Totul ..e nimic!
Omul are lângă el liniștea dar preferă zgomotul, lumina dar preferă întunericul, soluția dar preferă problema, adevărul dar preferă minciuna, ușurința dar preferă greutatea, simplitatea dar preferă complexitatea, viața dar preferă "moartea", totul dar preferă nimic!
Marius Ene, Polonia, 07.02.2024
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Marius Ene
Data postării: 7 februarie 2024
Vizualizări: 548
Poezii din aceiaşi categorie
La un pas...
Sentimentele îi sunt pe cale să explodeze
Conștiința îi este pe cale sa cedeze
Este constant la un pas să clacheze....
Nu și-a dorit de la viață decât puțină fericire
Să aibă șansa să-nțeleagă ce e aia iubire
Acum dezamăgirea i se poate citi-n privire...
Este mereu la un pas să facă ultimul pas
Este mereu la un pas să renunțe la tot ce-a tras
Este mereu la un pas să se lase de focurile iadului ars....
Fiind mereu la un pas acum face ultimul pas
Nu se mai lasă de nimic distras
Nu se uită-n spate să vadă ce a rămas.....
Face ultimul pas de pe drumul vieții
Face primul pas pe cărarea morții.....
Pe cărarea morții păsește poetul neînțeles
Ultimele gânduri și le lasă pe un ultim vers
Sufletul său rămâne călător prin univers.....
Schiță cu femeie singură și țigară
tristă
însingurată
își aprinde o țigară
mâncarea pentru pisici
emană un miros acru
Machiavelli se-nvârte în jurul cozii
așa spune el că-i este foame
nu-i mai plac granulele poloneze
la sac de 35 kg
lua-l-ar dracu
nici mie nu-mi plac creveții
dar nu fac nazuri
.
trage fumul în piept
până simte gustul infect al frunzelor de tutun
și-și aduce aminte de George
mirosea și el a frunze
avea buzele zgrunțuroase
cianozate
brrr…
pe unde trecea lăsa urme
ca o bucată de glaspapir
nici nu avusese orgasme
.
plecase supărat
.
pesemne că o simțise ca pe o bucată de scândură
știa că o să se enerveze
îi reproșase că nu fusese acolo
și era adevărat
.
dăduse o fugă cu gândul la magazinul din colț
să-și cumpere o mătură...
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
La naiba, în ce lume trăim!
la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...
De vrei...!
De vrei tu lumea s-o cunoști
Întreabă vântul,
El este cel ce poartă vești
Culese de pe-ntreg pământul
De vrei să urci și să cobori
Atent să fii la treaptă,
Iar când poteca rătăcești
Nu dispera și luptă
De vrei să te cunoască omul
Nu te ascunde,
Aruncă masca, arată-ți chipul
Ca nu cumva să te confunde
De vrei s-atingi luna cu mâna
Te suie sus pe nor,
Și spune-i ei ce te frământă
Și cere-i sfat și ajutor
De vrei cuiva să-i ceri iertare
Nu amâna că timpul trece,
Și vei purta mereu povara
Celor ce-au trebuit să plece
De vrei în adevăr tu să trăiești
Uită minciuna,
Fii înțelept în tot ce zici
Evită bezna și caută lumina
De vrei să fii iubit de semeni
Iubire dăruiește,
Și sigur vei fi răsplătit
De Cel de Sus ce ne iubește
De vrei, nu vrei, îmbătrânești
Ca-așa-i lumea lăsată,
Și anii trec nu se opresc
Și tot mai des repeți..a fost odată!
Enantioză
Aud, văd,
Înghit cu disperare
Și aștept cu ușurare
Să te uiți la mine
Cu acei ochi orbi
Cu care ai reușit doar să absorbi
Suferința și durerea amară
Pe care am închis-o în cămară.
Respir și sper
Să mă scufund la suprafață,
Să mă ascund
De-un gând profund
Ce străbate labirintul negru,
Ce visează moarte,
Frumos povestită-n carte.
La un pas...
Sentimentele îi sunt pe cale să explodeze
Conștiința îi este pe cale sa cedeze
Este constant la un pas să clacheze....
Nu și-a dorit de la viață decât puțină fericire
Să aibă șansa să-nțeleagă ce e aia iubire
Acum dezamăgirea i se poate citi-n privire...
