steag alb

O lacrimă pică, o alta apare.
Le prinde pământul într-o-mbrățișare
Și cu un sărut el le pune-n culori,
Apoi le transformă-n petale de flori.

Sunt catifelate petale de șoapte,
Cu umbre de dor tainic înmiresmate,
Desprinse din fința iubirii curate
Și strânse-n flori sfinte și imaculate.

Ce-ți mângâie mintea-ți desmiardă privirea,
Parfumul te-atinge, ți-mbată simțirea,
Petale de flori din petale de lacrimi,
Desprinse din suflete pline de patimi.

Petale de lacrimi din vise mărețe,
Petale de flori din iubiri îndrăznețe,
Petale de lacrimi de suflet semeț
Tîrât prin noroi și plătit cu dispreț.

Petale de geniu cu capul plecat,
Călcat în picioare și greu judecat.
Petale de gânduri nepuse în fapte
Sau neînțelese și-apoi spulberate.

Dar, iată, în valuri și vântul rebel!
Din flori le răpește, le duce cu el,
În roi rotitor de nebune culori,
Le fură, le-nalță, le-mprăștie-n zări.

Minuni risipite în zile senine
Și ne-nfăptuite în clipe divine,
Se-nalță-n văzduhuri gonite mereu
Și-atinse de ploaie, devin curcubeu.

Viața mea a fost întotdeauna copleșită de tot felul de constrângeri morale

la început nimeni nu m-a întrebat dacă o vreau
mi-au îndesat viața pe gât ca un dop în gura unei sticle de șampanie
eu, nefiind în această ecuație, de voie

și nimeni nu m-a întrebat nici după aceea
când a sosit momentul să trăiesc, să iubesc sau să ridic ochii spre cer,
nu
nu te întreabă nimeni
primești totul la pachet, în această ordine ,
numai moartea sfidează regulile,
dar nu contează,
oricum tu nu ai dreptul să te opui  vieții, nici morții
nimeni nu te ascultă,

este ca la ruleta rusească

pariezi cu viața pe negru
învârti roata și bila cade pe roșu

nasol
tocmai ți-ai pierdut viața pe care ai primit-o degeaba
(un alt joc stupid al sorții, desigur!)
cu o mână dă, cu alta ia...

la dracu`!

am scos toate ușile din balamalele sufletului
îmi este din ce în ce mai greu să deschid și să închid ușile
din viața aceasta a mea
cu multe camere
parcă prea multe
să răsucesc cheile în broaștele ruginite ale inimii
să verific dacă am închis toți robineții
ca nu cumva să inund vecinii de la parter
cu prea multă speranță
să sting lumina
să nu uit gazul aprins
lucruri din astea mărunte
neimportante
întotdeAuna uiți câte ceva
și de fiecare dată îți dai seama prea târziu
sau prea târziu
fiindcă s-ar putea să te calce între timp vreo mașină
să-ți cadă vreo cărămidă în cap
ți se pot întâmpla multe lucruri neplăcute pe drum…

e greu să-ți orânduiești viața după o logică a hazardului
ar trebui să te ascunzi într-o gaură de cârtiță
în cele mai întunecoase tuneluri
prin care nu mai calcă nici timpul
să te întorci la omul din Neanderthal
în peșteri
și nu-i deloc confortabil
ce-ți pasă ție de toate acestea
te văd cum dansezi cu îngerii în cer
în frumoasa Grădină a Edenului
unde hazardul n-are niciun cuvânt de spus
ți-ai făcut o rochie din petale de flori
și din aripi de fluturi
nici șarpele parcă nu mai are elocința de altădată
nu te mai îmbie cu bucata aceea
blestemată de măr
cum poți fi atât de fericită acolo
mă întreb
dacă ai da la o parte norii
și ai putea privi în această gaură de cârtiță
ai avea adevărata priveliște asupra omului…

