Ne-am cunoscut

Dacă…

Nu pot să te văd,

Ochii mei par oglinzi moarte.

Se reflectă în ei, imagini,

Toate sunt distorsionate.

Dacă…

Nu pot să te-ating,

Mâinile, le simt legate.

Nu pot la piept să te strâng,

Amintiri de mult uitate.

Dacă…

Nu pot să te-aud,

Urechile, îmi par surde.

Fără glasul tău divin,

Sunetele sunt absurde.

Dacă…

Nu pot să te simt,

Pielea mea, e inutilă.

Nu mai are însemnătate,

E precum o pelerină.

Dacă…

Nu pot să-ți vorbesc,

Gura mea-i pecetluită.

Cuvintele-mi sunt pierdute,

În tăcerea infinită.

Dacă…

La tine nu pot veni,

Pașii mei, merg fără cale.

Rătăcesc prin amintiri,

Într-o lume fără soare.

Dacă…

Nu mă poți iubi,

Inima-mi, să se fărâme.

Să nu mă mai doară iară,

Ai lăsat destule urme.

Dacă…

Nu vrei să-mi vorbești,

Să-nțeleg, nu aș mai vrea.

De înțeles, pentru mine,

Era numai vocea ta.

📅 05-05-2024

Un iubitor de vise, am devenit în timp

Și un poet oniric, rareori lucid.

Frenetic când pe brațe, se contopesc încet,

Pixul și cu foaia, mirific sentiment.

Mă plimb spre orizonturi, vagi, imaginare

Și îmi urmez visele cuprins de alienare.

Străbat în lung și-n lat un drum rece, pustiu

Un drum de țară vechi ce pare alotriu.

Prin nori de praf și ceață o lumină se vede,

Ce-n fiecare seară spre apus purcede,

Apare dimineața, calea mi-o luminează,

Mintea ostenită permanent mi-o ține trează.

Lumina ei m-apasă, mi-e în suflet astenie,

Corpul mi-e obosit dar pixul încă scrie.

Și când ajung aproape de-ambiție condus,

Se mistuiește-n zare iar eu mă simt răpus.

În fiecare noapte, mă pierd în întuneric.

Tot mai agitat, am devenit coleric.

Vise deșarte, mă poartă spre apus,

Exteriorul mi-e intact dar sufletul distrus.

Povestea noastră ți-o dedic,

Acum, succint în rime.

Să te uiți ce ai câștigat,

Când m-ai pierdut pe mine.

Precum un soare arzător

Pe cer senin se-nalță.

La fel și eu te-am ridicat,

C-o urmă de speranță.

M-am ars la mâini și la picioare,

Dar nu simțeam durere.

Căci tu erai în dreapta mea,

Și îmi dădeai putere.

Ai zis că nu o să mă lași,

Că mă iubești, m-asculți.

Dar pentru o mână de bani,

Poți dragostea s-o uiți?

Ai ajuns sus, deasupra mea,

Ziceai că sunt balaur.

Ți-am dat tot ce aveam mai scump,

Sufletul meu de aur.

Ai zis: "te las" în mintea ta,

Fără să-mi spui și mie.

Tu vrei o sută de iubiți,

Eu una cât o mie.

Dar nu îți face griji, promit,

Să nu mai fac prostia.

Să mai iubesc pe cineva

Ce-mi strică utopia.

E pentru tine și chiar știu,

Nu meriți nici atât.

Așa că eu o să închei

Și o să punem punct.

📅 09-11-2019

Prin locuri neumblate, unde dorul se frânge,

Oare drumul tău, iubito, înapoi te va aduce?

În nopți de singurătate, te caut disperat,

Știu, nu te vei întoarce, rămân… îndurerat.

Oare pașii tăi rătăciți, te vor purta-napoi,

Pe cărări uitate, prin vijelii și ploi?

În nopți lungi, letargice, te caut printre stele,

Nu te vei întoarce, știu, rămân cu… visele mele.

Te văd mereu în toate, peste tot în jur

Oare cerul meu pustiu, îți va mai vedea vreodată zborul?

Sau te-ai pierdut departe, într-un altu’, azur?

Știu, nu te vei întoarce, rămân doar eu cu… dorul.

O umbră trecătoare, pe cărări de amintire,

Oare vei reveni sau e doar o amăgire?

Inima-mi șoptește, cuprinsă de neputință,

Nu te vei întoarce, știu, rămâne doar… o dorință.

Speranțele se sting, ca umbrele-n amurg,

Mă amăgesc degeaba, timpul nu-l pot schimba.

