Nu ne-am fi așteptat în spaniolă

Lacrimile reflecta plansul inimii,

Ele vorbesc despre sentimentele traite...

Amintirile țin în dosare greșelile vieții,

Le țin pentru confesiune 

În batalia mea,

Iar caracterul ramane imun la ură. 

Oamenii judeca dupa mancarea

Activitatilor,la garnitura cu barfe

Aparent meniul este scurt cu

Cearta la pachet...

                       Aștept nota !

Ieșim într-o seară pe balcon și aruncăm un pește,

Că sufletul multă grijă față de pisicile de afară iar nutrește,

Deschidem ușa,

Ne împiedicăm puțin de păpușa

Lăsată în cale de pisica pe care o avem în casă,

Parcă știe că vreau să le hrănesc pe celelalte și nu mă lasă

Să încerc să le răsfăț,

Iar și-a dat jos pătura, patul trebuie să i-l înfăț.

Termin cu pisica mea din casă, la cele de afară mă întorc,

Stau și așteaptă cuminți, deja torc,

Feline cuminți,

Pe care nu ai cum să nu le alinți.

Scot o bucățică de pește marinat,

Pe care, evident, nu l-am terminat.

Iau frumos și o arunc de la etajul zece,

Pisicii mele supărarea îi mai trece.

Mănâncă pisicile mele,

Până și legumele

Din sosul peștelui înmuiat,

În vasul de sticlă încuiat.

Pisicile nu se satură, continuă să ceară,

Mai multă mâncare, fiecare bucată căzută o supravegheară,

Melodia lor se întețește,

O miorlăială nazală o însoțește:

Miaauu..miiiiiaauu..miaAAauUau

Miau ...mrrau...miiiiiaauu...miau

MiiaAAaauuUuaau

Miau...aAauu

Miau...aAauu

MrîîîAAuu...?

MiaAAauu...Miau..MiaAAuu..MiAAuu

MiaAAuu..uu..aauuu...

Phhhh..hhh..

MiaAAu..miiiii...miAAuu...miiiii...

Miau...miau...miau...mrrrîîî.. miorlau...

Parcă asist la vreun cor madrigal...

Mă duce cu gândul la o operă foarte asemănătoare (,,Duetto buffo di due gatti", piesă interpretată pe două soprane și pian)

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल 

Qu'est ce que ça pourrait être?

Quel objet a quatre côtés,

forme carree,

On ne peut pas dire que ce soit tout à fait tridimensionnel, mais il se plie plutôt bien sur n'importe quelle surface,

Il a plusieurs utilisations :

Avec cet objet, nous pouvons essuyer la poussière, nous pouvons essuyer notre visage en sueur, nous pouvons tousser dessus, nous pouvons nous moucher, lorsque nous pleurons et essayons de nous remettre de la dépression, lorsque nous ressentons le besoin d'éternuer dans quelque chose et que nous ne le faisons pas. Je ne veux pas l'éclabousser de la tête aux pieds sur la personne à côté de nous, il peut également être mis sur le costume lors d'occasions spéciales ou nous pouvons le mettre à côté d'un vase de fleurs, pour ajouter de la couleur à la table sur laquelle il est assis.

En outre, une chose importante à préciser serait le fait qu’il se décline dans une variété de motifs, de couleurs, de motifs, d’imprimés, certains comportent même des textes écrits dessus. Mais le monde qui préfère encore le style classique, vintage et tous les synonymes du genre, le présente le plus souvent dans une nuance de bleu délavé, comme le sont les jeans prélavés, avec toutes sortes de petits carrés, parfois d'un bleu plus foncé, quand le néon est jaune.

L'objet décrit ne peut être que :

Réponse : रूमाल

O seară relaxantă petrecută în parfumeria unui magazin Duty Free prin care lumea se sfiește să pășească,

Deși aici găsești de toate pentru toți, mai cu seamă pentru moda tinerească,

Anul acesta chiar s-au întrecut în idei pentru colecția de primăvară-vară,

Pentru că niciun parfum nu este ce vrea să pară,

Am găsit parfum de lămâie pe care îl încerc,

E un miros foarte puternic, amețesc, camera se învârte în cerc 

Am găsit parfum de acadele,

Dau o pulverizare pe două lamele,

Bun, are gust de mere

Cu o ușoară tentă de pere,

Mai departe găsim parfum de iarbă,

Îl testez și pe el, se simte ca o ciorbă,

Vedem parfum de ciocolată,

Până și cutia este cu maro colorată,

Nu au glumit, chiar este aromă de ciocolată cu lapte,

Îmi place că dacă pe etichetă scrie ciocolată, creatorii se țin de promisiuni și trec la fapte,

