,, Timeos''

Chiar dacă ești lipsit de speranță pentru ziua de mâine

Trebuie să te împaci cu viața și să iubești mai bine,

Mai mult decât ar putea să te iubească ea,

Să iubești mai bine decât te-a iubit viața ta.

Încrederea în ai mei mă motivează și mai tare

Să mă înalț în ceruri , știind că și acolo mă așteaptă,

Și să las aici , puțini bani și multe fapte,

Talentul de a pleca frumos e o adevărată artă.

Ce cunoști tu , despre bani și fericire,

Ce ai putea să simți tu , e departe de armonie,

La ce mereu visezi tu , nu are soartă de împlinire,

Ce port în suflet acum , te distruge încet pe tine.

O vijelie nebună doboară copaci,

Îți taie ploaia ochii tăi

Și copacii uscați îți șoptesc încet

Că vei muri mâine la trei.

Cad oameni precum stâlpii,doborâți de ploaie,

Intră toți în pământul umed și murdar

Iar tu îi ocolești fără a le da crezare,

Și a răsărit un soare.

Și s-a uscat pământul,s-a așternut asfaltul,

Indivizi fără conștiință calcă pe el.

Te mai macină un gând ciudat -

Că vei muri azi pe la trei.

Ieși afară,înecat în tuse

Să-ți aerisești tuberculoza dragă,

Iar tu în parcul verde,cu o batistă albă

Te refugiezi pe o bancă.

Batista e roșie,un pic agitat

Te lovește în cap soarele.

Întunecată e zarea și privirea ta,

Undeva departe lucrează satele.

Ți se face somn,e timpul de amiază,

Obosit de boală îți sar scântei.

O ultimă durere,și te avânți în față -

A murit un om pe la trei.

Atotputernic Soare,cine ești și ce menire ai ? Ce scopuri ai și pentru ce lupți ?

Împotriva cui lupți ?

În acest război de câteva milenii se luptă tot ce e existent,

Multe scopuri și nici o învingere,

E evident !

Societatea nu evoluează,evoluează doar creațiile ei,

Cerințele cresc,dar nu ei !

Cine sunt ei ? 

Natura,Soarele și Luna - baza acestei lumi.

Fară ele dispare tot,ei alimentează lumea cu tot ce e necesar.

Nu mai poți ?

Nici eu nu mai pot.

Un ansamblu de idei ce stă pe loc iar noi ne rotim în jurul lor.

Mărețele raze ale tale se revarsă peste lume,

Lumina îi călăuzește pe toți ce pot gândi,ce pot analiza,ce se pot dezvolta,ce pot degrada și comite crime - cei ce nu pot spune tare:

-Îți mulțumim Soare !

Prea multe lucruri fără importanță sunt valorificate,însă nu tu !

Cel ce ne călăuzește toată viața,poți fi un prieten bun !

Un tovarăș ce nu poate trăda !

Au fost mulți ce ți s-au închinat însă au dispărut.

Cine te-a blestemat atât de tare pentru a nu mai fi valorificat ?

Cine le-a distrus credința închinată ție,prieten drag ?!

Un omagiu adus ție pentru a nu uita,

Te voi călăuzi și eu pe tine precum m-ai călăuzit și mă vei călăuzi toată viața mea !

Niște modele fierbinți într-o lume murdară,

Îți golești buzunarul sau lași un suflet gol 

E alegerea ta în acest univers

Ce reprezinți tu fără bani fiind un om ?

La o parte speranța și acei vampiri

Care vor continua să sugă și după moarte 

Iar când te vei înălța ca o coloană spre cer

La o lume uitată vei lua și tu parte.

Iar dacă strălucești pe pământ și deasupra

Să știi că ești un actor mai bun decât iubirea 

Căci dragostea te duce la sex

Iar lumina ta doar fericire.

Fie iubești Chișinăul de seară

Sau te va iubi Chișinăul o noapte întreagă,

Ai putea încerca să schimbi mai multe chestii

Dar multe gânduri ce le porți acum nu se iartă,

Iar dacă plecarea mea ar însemna ceva 

Pentru tine desigur că nu contează 

Faptul că într-o zi ai putea pleca și tu 

Acolo unde apune soarele și se judecă viața.

Aș prefera să fiu doar în lumea sa,

Împreună cu tine ,doar în viața ta ,

Și dacă nu exiști , atunci să vii la mine

Căci te voi aștepta mereu în inima mea.

Niște raze de soare , mai reci decât ploaia

Dacă suferi atunci ești un om slab 

Iar când atribui clișee acestui univers

Suferință după merite ți-ai căpătat.

Pedepsit de tine sau pedepsit de el,

Dacă îți este frig atunci cauți dragoste

Iar când îți este cald , cu o sabie de oțel

Îți distrugi unica ta speranță - viața.