Este mereu la un pas să facă ultimul pas
Este mereu la un pas să renunțe la tot ce-a tras
Este mereu la un pas să se lase de focurile iadului ars....
Fiind mereu la un pas acum face ultimul pas
Nu se mai lasă de nimic distras
Nu se uită-n spate să vadă ce a rămas.....
Face ultimul pas de pe drumul vieții
Face primul pas pe cărarea morții.....
Pe cărarea morții păsește poetul neînțeles
Ultimele gânduri și le lasă pe un ultim vers
Sufletul său rămâne călător prin univers.....
Schiță cu femeie singură și țigară
tristă
însingurată
își aprinde o țigară
mâncarea pentru pisici
emană un miros acru
Machiavelli se-nvârte în jurul cozii
așa spune el că-i este foame
nu-i mai plac granulele poloneze
la sac de 35 kg
lua-l-ar dracu
nici mie nu-mi plac creveții
dar nu fac nazuri
.
trage fumul în piept
până simte gustul infect al frunzelor de tutun
și-și aduce aminte de George
mirosea și el a frunze
avea buzele zgrunțuroase
cianozate
brrr…
pe unde trecea lăsa urme
ca o bucată de glaspapir
nici nu avusese orgasme
.
plecase supărat
.
pesemne că o simțise ca pe o bucată de scândură
știa că o să se enerveze
îi reproșase că nu fusese acolo
și era adevărat
.
dăduse o fugă cu gândul la magazinul din colț
să-și cumpere o mătură...
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
La naiba, în ce lume trăim!
la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...
De vrei...!
De vrei tu lumea s-o cunoști
Întreabă vântul,
El este cel ce poartă vești
Culese de pe-ntreg pământul
De vrei să urci și să cobori
Atent să fii la treaptă,
Iar când poteca rătăcești
Nu dispera și luptă
De vrei să te cunoască omul
Nu te ascunde,
Aruncă masca, arată-ți chipul
Ca nu cumva să te confunde
De vrei s-atingi luna cu mâna
Te suie sus pe nor,
Și spune-i ei ce te frământă
Și cere-i sfat și ajutor
De vrei cuiva să-i ceri iertare
Nu amâna că timpul trece,
Și vei purta mereu povara
Celor ce-au trebuit să plece
De vrei în adevăr tu să trăiești
Uită minciuna,
Fii înțelept în tot ce zici
Evită bezna și caută lumina
De vrei să fii iubit de semeni
Iubire dăruiește,
Și sigur vei fi răsplătit
De Cel de Sus ce ne iubește
De vrei, nu vrei, îmbătrânești
Ca-așa-i lumea lăsată,
Și anii trec nu se opresc
Și tot mai des repeți..a fost odată!
Enantioză
Aud, văd,
Înghit cu disperare
Și aștept cu ușurare
Să te uiți la mine
Cu acei ochi orbi
Cu care ai reușit doar să absorbi
Suferința și durerea amară
Pe care am închis-o în cămară.
Respir și sper
Să mă scufund la suprafață,
Să mă ascund
De-un gând profund
Ce străbate labirintul negru,
Ce visează moarte,
Frumos povestită-n carte.
Alte poezii ale autorului
Exiguu
Pe aparente drepte cărărui
Am început a socoti
Că este bine să nu mergi
Pe urma vechiului a fi
De poți opri procesul Lunii
Şi al Pământului aievea,
Înalță-mi către Soare denii
Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia
În sensul acelor de ceas apar
Diluvii nemiloase ce ies la suprafață
și cad nemiluit într-un adânc hotar
Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață
Acum poți reporni din nou
Întregul Univers minuscul înțeles
Cu fiecare pas ce poartă un ecou
Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou
Marius Ene, Polonia, 25.03.2025
Decade ..(re)
Şi patimi şi suspine
Au tot venit ca să-ți confirme, ție
Şi vieții tale rătăcite
Că tot ce nu eşti tu, e bine
Şi rând pe rând, ți se tot spun
Filosofii, idei, moralități de plumb
Căci zece au trecut de când ți se tot spune
Că tot ce nu eşti tu, e bine
Şi de-ai fi tu chiar şi perfect,
În mintea lor, eşti doar defect
Un singur drept ei cred că se cuvine:
Să schimbe eul lor, la tine!
