Dansul dorului interzis
În umbra pădurii, pe-ascuns s-a născut,
Un dor interzis, un mister neștiut.
Un bărbat și-o iele, în noapte târzie,
În dansul de visuri, se-ntâlnesc pe vecie.
Ea, spirit al pădurii, cu voaluri de fum,
Cu ochi ca lucirea unui astru din drum,
El, suflet de carne, de lume legat,
Cu inima prinsă în dor necurmat.
Sub clar de lună, în freamăt de vânt,
Se prind în iubire, de doruri arzând.
El îi șoptește, cu glas tremurat,
Că inima-i plânge, de dor îngenuncheat.
Ea dansează ușor, pe rouă de flori,
Cu pași de lumină, învăluită-n fiori.
"Nu pot să te am", îi șoptește ușor,
"Suntem doi în lumi ce nu se unesc în zbor."
Dar dragostea lor, în noapte, aprinde,
Un foc nemuritor, ce-n suflet se întinde.
Și deși sunt despărțiți de destinul hain,
În visuri și doruri, se iubesc fără chin.
El o vede în vis, la fiecare apus,
În ochii ei clari, găsește paradisul nespus
Iar ea, în adâncul pădurii vrăjite,
Își amintește de el, numai inimi rănite.
Dragoste imposibilă, ca un cânt sfințit,
În inimi de muritori și spirite, zămislit.
E veșnică poveste, e dorul neîmpărtășit,
E iubirea ce arde, chiar de-i doar un mit.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Cosmin Cristofor 
Data postării: 24 iunie
Adăugat la favorite: 2
Vizualizări: 355