Mai avem parfum de semințe și chiar miroase sărat,

Cam ca și castraveții puși la murat,

Avem de unde alege,

Dacă ar fi după noi pe toate le-am culege,

Totuși, de mână ni s-a lipit un parfum exotic și atrăgător,

Dar cu un miros foarte înțepător,

Dau de două ori să văd,

Dar în nările mele face prăpăd.

Brusc, mă mănâncă ochii de nu mai pot să-i țin deschiși,

De la toți alergenii promiși,

Lăcrimează, lăcrimează, din matcă au ieșit,

Cu un parfum de flori tropicale foarte ofilit,

Și pina colada ne dă pe spate,

Trebuie să ne ștergem și să ne suflăm mucii după toate,

Alergiile au atras destulă atenție,

Fără nici cea mai mică intenție.

Ne resemnăm, așadar, nu mai experimentăm,

Ieșim din parfumerie cu mâna goală,

Scot pixul și notez numele parfumului de lămâie pe o coală,

Iau o pauză,

Din acea cauză,

Revin, iau parfumul de lămâie,

Ce va rămâne ca o bucurie,

În inima greu încercată de parfumul de ananas,

Ce pe lista preferințelor nu a rămas.

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

La vieja ladrona

En una tienda de segunda mano,

Tomado, recopilado, navegado desde cualquier marca,

Una anciana que ya había pasado su mejor momento, pues tenía unos 70 años, mira los corpiños,

La hermana mayor de Cecilia, la dueña de la tienda, mira a la mujer con gestos groseros,

Él la ve todavía sentada y enfurruñada,

Es como si nada pudiera calmarlo.

Pasa los percheros de blusas,

Sólo elige los que tienen estampado de medusa,

Pon, mete, mete en la red todo lo que encuentre,

No parece tener prisa

Los movimientos son lentos,

No cede ante la mirada atenta.

Del gerente de la tienda,

Que tose el burro, admirando la imagen del boletín,

Nuestro viejo ladrón

No tiene absolutamente ninguna náusea,

Porque el deseo del corazón lo complace,

Hubo un alboroto,

En un momento, el gerente de la tienda le pregunta:

"Tienes bolsas pesadas, sospecho que has estado en otras tiendas también", pero la viejita divertida responde: "¡Mira, haz tu trabajo!"

Imposible para ella aceptar una insensibilidad así, se la toma con calma, blusa tras blusa,

La anciana realmente parece confundida.

Él le dice amablemente que recibió muchas, muchas de ellas como regalo, que recientemente fue el día de su onomástica y que por eso ella está cargada con esas bolsas,

Y los siete broches,

Que fueron sacados de la tienda,

Como una anciana fueron olvidados hace mucho tiempo,

"¿Tiene alguna explicación para todos los productos que lleva consigo de un lugar a otro?"

"No lo sé, ni siquiera sé cómo es mi cama".

"Entonces, ¿por qué viniste de compras?"

"¿Quería ver algo hermoso?

"¿Me estás mintiendo amablemente?"

"¿Qué significa realmente hermoso?"

"Déjame con esta simulación, porque puedo atraparme solo"

"Lo olvido, sí, pero pagué por todo lo que tenía que llevarme, no soy de los que roban"

"Si no recuerdas siete broches, aun así te llevarás toda la tienda y no sabrás que la llevaste"

"¿Como es posible? ¿Dudas de mi moralidad?"

"¿Qué tiene de moral el mundo que se ha olvidado de ser moral?"

Quedando con esta pregunta, la anciana comienza a sacar de su bolso, de su falda, de sus mangas, de detrás de sus aretes, de debajo de su sombrero, todo lo que tomó y no pagó.

Bien, esperamos que no robes la próxima vez.

Que es un error moral bastante grande.

