Încă un Adio..

Întotdeauna un om are nevoie de-un alt om

Și-așa am avut eu nevoie de tine

Și mi-ai fost mereu cu orgoliu în glas

Ai simțit... si-ai plecat, când te-ai simțit prea plin de tine.

M-ai judecat cu tăceri neclintite

Cu vorbe reci, născute din neant...

În ochii tăi sclipeau lumini rătăcite 

Eram un chip străin pe-al tău ecran.

Și tot respectul l-ai prefăcut în teamă 

Sub acuzații cu glas înfiorător ....

Doar dorul a rămas ce-n liniște te cheamă

Nu te mai strigă... tace, sub un cer tremurător.

Alerg spre stele fărắ teluri, vreau tot dar nu mai vreau nimic și tot găsesc multiple

feluri, sa fac ce eu...mi interzic

Vreau parul scurt deși mai lung îmi place, gust din lichior dar as bea vin, deși doar

rău mi-ai face, as vrea fn brate sa ma ții.

Am unghii roz, le vreau albastre..iti scriu mesaje fără sa le trimit, tanjesc prea mult

sa-mi fie pace și totuși plâng ca ne-am pierdut.

Ades mai plâng la filme, la citate, rad la sarcasm cu ironie, azi visele fmi sunt

ciudate și mâine ma trezesc în amnezie.

Mai semăn vânt și după culeg o furtuna, dar ador cerul când este la apus..

Scriu des de dor de vin și nu-s nebună,

Doar port în gând tot ce-ai promis...

E-o minune să primești fără să cauți,

Când te-ai decis cu greu să pui punct,

Căci sufletul ce speră cu înfocare 

Pierde și visul și... pe el, pe drum.

.......................................

Mi-ai promis cu cuvânt de onoare,

Vinul că-l lași ca amintire

Atunci demisec, dulce, ușoară licoare,

... Părea că-n pahar mereu îl voi ține.

Dar timpul a curs, promisiunea e stinsă,

Negând cu asprime ce-a fost hărăzit,

Ai plecat lăsând tăcerea să cânte 

Peste un suflet, de tine plin.

Însă Cerul în taină veghează,

N-are nevoie de voia vreunui om,

Azi vinul tău paharul îl înnobilează,

Ca rodul copt singur în vârful de pom.

Nu-i dulcele vechi și nici amăgirea,

E-un vin sec și dârz, într-o sticlă de soi,

Așa cum îmi este azi amintirea

Lipsită de zahăr, dar plină de noi.

Îl gust cu o pace adâncă și calmă,

E vinul tău drag, ce-a venit prin Destin,

Căci ce-i scris să fie, se-așază în palmă,

Fără de voie, în paharul deplin.

Mi-aș fi dorit să simți, dincolo de cuvinte,

Cum te-am zidit în gând, ca pe-un altar tăcut,

Că n-ai fost doar o trecere prin minte,

Ci raiul unui suflet ce-atât te-a mai vrut.

De te-am lăsat să pășești înspre mine,

A fost un gest rar, privilegiu suprem,

Ți-am deschis uși închise, uitate, străine,

Să-ți dau dreptul de-a fi... un ultim insemn.

Te-am pus lângă inimă-n locul cel tainic,

Unde n-ajung umbre, ci oameni aleși,

Iar astăzi, cu un gest nostalgic,

Închid ușa pe care-ai ales să ieși.

...Nu-mi pare rău, n-am nicio căință,

Căci vinul e bun și-are gust de izbândă,

Paharul e plin de-o lumină curată,

Iar setea de "tine"... e-o vină uitată.

De te mai caut

În câte-o poezie,

Așa m-alin...

Că ești cu mine.

De te mai caut

În câte-o noapte,

Așa mă amăgesc... 

Că nu îmi ești departe.

Absența nu mai doare

Doar mă întristează

La fel și scurta fericire

Pentru care inima, încă oftează...

Și de răni mă mai dor, 

În câte-o poezie,

Îmi scriu lacrima ușor 

Așa, nimeni nu știe...

Când liniștea apăsătoare 

Se vrea doar triumfând 

Îmi scriu în taină gândul 

Așa te am... în orice rând...

..............................................

Și... ne găsesc,

În visul meu de noapte 

Îmbrățișați din nou

Sub ale lunii șoapte.

De dor de tine am ajuns la marginea inimii

De-aici se vede cel mai bine lipsa ta,

Sufletu-mi te speră stiind că nu poți fi cu el

Căci toți avem pe cineva, pe care nu-l avem...

Mă trezesc din nou sub același blestem

Cu inima făcută cioburi te sper

În minte mi-e rece si gândul refuză 

Să mă încălzească și mă ține confuză...

Si-o rază de soare pătrunde în inima mea

O ultimă lacrimă s-așterne pe podea

Și-n minte-mi răsună un vis uitat

De-o poveste ce-a fost, dar s-a spulberat...

Se lasă seara-n taină peste mine

Cu umbre sumbre ce dor și se aștern 

O zi s-a stins in dor nemarginit

De un chip drag...rămas etern.