Răbdare, milă şi blândețe
Cuvinte tot mai ne-nțelese
Cerute parcă doar din sete
Să spargă fresca ta în zece
Ce tu ai plămădit, în zile râncede şi lungi
Chinuitoare cruci
Azi, negru vechi a devenit
Şi nu mai poți s-aştepți, să plângi
E alb pe negru sfânt: un veşnic sufletesc prurit
Cerințe tot mai uzate vin în aval
Curgând în şiroaie, în tulburi puhoaie
Cu debite mari, dar goale de har
Pe-un suflet deja tot mai amar
E trist, e dureros că într-un fals de dulce
Ai stat atâta timp şi-ai pus
O mare inimă pe cruce
Eliberează-te deci, du-te!
Elblag, Poland, 29 Mai 2023, 18⁰⁰
Primăvară
Primăvară
În glasul unui nou, tăcut amurg
De Martie întârziat
Se prevesteşte iar, acum
Un proaspăt soi de verde crud
De verde necălcat şi ud
Cu paşi grăbiți către lumină
Răsar de-odată ghiocei
Lăsând în urmă iarna cea deplină
Să-şi ducă iarăşi traiul ei,
În alte depărtări permise
Dar nu aici, nu lângă ei.
Vifornițele vechi suspină
Şi se retrag în alte zări
Căci vânturi noi si calde vor să vină
Să-mprăstie, s-aducă, să mențină
Mirosuri proaspete şi noi.
În crudul grai, armonios şi dulce
Vioi le cântă iarăşi ciripind
Firave păsări,
Vesele cântări, idilice fragmente,
iubitelor lor flori.
Câmpii încep a înverzi cu sete
Şi flori şi gâze şi insecte
Se-adună ca să concerteze
Adevărate simfonii măestre.
Copaci cu ramuri ațipite
Au început a se trezi
La glasul unic de copii
Râzând în hohote, cântând
Cu sufletele mari, deschise
De-a primăverii poezii!
Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023
Doar pisici
Fire albe de mătase,
Lungi, subțiri și mai lucioase,
Își făcură loc acuma,
Pe botic cu nări de numa..-s două găurele
Cât ai zice bob, mărgele..
Parcă-s două căpșunele, afine sau viorele;
Pisicuțe sau purcei?!
Ce credeai că sunt acuma?!
Doar pisici, te-ntreci cu gluma!
Marius Ene, Poland, 15.01.2024
OMAGIU (pentru Eminescu)
Pe acest tărâm presărat cu piscuri
Presărat cu dealuri și cu verzi câmpii
Este marea-albastră, ce ni se deschide
Și ne-ndeamnă zilnic să mai fim copii
Este țara toată, eul nostru demn
Doruri multe poartă, doruri mult dorite
"O, rămâi, Luceafăr!" viu în vremuri mute
Eminescu astăzi, Eminescu mâine
Viu în cărți, în suflet, viu și în cuvinte
Știm că "Vreme trece,", știm că "vreme vine"
Până când, din nou ne-om aminti de tine,
"O, rămâi" al nostru, "O, rămâi" cu bine!
Marius Ene, 15.01.2025, Polonia
Potop
De ce-i atât de frig în noi,
De e atât de frig afară?
Și Soarele ne vede goi,
Îi e și greu să mai apară!
Ploaia în puhoi apasă,
Necontenit, ca o pedeapsă
O face tropotind, devine prea aftoasă,
Cu chip posomorât, în râuri se revarsă
Nu-i cere ploii socoteală,
Nu-și poate - alege altă soartă
Mânia lui Zeus ne golește norii,
Ce-nghite lui Leto și ruga răbdării
Însuși Apollo, cu lira fermecată,
Cu arcul de lumină ce vrea să spargă norii,
Îi cântă lin, sublim lui Zeus o sonată,
Îi cere să renunțe la sumbrele potopuri
Marius Ene, Polonia, Iunie 2025
Exiguu
Pe aparente drepte cărărui
Am început a socoti
Că este bine să nu mergi
Pe urma vechiului a fi
De poți opri procesul Lunii
Şi al Pământului aievea,
Înalță-mi către Soare denii
Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia
În sensul acelor de ceas apar
Diluvii nemiloase ce ies la suprafață
și cad nemiluit într-un adânc hotar
Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață
Acum poți reporni din nou
Întregul Univers minuscul înțeles
Cu fiecare pas ce poartă un ecou
Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou
Marius Ene, Polonia, 25.03.2025
Decade ..(re)
Şi patimi şi suspine
Au tot venit ca să-ți confirme, ție
Şi vieții tale rătăcite
Că tot ce nu eşti tu, e bine
Şi rând pe rând, ți se tot spun
Filosofii, idei, moralități de plumb
Căci zece au trecut de când ți se tot spune
Că tot ce nu eşti tu, e bine
Şi de-ai fi tu chiar şi perfect,
În mintea lor, eşti doar defect
Un singur drept ei cred că se cuvine:
Să schimbe eul lor, la tine!