În brațele unei iluzii m-am cuibărit prea mult,

Știu, nu te vei întoarce, rămân cu… amintirea ta.

📅 13-06-2024

Cine sunt eu, te întrebi oare?

Sunt cel ce împarte bucăți din sine,

…Pentru fiecare.

Un ecou tăcut, visător sub stele,

Țesând prin întunericul nopții cărări ce duc

…Spre ele.

Căutând mereu adăpost pentru gânduri,

Pe foile vieții universuri se nasc

…Prin rânduri.

În oglinda timpului mozaicuri nesfârșite se reflectă,

Fragmentate în mii de gesturi, într-o lume

…Imperfectă.

Pe pânza sorții, viitorul se pictează,

Speranțe, dezamăgiri și visuri, încetișor

…Se conturează.

În acest tablou al vieții, fiecare pată de culoare

În focul pasiunii, se topește precum

…O lumânare.

În liniștea nopții, vocea ta fin răsună.

Mă întreb: cuvintele tale sunt adevăr

…Sau minciună?

Prin vâltoarea zilelor, ce curg neîncetat,

Căutând semne tainice pe un drum

…Neumblat.

📆 01-02-2024

Toate sunt împletite în aceeași rețea,

Fiecare adiere e o șoaptă divină,

Nu mai căuta, ești deja, aici, în ea,

O rază singulară, într-o mare de lumină.

Ești o adiere de căldură, în propriul tău ger,

Pământul materialist, divizat de cer.

Legat de infinit, printr-un vis efemer,

Un strop de conștiință, pierdută în eter.

De ce să mă simt separat, pierdut în noapte,

În adâncul tăcerii, eu mă regăsesc.

Mă cheamă și mă îndrumă prin ale sale șoapte,

Precum un glas viu, Dumnezeiesc.

Norii, înnegriți, exteriorizându-se prin ploi.

Mă întreabă: De unde ai putea să vii?

Dacă nu din același loc, de unde provenim și noi?

De ce te simți diferit, ca și cum n-ai ști?

În fiecare strop de ploaie se ascunde un dor,

Un ecou al cerului prins în pământ.

Sunt tot, dar și umbra ce-alunecă-n zbor,

Un fir din etern, purtat mereu de vânt.

📅 21-04-2025

Într-o noapte, tăcerea a prins viață.

S-a ridicat din umbra pereților,

Întinsă și fluidă, un animal fără formă,

Cu ochii tăi, cu gesturile tale pierdute

În miezul unui timp care nu mai curge.

Am privit-o cum respiră în unghiurile camerei,

Cum înghite aerul ca o foame de alte lumi.

Era plină de întrebări care nu aveau răspunsuri,

De fraze pe care nu le-am rostit niciodată

Și care acum mă priveau ca niște fiare captive.

Tăcerea mea s-a lipit de mine,

Ca un al doilea strat de piele.

A început să-mi vorbească în șoapte ciudate,

Despre stele care ard în vid și nu se sting,

Despre oameni care iubesc ca să se piardă,

Nu ca să se găsească.

Am întrebat-o unde ești tu,

Dar a râs. Nu un râs uman, ci unul

Care vibra ca un fir subțire de lumină

Într-o cameră întunecată.

Mi-a spus că tu ești un ecou care niciodată nu revine,

Un punct pe o hartă care se șterge

De fiecare dată când încerc să-l ating.

M-am ascuns în mine, încercând să fug,

Dar tăcerea m-a urmat ca o umbră străvezie,

Și am început să mă dizolv în ea,

Să devin și eu un gol plin de sensuri ascunse,

Un fel de poezie care își uită începutul

Și se repetă până devine cântec.

În final, nu mai eram decât o idee,

Un fragment dintr-o poveste

Pe care tăcerea o rostea în locul meu.

Și acolo, în mijlocul acelui nimic care era tot,

Am înțeles că te-am pierdut de mult.

Că nu tu lipseai, ci eu,

Pierdută într-o tăcere care mă iubea prea mult

Ca să mă lase să vorbesc.

Oh nu-mi lua vederea ,

Că în zadar suspin și plâng 

Încerc să-ți uit privirea 

Și vreau în brațe să te strâng .

Să te strâng așa de tare ,

Să nu te lași să pleci 

Și să nu dai uitare 

Să nu mă lași pe veci .

Devin cuprinsă de rugină 

Cu tot cu a mea tărie, 

Și acum ești lumină 

Întâlnindu-mă-n câmpie .

Atâtea inimi sparte ,

Râzi că un băiețandru 

Te văd tot mai departe 

Dar la fel de tandru .