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

On ne s'y attendait pas

En me promenant, il y a longtemps,

Voir des piétons paisibles, les feux tricolores les stressent,

Ils traversent prudemment,

Sur le banc, dans le parc, le nez dans le journal, l'actualité continue,

Ils vont au marché, puis au théâtre,

Il est déjà quatre heures

Je ne remarque toujours rien,

Quelque chose comme une puce, mais ça va beaucoup plus rythmiquement,

Je vais aussi chez des amis, ils se sentent bien, rient, plaisantent,

Une autre heure passe et je m'assoupis vraiment,

Ils se sont tous endormis dans le même salon,

Blottis les uns contre les autres, la porte toujours ouverte (laissez passer le chat), ils s'excusent d'avoir tous dormi comme dans une cage,

rentrer à la maison, le temps passe vite

La suite nous donne des frissons,

Amis, aux amis qui ont acheté au marché, écrivent avec indignation,

Je ne les ai jamais vus aussi en colère auparavant,

"Investissez également dans le type de shampoing que vous souhaitez,

N'importe quoi, je veux juste l'utiliser,

Tu nous as remplis de poux

Vous nous avez laissé tomber, nous ne ferions jamais quelque chose comme ça,

Honte à toi,

Tes amis qui ne t'envoient que de bons vœux te grondent"

Oui, eh bien... la farine du jour, je n'ai rien,

Bien sûr, c'est juste au niveau psychologique,

Ils lisent trop les journaux,

Nous n'avions nulle part où aller, au Portugal je n'étais qu'un stagiaire,

Je n'entends pas, comment te sens-tu ?

Je n'ai rien, mais faisons quand même un test,

Je n'arrive pas à y croire, ma fille, regarde-toi aussi ???!!

Oui ma fille, quoi ?... Je ne peux pas regarder tes cheveux, parce que tu...

quelle fille

Prends du coton,

J'essaye de les attraper, de les jeter par la fenêtre,

Mais je n'arrive pas à capturer ne serait-ce qu'un seul de ce genre,

Fille, on pourrait essayer une méthode différente,

Mais qui sait, ça vaut toujours le coup,

Nous décolorons nos cheveux, choisissons la teinte la plus claire du blond norvégien,

Après, on le peint de la couleur qu'on veut,

Les poux ne réalisent même pas ce qui se passe.

Parce que nous sommes assidus, nous peignons chaque fil du temple,

Oui ma fille, que ferais-je sans tes idées, les poux vont brûler, ils vont s'étouffer, on n'a rien à faire, juste faire attention, démêler rigoureusement, faire en sorte qu'on se débarrasse des éventuels visiteurs indésirables, quelque part, à travers les cheveux, errer,

Oui ma fille, exactement, qu'est-ce que je te disais ?

Je ne sais pas, je regardais un film entre-temps...

Après plusieurs siècles, nous voyons le résultat...

Et ça ne pouvait pas être autre chose...

Fille, la couleur colle très bien aux cheveux, esthétiquement je suis satisfaite,

Maintenant je me peigne les cheveux, pour voir ce qui est arrivé à ces insectes,

Oui, maintenant ils sont bleus, verts, ils ont été peints aussi, que faire ?

Face, on n'a plus de poux, on s'est échappé, allons faire la fête à la taverne, avec une limonade,

J'espère qu'on ne finira pas comme au Portugal, sur cette terrasse du jardin.

(C'est là qu'on pourrait penser qu'il attrape ces poux...)

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल

Wat kan het zijn?

Welk object heeft vier zijden,

vierkant,

We kunnen niet zeggen dat het helemaal driedimensionaal is, maar het vouwt redelijk goed op elk oppervlak.

Het heeft verschillende toepassingen:

Met dit voorwerp kunnen we het stof afvegen, we kunnen ons bezwete gezicht afvegen, we kunnen erin hoesten, we kunnen onze neus snuiten, als we huilen en proberen te herstellen van een depressie, als we de behoefte voelen om ergens in te niezen en we doen dat niet. Ik wil het niet van top tot teen op de persoon naast ons spatten, het kan ook bij speciale gelegenheden op het pak worden gezet of we kunnen het naast een vaas met bloemen zetten, om kleur toe te voegen aan de tafel waarop het staat zit.

Het is ook belangrijk om te vermelden dat het verkrijgbaar is in een verscheidenheid aan ontwerpen, kleuren, ontwerpen en prints, en op sommige is zelfs tekst geschreven. Maar de wereld die nog steeds de voorkeur geeft aan de klassieke, vintage stijl en alle synoniemen van het genre, heeft deze meestal in een tint gewassen blauw, net als voorgewassen jeans, met allerlei kleinere vierkantjes, soms in een donkerder blauw, wanneer neongeel.