Răbdare, milă şi blândețe
Cuvinte tot mai ne-nțelese
Cerute parcă doar din sete
Să spargă fresca ta în zece
Ce tu ai plămădit, în zile râncede şi lungi
Chinuitoare cruci
Azi, negru vechi a devenit
Şi nu mai poți s-aştepți, să plângi
E alb pe negru sfânt: un veşnic sufletesc prurit
Cerințe tot mai uzate vin în aval
Curgând în şiroaie, în tulburi puhoaie
Cu debite mari, dar goale de har
Pe-un suflet deja tot mai amar
E trist, e dureros că într-un fals de dulce
Ai stat atâta timp şi-ai pus
O mare inimă pe cruce
Eliberează-te deci, du-te!
Elblag, Poland, 29 Mai 2023, 18⁰⁰
Primăvară
Primăvară
În glasul unui nou, tăcut amurg
De Martie întârziat
Se prevesteşte iar, acum
Un proaspăt soi de verde crud
De verde necălcat şi ud
Cu paşi grăbiți către lumină
Răsar de-odată ghiocei
Lăsând în urmă iarna cea deplină
Să-şi ducă iarăşi traiul ei,
În alte depărtări permise
Dar nu aici, nu lângă ei.
Vifornițele vechi suspină
Şi se retrag în alte zări
Căci vânturi noi si calde vor să vină
Să-mprăstie, s-aducă, să mențină
Mirosuri proaspete şi noi.
În crudul grai, armonios şi dulce
Vioi le cântă iarăşi ciripind
Firave păsări,
Vesele cântări, idilice fragmente,
iubitelor lor flori.
Câmpii încep a înverzi cu sete
Şi flori şi gâze şi insecte
Se-adună ca să concerteze
Adevărate simfonii măestre.
Copaci cu ramuri ațipite
Au început a se trezi
La glasul unic de copii
Râzând în hohote, cântând
Cu sufletele mari, deschise
De-a primăverii poezii!
Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023
Doar pisici
Fire albe de mătase,
Lungi, subțiri și mai lucioase,
Își făcură loc acuma,
Pe botic cu nări de numa..-s două găurele
Cât ai zice bob, mărgele..
Parcă-s două căpșunele, afine sau viorele;
Pisicuțe sau purcei?!
Ce credeai că sunt acuma?!
Doar pisici, te-ntreci cu gluma!
Marius Ene, Poland, 15.01.2024
OMAGIU (pentru Eminescu)
Pe acest tărâm presărat cu piscuri
Presărat cu dealuri și cu verzi câmpii
Este marea-albastră, ce ni se deschide
Și ne-ndeamnă zilnic să mai fim copii
Este țara toată, eul nostru demn
Doruri multe poartă, doruri mult dorite
"O, rămâi, Luceafăr!" viu în vremuri mute
Eminescu astăzi, Eminescu mâine
Viu în cărți, în suflet, viu și în cuvinte
Știm că "Vreme trece,", știm că "vreme vine"
Până când, din nou ne-om aminti de tine,
"O, rămâi" al nostru, "O, rămâi" cu bine!
Marius Ene, 15.01.2025, Polonia
Potop
De ce-i atât de frig în noi,
De e atât de frig afară?
Și Soarele ne vede goi,
Îi e și greu să mai apară!
Ploaia în puhoi apasă,
Necontenit, ca o pedeapsă
O face tropotind, devine prea aftoasă,
Cu chip posomorât, în râuri se revarsă
Nu-i cere ploii socoteală,
Nu-și poate - alege altă soartă
Mânia lui Zeus ne golește norii,
Ce-nghite lui Leto și ruga răbdării
Însuși Apollo, cu lira fermecată,
Cu arcul de lumină ce vrea să spargă norii,
Îi cântă lin, sublim lui Zeus o sonată,
Îi cere să renunțe la sumbrele potopuri
Marius Ene, Polonia, Iunie 2025