E greu să definesc acest sentiment misterios de dragoste

față de lucruri și oameni

probabil pentru că nu putem trăi unii fără de alții

dar parcă mai e ceva în plus

inima

care operează cu alte unități de măsură

ascunse la Facere

precum frumusețea

armonia

intuiția fără cusur

lumea văzută de spirt fără inimă e cât un grăunte

omul care e modelul perfect pentru toate cele ce sunt

trebuie să cântărească faptele vieți

natura

Universul  în toată splendoarea lui

dincolo de puterea de cuprindere a ochiului

cu inima

în unități de simțire lambda

un amestec ideal de suflet și inimă

care întreține la parametrii normali ai vieții

arderea…

în mirificile și fabuloasele Câmpii Elizee

prin care trecuseră cu gândul  poeții antichității

primăvară era veșnică

toate vânturile băteau numai din vest

adunate  la un loc

apele singurului râu sfințite cu nectarul fericirii

te făceau să uiți toate necazurile

sub umbra arborilor de tămâie

oameni erau fericiți mai tot timpul

practicau călăritul

întrecerile atletice

dădeau cu zarul

însuși Cronos se oprise acolo

îmbătat de licoarea înțelepciunii

strecurată de Rhea

dar și Orfeu

fiul regelui trac Oeagrus și al Calliopei

născut din Apollo

Anchise

tatăl lui Eneas

Kadmos și Harmonia

Menelau, Ahile sau Patroclus

aproape toată antichitatea

până la Maria de Medici și Marie Antoinette

care au denumit niște câmpuri sterpe

Champs-Élysées

un fel de Axe historique

dintre două gânduri sublime

sărmane Macron

după aproape trei mii de ani

avec toutes vos places de la Concorde

Charles de Gaule

de la Bastille

avec toutes vos sources triomphales

et vos magasins de luxe

s-a terminat visul...

Comunicare interzisă

Un trib de indieni a decretat,

Comunicarea interzisă la femei,

Căci de atâta fum ce-au ridicat,

Funinginea ajunse pân' la zei.

Tortură

Au chinuit cu o ură crasă,

Un ţigan de la Ponton,

L-au închis singur în casă,

C-o tonă de fier beton.

Aniversarea preotului

A fost numit chiar de primar,

La zi festivă să-i dea tortul popii,

Dar când să ajungă la altar,

A dat … ortul popii.

Concluzie

Am fost la vorbitor, la puşcărie,

C-un deţinut atroce am discutat,

Dar o să spun, ca toţi să ştie,

Era foarte… încuiat.

Croială

Ieri m-a pălmuit un croitor,

Şi lucrătură bună a fost,

Că m-a lucrat la pas uşor,

Una pe faţă şi două pe dos.

Reglare de conturi

Doi contabili puşi pe harţă,

Au luptat pe două fronturi,

S-au lovit chiar peste faţă,

Şi-apoi s-au reglat din conturi.

Recunoaştere

Ce o fi cu acest mister?

Ieri un prost dădea prin gropi,

Mi-am dat seama că-i boxer,

Fiindcă prea bătea la ochi.

Mai-danez

În Danemarca iarăşi s-a iscat,

O nouă ceartă între patrupez’

Să dovedească prin lătrat,

Care dintre ei e mai-danez.

Unui Disc Jockey

Un DJ-ei vestit în ţară,

De loc din Sant Francisc,

L-au dus la Urgenţe aseară,

Şi i-au găsit: Hernie de Disc.

Unui proxenet

Un proxenet din închisoare,

La gardieni întruna le şopteşte,

Că va ieşi în Postul Mare,

Căci e Dezlegarea la Peşte.

poezia e un loc de joaca
da, locul ăla cu tobogan din tabla
pe care nu prea aluneci si totuși
e mai bine decât acasă
mult mai bine
un scrânciob aproape rupt
de faci cruce înainte să te pui pe el
oricum, dacă e să cazi, asta e
e mai bine decât acasă
mult mai bine
și pe balansoar e cam ciudat
râde cineva de tine și te propulsează nemilos
dar tu te ții de scânduri ca de ultima salvare
ca în filmul ăla de acțiune
pe care l-ai văzut duminică, după prânz
și dacă ți s-ar rupe o mână
e mai bine decât acasă
mult mai bine

mi se spunea că florile și bomboanele
conțin serotonină incapsulată
ca într-o pastilă pentru colesterol,
în ele s-a îndesat toată pasiunea lumii,
dar și banii de la fundul buzunarului.
 