Het beschreven object kan alleen zijn:

Antwoord: रूमाल

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Jeg elsker regn

Jeg elsker det vanvittige regnet det vil ha

Å falle, å skade, å være bare henne

Ved bordet i den samme rustne hallen,

Når ingen ber om svaret mottatt,

Jeg vil at hun skal bli!

Det er en besettende oppfordring til å dele behov

La det først og fremst regne over oss,

Når det tunge drysset kommer på avveie

De svever på himmelen og faller stive

Gal og naken!

Det er regnet på vinduene som faller skingrende,

Jeg sitter alene ved vinduet og likevel fraværende

Når ingen ber blikket om en referanse,

Jeg sier ikke til noen, ikke engang meg selv, at jeg håper

En nåværende sol!

Store bryllupsdråper drysser hardt

Brudgommens skjorte, Earth-king

Sitt alene ved bordet, gift deg og dra,

Tomnatisk og tung, tatt av vind,

Kyss smi!

Selv om det regner, er det jevnt

Med de kalde dråpene kaller det meg til å komme,

Fremfor alt, for å fortelle meg hva han vil,

Jeg elsker det vanvittige regnet akkurat slik det er

Å tro på skjebnen!

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Och om du inte fanns

Och om du inte fanns,

berätta varför jag skulle existera.

Att hänga runt i en värld utan dig,

utan hopp och utan ånger.

Och om du inte fanns,

Jag skulle försöka uppfinna kärleken

som en målare som ser under fingrarna

Född dagens färger,

Och vem tror inte.

Och om du inte fanns,

berätta för mig för vem jag skulle finnas.

Bandbredder sover i mina armar

som jag aldrig skulle älska.

Och om du inte fanns,

Jag skulle bara vara en punkt till

i denna värld som kommer och går,

Jag skulle känna mig vilsen.

Jag skulle behöva dig.

Och om du inte fanns,

berätta för mig hur jag skulle existera.

Jag kunde låtsas vara jag,

men jag skulle inte vara sant.

Och om du inte fanns,

Jag tror att jag skulle ha hittat det,

livets hemlighet, varför

helt enkelt för att skapa dig,

och att titta på dig.

Och om du inte fanns

berätta varför jag skulle existera

Att hänga i en värld utan dig

utan hopp och utan ånger

Och om du inte fanns,

Jag skulle försöka uppfinna kärleken

som en målare som ser under fingrarna

Född dagens färger,

Och vem tror inte.

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Nos conocemos de vista

cuantos momentos fugaces

nunca en su camino

no pararon

caminar seguro y rápido

Nos conocemos de vista

solo los ojos en silencio

dijeron tantas veces

todo lo que querían

cuando encontraron su luz...

Ni siquiera por accidente

no dije una palabra

En tantas reuniones,

este juego de miradas

Nos hizo gracia a los dos.

Nos conocemos de vista

pero siempre es un placer

el recuerdo para conservar

y revisar

Los ojos que has conocido toda la vida.

reunirse en la mañana

y cuando nieva, y cuando llueve

en el auto 179.

Nos conocemos de vista...

¡Y entonces!

Nos conocemos de vista

cuantos momentos fugaces

nunca nos detuvimos en su camino

caminar seguro y rápido

Nos conocemos de vista

solo los ojos en silencio

dijeron tantas veces

todo lo que querían

cuando encontraron su luz...

Ni siquiera por accidente

no dije una palabra

En tantas reuniones,

este juego de miradas

Nos hizo gracia a los dos.

Nos conocemos de vista

pero siempre es un placer

el recuerdo para conservar

y revisar

Los ojos que has conocido toda la vida.

reunirse en la mañana

y cuando nieva, y cuando llueve

en el auto 179.

Nos conocemos de vista...

¡Y entonces!

