

Se întoarce în valuri, în cântece de leagăn,

Vindecând inimi rănite, aducând iar speranță.

 

📅 04-06-2024

 

Mai mult...

Cine sunt eu?

Cine sunt eu, te întrebi oare?

Sunt cel ce împarte bucăți din sine,

…Pentru fiecare.

 

Un ecou tăcut, visător sub stele,

Țesând prin întunericul nopții cărări ce duc

…Spre ele.

 

Căutând mereu adăpost pentru gânduri,

Pe foile vieții universuri se nasc

…Prin rânduri.

 

În oglinda timpului mozaicuri nesfârșite se reflectă,

Fragmentate în mii de gesturi, într-o lume

…Imperfectă.

 

Pe pânza sorții, viitorul se pictează,

Speranțe, dezamăgiri și visuri, încetișor

…Se conturează.

 

În acest tablou al vieții, fiecare pată de culoare

În focul pasiunii, se topește precum

…O lumânare.

 

În liniștea nopții, vocea ta fin răsună.

Mă întreb: cuvintele tale sunt adevăr

…Sau minciună?

 

Prin vâltoarea zilelor, ce curg neîncetat,

Căutând semne tainice pe un drum

…Neumblat.

 

📆 01-02-2024

Mai mult...

Te vei întoarce… ?!

Prin locuri neumblate, unde dorul se frânge,

Oare drumul tău, iubito, înapoi te va aduce?

În nopți de singurătate, te caut disperat,

Știu, nu te vei întoarce, rămân… îndurerat.

 

Oare pașii tăi rătăciți, te vor purta-napoi,

Pe cărări uitate, prin vijelii și ploi?

În nopți lungi, letargice, te caut printre stele,

Nu te vei întoarce, știu, rămân cu… visele mele.

 

Te văd mereu în toate, peste tot în jur

Oare cerul meu pustiu, îți va mai vedea vreodată zborul?

Sau te-ai pierdut departe, într-un altu’, azur?

Știu, nu te vei întoarce, rămân doar eu cu… dorul.

 

O umbră trecătoare, pe cărări de amintire,

Oare vei reveni sau e doar o amăgire?

Inima-mi șoptește, cuprinsă de neputință,

Nu te vei întoarce, știu, rămâne doar… o dorință.

 

Speranțele se sting, ca umbrele-n amurg,

Mă amăgesc degeaba, timpul nu-l pot schimba.

În brațele unei iluzii m-am cuibărit prea mult,

Știu, nu te vei întoarce, rămân cu… amintirea ta.

 

📅 13-06-2024

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Lalele galbene

Azi am primit lalele

Galbene și proaspete

Iar ploaia le-a picurat stropi aurii

Fiecare petala e un mesaj de la tine

O soapta, un cod secret, un suras

Caci tu, draga mea

Ai zambetul mai minunat ca florile

Efemere si tacute, destinate cenusii

Pacat ca nu esti aici

Lalelele ajung țărână

Ploaia se învelește cu picaturi aurii si dispare 

Ceața albește leagane si morminte

Caci tu nu imi vei mai darui lalele

 

Mai mult...

Fenomene

As vrea sa fii soare arzator
Sa-mi scapi inima de dor.
Fii si cerul innorat
Ca sa uit ce ne-a legat.

Iar daca-mi vei fii lumina,
As uita cine-i de vina.
Dar tu alegi sa fii ploaie in loc,
Iar asta n-ajuta deloc.

Mai mult...

Ai fost😔

Ai fost atât de crunt cu mine

M-ai pedepsit că am simţit,

Că am visat un vin în doi

La un apus de soare.de sfârsit.

 

Ai fost atât de dur cu mine

Când peste noapte te-ai schimbat

M-ai obligat să-mi frâng simţiri

Ce sufletul mi-au colorat.

 

Și mi-ai fost plin de nepăsare

De câte ori am încercat

Să caut in suflet la tine

Regretul unui alt final.

 

Și mi-ai rămas dezamăgire

Că nu te-ai vrut îmbrătişat

Mi-ai lăsat sete de mine

Când cu un vin mă încântai.

 

Și mi-ai rămas fior ce arde

Precum văpaia unui vis de jar

O rimă îmbrățișată în poezie,

Un vers ce uneori, mă face să tresar.

 

Și am rămas aici cu brațele deschise

Cu-n foc ce arde-ades în van

Îmi ești o lume doar din vise scrise

Născute din speranța unui altceva..

Mai mult...

Nu ne potrivim deloc

Am vrut să fiu cu adevărat iubită

Să port rochii și pantofi

Să fiu un pic măcar auzită

De cel ce nu ma iubit deloc !

Am vrut să simt căldura sufletească

Să dansăm ,filme sa privim ,

Iar el a ales să mă părăsească

Fiindcă nu ne potrivim

Eu sunt soare ,iar el lună,

Eu sunt apă ,iar el foc ,

Eu sunt floare ,iar el furtună ,

Nu ne potrivim deloc !

Mai mult...

Arhitectura unui dor

Te-ai întrebat vreodată cum se construiește un dor?

Din ce fibre invizibile se țese un suflet,

Cum fiecare absență devine mortar,

Iar amintirile – cărămizi din lut ars,

Aruncate la întâmplare într-un labirint?

 

Eu te-am zidit pe tine în mine.

Ai devenit coloana vertebrală a cerului meu,

O catedrală de sunete mute

Unde rugăciunile sunt doar șoapte

Pe care le murmur când toți își întorc privirea.

 

Dar iubirea asta nu e un templu.

E un pod suspendat,

Fragil, arcuit peste haos.

Lemn putred de regrete,

Lanțuri din tăceri ruginite,

Un pod pe care merg desculță

Căutându-te.

 

Mâinile tale erau arhitecți.

Cu ele ai modelat o lume,

Dar ai lăsat zidurile nefinisate,

Ferestrele deschise către un nicăieri,

Și m-ai lăsat să privesc,

De pe marginea golului,

Cum pleci.

 

Acum stau pe dărâmături,

Reconstruind fiecare clipă.

Pereți din dorințe,

Acoperiș din promisiuni frânte,

Și o poartă prin care tu n-ai să treci.

 

Te-ai întrebat vreodată cum se demolează un dor?

Eu nu știu.

Dar fiecare piatră pe care o ating

Mă lovește din nou

Cu absența ta.

 

 

Mai mult...

De vină esti tu

Nicicând să-ți amintești ce-a fost, 

Tot ce-am trăit demult s-a stins.

Acum chiar nu au nici un rost 

Promisiunile ce nu s-au împlinit.

 

Contează doar că ambii suntem vii, 

Și-ți trăiești viața ce-o doreai, 

Dar parcă totuşi nu mai ştii

Să mai zâmbeşti, cum tu zâmbeai.

 

Posibil să greșesc și doar să mi se pară, 

Dar sufletul te simte că nu ești împlinit, 

lar gândul ăsta nu-mi dă pace, mă omoară, 

Credeam să merite ce tot am pătimit. 

 

E trist... că nici nu știu cine-i de vină...

Că azi apari doar ca un deja-vu, 

Și eu îți sunt doar o străină...

Nu știu... Probabil... ești de vină tu...

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