Tu îi dai vieții contur 

Și cred c-așa-i mai bine ,

Te rog doar să te uiți în jur 

Ca să mă vezi pe mine.

S-a cam făcut răcoare 

Și te-am visat murind 

Lacrimile-s ape curgătoare ,

Văzându-mă trăind .

Tot mă gândesc la tine ,

Eu știu că n-a trecut 

Și vreau să se termine 

Ceva ce nu am vrut .

Iar într-o zi de toamnă 

Curând în viitor 

Sufletul o să adoarmă,

Și nu-mi va fi ușor .

Uită-te la visele noastre ,

Știu multe sunt cam rele 

Plimbându-ne pe mările albastre 

Privind cerul cu multe stele .

Odată te-am văzut 

Distrus și plin de sânge ,

Dar te iubesc la infinit 

Și inima îmi plânge .

Minte-mă că nu-ți sunt dragă,

Că nu mai simți nimic,

Sentimentul de a fi întreagă

S-a dus... în dans mimic.

Ce să-ți spun?

Te-au îngropat propriile păcate,

Egoul te-a ucis,

Din inimă, bucăți uscate

Le-am strâns în cufăr, lacătu-i închis.

Ți-aș arăta,

Dar n-ai timp să-mi urmărești privirea,

Buze negre, palme reci,

Unde-ți este strălucirea?

Prin vise uiți să treci...

Așa că 

Minte-mă că nu-ți sunt dragă,

Poate așa te voi uita,

Amintirile mi le dezleagă,

Să uiți și tu, c-am fost a ta...

Lumina n noapte,

Te caut grăbit,

Uitasem de păcate,

Uit ca te am iubit.

Lumina n noapte

Nu ți am povestit,

Cum te strâng în brațe,

Cum te am îndrăgit.

Noaptea n lumina

Nu te am găsit,

Mă port ca o străină,

Totuși nu m ai prețuit.

Cugetez cum, că mintea mea te-a dat în delir etern, însă fragedă inima mea, murmură-n veșnicie pentru o ultimă clipă, odinioară ca inima mea să o învăluiască arzător pe a ta, contopindu-se în mireasma amorului nostru nemărginit 

Oh,pâlpâie inima mea cu stupoare, râzvrătindu-se  în amintirea perpetuă a chipului tău blajin ce-mi compleși privirea fermecată, stârnind în mine azi, însemnând doar chinuitorul dor ce-l jelește inima în eternitatea infernului , nici veacurile temeinice n-au putut da glas uitării, pribeagă-n pustiul inimii mele 

Pribeagă-n pustiul inimii mele, mi-am azvârlit mâinile în furtunile ce plâng, ce se varsă în veacuri cerești ale întunericului ce pătrunde în  cămara inimii mele, în care mă pierd cu firea, realizând de fapt că trăiesc pentru ultima oară, primul meu sfârșit 

Mi-e dor de tine, cum mi-e dor de viață,

De zilele în care-mi zâmbeai dimineață,

Când eram totul, și tu, univers,

Iar iubirea noastră scria propriul vers.

Erai atât de aproape, la un pas de suflet,

Îți simțeam căldura în fiecare răsuflet,

Ochii tăi îmi luminau întunericul greu,

Și credeam că nici timpul nu ne va rupe mereu.

Te iubeam cu o sete ce n-avea sfârșit,

Fiecare clipă lângă tine era un infinit,

Dar acum zâmbetele sunt doar amintiri,

Un ecou ce apasă pe vechi rătăciri.

Tu... unde ești? Cu cine zâmbești?

Pe cine strângi acum, cui îi promiți povești?

Eu rămân aici, în umbra trecutului meu,

Sufăr, dar nu știi, și poate nici nu-ți mai e greu.

Oare m-ai uitat? Oare ea ți-e destin?

Oare toate jurămintele au fost doar venin?

Tu, ce-mi erai tot, ce-mi erai iubire,

Acum ești un străin ce-mi lasă amărăciune.

Mi-e dor de noi, de râsul senin,

De zilele-n care iubirea era un festin,

Dar astăzi plâng, și fericirea-mi lipsește,

Tu ești departe, iar inima-mi tânjește.

Cât aș vrea să te întorci, să mă privești,

Să-mi spui că încă în taină mă iubești,

Dar poate sunt doar eu, visând în zadar,

Tu ai plecat, iar eu ard într-un jar.

Sufăr, iubesc, dar cui să mai spun?

Când drumul spre tine pare acum nebun.

Mi-e dor, și dorul acesta mă sfâșie încet,

Iar tu... poate nici măcar nu-ți amintești ce-am avut, complet.