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la MatiMatilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretullda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahls fiktion i verkligheten

Roald Dahls barnberättelse Matilda har också ett korn av sanning. Porträttet av Matilda (med små avvikelser från Roald Dahls MatiMatilda, en barnberättelse, har också ett korn av sanning. Porträttet som speglas i hans skrifter) finns i vardagen. Den personen gjorde permutationer, logaritmer, ekvationer av jag vet inte vilken grad, beräkningar i styrkan 1000 utan att använda telefonens kalkylatorfunktion, läste sedan 4 års ålder, såg sina egna intressen och passioner medan hans äldre syster gjorde hennes nagellack, och hennes bror tittade på en fotbollsmatch med jag vet inte vilket argentinska lag, om hennes pappa underskattade henne, smetade han in fodret han bar oftast med roll-on antiperspirant, han visste hur mycket tid kommer att ta slut på alla flingor i hennes skål, hon visste också vem som skulle förse henne och innan de tog slut, skulle hon alltid välja mjölk från samma företag (eftersom hon bara gillade den), hon kunde också säga från blickarna hur mycket man ska hälla för att inte svämma över duken, hon visste hur man inte skulle bli utskrattad vid danser genom att trampa på sin partners fot, hon visste när det skulle regna med mycket bättre precision än AccuWeather-appen, hon kände när hon blev avvisad eller accepterad av dem i jag svär, hon kände sig ofta missförstådd, även om hon förstod alla hela tiden, hon visste vad allas skäl och rädslor var, hon visste att inte låta sig vara underlägsen, hon visste hur man kämpade för sina rättigheter , för rättvisa och sanning. För henne spelade det alltid roll vad som var rättvist. Han har alltid varit en lugn, jordnära person, men lika rolig. Genom att sjunga allas ansträngningar lämnades ingen kränkt eller ignorerad.

Han såg allas avsikter, vad som livar upp varje människa, vad som piggar upp honom, vad som deprimerar eller tröttar ut honom. Hon visste vem hon skulle lita på och vem som skulle ha svikit henne i en mer komplex situation. Cam kunde nästan föreställa sig vad de skulle förvänta sig av var och en, hur de skulle reagera, vad som skulle få dem att samarbeta eller förkasta idén om samarbete, hur de skulle prata med var och en individuellt. Ingen kunde överraska henne med något, hon var bekant med de flesta situationer som kunde uppstå på vägen.

Han kunde se människors naturliga skönhet, inte konstgjorda skönhet, att de skulle sminka sig, att de skulle sätta på läppstift, att de skulle skapa en fyllig volym i håret, eller att de skulle vara på gymmet och jobba med allt. muskelgrupper. Nej, inget sådant, hon uppskattade människor för vad de var, inte vad de ville framstå som. Hon behövde inte onödig kosmetika, naturligheten var den mest verkliga, det var därför hon var vacker. Det som var mest speciellt med henne var det faktum att hon värderade människor för vilka de var, inte nödvändigtvis vad de skulle erbjuda eller bevisa. Allt detta hände för att hon såg människor från alla perspektiv, absorberade deras blickar, läste dem som om hon läste romaner. Hon var ivrig att observera detaljerna i varje persons personlighet, att ta det bästa från var och en, precis som ett bi samlar pollen från blommor för att bearbeta och förvandla till honung.

Samtidigt var hon blygsam, hon insåg vad hon kunde och vad hon inte kunde. Hon trodde aldrig ett ögonblick att hon kunde göra det helt själv. Han visste sina gränser. Hon förstod att det finns situationer då hon också behöver rådgöra med sina bekanta för att yttra sig och agera med kännedom om ärendet.

Han hade en mycket fin och noggrann uppfattning om konsekvenserna av hans egna handlingar och hur de kan påverka omgivningen.

Karaktären från Roald Dahls bok kunde hitta sin moderna motsvarighet i ingen mindre än Cecilia.

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

En vain

Au printemps, avec l'âme vibrante,

On attend le bonheur en rêvant,

Et en automne, quand les espoirs meurent,

Il nous reste un nuage,

Nous attendons tous en vain

Un bonheur qui ne revient jamais,

Berçant juste un rêve éphémère

La nuit, le ciel est toujours clair,

Nous nous envolons avec un désir fou de paradis,

Mais dans le refrain on voit que c'était encore un rêve.

Nous attendons tous en vain

Un bonheur qui nous échappe

Et dans l'âme ils tamisent amèrement

Des pensées qui nous trompent,

En vain nous supplierons,

Nous attendrons en vain

Le bonheur que nous voulons toujours,

Je ne viens plus !

Nous attendons tous en vain

Un bonheur qui nous échappe

Et dans l'âme ils tamisent amèrement

Des pensées qui nous trompent,

En vain nous supplierons,

Nous attendrons en vain

Le bonheur que nous voulons tant

Je ne viens plus !