Un cer sangvin s-a stins in asfințit, 

In suflet rana mi-e din ce în ce mai grea

Caci mi te port în gând necontenit 

Tânjind pe mut...după îmbrățișarea ta.

Azi stele nu-s... să plângă lângă mine

Cu lacrimi mici să ardă-n noaptea mea

O zi s-a dus și sufletu-mi rămâne 

Tânjind acut... după îmbrățișarea ta. 

Sunt mai puternică, dar duc un dor amar

Mi-e rece fără tine, te scriu în versuri iar...

Și în tăcerea ce al tău nume poartă,

După îmbrățișarea ta, tânjesc....încă o dată.

Stau noaptea  si ma gândesc

Cat de mult noi ne distram

Tu esti liber sa visezi 

Eu nu pot face asa ceva 

Tu acolo te simți bine 

Eu aici sufăr de dor 

Înconjurat de lume falsă 

Asa imi este dat sa mor

Poate nu mai vi deloc 

Poate vi cine să știe

Insa un lucru este clar 

Esti un frate pentru mine

Prin memorii mă arunc,

deschizând albumul pe care-l apuc,

spațiile goale, făcute scrum,

sunt lipsuri vizibile din drum.

Revăd imaginile pe foaia goală —

albă, dar colorată, devine o rolă;

gust nostalgia în care se adună regia,

sorbind ginul turnat de însăși energia

ce nu minte, dar înșală,

înșirând râuri de lacrimi cu morală,

regretele săpând tuneluri în încredere,

printr-o plăcere de urlete ,, la revere’’.

Mă întorc la momentul specific,

ca prin pacific doar să rectific,

fugind de prezentul întunecat,

șubred — lemnul ud și secat.

Vânez iluzii, aud surzii

vorbind și râzând prin poezii;

zilnic zac, zidind zadarnic zidul,

paralizat, zguduit de zgomotul

vocii ce se emană în gândul

unde sensul prinde contur credul,

al fanteziilor netrăite, cu dor

de secunde nesătule — le vor.

Spune-mi cea mai bună poveste,

vestea trăită vrea să existe;

persistă durerea când te închid,

clipind prin becul pâlpâind în vid;

redau ecranul rigid

prin care, printre pleoape, te văd privind.

Mă uit în oglinda spartă de aseară,

Tremur și privesc în gol,

Greșelile din trecut mă omoară,

În teatrul vieții am cel mai inutil rol.....

Nu pot să-mi dau sens vieții,

Nu pot s-o fac fără tine,

Mi-am umplut de sânge pereții,

Blocat pe aceiași amintire......

Mi-am amintit cât de mult ți-am greșit,

Câte lacrimi ai vărsat din cauza mea,

Te rog să nu regreți că m-ai iubit,

Chiar dacă toate-s doar din vina mea........

Mă uit în oglinda spartă de aseară,

Privesc în ochi un monstru,

Care plânge și regretă seară de seară,

Greșelile din trecutul nostru........

Mă uit în oglinda spartă de aseară,

Toată cioburi, plină de sânge,

Viața-i dulce dar mai mult amară,

Copilul din mine veșnic plânge.....

Iau un ciob din oglinda spartă de aseară,

Fără să clipesc mi-l înfig în piept,

Lumânări vor plânge cu lacrimi de ceară,

Că te las în urmă e singurul regret.........

În ceruri se aude frica

glăsuind puțin

ea privește întristată

la copacul pustiu.

Autor Zamurca Alina 🤍 

Camera-i goală. Numai seara
Se-ntinde lin pe vechi pereți.
Și-n colțul unde-ai fost odată
Stă umbra ta… și nu mai ești.

Nu te mai chem. Nici nu te plâng.
Vorbitul doare mai puțin.
Cu umbra ta îmi e de-ajuns
Să tac… și totuși să suspin.

Te-aș întreba de ce-ai plecat,
Dar umbra nu mai știe drum.
Ea șade, rece, fără glas,
Ca dorul meu rămas acum.

De-oi fi greșit, ia-mă cu tine
În noaptea ta fără hotar,
Căci fără tine, orice gând
E-un pas ce cade-n gol amar.

Îți scriu să-ți spun că m-am pierdut de tine 

Destul te-am așteptat in nopțile târzii 

Cu ochii triști...cu lacrimi pe retine 

Dar m-ai uitat in gândurile-ți sidefii.

Mi-erai Soare în zi și Lună plină-n noapte

Asfințitul și răsăritu-n zori de zi

Am vrut să-ți fiu din când în când o șoaptă 

Gândul meu să-l poți simți și auzi.

Nu stiu de-ai fost vis, lecție, poveste,

Un drum oprit la margine de stele

Dar ai ramas pe suflet veșnic scris

Ca o rugăciune arsă în gânduri efemere.

Și chiar de-n timp ne-am risipit tăcuți 

Ca două ploi pierdute în pustie

În mine încă ești frumos si blând 

În taina clipei ce a fost...și n-a mai fost să fie...

Îți scriu să-ți spun că visu-i destrămat 

Rămân un gând pierdut în urma ta

C-azi plec cu inima făcută rană 

C-am așteptat destul și în zadar...