Printre zeci de mii de gânduri și zeci de mii de stele 

Voi continua să te caut în universul meu,

Iar dacă nu voi reuși să te găsesc vreodată

Atunci înseamnă că ești ținută prizonier 

De către propriul tău univers ce nu se va mai întâlni vreodată cu al meu.

Iată când soarele nu-mi va mai răsări
și când nori gri sufletu-mi vor răstigni
să vă amintiți de mine frumos
ca pe o lumină ce v-a mângâiat duios.

Iar când inima îmi va putrezi
sper fericire-n suflet să vă învii,
prin amintiri dulci de mai demult;
să nu-mi duceți dorul mult prea mult.

Și când marea mergeți s-o vedeți,
sufletul meu mult prea departe va fi,
însă mă voi afla în fiecare val
ce-l vedeți și-l veți simți.

Printr-un apus colorat în zori,
să știți mereu că vă voi zâmbi
iar când un fluture mare vă înconjoară
să știți că mereu aceea eu voi fi.

Nu mai sunt voci. Doar frigul ce muscă

Din pereţii de var, albiti de tăcere,

Sunt singur în mine ca-n propria cuscă,

Un rest de lumină ce-n umbră mai piere.

Orologiul bate cu ciocane de fier

Într-o tâmplă ce-asteaptă un somn de granit

Sunt singur pe lume, sunt singur sub cer,

Un punct de cenusă într-un cerc infinit

Mă strig pe nume, dar numele-i gol,

Cade ca o piatră într-un put părăsit

Nu-i nimeni la geam, nu-i nimeni pe hol

Doar negrul din colturi e infinit.

Sunt singur cu plumbul ce-mi curge prin vene,

Cu noaptea ce intră prin porii deschisi

Se sting pe retină imagini viclene

Lăsând în urmă doar oameni uciși 

" Noapte, vântul...

despărțirea se întinde 

și unduiește"

plasa de stele

aruncată printre 

zboruri rebele.

Te țin în suflet ca pe-o taină 

Și te îmbrățișez in noapte pe ascuns

Retrăiesc ce n-a mai fost odată, 

Tot ce-a rămas mister de nepătruns...

Mă îmbrac în vise, mă spăl în ploi

Timpul a decis... nimic nu dă înapoi .

Cu gândul mă-ntorc la al nostru sfârșit

Și-l rescriu visând, până la răsărit.

M-agăț de dor, de vis, de soartă 

De timpul ce ne trece, de lacrimi și tăceri ,

Să uit durerea ce în suflet apasă 

C-am rămas... unul de altul, stingheri...

Te port fără să spun la nimeni, 

lubirea este în mine şi este un răspuns,

Te pot iubi cu ambele destine,

Când inima vorbește și este de ajuns.

Te pot simti fără să fim în doi, 

Ca un alint al vremii care vine, 

Și pot iubi cât pentru amândoi, 

În liniște, când n-o înțelege nimeni.

Te am fără să fii cu mine, 

În poezie e locul cel mai sfânt .

Si fiecare vers il îndrept către tine,

Cu dor ce arde în fiecare zi mai mult.

.................................

Căci murgul serii varsă în pahare

Un vin amar, al nopților pierdute

Și beau tăcerea ca pe o iertare,

În rânduri scrise din amintiri și vise.

    Îndepărtează-te de mine dor,
    Să nu-mi mai ieși atât de des în cale...
    Mi-e greu să trec prin inimă acest fior,
    Cu sufletul pierdut în nesfârșitele-i spirale...
    
    C-am strâns în mine atâta chin,
    Atât de multă zbatere - multă durere...
    Că-ngenuncheat la tine-acuma vin,
    Să-ți dărui toată a minții mele-avere...
    
    Căci n-am fost decât ceea ce-s acum,
    O umbră ce-a trecut grăbit spre stele,
    Un boț de lut sfăr'mat de lume-n drum,
    Și risipit în colbul unor zile mult prea grele...
    
    Îndepărtează-te de mine dor, ai milă...
    Nu mai tăia și tu o rană de lumină-n mine,
    Căci îs prea plin și de durere mi-este silă -
    Împovărat cu viață, mă prăbușesc în rime…

E negru orasul, e negru si cerul, 

Un corb s-a oprit pe un braț de metal, 

Sub pasii greoi a-ngheţat efemerul 

În ritm de fanfară si mars funeral.

Cerneala se scurge pe ziduri murdare 

O ploaie de smoală ne spală de vii. 

Sunt portile-nchise a condamnare 

Doar ecoul suflă în odăi reci si gri.

lar gândul e-un sicriu de cărbune încins, 

În care dorinte s-au ars până-n scrum, 

Lumina e-un vis ce demult s-a desprins,

Lăsând doar tăcere si umbre pe drum.

O singură pată de alb mai tresare - 

Un crâncen bilet pe o masă de lemn, 

Dar negrul-l înghite cu nepăsare, 

Ca ultimul gest, ca un ultim semn