vreau flori și
vreau bomboane dulci
așa de dulci, să ma doară dinții
să-i spun dentistului că am carii
pentru ca sunt prea iubită.
 
au uitat să-mi dea
sigur voiau, dar au uitat
nu?
că iubirea e o boală contagioasă,
o răceală de vară care
te enervează de mori

Poate m-am îmbrăcat prea gros..
 
oricum nu îmi plăceau lalelele
sau zambilele
sau ghioceii trecuți, că e martie deja
nu îmi plăceau oricum.
 
nu scriu cerând consolare
nu scriu să-mi plâng de milă
ci pentru că scrisul este floarea mea
zambila mea, ghiocelul meu
pe care o țin pe birou
și pe care o ud credincios.
 
la mulți ani celor care
nu au primit flori sau
bomboane prea dulci,
celor care deja au flori
domnind peste biroul lor
la soare.

în urlete de vânt te caut
și iar caut în reflexii de vitrine
simt un miros de crin, ca-n părul tău
tu tot în cerul nopții te scufunzi

timp nu pierd, căci ce e timpul
fără tine?

întoarsă-n somn de ochi albaștrii
și se albastrul cerului ce-a fost
în inimi ticăind, pulsând și gata
să erupă
cu flori de vară trecătoare
cu zeci de crini, îngăbeniți de soare

în vis se frânge tot
și ochi și cer
și inimile noastre.

N-am mai scris de câteva zile, lungi, inerte
n-aș spune din teamă
căci varul de pe pereți se mai cojește,
cu timpul.
Am lăsat să curgă zilele, o inerție proastă
să se amestece, ca apa și uleiul

Căci nu vreau să-ncep elegia
cu tot ce-am mai arhivat prin creier,
din instinct
m-aș înjura cu logica
și cu răbdarea.
Aș creiona un gol absurd
de ne-nțeles, o critică a teoriei despre om
Aș umple bule de oxigen cu gol.

Aleg să mai așez un raft, acolo sus
să îndes registre care dau pe-afară
cineva să le crape post-mortem
s-aibă ce să pună pe foc,
hârtie galbenă și ieftină,
goală.

mi-a zis doctorița de familie să mănânc

nuci

că ajută la creierul cel obosit

vechi trandafir împopoțonat

păpușă matrioshka din lemn de fag

sau o căzătură, depinde de sezon

căci și neuronii hibernează pe frig

misterul constă în electricitate

în curentul masiv ce scurtcircuitează

aminitiri

și "ieri" devine "anul trecut" și apoi devine

"când eram mic"

sistem diabolic de prevenție a morții

care scutură mușchii când pleoapele

se îngreunează

doar așa.. de test..

poate când o să mă arunc în Bistrița

va folosi la ceva

un sistem solar împodobit cu stele, cireşe şi dor
doar noi ştim de el, nu spune nimănui secretul nostru
noi, două frânturi de rază spartă
călatoare-n locul ăsta ce umbră de soare n-a simțit
sau miros de stânjenei culeși târziu
sau un simplu contact uman,
pare un abis pierdut pentru-o pereche de ochi
alta decât a noastră
căci ei nu ştiu, nici stele şi nici aştri nu trebuie să afle
că tot ce e frumos în lumea asta
am ascuns la noi în priviri, în ochi ce doar noi ştim
ca pe-o ploaie de meteoriți în plină zi
sau ca pe asfințit de soare pe planetă roşie

când ce numim noi soare va apune permanent
şi cand cireşul, moale se va ofili, sub ochii mei
voi răspunde la-ntrebarea ta: "Cum arată o stea moartă?"
şi-ți voi pune mâna pe ochii mei ce bine-i ştii
ca să găseşti fitil de lampă arsă.